ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 15.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu:

- anularea Deciziei nr. 47/08.04.2016 de soluționare a contestației nr. 16369/26.02.2016 și, pe cale de consecință;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/12.02.2016 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/12.02.2016;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința nr. 2317/16.05.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată; a admis cererea de majorarea onorariului provizoriu (stabilit inițial și achitat de reclamantă pentru suma de 1000 RON), cu suma de 14.000 RON, a obligat reclamanta la plata acestei sume către expertul desemnat în cauză și a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.

1.2. Prin Decizia nr. 2361/13.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A, a casat în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluția asupra acțiunii și asupra capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond și a menținut dispozițiile sentinței cu privire la cererea de majorare a onorariului provizoriu al expertului.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 139 din 31 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu;

- a anulat decizia nr. 47/2016 de soluționare a contestației, decizia de impunere nr. x/12.02.2016 și raportul de inspecție fiscală nr. x/12.02.2016 în parte, pentru sumele de: 829.869 de RON (obligație principală), 362.190,08 RON (majorări de întârziere), 116.501,36 de RON (penalități);

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 56.740,19 RON, cheltuieli de judecată;

- a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 139 din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată nu ar corespunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ., întrucât ar cuprinde doar o prezentare cronologică a susținerilor părților și a actelor depuse la dosar, fără o analiză reală a problemelor deduse judecății și a apărărilor formulate de pârâtă, instanța limitându-se la a-și însuși concluziile expertului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile H.G. nr. 621/2005 și ale Ordinului nr. 578/2006, calificând în mod eronat ambalajele utilizate de reclamantă drept deșeuri de producție și excluzându-le astfel din sfera obligațiilor fiscale. De asemenea, se critică faptul că instanța ar fi preluat concluziile raportului de expertiză fără o analiză proprie, ignorând lipsa unor documente justificative relevante și nerespectarea metodologiei legale aplicabile.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări punctuale cu privire la fiecare dintre motivele de casare invocate.

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, instanța constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în sensul că sentința nu ar fi fost motivată corespunzător cu privire la problemele reale deduse judecății și că apărările formulate în cauză nu ar fi fost analizate, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a examinat în mod adecvat argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, le-a trecut prin filtrul propriei aprecieri, a cercetat și descris în mod detaliat situația de fapt pe baza probelor administrate, iar raționamentul juridic care a fundamentat soluția adoptată este expus într-un mod coerent și convingător, fiind respectate cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta-pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța constată că recurenta critică hotărârea exclusiv în privința cantității de 138.233 kg de ambalaje, fără a formula nicio critică referitoare la influența ambalajelor aferente produselor comercializate prin B. S.A. în perioada ianuarie 2010 - iulie 2012 asupra contribuției suplimentare stabilite prin decizia de impunere, și nici cu privire la dezlegarea dată în privința cheltuielilor de judecată. Aceste aspecte au intrat, astfel, în autoritatea de lucru judecat, fiind nerecurate.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat definitiv, prin hotărârea de casare nr. 2361/13.04.2021, problema livrărilor realizate de intimata-reclamantă prin B. S.A., stabilind că pentru aceste produse nu se datorează contribuția prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, întrucât nu au fost puse pe piața națională. Acest aspect nu mai putea fi criticat de AFM în calea de atac.

În ceea ce privește cantitatea de 138.233 kg de ambalaje, recurenta susține că aceasta ar fi fost introdusă pe piața națională și ar fi generat obligația de plată a contribuției la Fondul pentru Mediu.

Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat în mod corect regimul juridic al acestei cantități, reținând că, potrivit Anexei nr. 7 la raportul de inspecție fiscală, aceasta a fost determinată ca diferență între consumurile de ambalaje pentru producția proprie și cantitatea utilizată pentru export, fără documente justificative privind livrarea pe piața internă.

Expertiza contabilă administrată în primul ciclu procesual a concluzionat că nu există documente financiar-contabile care să ateste livrarea către clienți interni a acestei cantități. În rejudecare, raportul de expertiză a fost completat cu obiectivul de a stabili natura cantității respective și influența asupra contribuției. Expertul a arătat, pe baza documentelor contabile, că respectiva cantitate reprezintă deșeuri de producție, excluse de la obligația de plată. conform definiției din Anexa 1 lit. l) la H.G. nr. 621/2005.

În acest context, organul de control nu ar fi trebuit să includă cantitatea de 138.233 kg în totalul de 742.701 kg considerat ca fiind introdus pe piața națională de către intimata-reclamantă și nu ar fi trebuit să calculeze nicio contribuție suplimentară în sarcina acesteia.

Instanța de fond a concluzionat în mod corect că includerea acestei cantități în categoria ambalajelor puse pe piață, și nu în categoria deșeurilor de producție, a condus la o majorare nejustificată a contribuției suplimentare. Reevaluarea acestei cantități a determinat diminuarea contribuției cu suma de 198.157 RON, astfel cum rezultă din hotărârea atacată.

În concluzie, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, iar motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Având în vedere considerentele expuse, nefiind identificate motive care să atragă reformarea sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă, care a pierdut procesul, să plătească intimatei-reclamante A. S.A cheltuieli de judecată în cuantum de 11.833 RON reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor de la filele x ale dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 139 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 11.833 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2024.