ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 97/F din 19 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata B., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de inculpatele A. și B.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. a menținut măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatelor A. și B. prin Ordonanțele nr. 51/P/2012 din 31 martie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit dispozițiilor art. 46 C. proc. pen. a disjuns cauza, atât pe latură penală cât și pe latură civilă, în ceea ce o privește pe inculpata C.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit domnului avocat desemnat din oficiu, D., în cuantum de 360 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 din 15 aprilie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele A., C. și B., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

În esență, în actul de inculpare, s-a reținut în ceea ce privește acuzația de abuz în serviciu, că, cele trei inculpate, în calitatea lor de judecători la Curtea de Apel București, secția I penală, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, cu prilejul soluționării Dosarului penal nr. x/2/2011, având ca obiect contestație în anulare, prin Decizia penală pronunțată în cauză, nr. 381 din 22 februarie 2012, au desființat în mod nelegal hotărârile judecătorești prin care numitul E. fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv, sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului București și Decizia penală nr. 741 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București. Totodată, au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele condamnatului E., cu consecința obținerii unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare, dar și de la plata despăgubirilor civile în sumă de 18.839 684,5 lei, la care condamnatul fusese obligat către SC F. SA.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, s-a menționat în actul de inculpare, că, aceasta a constat în aceea că, pronunțarea de către cele trei inculpate a Deciziei penale nr. 381/2012, prin care a fost anulată condamnarea definitivă de 7 ani închisoare suferită de numitul E., a constituit un ajutor pentru acesta din urmă, în sensul de a nu mai executa pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Decizia definitivă nr. 741/R din 4 aprilie 2011 și de a nu mai plăti despăgubirile civile la care fusese obligat.

Cât privește infracțiunea de fals intelectual, s-a reținut că aceasta a constat în aceea că, cele trei inculpate, cu prilejul redactării Deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012, pe care au pronunțat-o anterior, au atestat fapte și împrejurări care nu corespund adevărului, respectiv, au susținut nereal că toate dosarele derivate din Dosarul inițial nr. x/P/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au avut la bază aceeași situație faptică-cesiunea de creanță și obținerea de credite, același prejudiciu și aceleași părți, aspectele atestate nereal regăsindu-se la pag. 24, 25, 31, 36, 46, 61 și 62 din decizia pronunțată.

Preliminar prezentării faptelor inculpatelor în materialitatea lor, a fost descris în rechizitoriu contextul general prealabil pronunțării Deciziei penale nr. 381/2012, context referitor la infracțiunile pentru care inculpatul E. a fost cercetat.

Astfel, s-a arătat că, prin Rechizitoriul nr. x/P/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost trimis în judecată inculpatul E., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 rap. la art. 246 combinat cu art. 248

1

C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen. de la 1969, faptă constând în aceea că, în perioada iulie 1999-februarie 2000, SC F. SA, prin nouă sucursale a cesionat creanțe de 10.678.612,4 lei, unui grup de 11 firme și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a normelor de creditare, beneficiar al acestor operațiuni ilegale fiind E., asociat/administrator al firmelor din grup.

În urma judecării cauzei în care inculpatul a fost trimis în judecată, pentru infracțiunea de mai sus, a fost pronunțată Decizia penală definitivă, nr. 741/R din 4 aprilie 2011 de către Curtea de Apel București, prin care inculpatul E. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și obligat în solidar cu coinculpații din acea cauză la plata despăgubirilor către SC F. SA.

Din Dosarul nr. x/P/2002 s-a disjuns și constituit Dosarul nr. x/P/2006, dosar în care, prin rechizitoriul cu același număr, a fost trimis în judecată inculpatul E. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 26 rap. la art. 248-248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 C. pen., fapte constând în aceea că, în perioada august 2000 - iulie 2001, inculpatul, alături de alți inculpați, s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni și au încheiat în mod fraudulos 14 convenții de plată care au condus la prejudicierea SN G. SA Mediaș, cu suma de 26.082.460,55 lei, la data întocmirii rechizitoriului în cauza de față, acest dosar fiind nesoluționat.

