ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie
2003 pe rolul Tribunalului București, reclamantul N.A.R. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziției nr. 5/3311 din 5
septembrie 2003 emisă de pârât, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția
publică deținută, reîncadrarea în muncă în structurile M.A.I. pe funcția
deținută la data destituirii, cu toate drepturile cuvenite.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, prin emiterea dispoziției atacate, au fost încălcate
prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, ale art. 11 alin. (1) și
ale art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului de interne nr. 1350/2002 privind
deontologia și disciplina polițiștilor.
Că, la data de 5 august
2003, D.G.P.M.B., serviciul control cercetare administrativă, a dispus cercetarea
sa și a unui coleg de serviciu pentru unele abateri disciplinare prevăzute de art.
5 lit. a), d) și h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, fiind
trimis în fața Consiliului de disciplină constituit la nivelul D.G.P.M.B., care
a propus aplicarea sancțiunii de destituire din funcția publică deținută.
Urmare acestei propuneri,
conducerea I.G.P.R. a emis dispoziția nr. 3311/2003, prin care s-a dispus și
aprobat destituirea din funcția publică avută, începând cu data de 31 august
2003.
A mai susținut că, în termen
legal a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare, care s-a respins,
răspunsul fiindu-i comunicat cu adresa nr. 107828 din 27 octombrie 2003.
Tribunalul București, secția
a VIII-a, prin sentința civilă nr. 474 din 9 februarie 2004, a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția
de contencios administrativ, admițând excepția necompetenței materiale a
tribunalului, invocată de către pârât.
Judecând în fond pricina în
primă instanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
prin sentința civilă nr. 1538 din 23 iunie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut în esență, că, din probatoriul administrat a rezultat că,
printr-o comportare necorespunzătoare, reclamantul, depășindu-și atribuțiile de
serviciu și prevederile jurământului de credință, a adus atingere onoarei,
probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției.
S-a mai reținut că deși
împotriva reclamantului și a colegului său s-a dispus începerea urmăririi
penale, această împrejurare nu este de natură a înlătura măsura disciplinară,
cele două sancțiuni putând fi dispuse concomitent, fără a se exclude.
S-a mai arătat că trebuie
înlăturate apărările reclamantului privitoare la nulitatea aplicării măsurii în
discuție, urmare nerespectării procedurii prealabile, ținând cont că
reclamantul a fost prezent la ședința Consiliului de disciplină, a putut cunoaște
toate acuzele și dovezile ce i se aduc, s-a putut apăra și a putut răspunde
tuturor întrebărilor formulate.
Împotriva sus menționatei
sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A.R., recurs
înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ.
Prin Încheierea pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și
fiscal, în dosarul nr. 7743/2004, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) C.
proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei
penale ce formează obiectul dosarului nr. 4742/P/2003 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul București.
Ulterior, la cererea
recurentului reclamant, dosarul a fost repus pe rol, fiind atașată copia
Ordonanței nr. 8318/P/2006 din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 5 București prin care, printre altele, acesta a fost
scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate
la șantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen.,
în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10
lit. d) C. proc. pen.
În motivarea recursului se
arată că în mod greșit s-a reținut situația de fapt în raport cu probele
administrate, fiind ignorate apărările pe care recurentul - reclamant le-a
făcut la fondul cauzei.
Dispoziția emisă de pârât
este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată în fapt și în
drept, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în
timpul cercetării prealabile, nu a fost comunicată în termenul legal, fiind
trecut un număr greșit al dispoziției respective nr. 111845/2003 în loc de
S/3312 din 5 septembrie 2003, nu a fost respectată de pârât procedura
cercetării prealabile, fiind în imposibilitate de a-și angaja și de a fi
asistat de un apărător ales.
Recurentul arată că
sancțiunea cuprinsă în decizia contestată nu a fost individualizată și aplicată
în raport cu împrejurările comiterii faptei, consecințele abaterii, gradul de
vinovăție, comportamentul și activitatea anterioară potrivit art. 59 alin. (8)
din Legea nr. 360/2002, art. 15 din Ordinul M.I. nr. 350/2002, art. 70 alin. (4)
din Legea nr. 188/1999 și art. 266 din Legea nr. 53/2003.
Din materialul probator
rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine”, nu a fost
sancționat disciplinar, fiind recompensat cu solda de merit, i s-a acordat
„Virtutea Militară” și a fost admis la Academia de Poliție A.I.C. București.
Prin întâmpinare I.G.P.R. a
solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că în mod corect a
reținut instanța de fond, că recurentul a fost analizat în fața Consiliului de disciplină,
constituit la nivelul D.G.P.M.B. pentru abateri de natura celor prevăzute de art.
