ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 ianuarie 2017 pe rolul Judecătoriei Brăila reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC B. SRL.

Prin încheierea din 22 februarie 2017, Judecătoria Brăila, secția civilă a anulat cererea formulată de reclamanta A., având în vedere că prin rezoluția din data de 1 februarie 2017 instanța a pus în vedere reclamantei să depună înscrisurile doveditoare într-un exemplar, în completare, să indice următoarele: pe cine înțelege să cheme în judecată, de la cine solicită obligarea la plată, obiectul cererii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa de domiciliu/reședință, sub sancțiunea anulării cererii.

Față de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit în termenul de 10 zile obligațiile fixate în sarcina sa prin rezoluția judecătorului, Judecătoria Brăila a procedat la anularea cererii.

La data de 3 martie 2017, reclamanta A. a formulat cerere de reexaminare, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ. solicitând ca instanța să revină asupra măsurii anulării acțiunii dispusă prin încheierea din 22 februarie 2017.

Prin încheierea din 13 aprilie 2017 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamanta A.

Reclamanta A. a declarat apel împotriva încheierii din 13 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Brăila, secția Civilă, iar prin Decizia civilă nr. 642 din 28 iunie 2017, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins ca inadmisibil apelul, dispunând totodată să rămână în sarcina statului cheltuielile privind ajutorul public judiciar acordat reclamantei.

La data 26 iulie 2017, reclamanta A. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 642 din 28 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL pentru a i se aproba să plătească cheltuielile către aceasta, în calitate de mandatar al Asociației de proprietari nr. 694, la data vânzării apartamentului proprietatea sa.

Prin Decizia civilă nr. 142/R din 4 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în apel, într-o cerere de competența judecătoriei în primă instanță.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galați, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 642 din 28 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.

Procesat de GGC - LM