Față de inculpatul E. s-au efectuat cercetări în legătură cu circuitul sumelor de bani și înregistrarea acestora în evidențele contabile ale firmelor, în mai multe dosare, disjunse din Dosarele nr. x/P/2002 și nr. x/P/2006 finalizate cu soluții de neîncepere a urmăririi penale:

- prin Ordonanța nr. 7/D/P din 18 mai 2008, menținută prin Decizia penală nr. 683 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E., pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., constatându-se că pentru fapta comisă în perioada 1999 - 2001 există o cauză care înlătură caracterul penal;

- prin Rezoluția nr. 83/P/2008 din 13 noiembrie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, menținută prin Decizia penală nr. 1057 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E., H. și I., pentru infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani și asociere în vedere comiterii de infracțiuni, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 23 din Legea nr. 656/2002 și art. 323 C. pen., faptele cercetate în acest dosar fiind acelea că E. și alți funcționari din cadrul SC J. SA, nu au înregistrat în evidența contabilă venituri reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare din 10 ianuarie 2001 și cesiunea depozitului în favoarea SC K. SA, conform contractului de cesiune de creanță din 11 februarie 2001;

- prin Rezoluția nr. 59 D/P/2006 din 15 ianuarie 2008 a Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, menținută prin Deciziile penale nr. 798 din 18 noiembrie 2008 și nr. 292 din 11 martie 2010 ale Curții de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E. și alții pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, fapte constând în aceea că, la data de 22 februarie 2006, L. Dolj a sesizat organele de urmărire penală, cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat la SC M. SA Craiova, administratorul N. a scos din patrimoniu bunuri în valoare de 1.151.350 lei care au fost cedate fundației O., respectiv, că a înstrăinat din patrimoniu suma de 38 638 lei, către SC P. SA, printr-un contract de publicitate încheiat fictiv la 1 octombrie 2004, verificându-se în acea cauză dacă făptuitorii s-au asociat în vederea comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

În baza Deciziei penale definitive nr. 741/R din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii de 7 ani, nr. 1728/2010/4 aprilie 2011 de către Judecătoria sectorului 4 București, iar în urma emiterii mandatului european de arestare, inculpatul E., care se sustrăsese de la executarea pedepsei a fost prins în Ungaria și a fost încarcerat de autoritățile judiciare române la data de 28 aprilie 2011.

După începerea executării pedepsei, la data de 2 mai 2011, E. a formulat o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 741/R din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, contestație respinsă de Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 1164 din 26 mai 2011, ca inadmisibilă, cu motivarea că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen. de la 1968.

La data de 18 august 2011, condamnatul a formulat o nouă contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 741/R din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, invocând cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., respectiv, autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 1057 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, dar și-a retras contestația, Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 2217 din 11 noiembrie 2011, luând act de manifestarea sa de voință.

La data de 23 noiembrie 2011, E. a depus, prin apărător ales, o a treia contestație în anulare, în care a invocat dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. de la 1968, respectiv autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova.

Cauza a fost repartizată completului de judecată format din judecătoarele C., A. și B., complet care, la termenul din 1 februarie 2012 a respins contestația în anulare întemeiată pe art. 386 lit. c) C. proc. pen. de la 1968, ca fiind tardiv formulată, iar la termenul din 22 februarie 2012 a pronunțat Decizia nr. 381/2012, prin care a admis contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 741/2011 a Curții de Apel București, a desființat în parte această decizie, cu motivarea că există autoritate de lucru judecat, dispunând anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Prima instanță a evaluat faptul că acuzațiile formulate împotriva inculpatelor pentru cele trei infracțiuni, respectiv, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fals intelectual și favorizarea făptuitorului, au urmat două coordonate fundamentale:

S-a arătat în actul de acuzare că inculpatele, prin Decizia mai sus menționată, au admis contestația în anulare formulată de condamnatul E., în temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen. de la 1968, respectiv „când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”, au desființat Decizia penală nr. 741/2011 a Curții de Apel București, Decizia penală nr. 802/2010 a Tribunalului București și sentința penală nr. 1240/2010 a Judecătoriei sectorului 4 București și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. de la 1968, au încetat procesul penal pentru infracțiunile pentru care anterior E. fusese condamnat, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea unei astfel de contestații în anulare.

