ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, reclamantul N.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziției nr. 5/3311 din 5 septembrie 2003 emisă de pârât, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția publică deținută, reîncadrarea în muncă în structurile M.A.I. pe funcția deținută la data destituirii, cu toate drepturile cuvenite. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin emiterea dispoziției atacate, au fost încălcate prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, ale art. 11 alin. (1) și ale art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului de interne nr. 1350/2002 privind deontologia și disciplina polițiștilor.

Că, la data de 5 august 2003, D.G.P.M.B., serviciul control cercetare administrativă, a dispus cercetarea sa și a unui coleg de serviciu pentru unele abateri disciplinare prevăzute de art. 5 lit. a), d) și h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, fiind trimis în fața Consiliului de disciplină constituit la nivelul D.G.P.M.B., care a propus aplicarea sancțiunii de destituire din funcția publică deținută. Urmare acestei propuneri, conducerea I.G.P.R.

a emis dispoziția nr. 3311/2003, prin care s-a dispus și aprobat destituirea din funcția publică avută, începând cu data de 31 august 2003. A mai susținut că, în termen legal a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare, care s-a respins, răspunsul fiindu-i comunicat cu adresa nr. 107828 din 27 octombrie 2003. Tribunalul București, secția a VIII-a, prin sentința civilă nr. 474 din 9 februarie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, admițând excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de către pârât. Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1538 din 23 iunie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, că, din probatoriul administrat a rezultat că, printr-o comportare necorespunzătoare, reclamantul, depășindu-și atribuțiile de serviciu și prevederile jurământului de credință, a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției. S-a mai reținut că deși împotriva reclamantului și a colegului său s-a dispus începerea urmăririi penale, această împrejurare nu este de natură a înlătura măsura disciplinară, cele două sancțiuni putând fi dispuse concomitent, fără a se exclude. S-a mai arătat că trebuie înlăturate apărările reclamantului privitoare la nulitatea aplicării măsurii în discuție, urmare nerespectării procedurii prealabile, ținând cont că reclamantul a fost prezent la ședința Consiliului de disciplină, a putut cunoaște toate acuzele și dovezile ce i se aduc, s-a putut apăra și a putut răspunde tuturor întrebărilor formulate.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A.R., recurs înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Prin Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 7743/2004, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. 4742/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Ulterior, la cererea recurentului reclamant, dosarul a fost repus pe rol, fiind atașată copia Ordonanței nr. 8318/P/2006 din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București prin care, printre altele, acesta a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc.

pen., în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. În motivarea recursului se arată că în mod greșit s-a reținut situația de fapt în raport cu probele administrate, fiind ignorate apărările pe care recurentul - reclamant le-a făcut la fondul cauzei. Dispoziția emisă de pârât este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată în fapt și în drept, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării prealabile, nu a fost comunicată în termenul legal, fiind trecut un număr greșit al dispoziției respective nr. 111845/2003 în loc de S/3312 din 5 septembrie 2003, nu a fost respectată de pârât procedura cercetării prealabile, fiind în imposibilitate de a-și angaja și de a fi asistat de un apărător ales.

