ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 425, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamanta SC M. SRL Călărași în contradictor cu pârâta SA F. SRL Frăsinet și în consecință pârâta a fost obligată la plata sumelor de 32.151 lei cu titlu de preț, 40.900 lei penalități de întârziere și 7106 lei cheltuieli de judecată. Pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut că în baza convențiilor încheiate, conform facturii fiscale din 27 aprilie 2007 și a proceselor verbale de recepție a căror realitate pârâta a recunoscut-o, cererea reclamantei de obligare la plata contravalorii lucrărilor agricole efectuate s-a apreciat ca întemeiată în raport de prevederile art. 970 C. civ.

ca de altfel și cererea de obligare la penalități. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 302 din 6 iunie 2008 a admis apelul declarat de apelanta pârâtă SA F. SRL, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că pe fond a admis acțiunea reclamantei în parte și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 32151 lei cu titlu de preț; a respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei în sensul că în raport de prevederile art. 36 și art. 46 C. com. în cauză s-a făcut dovada stabilirii raporturilor contractuale dintre părți, iar cu privire la clauza penală inserată pe factură în raport de dispozițiile art. 1066 C. civ.

că nu s-a făcut dovada existenței acordului de voință așa încât aceasta a fost socotită nescrisă. Au fost înlăturate criticile cu privire la neacceptarea clauzei relative la preț și neacceptarea facturii ca și critica privind înțelegerea părților de compensare a contravalorii lucrărilor executate de intimată cu contravaloarea motorinei asigurată de apelantă, o atare susținere nefiind dovedită. În contra deciziei au declarat recurs reclamanta SC M. SRL și pârâta SA F.. 1. Recursul declarat de reclamantă nu a fost timbrat, la cererea de recurs nefiind atașată, conform art. 302 1 lit. d) dovada achitării taxelor de timbru.

Cum recurenta-reclamantă deși citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 878,62 lei și 5 lei timbru judiciar pentru termenul de 10 februarie 2009 nu a făcut dovada plății lor în contul indicat, încălcând astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 republicată cu privire la taxele judiciare de timbru și ale art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată, cu privire la timbrul judiciar, Înalta Curte va face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menționată și va anula cererea de recurs ca netimbrată. II. Recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că: 1. - în mod greșit instanța de apel a reținut incidența art. 36 C. com.

aplicabile pentru determinarea prețului fiind prevederile art. 40 și art. 46 C. com.; 2. - greșit instanța de apel a făcut aplicarea art. 1169 C. civ. cu privire la acceptarea facturii, plățile parțiale făcând dovada că nu a înțeles să se îmbogățească fără justă cauză; 3. - refuzând compensarea lucrărilor executate de intimată cu contravaloarea motorinei, instanța de apel a încălcat prevederile art. 40, art. 46 și art. 50 apreciind că aceasta nu a fost dovedită; 4. - instanțele au încălcat prevederile art. 983 C. civ. în sensul că orice îndoială profită celui ce se obligă, ale art. 129 alin. (5) și art. 274 C. proc. civ. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat. Trebuie, mai întâi, făcută precizarea că, potrivit art. 304 C. proc.

civ. partea introductivă, controlul instanței de recurs este limitat la nelegalitatea hotărârii atacate, netemeinicia excedând acestui control. Drept urmare, criticile recurentei care referă la aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt nu pot fi primite. Ceea ce recurenta subsumează aplicării greșite a legii cu referire la art. 1169, art. 40, art. 46 și art. 50 C. com. sunt critici care vizează administrarea și aprecierea probelor în dovedirea acceptării facturii, compensării contravalorii lucrărilor executate și stabilirea prețului, de atributul exclusiv al instanței de apel. În ce privește incidența art. 36 C. com. și art. 983 C. civ. se constată că instanța de apel, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor în contextul în care, în lipsa unei convenții scrise, părțile și-au executat obligațiile convenite în forma simplificată astfel cum rezultă din factura acceptată de către pârâtă.

Cum, nu se poate reține nici lipsa de rol activ al instanței de apel cu referire la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și nici neaplicarea art. 274 C. proc. civ. de către aceasta, cheltuielile de judecată fiind acordate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 302 din 6 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.F. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.