Inculpatele au argumentat soluția de admitere a contestației în anulare și desființare a hotărârilor anterioare de condamnare, în esență, prin aceea că, E. a mai fost cercetat anterior pentru aceleași fapte, pentru care, s-au dispus soluții de netrimitere în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Dolj, soluții menținute prin Decizia nr. 1057/2010, Decizia nr. 683/2009 și Decizia nr. 282/2010 ale Curții de Apel Craiova.

S-a arătat că soluția pronunțată de inculpate a fost adoptată cu încălcarea legii și prin denaturarea realității, deoarece:

Contestația în anulare este un remediu procesual prin intermediul căruia pot fi îndreptate erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare a hotărârilor judecătorești, pentru vicii, nulități privind actele de procedură, dar nu și pentru nulități care privesc fondul cauzei.

Contestația în anulare este o cale de atac admisibilă numai în cazuri excepționale, iar cea întemeiată pe art. 386 lit. d) C. proc. pen. de la 1968 presupune pronunțarea a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, dar și existența unei identități de fapte și persoane. De asemenea, contestația este admisibilă numai atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 lit. j) C. proc. pen. de la 1968 și dacă, prin ambele hotărâri definitive s-a soluționat fondul cauzei.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să fie îndeplinite trei condiții: să se fi declanșat un proces penal împotriva aceleiași persoane, aceasta să aibă calitatea de inculpat/învinuit și să existe același fapt material, deci aceeași cauză materială care nu se confundă cu cauza juridică și care se referă la încadrarea juridică.

Parchetul a arătat că în cauză nu a existat autoritate de lucru judecat, în raport cu soluțiile adoptate anterior în legătură cu E., deoarece acele soluții au fost pronunțate în procedura plângerilor împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. de la 1968. Potrivit acestor dispoziții, judecătorul pronunță una din următoarele soluții: „a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată.”

Potrivit art. 278

1

alin. (1)

1

C. proc. pen. de la 1968, în situația prevăzută la alin. 8 lit. a), persoana în privința căreia judecătorul a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. de la 1968.

S-a arătat că principiul non bis in idem este reglementat într-o serie de convenții și tratate internaționale precum Convenția europeană de extrădare, Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenția de la Bruxelles, Convenția Europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului. Acest principiu este reglementat și în art. 114 din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală și art. 50 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit cu care, nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care un organ al unui stat dispune încetarea urmăririi penale într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acelui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte.

O persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale, de urmărire sau judecată, dacă împotriva sa, s-a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la aceeași faptă, fie în sensul condamnării, fie în sensul achitării. În ceea ce privește „hotărârea definitivă”, potrivit interpretărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, „o decizie a unui organ de poliție, prin care se dispune încetarea urmăririi penale, însă nu se pune definitiv capăt acțiunii penale potrivit ordinii juridice naționale în cauză, nu poate constitui o decizie care să permită să se considere că în privința persoanei implicate a fost pronunțată o hotărâre definitivă”.