Recurentul arată că sancțiunea cuprinsă în decizia contestată nu a fost individualizată și aplicată în raport cu împrejurările comiterii faptei, consecințele abaterii, gradul de vinovăție, comportamentul și activitatea anterioară potrivit art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, art. 15 din Ordinul M.I. nr. 350/2002, art. 70 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 și art. 266 din Legea nr. 53/2003. Din materialul probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine”, nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensat cu solda de merit, i s-a acordat „Virtutea Militară” și a fost admis la Academia de Poliție A.I.C. București. Prin întâmpinare I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că în mod corect a reținut instanța de fond, că recurentul a fost analizat în fața Consiliului de disciplină, constituit la nivelul D.G.P.M.B. pentru abateri de natura celor prevăzute de art. 57 lit. o), d), h) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) lit. a), d) și h) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002. Faptele imputate constau constând în comportare necorespunzătoare la serviciu și în societate, care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu și nerespectarea jurământului de credință. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și conform prevederilor art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Motivul de recurs ce vizează nulitatea dispoziției atacate pentru nerespectarea procedurii prealabile, imposibilitatea de a-și angaja și de a fi asistat de un apărător ales, nu poate fi reținut având în vedere faptul că recurentul a fost prezent la ședința Consiliului de disciplină, cu posibilitatea de a lua cunoștință de acuzațiile care i se aduc, de materialul probator aflat la dosar, de a-și expune punctul de vedere și a propune probe în apărare. De altfel în raportul pe care l-a întocmit la data de 8 august 2003 recurentul arată că i s-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să fie asistat de un alt polițist sau apărător ales, i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului și rezultatul cercetării prealabile în legătură cu care a formulat cerere de probatoriu, respectiv audierea unor martori, fără a invoca alte aspecte privind îngrădirea dreptului său la apărare.

Cu privire la numărul actului administrativ contestat, se constată de asemenea că eroarea materială a fost îndreptată, fiind comunicat numărul de înregistrare corect, eroare care nu a produs efecte juridice sub aspectul termenului și modalităților de contestare a dispoziției de sancționare. În acest sens s-au depus la dosar precizări care sunt confirmate de înscrisurile depuse de intimată la 30 aprilie 2004, că în realitate numărul dispoziției de sancțiunare este S/3312 din 5 septembrie 2003 și nu S/3311 din 5 septembrie 2003 cum din eroare s-a comunicat. Dispoziția I.G.P.R.

nr. S/3312 din 5 septembrie 2003 prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară cu destituirea din funcție se completează cu materialul probator din faza cercetării prealabile și încheierea Consiliului de disciplină din data de 8 august 2003. Astfel din probele administrate în cauză rezultă că recurentul - reclamant care a deținut funcția de agent la Secția 19 Poliție (ordine publică) se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare prevăzute în art. 57 lit. a), d), h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art. 11 alin. (1) lit. a), d), și h) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițistului, respectiv comportarea necorespunzătoare în serviciu și societate, care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu.

Ceea ce a reținut prima instanță din analiza probatoriului administrat în cauză s-a concretizat în concluzia potrivit căreia reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare iar măsura destituirii din funcția deținută este legală și temeinică. În mod corect nu au fost reținute susținerile reclamantului privind motivul care l-a determinat ca împreună cu agentul N.C. să acționeze în afara orelor de program și fără a încunoștiința conducerea Secției 19 Poliție activitatea pentru obținerea de informații în legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-a desfășurat sub coordonarea polițistului de la formațiunea de poliție judiciară conform art. 1 alin. (2) din Instrucțiunile M.A.I.

nr. S/1060 din 13 ianuarie 2000. La stabilirea sancțiunii aplicate recurentului s-a ținut seama de împrejurările în care au fost săvârșite abaterile disciplinare, de gravitatea și consecințele acestora precum și de gradul de vinovăție al polițistului. Este real că din materialul probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine” fiind premiat cu Ordinul „Virtutea militară” și recompensat cu solda de merit, însă în cauză s-a apreciat că față de gravitatea abaterilor, consecințele acestora, acesta nu mai prezintă garanția unui comportament adecvat profesiei de polițist conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Prin Ordonanța din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, în dosarul nr. 8318/P/2006 se constată că față de recurent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc.

civ. Mai mult, înlăturarea răspunderii penale nu înlătură automat răspunderea disciplinară, fiind reținute în sarcina sa și alte abateri în afara faptei pentru care recurentul a fost cercetat penal conform art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen. Constatând că atât motivele ce vizează nulitatea actului atacat cât și cele privind temeinicia măsurii disciplinare aplicate recurentului nu sunt întemeiate, conform prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins și menținută hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.A.R. împotriva sentinței civile nr. 1538 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București. secția de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.