ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie

2003 pe rolul Tribunalului București, reclamantul N.A.R. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziției nr. 5/3311 din 5

septembrie 2003 emisă de pârât, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția

publică deținută, reîncadrarea în muncă în structurile M.A.I. pe funcția

deținută la data destituirii, cu toate drepturile cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin emiterea dispoziției atacate, au fost încălcate

prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, ale art. 11 alin. (1) și

ale art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului de interne nr. 1350/2002 privind

deontologia și disciplina polițiștilor.

Că, la data de 5 august

2003, D.G.P.M.B., serviciul control cercetare administrativă, a dispus cercetarea

sa și a unui coleg de serviciu pentru unele abateri disciplinare prevăzute de art.

5 lit. a), d) și h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, fiind

trimis în fața Consiliului de disciplină constituit la nivelul D.G.P.M.B., care

a propus aplicarea sancțiunii de destituire din funcția publică deținută.

Urmare acestei propuneri,

conducerea I.G.P.R. a emis dispoziția nr. 3311/2003, prin care s-a dispus și

aprobat destituirea din funcția publică avută, începând cu data de 31 august

2003.

A mai susținut că, în termen

legal a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare, care s-a respins,

răspunsul fiindu-i comunicat cu adresa nr. 107828 din 27 octombrie 2003.

Tribunalul București, secția

a VIII-a, prin sentința civilă nr. 474 din 9 februarie 2004, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, admițând excepția necompetenței materiale a

tribunalului, invocată de către pârât.

Judecând în fond pricina în

primă instanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr. 1538 din 23 iunie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență, că, din probatoriul administrat a rezultat că,

printr-o comportare necorespunzătoare, reclamantul, depășindu-și atribuțiile de

serviciu și prevederile jurământului de credință, a adus atingere onoarei,

probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției.

S-a mai reținut că deși

împotriva reclamantului și a colegului său s-a dispus începerea urmăririi

penale, această împrejurare nu este de natură a înlătura măsura disciplinară,

cele două sancțiuni putând fi dispuse concomitent, fără a se exclude.

S-a mai arătat că trebuie

înlăturate apărările reclamantului privitoare la nulitatea aplicării măsurii în

discuție, urmare nerespectării procedurii prealabile, ținând cont că

reclamantul a fost prezent la ședința Consiliului de disciplină, a putut cunoaște

toate acuzele și dovezile ce i se aduc, s-a putut apăra și a putut răspunde

tuturor întrebărilor formulate.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A.R., recurs

înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ.

Prin Încheierea pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, în dosarul nr. 7743/2004, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) C.

proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei

penale ce formează obiectul dosarului nr. 4742/P/2003 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

Ulterior, la cererea

recurentului reclamant, dosarul a fost repus pe rol, fiind atașată copia

Ordonanței nr. 8318/P/2006 din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București prin care, printre altele, acesta a fost

scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate

la șantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen.,

în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10

lit. d) C. proc. pen.

În motivarea recursului se

arată că în mod greșit s-a reținut situația de fapt în raport cu probele

administrate, fiind ignorate apărările pe care recurentul - reclamant le-a

făcut la fondul cauzei.

Dispoziția emisă de pârât

este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată în fapt și în

drept, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în

timpul cercetării prealabile, nu a fost comunicată în termenul legal, fiind

trecut un număr greșit al dispoziției respective nr. 111845/2003 în loc de

S/3312 din 5 septembrie 2003, nu a fost respectată de pârât procedura

cercetării prealabile, fiind în imposibilitate de a-și angaja și de a fi

asistat de un apărător ales.

Recurentul arată că

sancțiunea cuprinsă în decizia contestată nu a fost individualizată și aplicată

în raport cu împrejurările comiterii faptei, consecințele abaterii, gradul de

vinovăție, comportamentul și activitatea anterioară potrivit art. 59 alin. (8)

din Legea nr. 360/2002, art. 15 din Ordinul M.I. nr. 350/2002, art. 70 alin. (4)

din Legea nr. 188/1999 și art. 266 din Legea nr. 53/2003.

Din materialul probator

rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine”, nu a fost

sancționat disciplinar, fiind recompensat cu solda de merit, i s-a acordat

„Virtutea Militară” și a fost admis la Academia de Poliție A.I.C. București.

Prin întâmpinare I.G.P.R. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că în mod corect a

reținut instanța de fond, că recurentul a fost analizat în fața Consiliului de disciplină,

constituit la nivelul D.G.P.M.B. pentru abateri de natura celor prevăzute de art.