Jurisprudența națională a statuat în mod constant că o hotărâre pronunțată de o instanță în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. nu este o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, astfel că o astfel de hotărâre nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a precizat că printr-o interpretare proprie, în baza unui raționament fals, făcând trimitere la Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană, precum și la dispozițiile art. 278

1

alin. (1)

1

C. proc. pen. de la 1968, care reglementează posibilitatea redeschiderii urmăririi penale atunci când se descoperă fapte sau împrejurări noi, dar și la deciziile Curții Constituționale, inculpatele au ignorat Decizia nr. 17 din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că o hotărâre pronunțată de instanță, în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. de la 1968 nu conține o rezolvare a fondului cauzei și deci nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Inculpatele au ignorat deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia inadmisibilității contestației în anulare având ca temei art. 386 lit. d) C. proc. pen. de la 1968 atunci când una dintre hotărâri a fost pronunțată ca urmare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului, dar și Deciziile nr. 233/2005 și nr. 328/2012, ale Curții Constituționale, prin care s-a arătat că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. de la 1968 nu se realizează o judecare a fondului cauzei ci doar un examen de legalitate al soluției procurorului.

În plus, inculpatele au examinat existența cauzei de încetare a procesului penal, constând în autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care această presupusă autoritate a fost examinată și de instanțele de apel și recurs, care au respins-o motivat, iar inculpatele au cunoscut acest lucru, criticând modul în care instanțele de apel și recurs au „refuzat să recunoască autoritatea de lucru judecat”. Prin Decizia pronunțată de inculpate, nr. 381/2012, s-a rejudecat fondul cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/4/2006, pe calea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, admisibilitatea unei astfel de contestații întemeiate pe existența unei cauze de încetare a procesului penal fiind exclusă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat asupra ei, cazul prevăzut la art. 386 lit. d) având caracter subsidiar față de cazul prevăzut la art. 386 lit. c) C. proc. pen. de la 1968.

S-a menționat că reexaminând fapte deja judecate prin hotărâre definitivă, inculpatele au transformat contestația în anulare într-un apel deghizat, încălcând dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-o prelungire a procesului penal, creând practic un nou grad de jurisdicție, respectiv al patrulea grad de jurisdicție, neprevăzut de lege, criticând motivarea instanței de recurs.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană, în cauza Mitrea vs. România, arătând că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui defect fundamental, care duce la arbitrariu. Securitatea raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata potrivit căruia, nicio parte nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive în scopul de a obține o nouă analiză a cauzei.

Parchetul a mai arătat că nu a existat autoritate de lucru judecat nici în raport de faptele pentru care E. a fost cercetat anterior, în materialitatea lor, fapte pentru care s-au dispus soluții de netrimitere în judecată. Urmărind pronunțarea unei hotărâri judecătorești favorabile inculpatului E., care să ducă la neexecutarea pedepsei de 7 ani închisoare, dar și la neplata prejudiciului stabilit prin hotărârea judecătorească, de 18 839 684,5 lei, cu titlu de despăgubiri civile către SC F. SA, inculpatele au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului în conținutul Deciziei penale nr. 381/2002, atunci când au concluzionat că între faptele care au făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2002 și în care s-a pronunțat Decizia penală definitivă nr. 741/R/2011 și cele care fac obiectul Dosarelor penale nr. x/P/2008 (în care s-a pronunțat Decizia penală nr. 1057/2010), nr. 59/D/P/2008 (în care s-a pronunțat Decizia penală nr. 798/2008) și nr. 7/D/P/2008 (în care s-a pronunțat Decizia penală 683/2009), există identitate, în ceea ce privește situația de fapt, respectiv aceleași acte materiale-obținerea de credite bancare și cesiunea de creanțe, însă cu o altă încadrare juridică, aceeași sesizare (nr. x/P/2001), cu același conținut, același prejudiciu, aceleași părți civile.

De altfel, inculpatele nu au menționat, în mod deliberat, în cuprinsul deciziei pe care au pronunțat-o, care au fost faptele materiale concrete care au stat la baza Deciziilor penale nr. 1057/2010, nr. 798/2008, nr. 292/2010 și nr. 683/2009, după cum nu au menționat nici faptul că cercetările efectuate de organele de urmărire penală au fost cercetări succesive, ca urmare a disjungerilor și nu cercetări paralele.

