ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 5 mai 2014, reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și D. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună exonerarea reclamantelor de obligațiile financiare stabilite în conformitate cu prevederile contractelor de credit din datele de 6 decembrie 2010, 6 martie 2012 și 24 aprilie 2013 încheiate cu D. S.A., toate declarate scadente și ale contractului de credit din data de 14 martie 2013 încheiat cu C. S.A., în ceea ce privește societatea A. S.A., exonerarea reclamantelor de obligațiile financiare stabilite în conformitate cu prevederile contractelor de credit din datele de 6 decembrie 2010, 1 februarie 2013 și 5 februarie 2013, încheiate cu D. S.A., în ceea ce privește societatea B. S.R.L. și obligarea în solidar a pârâtelor la suportarea prejudiciului, reprezentat de beneficiul nerealizat din cauza imposibilității realizării activității curente, evaluat provizoriu pentru ambele societăți reclamante la suma de 1.000.000 Euro, în cote egale.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 54/2016/FCiv din 17 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.A. Brăila și S.C. B. S.R.L. Brăila; au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata sumei de 93.468,11 RON cheltuieli de judecată către pârâta D. S.A. și la 27.655,44 RON cheltuieli de judecată către pârâta C. S.A.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L. solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

De asemenea, C. S.A. a formulat apel împotriva considerentelor sentinței civile nr. 54/2016/FCiv și a încheierii din 28 noiembrie 2014 solicitând în principal să se constate că acțiunea introductivă nu a fost legal timbrată și în subsidiar să se schimbe în tot considerentele hotărârii atacate, constatând că nu este îndeplinită nicio condiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale, fiind interpretate eronat dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ. și cele din Regulamentul BNR nr. 1/2012, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 90/A din 3 aprilie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 54 din 17 martie 2016 a Tribunalului Brăila; a menținut soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii, înlăturând din cuprinsul considerentelor pe cele referitoare la existența în sarcina pârâtei C. a faptei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe; a obligat apelantele reclamante în solidar să plătească apelantei pârâte C. suma de 10.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar intimatei-pârâte D. S.A. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, după reducerea cuantumului onorariilor apărătorilor.

E. Calea de atac împotriva hotărârii Curții de Apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel Galați precum și a încheierii din 23 februarie 2017 au declarat recurs reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar consorțiul format din E. SPRL și F. Filiala Brăila SPRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit a fost admis apelul declarat de C. S.A., în cauză fiind întrunite cerințele art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivarea instanței de control judiciar lipsește, simpla indicare a unei presupuse contradicții, precum și concluzia nemotivată a lipsei săvârșirii unei fapte ilicite nu poate echivala cu motivarea deciziei.

Transmiterea de către C. S.A. a incidentelor de plăți la ora 15

00

în condițiile în care sumele din instrumentele de plată fuseseră achitate de la ora 10

00

reprezintă o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ.

În cauză există un prejudiciu cauzat societăților reprezentat de generarea stării de insolvență.

Dispozițiile Regulamentului nr. 1/2012 trebuie interpretate în mod unitar cu uzanțele profesionale stabilite pe parcursul anilor și nu în mod absolut independent așa cum se arată în motivarea deciziei.

S-a reținut în mod greșit că reclamantele nu s-au prevalat de dispozițiile art. 13 din Regulamentul BNR nr. 2/2012. În realitate, s-a obținut prin hotărâre judecătorească anularea incidentelor de plată.

Cu privire la respingerea apelului declarat de reclamante se critică decizia sub aspectul nemotivării.

Interpretarea normelor de drept se face în sensul în care o astfel de interpretare nu contravine uzanțelor.

În pofida faptului că s-au achitat integral instrumentele de plată, C. S.A. a decis, contrar uzanțelor profesionale stabilite pe parcursul multor ani de colaborare, înscrierea în CIP a unui număr semnificativ de incidente majore de plată.

Cu toate că incidentele de plată au fost înscrise de C. S.A., deși plata efectivă a instrumentelor raportate la CIP a fost efectuată chiar de C. S.A., această bancă a fost prima care a retras finanțarea.

D. S.A. a acționat în mod abuziv, dolosiv și nu a urmărit decât preluarea atât a întregii activități bancare, dar și comerciale a Grupului de Firme A. Aceasta a urmărit mai presus de legea bancară și de normele imperative de drept incidente în materie, preluarea întregii activități financiare bancare și comerciale a grupului de firme, prin numirea de interpuși în administrarea societăților și prin preluarea abuzivă a tuturor operațiunilor bancare ale societăților, pe fondul situației create de aceasta artificial (celelalte bănci dorind acoperirea creditelor proprii, gestionate acum de D. SA) și totalitar, încălcând orice norme de conlucrare comercială și concurență neloială.

D. S.A. a avut un comportament neprofesionist și cel puțin lipsit de etică, pe de o parte prelungind facilitățile de creditare, oferind posibilitatea contractării unor credite noi, iar pe de altă parte, declarând scadente anticipat toate facilitățile de credit și formulând cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

Cu privire la prejudiciul cauzat societăților, cuantificat ca profit net nerealizat, în opinia recurentelor expertul putea să răspundă la obiectivul încuviințat de instanță în baza documentelor sintetice puse la dispoziție de către acestea.

Legătura de cauzalitate dintre fapta generatoare de prejudiciu a C. S.A. și prejudiciul efectiv nu a putut fi relevată întrucât expertul nu a dorit să efectueze calculul acestuia, deși acest prejudiciu este cert, iar instanța a acceptat poziția acestuia și nu a dispus în sensul obligării la formularea unei concluzii în baza suficientelor documente puse la dispoziția acestuia.

