ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31

martie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

sub nr. 8561, reclamantul D.T. a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul

General al Poliției Române din cadrul Ministerului de Interne, anulare

dispoziției nr. 0675 din 31 ianuarie 2003, privind sancționarea disciplinară cu

destituirea, obligarea pârâtului la plata daunelor cauzate, constând în

retribuțiile și indemnizațiile datorate, până la reîncadrare.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamant, că a fost trimis în fața Consiliului de Disciplină, în data

de 23 decembrie 2002, pentru neluarea măsurilor polițienești care se impuneau

în cazul agresării unui cetățean de către un grup de romi, soldat cu decesul

acestuia.

S-a mai arătat că i s-a aplicat

măsura destituirii din funcție, fără să i se asigure dreptul la apărare și că

nu a avut cunoștință de acest fapt.

În drept, reclamantul la invocat excepția

tardivității dispoziției nr. 0675 din 31 februarie 2003 și a comunicării nr.

46045 din 4 februarie 2003, emise cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (9)

din Legea nr. 376/2002, care prevede că sancțiunea disciplinară se aplică în

maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu

mai târziu de un an de la data emiterii faptei.

De asemenea, a invocat nulitatea

acestui act, întrucât, deși a solicitat să i se comunice și încheierea

Consiliului de disciplină, pentru a cunoaște motivele ce au stat la baza

destituirii, solicitarea sa a rămas fără rezultat.

S-a mai invocat și încălcarea

prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 306/2002, în sensul că deși a

formulat contestație împotriva dispoziției O.G. nr. 75/2003, în termenul de 15

zile de la data luării la cunoștință, aceasta nu a fost soluționată în termen de

30 de zile.

S-a mai susținut că nu a fost

respectate nici prevederile art. 58 și 59, raportat la art. 64 și 65 din Legea nr.

360/2002, întrucât nu au fost avute în vedere toate probatoriile, precum și art.

65 care arată că nu putea fi luată sancțiunea destituirii, până nu se finaliza cercetarea

penală pentru infracțiunea de neglijență.

Referitor la daune, s-a precizat că

retribuția sa lunară a fost de 5.800.000 lei.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 1538 pronunțată la 8 octombrie 2003, a respins

acțiunea formulată de reclamantul D.T., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în ceea ce privește excepția de tardivitate și nulitate a dispoziției

I.C.P. 0675 din 31 ianuarie 2003, că sunt neîntemeiate, dispoziția prin care

s-a aplicat sancțiunea disciplinară a destituirii fiind emisă în termenul de 30

de zile de la data luării la cunoștință, respectiv ca urmare a adresei raport

I.P.J Ilfov nr. 48036 din 24 ianuarie 2003 și că a fost motivată în drept și în

fapt, cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 360/2002, raportat și la Legea nr. 218/2002.

Pe fond, instanța a reținut că

neluarea măsurilor corespunzătoare în cadrul constatării încălcării ordinii și

liniștii publice, ca urmare a cercetării prealabile efectuate, au conturat aspectele

de vinovăție ce au căzut în sarcina reclamantului, împrejurare ce a determinat

trimiterea acestuia în fața Consiliului de disciplină.

De asemenea, s-a mai constatat că

procedura în fața Consiliului de disciplină s-a efectuat conform prevederilor

Legii nr. 360/2002, cu asigurarea dreptului la apărare și că hotărârea

Consiliului din 23 decembrie 2002, de aplicare a dispozițiilor art. 58 lit. g)

din Legea nr. 360/2002, i-a fost adusă la cunoștință reclamantului.

- și în legătură cu susținerea că

i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța a reținut că dimpotrivă, i-a

fost respectat acest drept, astfel cum s-a consemnat în încheierea din 22

ianuarie 2003.

Ca o concluzie, instanța a apreciat

că pârâtul a respectat prevederile normative în materie, art. 59 alin. (1) și (9),

cu privire la cercetarea prealabilă, ascultarea reclamantului, respectarea

dreptului la apărare, comunicarea actelor, împrejurările în care s-a săvârșit

fapta, gravitatea și consecințele acesteia, actul atacat întrunind condițiile

de legalitate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea acesteia, reiterând aceleași

aspecte de critică menționate în acțiune, cu referire la tardivitatea emiterii

dispoziției I.G.P. nr. 0675 din 31 ianuarie 2003 și a comunicării nr. 46045 din

4 februarie 2003, precum și cele referitoare la nulitatea actului.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

Rezultă că instanța a analizat la

detaliu excepțiile invocate, precum și aspectele de fond, reținând legalitatea

actului atacat.

Referitor la primul motiv invocat de

recurent, rezultă că au fost respectate prevederile art. 59 alin. (9) din Legea

nr. 360/2002, dispoziția de destituire fiind emisă în termenul de 30 de zile de

la data luării la cunoștință a conținutului adresei/raport emanat de la I.P.J. Ilfov, cu nr. 48036 din 24 ianuarie 2003, aceasta fiind motivată în drept și fapt, cu

respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 360/2002.

În legătură cu cauzele de nulitate a

dispoziției de destituire, de asemenea, instanța a analizat condițiile de formă

și de fond ale acestuia, rezultând că recurentului i-a fost respectat dreptul

la apărare, că decizia a fost motivată în termen și că au fost avute în vedere

toate probatoriile administrate în cauză.

Împrejurarea că recurentul a fost și

cercetat penal pentru infracțiunea de neglijență, nu înlătură, însă, aplicarea

sancțiunii disciplinare, așa cum s-a solicitat, răspunderea finală fiind distinctă;

de asemenea, a fost analizată de instanță și susținerea că nu i-a fost

întocmită fișa postului, astfel că nu a avut cunoștință de îndatoririle

specifice funcției, or aceste aspecte sunt prevăzute explicit în art. 1 din

Legea nr. 360/2002.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, în conformitate cu

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.T. împotriva

sentinței civile nr. 1538 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2004.