În continuare, în actul de inculpare a fost prezentată situația de fapt care a stat la baza fiecăreia dintre soluțiile pronunțate și care, redată în rezumat, a fost următoarea:

Decizia nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București, i-a vizat pe inculpații R., S., T. și E., primii trei fiind trimiși în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 rap. la art. 248

1

comb. cu art. 258 C. pen. de la 1969, iar inculpatul E., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26 rap. la art. 246 comb. cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen. Situația de fapt a constat în aceea că, în perioada iunie-februarie 2000, SC F. SA a cesionat creanțe în valoare de 10.78.612,4 lei unui grup de 11 firme din municipiul Craiova și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit în valoare de 8.053 561,1 lei, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a Normelor Interne de creditare, cu privire la documentația de creditare, analiza bonității, constituirea de garanții, beneficiarul direct al încălcării de către funcționarii bancari a normelor de creditare fiind inculpatul E., asociat și administrator al firmelor din grup.

Prin urmare, situația de fapt a privit cesiunea de creanțe și obținerea de credite cu încălcarea legii, prejudiciul a fost în acea cauză de 187.321.734.408 lei, iar parte civilă a fost SC F. SA.

Deciziile penale nr. 798 din 18 noiembrie 2008 și 292 din 11 martie 2010 ale Curții de Apel Craiova au menținut, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., Rezoluția nr. x/D/P din 15 ianuarie 2008 a Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Biroul Teritorial Dolj, față de numiții E., U., V., X., Z. și H. (cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002), față de numiții U., N., Z., Y., V., A.A. și H. (pentru infracțiunile prevăzute de art. 6 și 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen.), față de B.B., C.C., D.D. (pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)).

Situația de fapt cercetată în cauza nr. x/D/P/2008 a privit faptul că N., în calitate de administrator al SC M. SA Craiova, în luna septembrie 2004, a scos din patrimoniul acestei societăți bunuri în valoare de 11.513.500.000.000 lei, cedate ulterior către fundația O., fără ca suma să fie înregistrată ca venituri și fără să fie colectată taxa pe valoare adăugată de 2.187.470.000 lei.

De asemenea, s-au efectuat cercetări și în legătură cu faptul că, la 1 ianuarie 2004, SC M. SA - Sucursala Frigorifer a încheiat cu SC P. SA, în mod formal contractul având ca obiect efectuarea de reclamă și publicitate, înregistrând o taxă pe valoare adăugată deductibilă de 38.638 lei, iar SC F.F. SRL, administrată de Y., X. și H., a încheiat 36 de contracte fictive de prestări servicii, pe baza cărora s-au efectuat plăți de 1.260.000 lei.

În fine, s-au mai efectuat cercetări și cu privire la faptul că, SC M. SA nu a înregistrat în evidența contabilă creanța sa asupra SC G.G. SA Craiova, reprezentând venituri din penalități de întârziere, încasate prin executare silită, în sumă de 836 056 lei, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 668 813 lei, impozit pe profit și T.V.A.

Constatându-se că între faptele descrise mai sus a existat o legătură, fiind rezultatul unui grup infracțional organizat, constituit la inițiativa lui E., precum și faptul că, prin mai multe societăți controlate de acesta a fost retrasă suma totală de 2.400.000 lei de către H.H. Oltenia de la SC I.I. SA, au fost efectuate cercetări și sub aspectul infracțiunii de spălare de bani și al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Prin urmare, faptele cercetate sunt spălarea de bani, evaziunea fiscală, fals și constituire a unui grup infracțional organizat, săvârșite în perioada 2004-2005, persoanele cercetate sunt distincte de cele la care se referă Decizia nr. 741/2011, prejudiciul fiind altul, partea civilă ar fi putut fi în cauză statul, prin L. Dolj, iar societățile implicate au fost altele decât cele la care se referă Decizia nr. 741/2011.

