ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016 la data de 08.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului anularea în parte a Deciziei nr. 89080/10.02.2016 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească nivelul redevenței la valoarea acesteia de la data de 13.05.2015, data solicitării de majorare a suprafeței concesionate, precum și modificarea momentului de la care se calculează obligația de plata a redevenței, în sensul obligării la plata a acesteia de la momentul semnării contractului, respectiv intrării în posesia terenului, iar nu de la momentul emiterii deciziei.

Prin Sentința nr. 3958 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului;

- a anulat în parte nota de informare și Decizia nr. 89080/10.02.2016, respectiv în ceea ce privește momentul de la care se calculează obligația de plată a redevenței, constatând că reclamantul datorează redevența aferentă noului teren concesionat de la momentul încheierii actului adițional la contract, iar nu de la data aprobării cererii de majorare;

- a respins cererea în anularea notei de informare și a Deciziei nr. 89080/10.02.2016, în ceea ce privește nivelul redevenței, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 525 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din taxa judiciară de timbru și din onorariul avocațial).

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Recursul reclamantului A. ce poate fi încadrat în drept de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privește doar capătul de cerere prin care instanța de fond a respins solicitarea de anulare a notei de informare și Decizia nr. 89080/10.02.2016 în ceea ce privește nivelul redevenței.

Recursul pârâtei Agenția Domeniilor Statului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmărește respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului.

II. Analiza cererilor de recurs

Recursul reclamantului critică sentința, în ceea ce privește doar capătul de cerere prin care instanța de fond a respins solicitarea de anulare a Notei de informare și Decizia nr. 89080/10.02.2016 în ceea ce privește nivelul redevenței.

Pentru majorarea suprafeței de teren, conform Notei x din Regulament, era necesara solicitarea în funcție de efectivul mediu anual de animale deținut și de suprafețele de teren disponibile la A.D.S. La data înregistrării cererii toate aceste condiții erau îndeplinite. Nivelul redevenței pentru terenul disponibil la data solicitări de majorare era la nivelul celei din anexa 1 pentru clasa IV (340 kg grâu/ha) și era achitată de S.C. B. Ori, scoaterea la licitație în vederea arendări terenului, la o luna după solicitarea expresă de majorare a dus la încheierea unui contract de arendare la o redevență mult mai mare. Soluționarea cererii de majorare a contractului de concesiune directa și nu arendarea terenului apărea ca prioritară. Prin admiterea cererii trebuia sa aibă în vedere nivelul redevenței la data solicitării.

S-a susținut că valoarea redevenței la care trebuia emisă decizia este cea de la data la care exista oferta, terenul liber iar eu am făcut cererea de atribuire prin majorarea suprafeței, respectiv valoare prevăzută în Anexa 1.

Respectivele susțineri nici nu reprezintă contraargumente la motivarea instanței de fond.

În speță redevența pentru acele suprafețe de teren ce urmează a fi atribuite direct, spre concesionare, conform prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 și care fac obiectul unor contracte de concesiune/arendă/asociere în participațiune, va fi stabilită la valoarea redevenței din contractul existent, dacă aceasta este superioară celei rezultate prin aplicarea formulei de calcul pentru concesionarea prin atribuire directă. În caz contrar, nivelul redevenței propus spre aprobare va fi cel obținut prin formula de calcul.

Or, terenul în suprafață de 127,50 ha, în discuție, formează obiectul Contractului de arendă nr. x/04.06.2015, în conformitate cu care, art. 5.1, nivelul arendei este contravaloarea cantității de 1312 kg grâu SR ISO 7970/2000/ha/an pentru terenul arabil.

Deci, pârâta a făcut o aplicare corespunzătoare a normelor interne din punctul de vedere al cuantumului redevenței.

Aplicarea acestui act administrativ este obligatorie cât timp nu a fost înlăturat de la aplicare prin modalitățile prevăzute de lege.

Susținerea reclamantului - potrivit căreia terenul a fost scos la licitație, împrejurare care i-a crescut prețul, abia ulterior fiind soluționată cererea sa de aprobare a suprafeței de teren concesionate - nu poate fi valorificată în soluționarea favorabilă a acestei critici deoarece nu se întemeiază pe un drept sau un interes legitim al reclamantului, nesocotit de pârâtă; deopotrivă nu este relevată nicio eventuală obligație legală corelativă a pârâtei nerespectată de aceasta în ceea ce privește situația reclamantului.

Afirmațiile reclamantului-recurent raportate la faptul că terenul de arendat era liber nu pot fi reținute, Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, cu referire la art. 25 nu prevăd o modalitate de stabilire a redevenței precum cea solicitată.

Recursul pârâtei critică sentința din perspectiva anulării în parte a Notei de informare și a Deciziei nr. 89080/10.02.2015, din perspectiva datei de la care se datorează redevența, respectiv din momentul încheierii actului adițional și nu din data emiterii deciziei.

În acest sens a invocat Notele notele V și VI din Normele interne privind aplicarea prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/2005 pentru încheierea contractelor de concesiune prin metoda atribuirii directe, H.G. nr. 859/2009 și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 644/2009.

În realitate Nota x din Norme întrucât, Nota V se referă doar la posibilitatea majorării suprafețelor de teren cu destinație agricolă, se referă la achiziții de plantații (vii, livezi și pepiniere viticole, pomicole, plantații cu hamei și duzi, sere, solarii, răsadnițe respectiv platforme betonate, spații de depozitare, fabrici de nutrețuri dezafectate, sedii de firme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, nu și la concesiunea de teren agricol.

În atare condiții nu se justifică solicitarea pârâtei de plată a redevenței din momentul anterior încheierii contractelor (actului adițional la contract) respectiv al aprobării cererii de majorare.

Astfel, față de analiza de mai sus, în raport de motivele invocate hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate nici unul dintre recursuri nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmează a le respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței nr. 3958 din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2019.

GGC - NN