57 lit. o), d), h) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) lit. a), d) și h)

din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002. Faptele imputate constau constând în

comportare necorespunzătoare la serviciu și în societate, care a adus atingere

onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției,

depășirea atribuțiilor de serviciu și nerespectarea jurământului de credință.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și conform prevederilor

art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Motivul de recurs ce vizează

nulitatea dispoziției atacate pentru nerespectarea procedurii prealabile,

imposibilitatea de a-și angaja și de a fi asistat de un apărător ales, nu poate

fi reținut având în vedere faptul că recurentul a fost prezent la ședința

Consiliului de disciplină, cu posibilitatea de a lua cunoștință de acuzațiile care

i se aduc, de materialul probator aflat la dosar, de a-și expune punctul de

vedere și a propune probe în apărare.

De altfel în raportul pe

care l-a întocmit la data de 8 august 2003 recurentul arată că i s-a adus la

cunoștință faptul că are dreptul să fie asistat de un alt polițist sau apărător

ales, i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului și rezultatul cercetării

prealabile în legătură cu care a formulat cerere de probatoriu, respectiv audierea

unor martori, fără a invoca alte aspecte privind îngrădirea dreptului său la

apărare.

Cu privire la numărul

actului administrativ contestat, se constată de asemenea că eroarea materială a

fost îndreptată, fiind comunicat numărul de înregistrare corect, eroare care nu

a produs efecte juridice sub aspectul termenului și modalităților de contestare

a dispoziției de sancționare.

În acest sens s-au depus la

dosar precizări care sunt confirmate de înscrisurile depuse de intimată la 30

aprilie 2004, că în realitate numărul dispoziției de sancțiunare este S/3312

din 5 septembrie 2003 și nu S/3311 din 5 septembrie 2003 cum din eroare s-a

comunicat.

Dispoziția I.G.P.R. nr. S/3312

din 5 septembrie 2003 prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară cu

destituirea din funcție se completează cu materialul probator din faza

cercetării prealabile și încheierea Consiliului de disciplină din data de 8

august 2003.

Astfel din probele

administrate în cauză rezultă că recurentul - reclamant care a deținut funcția

de agent la Secția 19 Poliție (ordine publică) se face vinovat de comiterea

abaterilor disciplinare prevăzute în art. 57 lit. a), d), h) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art.

11 alin. (1) lit. a), d), și h) din Ordinul Ministerului Administrației și

Internelor nr. 350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a

polițistului, respectiv comportarea necorespunzătoare în serviciu și societate,

care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și

prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu.

Ceea ce a reținut prima

instanță din analiza probatoriului administrat în cauză s-a concretizat în

concluzia potrivit căreia reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterilor

disciplinare iar măsura destituirii din funcția deținută este legală și temeinică.

În mod corect nu au fost

reținute susținerile reclamantului privind motivul care l-a determinat ca

împreună cu agentul N.C. să acționeze în afara orelor de program și fără a încunoștiința

conducerea Secției 19 Poliție activitatea pentru obținerea de informații în

legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-a desfășurat sub

coordonarea polițistului de la formațiunea de poliție judiciară conform art. 1 alin.

(2) din  Instrucțiunile M.A.I. nr. S/1060 din 13 ianuarie 2000.

La stabilirea sancțiunii

aplicate recurentului s-a ținut seama de împrejurările în care au fost

săvârșite abaterile disciplinare, de gravitatea și consecințele acestora precum

și de gradul de vinovăție al polițistului.

Este real că din materialul

probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine” fiind

premiat cu Ordinul „Virtutea militară” și recompensat cu solda de merit, însă

în cauză s-a apreciat că față de gravitatea abaterilor, consecințele acestora,

acesta nu mai prezintă garanția unui comportament adecvat profesiei de polițist

conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Prin Ordonanța din 11

ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, în

dosarul nr. 8318/P/2006 se constată că față de recurent s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală conform art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit.

b) și art. 10 lit. d) C. proc. civ.

Mai mult, înlăturarea răspunderii

penale nu înlătură automat răspunderea disciplinară, fiind reținute în sarcina

sa și alte abateri în afara faptei pentru care recurentul a fost cercetat penal

conform art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen.

Constatând că atât motivele

ce vizează nulitatea actului atacat cât și cele privind temeinicia măsurii

disciplinare aplicate recurentului nu sunt întemeiate, conform prevederilor art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins și menținută

hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul N.A.R. împotriva sentinței civile nr. 1538 din 23 iunie 2004 a

Curții de Apel București. secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.