ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5297/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12 iulie 2016 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultura - APARAT Central, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 388 din 6 aprilie 2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 5 ianuarie 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin Procesul Verbal contestat s-a stabilit în sarcina sa obligația de restituire a unei creanțe bugetare în sumă de 33.025.16 RON, ca urmare a constatării unor nereguli cu privire la dovada dreptului de folosința pentru suprafața de 15,68 ha, creanța fiind stabilită în aplicarea art. 6 alin. (2) din Ordinul MADR nr. 246/2008, modificate prin Ordinul MADR nr. 225/2012.

Prin Sentința civilă nr. 3649 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Anulează Decizia nr. 388 din 6 aprilie 2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 8 ianuarie 2016.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 33.025,16 RON, achitată în baza unui titlu de creanță nelegal.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.350 RON, taxă timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 și a încheierilor premergătoare a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate de autoritatea pârâtă se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește aprecierea legalității actelor contestate.

Se arată că soluția de admitere a acțiunii și de anulare a Deciziei nr. 388 din 6 aprilie 2016 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 8 ianuarie 2016 este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a următoarelor dispoziții legale.

- Art. 7, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006

- Art. 6 din OMADR nr. 246/2008, cu modificările și completările ulterioare (în special cele cuprinse în OMADR nr. 212/2012);

- Art. 29 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Regulamentul nr. 73/2009;

- Art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011;

Cu referire la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 6 din OMADR nr. 246/2008 cu modificările ulterioare și OMADR nr. 212/2012 recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea sentinței în raport de aplicarea în sensul că documentele depuse de reclamantă în dovedirea dreptului de folosință asupra terenului pe care îl deține în arendă, respectiv adeverința emisă de Primăria comunei Stoenești și contractele de arendă cerere întocmite valabil până la data depunerii cererii de plată (până la 29 aprilie 2014) și au rămas valabile până la 1 decembrie 2014, prin prelungirea acestora prin acte adiționale întocmite ulterior depunerii cererii de plată.

Se arată faptul că actele adiționale la contractele de arendare au fost încheiate toate după data depunerii cererii de sprijin aferentă campaniei 2014 la APIA, anume după data de 29 aprilie 2014 și au fost înregistrate la Consiliul Local al Comunei Stoenești sub un singur număr de înregistrare și anume 307 din 26 mai 2014.

În esență se arată că cele 5 contracte de arendare au fost încheiate după data depunerii cererii de plată, nefiind făcută dovada dreptului de folosință până la data de 1 decembrie 2014 conform art. 6 alin. 2 din OMADR 246/2008, iar actele adiționale nu pot face această dovadă datorată pe de-o parte a modului defectuos în care au fost încheiate și pe de altă parte pe fond nefiind înserată clauză de natura art. 1848 C. civ.

Se invocă faptul că în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 1848 din C. civ., fiind înlăturate greșit apărările recurentei-pârâte formulate conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006.

Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, una din condițiile de eligibilitate este enunțată astfel "(...) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...),

Sprijinul financiar nu se acordă celui care are o simplă posesie, ci trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, printre care și cea a utilizării suprafețelor declarate într-un cadru legal.

Potrivit art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de sprijin pe suprafață, solicitanții, în speță recurenta reclamantă, trebuie să îndeplinească printre altele și următoarea condiție generală:

"să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecând respingerea acțiunii ca nefondată cu consecința menținerii ca legale a actelor contestate prin care a fost stabilită valoarea creanței bugetare rezultate din nereguli în cuantum de 33.025,16 RON.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență se arată că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii în condițiile în care atât contractele de arendă cât și actele adiționale făceau dovada folosinței, contractele de arendă fiind prelungite de drept conform art. 1848 C. civ.

La dosar recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare menținându-și criticile formulate în cererea de recurs.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate în cadrul recursului, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că soluția de admitere recurată prin care au fost anulate actele contestate și înlăturată obligația de plată a sumei de 33.025,16 RON este dată cu interpretarea greșită dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și 82) și art. 6 din OMADR 246/2008.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare

Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie (...) să îndeplinească următoarele condiții generale:

(...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...)

Conform art. 4 alin. (1) și (2) și art. 6 alin. (1) și (2) din OMADR 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data depunerii cererii (29.04.2014):

"Art. 4 - (1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 119/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol.

(2) Contractele de arendare menționate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1836 - 1850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să își producă efectele până la data încetării de drept.

"Art. 6 alin. (1) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se prezintă, după caz, la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol sau la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., în vederea efectuării procedurilor de administrare și control.

(2)Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până Ia data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament".

Curtea în raport de aceste dispoziții apreciază că în mod greșit prima instanță a apreciat că actele depuse de reclamantă în dovedirea dreptului de folosință asupra terenului pe care îl deține în arendă erau valabile la data depunerii cererii de plată la data de 29 aprilie 2019.

Aceasta deoarece fapt de necontestat cele 5 acte adiționale la contractele de arendă au fost încheiate toate după data depunerii cererii de sprijin aferentă companiei 2014, respectiv data de 29 aprilie 2014, fiind înregistrate toate deși au date diferite, sub un singur număr de înregistrare și anume 307 din 25 mai 2014.

Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 488 C. civ. și și-a însușit motivul invocat de reclamantă în acțiune și reiterat prin întâmpinarea depusă în recurs respectiv valabilitatea celor 5 contracte de arendă până la data de 1 decembrie 2014.

Aceasta deoarece cele 5 contracte de arendare nu cuprind clauza prevăzută de art. 1848 C. civ., iar din actele adiționale rezultă expres prelungirea contractelor de creditare, ele fiind încheiate avându-se în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 125/2011. În consecință Curtea contrar primei instanțe apreciază că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de folosință până la data de 1 decembrie 2014 a unei părți din suprafața aferentă contractelor de arendă de la pozițiile 173, 205, 237, 270 și 273.

În mod corect s-a constatat de autoritatea pârâtă că reclamanta - intimată nu a făcut dovada dreptului de folosință pentru întreaga suprafață pentru care a depus cerere unică de plată pentru campania 2014, respectiv pentru suprafața de 15,68 ha ce se regăsește în contractele a căror perioadă de valabilitate expiră până la data de 1 decembrie a anului în cerere, iar valabilitatea lor avându-se în vedere neregulile de fond și de formă constatate, nu se putea considera prelungită până la data de 1 ianuarie 2014.

Curtea apreciază în mod corect s-a constatat că reclamanta care nu a prezentat documente valabile doveditoare ale dreptului de folosință pentru întreaga suprafață pentru care a primit sprijin financiar în campania 2014, să restituie suma încasată necuvenit în cuantum total de 33.025,16 RON.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată și rejudecând în baza art. 18 și 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței civile nr. 3649 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând,

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2019.

GGC - LM