ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 425, Tribunalul

Călărași, secția civilă, a admis acțiunea așa cum a fost precizată formulată de

reclamanta SC M. SRL Călărași în contradictor cu pârâta SA F. SRL Frăsinet și

în consecință pârâta a fost obligată la plata sumelor de 32.151 lei cu titlu de

preț, 40.900 lei penalități de întârziere și 7106 lei cheltuieli de judecată.

Pe baza probelor administrate, prima

instanță a reținut că în baza convențiilor încheiate, conform facturii fiscale

din 27 aprilie 2007 și a proceselor verbale de recepție a căror realitate

pârâta a recunoscut-o, cererea reclamantei de obligare la plata contravalorii

lucrărilor agricole efectuate s-a apreciat ca întemeiată în raport de

prevederile art. 970 C. civ. ca de altfel și cererea de obligare la penalități.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 302 din 6 iunie 2008 a admis apelul declarat de

apelanta pârâtă SA F. SRL, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că pe

fond a admis acțiunea reclamantei în parte și a obligat-o pe pârâtă la plata

sumei de 32151 lei cu titlu de preț; a respins capătul de cerere privind

penalitățile de întârziere ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Instanța de apel a apreciat ca întemeiate

criticile apelantei în sensul că în raport de prevederile art. 36 și art. 46 C.

com. în cauză s-a făcut dovada stabilirii raporturilor contractuale dintre

părți, iar cu privire la clauza penală inserată pe factură în raport de

dispozițiile art. 1066 C. civ. că nu s-a făcut dovada existenței acordului de

voință așa încât aceasta a fost socotită nescrisă.

Au fost înlăturate criticile cu privire

la neacceptarea clauzei relative la preț și neacceptarea facturii ca și critica

privind înțelegerea părților de compensare a contravalorii lucrărilor executate

de intimată cu contravaloarea motorinei asigurată de apelantă, o atare

susținere nefiind dovedită.

În contra deciziei au declarat recurs

reclamanta SC M. SRL și pârâta SA F..

nu a fost timbrat,

la cererea de recurs nefiind atașată, conform art. 302

1

lit.

d) dovada achitării taxelor de timbru.

Cum recurenta-reclamantă deși citată

cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 878,62 lei și 5 lei timbru

judiciar pentru termenul de 10 februarie 2009 nu a făcut dovada plății lor în

contul indicat, încălcând astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997

republicată cu privire la taxele judiciare de timbru și ale art. 3 și art. 9

din O.G. nr. 32/1995 modificată, cu privire la timbrul judiciar, Înalta Curte

va face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menționată și va

anula cererea de recurs ca netimbrată.

II. Recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

în a căror

dezvoltare arată că:

a reținut incidența art. 36 C. com. aplicabile pentru determinarea prețului

fiind prevederile art. 40 și art. 46 C. com.;

aplicarea art. 1169 C. civ. cu privire la acceptarea facturii, plățile parțiale

făcând dovada că nu a înțeles să se îmbogățească fără justă cauză;

executate de intimată cu contravaloarea motorinei, instanța de apel a încălcat

prevederile art. 40, art. 46 și art. 50 apreciind că aceasta nu a fost

dovedită;

prevederile art. 983 C. civ. în sensul că orice îndoială profită celui ce se

obligă, ale art. 129 alin. (5) și art. 274 C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat.

Trebuie, mai întâi, făcută

precizarea că, potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, controlul

instanței de recurs este limitat la nelegalitatea hotărârii atacate,

netemeinicia excedând acestui control.

Drept urmare, criticile recurentei

care referă la aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt nu pot fi

primite.

Ceea ce recurenta subsumează

aplicării greșite a legii cu referire la art. 1169, art. 40, art. 46 și art. 50

C. com. sunt critici care vizează administrarea și aprecierea probelor în

dovedirea acceptării facturii, compensării contravalorii lucrărilor executate

și stabilirea prețului, de atributul exclusiv al instanței de apel.

În ce privește incidența art. 36 C.

com. și art. 983 C. civ. se constată că instanța de apel, a făcut o aplicare

corectă a dispozițiilor în contextul în care, în lipsa unei convenții scrise,

părțile și-au executat obligațiile convenite în forma simplificată astfel cum

rezultă din factura acceptată de către pârâtă.

Cum, nu se poate reține nici lipsa

de rol activ al instanței de apel cu referire la art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. și nici neaplicarea art. 274 C. proc. civ. de către aceasta, cheltuielile

de judecată fiind acordate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul formulat

de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 302 din 6 iunie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC A.F. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2009.