ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194 din 10 decembrie 2008,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

I.M.G. împotriva rezoluției nr. 659/P/2007

din 18 august 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.G.I., G.G., M.Ș., T.O.,

I.M., M.I. și C.G.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215

alin. (1), art. 246, art. 264, art. 289 și art. 291 C. pen., menținând ca

legală și temeinică rezoluția atacată.

În motivarea hotărârii,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Petiționarul s-a adresat cu

plângere organelor de urmărire penală, solicitând tragerea la răspundere penală

a intimaților care au săvârșit abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, s-a susținut că

intimatul B.G. – comisar șef de poliție la Inspectoratul Județean de Poliție

Prahova, a dispus nelegal înființarea birourilor de poliție Florești și Băicoi,

a menținut în funcție pe comisarul de poliție M.Ș. deși era cercetat pentru

săvârșirea unor infracțiuni, a numit în structurile poliției, respectiv, în

funcția de ofițer pe fiul comisarului de poliție M.Ș. fără a organiza concurs.

Petiționarul a mai reclamat

că a adresat plângeri penale, ce nu au fost cercetate de agenții de poliție T.O.,

I.M., M.I. și C.G.C. și procurorul G.G.

Actele premergătoare

efectuate în verificarea plângerii, nu au confirmat existența infracțiunilor

sesizate, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de persoanele

reclamate, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Astfel, intimatul M.Ș. –

comisar șef de poliție în cadrul I.P.J. Prahova, a fost cercetat la plângerea

petentului, în Dosarul nr. 192/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264

C. pen., dându-se o soluție de netrimitere în judecată la 31 octombrie 2007,

rămasă definitivă prin sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Ploiești (filele 62-63).

Aceeași soluție de

netrimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246

și art. 264 C. pen. s-a pronunțat și în Dosarul nr. 163/P/2006 față de I.M. și

T.O., agenți de poliție în cadrul I.P.J. Prahova fiind menținută ca legală și

temeinică prin sentința penală nr. 4817 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești.

Referitor la pretinsa

infracțiune de înșelăciune descrisă în plângere, ca săvârșită de B.G.I.,

constând în aceea că, în calitate de inspector șef al I.P.J. Prahova, l-a

menținut în funcție pe comisarul șef M.Ș., în condițiile în care era cercetat

penal, s-a constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 65 din Legea nr.

360/2002 privind statutul polițistului, potrivit cărora menținerea în

activitate a unui polițist față de care s-a început urmărirea penală sau a fost

trimis în judecată se hotărăște numai după soluționarea definitivă a cauzei.

Cât privește fapta sesizată

ca săvârșită de B.G.I. de înființare a celor două posturi de poliție rurală, se

reține că acestea nu există, întrucât verificările Corpului de Control din

cadrul I.G.P.R., raportul nr. 64848/2005 concluzionează că nu s-au încălcat

prevederile legale - art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 63 din 28 iunie 2003

privind organizarea și funcționarea M.I.R.A., aceste structuri fiind

constituite prin detașarea unor polițiști de la alte compartimente.

Nemulțumirile petiționarului

față de soluțiile de netrimitere în judecată propuse de agenții de poliție T.O.,

I.M., M.I., C.G.C., în dosarele penale având ca obiect plângerile formulate de

petiționar și înregistrate sub numerele 1983/P/2003, 1410/P/2004, 192/P/2005,

733/P/2005, 1825/P/2005, 2563/P/2005 și 951/P/2006, confirmate de magistratul

procuror, puteau fi invocate și analizate drept critici în eventuale căi de

atac neputând constitui temei care să antreneze răspunderea penală a acestora.

Concluzionând, prima

instanță a respins plângerea petiționarului ca nefondată, menținând rezoluția

atacată.

În termen legal,

petiționarul a formulat recurs, considerând că hotărârea instanței de fond nu

este legală, existând, în opinia sa, suficiente dovezi care confirmă săvârșirea

infracțiunilor sesizate.

Soluționând recursul în

raport de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată nefondată calea de atac.

Pentru a se putea începe

urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții cumulative.

Prima condiție constă în

existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, fie din sesizare sau

actele premergătoare efectuate în verificarea acesteia.

Cea de-a doua condiție este

prevăzută de art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc.

pen. cu excepția celui prevăzut de lit. b)

1

.

Raportând la speță aceste

considerații teoretice, prima instanță motivat, legal și temeinic, în urma

propriului examen asupra soluției de netrimitere în judecată, a respins

plângerea petiționarului, menținând rezoluția atacată.

Actele premergătoare

efectuate în verificarea plângerii petiționarului nu au confirmat existența

infracțiunilor pretins săvârșite de intimați – situație în care singura soluție

legală era cea de neîncepere a urmăririi penale.

Pe cale de consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul va fi

respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul petiționar I.M.G. împotriva sentinței penale nr. 194 din

10 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 februarie 2009.