ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2018

COMPLET FILTRU

Ședința publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iulie 2015, sub nr. x/2014/a2, reclamanta S.C. A. S.R.L. Făurei- prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "B." a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L. Făurei și C. pentru anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: anularea contractului de vânzare- cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea Profesională Notarială "D.", contract încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor; cu repunerea părților în situația anterioară. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 58 lit. h), sau art. 64 lit. c), raportat la dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014.

La data de 1 septembrie 2015, pârâta C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii introductive, în principal, ca inadmisibilă, și în subsidiar ca nefondată, iar, pe cale reconvențională a solicitat, în temeiul art. 120 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, restituirea prețului plătit către debitoare, potrivit art. 161 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința nr. 103 din data de 02 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția lipsei calității procesual- active a reclamantei C.I.I. "B.", ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Făurei, prin lichidator judiciar C.I.I. B., reprezentat prin avocat practician în insolvență B., în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. Făurei și C., și în consecință; s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea profesională Notarială D. si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului prin readucerea bunurilor instrainate in patrimoniul debitoarei; s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta C., și s-a dispus restituirea prețului achitat de către pârâtă în cuantum de 17.422 RON, potrivit art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea 85/2014.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, pârâta C., la data de 23 martie 2016.

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 324/A, pronunțată la data de 12 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins apelul promovat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 103 din 2.03.2016 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar C.I.I. E. și cu intimate- pârâtă S.C. A. S.R.L. Făurei prin administrator special F., ca nefondat.

Pârâta C. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și art. 483 alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prin raportare la art. 46 alin. (1) din aceeași lege, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 324/A din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 103 din 2.03.2016 a Tribunalului Brăila, (în soluționarea cererii reclamantei de anulare a contractului de vânzare- cumpărare nr. x/22.10.2014 autentificat de Societatea Profesională Notarială "D.", contract încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor; cu repunerea părților în situația anterioară; acțiune care a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 58 lit. h), sau art. 64 lit. c), raportat la dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență), decizie care are caracter definitiv de la pronunțarea sa.

Or, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiași articol, hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Așa fiind, și față de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 30.07.2015, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu art. 117 alin. (1) din aceeași lege.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de față încalcă principiul legalității căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente, și având în vedere, pe de o parte, că cererea pendinte este o cerere de acordare ajutor public judiciar, deci, care nu este de natura celei enumerate la art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte- cu o singură cale de atac, menționată de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 324/A din 12 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2018.