ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 martie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 8561, reclamantul D.T. a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române din cadrul Ministerului de Interne, anulare dispoziției nr. 0675 din 31 ianuarie 2003, privind sancționarea disciplinară cu destituirea, obligarea pârâtului la plata daunelor cauzate, constând în retribuțiile și indemnizațiile datorate, până la reîncadrare. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamant, că a fost trimis în fața Consiliului de Disciplină, în data de 23 decembrie 2002, pentru neluarea măsurilor polițienești care se impuneau în cazul agresării unui cetățean de către un grup de romi, soldat cu decesul acestuia.

S-a mai arătat că i s-a aplicat măsura destituirii din funcție, fără să i se asigure dreptul la apărare și că nu a avut cunoștință de acest fapt. În drept, reclamantul la invocat excepția tardivității dispoziției nr. 0675 din 31 februarie 2003 și a comunicării nr. 46045 din 4 februarie 2003, emise cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (9) din Legea nr. 376/2002, care prevede că sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii faptei. De asemenea, a invocat nulitatea acestui act, întrucât, deși a solicitat să i se comunice și încheierea Consiliului de disciplină, pentru a cunoaște motivele ce au stat la baza destituirii, solicitarea sa a rămas fără rezultat.

S-a mai invocat și încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 306/2002, în sensul că deși a formulat contestație împotriva dispoziției O.G. nr. 75/2003, în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință, aceasta nu a fost soluționată în termen de 30 de zile. S-a mai susținut că nu a fost respectate nici prevederile art. 58 și 59, raportat la art. 64 și 65 din Legea nr. 360/2002, întrucât nu au fost avute în vedere toate probatoriile, precum și art. 65 care arată că nu putea fi luată sancțiunea destituirii, până nu se finaliza cercetarea penală pentru infracțiunea de neglijență. Referitor la daune, s-a precizat că retribuția sa lunară a fost de 5.800.000 lei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1538 pronunțată la 8 octombrie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.T., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția de tardivitate și nulitate a dispoziției I.C.P. 0675 din 31 ianuarie 2003, că sunt neîntemeiate, dispoziția prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a destituirii fiind emisă în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință, respectiv ca urmare a adresei raport I.P.J Ilfov nr. 48036 din 24 ianuarie 2003 și că a fost motivată în drept și în fapt, cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 360/2002, raportat și la Legea nr. 218/2002. Pe fond, instanța a reținut că neluarea măsurilor corespunzătoare în cadrul constatării încălcării ordinii și liniștii publice, ca urmare a cercetării prealabile efectuate, au conturat aspectele de vinovăție ce au căzut în sarcina reclamantului, împrejurare ce a determinat trimiterea acestuia în fața Consiliului de disciplină.

De asemenea, s-a mai constatat că procedura în fața Consiliului de disciplină s-a efectuat conform prevederilor Legii nr. 360/2002, cu asigurarea dreptului la apărare și că hotărârea Consiliului din 23 decembrie 2002, de aplicare a dispozițiilor art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002, i-a fost adusă la cunoștință reclamantului. - și în legătură cu susținerea că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța a reținut că dimpotrivă, i-a fost respectat acest drept, astfel cum s-a consemnat în încheierea din 22 ianuarie 2003. Ca o concluzie, instanța a apreciat că pârâtul a respectat prevederile normative în materie, art. 59 alin. (1) și (9), cu privire la cercetarea prealabilă, ascultarea reclamantului, respectarea dreptului la apărare, comunicarea actelor, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, gravitatea și consecințele acesteia, actul atacat întrunind condițiile de legalitate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea acesteia, reiterând aceleași aspecte de critică menționate în acțiune, cu referire la tardivitatea emiterii dispoziției I.G.P. nr. 0675 din 31 ianuarie 2003 și a comunicării nr. 46045 din 4 februarie 2003, precum și cele referitoare la nulitatea actului. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică. Rezultă că instanța a analizat la detaliu excepțiile invocate, precum și aspectele de fond, reținând legalitatea actului atacat. Referitor la primul motiv invocat de recurent, rezultă că au fost respectate prevederile art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, dispoziția de destituire fiind emisă în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință a conținutului adresei/raport emanat de la I.P.J.

Ilfov, cu nr. 48036 din 24 ianuarie 2003, aceasta fiind motivată în drept și fapt, cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 360/2002. În legătură cu cauzele de nulitate a dispoziției de destituire, de asemenea, instanța a analizat condițiile de formă și de fond ale acestuia, rezultând că recurentului i-a fost respectat dreptul la apărare, că decizia a fost motivată în termen și că au fost avute în vedere toate probatoriile administrate în cauză. Împrejurarea că recurentul a fost și cercetat penal pentru infracțiunea de neglijență, nu înlătură, însă, aplicarea sancțiunii disciplinare, așa cum s-a solicitat, răspunderea finală fiind distinctă; de asemenea, a fost analizată de instanță și susținerea că nu i-a fost întocmită fișa postului, astfel că nu a avut cunoștință de îndatoririle specifice funcției, or aceste aspecte sunt prevăzute explicit în art. 1 din Legea nr. 360/2002.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.T. împotriva sentinței civile nr. 1538 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.