57 lit. o), d), h) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) lit. a), d) și h)
din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002. Faptele imputate constau constând în
comportare necorespunzătoare la serviciu și în societate, care a adus atingere
onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției,
depășirea atribuțiilor de serviciu și nerespectarea jurământului de credință.
Analizând hotărârea recurată
prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și conform prevederilor
art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Motivul de recurs ce vizează
nulitatea dispoziției atacate pentru nerespectarea procedurii prealabile,
imposibilitatea de a-și angaja și de a fi asistat de un apărător ales, nu poate
fi reținut având în vedere faptul că recurentul a fost prezent la ședința
Consiliului de disciplină, cu posibilitatea de a lua cunoștință de acuzațiile care
i se aduc, de materialul probator aflat la dosar, de a-și expune punctul de
vedere și a propune probe în apărare.
De altfel în raportul pe
care l-a întocmit la data de 8 august 2003 recurentul arată că i s-a adus la
cunoștință faptul că are dreptul să fie asistat de un alt polițist sau apărător
ales, i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului și rezultatul cercetării
prealabile în legătură cu care a formulat cerere de probatoriu, respectiv audierea
unor martori, fără a invoca alte aspecte privind îngrădirea dreptului său la
apărare.
Cu privire la numărul
actului administrativ contestat, se constată de asemenea că eroarea materială a
fost îndreptată, fiind comunicat numărul de înregistrare corect, eroare care nu
a produs efecte juridice sub aspectul termenului și modalităților de contestare
a dispoziției de sancționare.
În acest sens s-au depus la
dosar precizări care sunt confirmate de înscrisurile depuse de intimată la 30
aprilie 2004, că în realitate numărul dispoziției de sancțiunare este S/3312
din 5 septembrie 2003 și nu S/3311 din 5 septembrie 2003 cum din eroare s-a
comunicat.
Dispoziția I.G.P.R. nr. S/3312
din 5 septembrie 2003 prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară cu
destituirea din funcție se completează cu materialul probator din faza
cercetării prealabile și încheierea Consiliului de disciplină din data de 8
august 2003.
Astfel din probele
administrate în cauză rezultă că recurentul - reclamant care a deținut funcția
de agent la Secția 19 Poliție (ordine publică) se face vinovat de comiterea
abaterilor disciplinare prevăzute în art. 57 lit. a), d), h) din Legea nr. 360/2002
privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art.
11 alin. (1) lit. a), d), și h) din Ordinul Ministerului Administrației și
Internelor nr. 350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a
polițistului, respectiv comportarea necorespunzătoare în serviciu și societate,
care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și
prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu.
Ceea ce a reținut prima
instanță din analiza probatoriului administrat în cauză s-a concretizat în
concluzia potrivit căreia reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterilor
disciplinare iar măsura destituirii din funcția deținută este legală și temeinică.
În mod corect nu au fost
reținute susținerile reclamantului privind motivul care l-a determinat ca
împreună cu agentul N.C. să acționeze în afara orelor de program și fără a încunoștiința
conducerea Secției 19 Poliție activitatea pentru obținerea de informații în
legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-a desfășurat sub
coordonarea polițistului de la formațiunea de poliție judiciară conform art. 1 alin.
(2) din Instrucțiunile M.A.I. nr. S/1060 din 13 ianuarie 2000.
La stabilirea sancțiunii
aplicate recurentului s-a ținut seama de împrejurările în care au fost
săvârșite abaterile disciplinare, de gravitatea și consecințele acestora precum
și de gradul de vinovăție al polițistului.
Este real că din materialul
probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine” fiind
premiat cu Ordinul „Virtutea militară” și recompensat cu solda de merit, însă
în cauză s-a apreciat că față de gravitatea abaterilor, consecințele acestora,
acesta nu mai prezintă garanția unui comportament adecvat profesiei de polițist
conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.
Prin Ordonanța din 11
ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, în
dosarul nr. 8318/P/2006 se constată că față de recurent s-a dispus scoaterea de
sub urmărire penală conform art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit.
b) și art. 10 lit. d) C. proc. civ.
Mai mult, înlăturarea răspunderii
penale nu înlătură automat răspunderea disciplinară, fiind reținute în sarcina
sa și alte abateri în afara faptei pentru care recurentul a fost cercetat penal
conform art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen.
Constatând că atât motivele
ce vizează nulitatea actului atacat cât și cele privind temeinicia măsurii
disciplinare aplicate recurentului nu sunt întemeiate, conform prevederilor art.
312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins și menținută
hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul N.A.R. împotriva sentinței civile nr. 1538 din 23 iunie 2004 a
Curții de Apel București. secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 mai 2008.