În această situație se impunea ca instanța de apel să dispună efectuarea unei noi expertize tehnice specialitatea contabilitate, având ca obiectiv stabilirea prejudiciului cauzat societăților, cuantificat ca profit net nerealizat de la data de 17 septembrie 2013 data înregistrării nelegale a incidentelor de plată, până la data efectuării expertizei.

Se solicită ca instanța de recurs să dispună ca cele două instituții bancare, care au adus importante prejudicii financiare Grupului de firme A., să răspundă în solidar pentru beneficiul nerealizat de la data înscrierii nelegale în CIP, prejudiciu ce va fi calculat în mod tehnic de către expert.

F. Apărările formulate de intimatele-pârâte.

În cauză, pârâtele-intimate C. S.A. și D. S.A. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

C. S.A. a invocat excepția netimbrării cererii de recurs, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

D. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

G. Hotărârea instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la nemotivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel sunt nefondate.

Instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii care sunt motivele pentru care a fost admis apelul formulat de C. S.A.

Transmiterea la CIP a incidentelor de plată reprezintă o obligație legală impusă de Regulamentul nr. 1/2012. Ca atare, în aceste condiții, nu poate reprezenta o faptă ilicită.

Instanța de apel a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat considerentele primei instanțe, reținând că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale și nu doar prejudiciul, astfel cum reținuse Tribunalul Brăila.

Este de menționat faptul că instanța de control judiciar nu trebuie să răspundă fiecărui argument în parte, ci are obligația de a motiva soluția astfel încât să fie înțeles mecanismul de aplicare a normelor de drept la situația de fapt existentă și care a dus la soluția pronunțată.

Nu poate fi reținută critica nemotivării în ceea ce privește respingerea apelului declarat de reclamante împotriva sentinței Tribunalului Brăila. Nemotivarea nu este echivalentă cu o motivare succintă, dar care răspunde tuturor criticilor părților. Așa fiind, în cauză dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) C. civ.:

"În materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea".

Regulamentul BNR nr. 1/2012 nu face trimitere la posibile uzanțe, iar din acest punct de vedere, Curtea de Apel a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor Regulamentului BNR.

Așa fiind, nu se poate reține critica recurentelor în ce privește aplicarea uzanțelor profesionale.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 1/2012, "anularea înregistrărilor privind incidentele de plăți din baza de date a CIP se poate face de către persoanele declarante, în baza hotărârii judecătorești executorii, prin care se dispune anularea acestora".

Potrivit alin. (3) din același articol, "persoana declarantă nu este ținută responsabilă pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești care nu i-au fost comunicate".

Din această perspectivă, considerentele hotărârii instanței de apel sunt în concordanță cu realitatea, câtă vreme, reclamantele recurente A. și B. nu au dovedit că au cerut băncii anularea înscrierii în CIP ca urmare a hotărârilor arbitrale. În aceste hotărâri arbitrale, C. S.A. nu a fost parte, iar potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul BNR nr. 1/2012, nu este ținută responsabilă pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești care nu i-au fost prezentate.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 C. civ., "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare".

Instanța de apel a reținut în mod corect că nu există niciuna dintre condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Răspunderea se poate angaja doar față de cel care se face vinovat de comiterea faptei prejudiciabile.

În cauză nu s-a dovedit existența vreunei fapte ilicite săvârșite de C. S.A. sau de D. S.A.

Înscrierea în CIP a incidentelor de către C. S.A. reprezintă o obligație legală și nicidecum o faptă ilicită.

D. nu a operat o astfel de înscriere.

În ceea ce privește reluarea creditării, nu numai D., dar și alte bănci au cerut un raport independent din partea unei firme de consultanță. Nu s-a făcut nicio dovadă de către recurentele-reclamante în sensul existenței unei obligații legale sau contractuale concrete pe care D. ar fi încălcat-o în raport cu A. și B. Existența unei fapte ilicite care să impună atragerea răspunderii civile implică existența unei atitudini diferite de o obligație legală sau contractuală.

Recurentele au formulat critici referitoare la modul administrării probatoriului de către instanța de apel cu privire la condiția existenței prejudiciului pentru atragerea răspunderii civile delictuale. Acestea nu reprezintă motive de nelegalitate care să se încadreze în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nu poate fi reținută susținerea recurentelor în sensul că expertul ar fi putut să se efectueze expertiza pe baza documentelor existente, câtă vreme și-au asumat obligația de a depune documentele solicitate în vederea întocmirii expertizei.

În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a respins proba cu expertiză ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere faptul că neexistând o faptă ilicită nu se poate administra o probă care să conducă la stabilirea unui prejudiciu ipotetic.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimatele-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.C. A. S.A. BRĂILA și S.C. B. S.R.L. BRĂILA - ambele prin lichidator judiciar, consorțiul format din E. BUCUREȘTI și F. - Filiala Brăila împotriva încheierii de ședință publică de la 23 februarie 2017 și a deciziei civile nr. 90/A din 03 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x.

Obligă recurentele-reclamante S.C. A. S.A. Brăila și S.C. B. S.R.L. Brăila - ambele prin lichidator judiciar, consorțiul format din E. București și F. - Filiala Brăila, în solidar la plata către intimata-pârâtă D. S.A. BUCUREȘTI a sumei de 32.749,75 RON și către intimata-pârâtă C. S.A. BUCUREȘTI a sumei de 21.718,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 februarie 2018.