Decizia penală nr. 683 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova a menținut, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. de la 1968, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de E., I., H., U. și V., dispusă prin Ordonanța 7/D/P din 16 mai 2008 a Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, în legătură cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constatându-se că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În cauza nr. x/D/P/2008, cercetările au vizat și infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 341/2005 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, însă pentru acestea a fost declinată competența în favoarea Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Dolj.

Situația faptică în legătură cu care s-au efectuat cercetări a fost aceea că, în perioada 30 iulie 1999-30 septembrie 1999, SC F. SA a cesionat creanțele pe care le avea de încasat de la diverși debitori, în sumă totală de 107.175.632.000 lei, către 11 firme controlate de E. și deși suma de 203.330.798.000 lei trebuia încasată în contabilitatea SC J. SA, acest lucru nu a fost făcut, astfel încât s-a calculat un impozit pe profit sustras de 50.832.699.500 lei.

S-a concluzionat de către parchet faptul că, situația de fapt cercetată în această cauză a privit constituirea unui grup infracțional organizat, perioada fiind 1999-2001, persoanele cercetate au fost cele menționate mai sus, prin urmare, nu există identitate între această cauză și cea în care s-a pronunțat Decizia nr. 741/2011.

Decizia penală nr. 1057 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluția nr. 83/P/2008 din 13 noiembrie 2009 a Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, față de E., I. și H., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. și art. 23 din Legea nr. 656/2003.

Faptele cercetate în această cauză au fost acelea că, E. și alți funcționari din cadrul SC J. SA,  nu au înregistrat în contabilitatea acesteia venituri financiare reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare din 10 ianuarie 2001, respectiv, neînregistrarea în contabilitate a cesiunii depozitului în favoarea SC K. SA, conform contractului de cesiune de creanțe din 11 februarie 2001. Totodată, a fost cercetată și legalitatea transferurilor de fonduri între SC J. SA, H.H. Oltenia și SC I.I. SA, Craiova, SC K. SA, SC J.J. SA.

Neînregistrarea în evidența contabilă de către Cooperativa de Credit a sumei de 203.330.798.000 lei a avut ca efect sustragerea de la plata impozitului pe profit în valoare de 50.832.699.500 lei, așa cum s-a stabilit prin actul de control al L. Dolj.

S-a concluzionat în actul de sesizare că actele materiale cercetate în această cauză au fost altele decât cele care au stat la baza Deciziei nr. 741/2011, prejudiciul este altul, persoanele cercetate și societățile implicate au fost altele, iar în cauză nu a fost efectuată o expertiză contabilă, soluția fiind dispusă în baza actelor premergătoare.

În final, în actul de sesizare s-a susținut că, între cauzele în care s-au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale și cea în care E. a fost condamnat la 7 ani închisoare, nu a existat identitate de obiect, modalitățile de sesizare fiind diferite și succesive, actele materiale fiind diferite, infracțiunile diferite, părțile civile și prejudiciile diferite, numărul persoanelor cercetate și calitățile procesuale fiind diferite.

Echivalența pusă de inculpate între complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care E. a fost condamnat definitiv și infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani, grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care s-au adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale, săvârșite la intervale diferite de timp, în baza unor rezoluții infracționale distincte a fost contrară legii și practicii judiciare și contravine adevărului juridic.

Soluțiile de neîncepere a urmăririi penale au fost adoptate în baza actelor premergătoare, care sunt acte de procedură situate în afara procesului penal și care au rolul limitat de a forma convingerea organului de urmărire penală în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale. De aceea obținerea probelor în faza actelor premergătoare a fost supusă cenzurii și sancționată de instanțele de judecată, atunci când s-a apreciat că sunt încălcate dispozițiile legale, cu consecința restituirii cauzei (în acest sens fiind Decizia nr. 912/2012 a Curții Supreme de Justiție).

În cuprinsul rechizitoriului, tot în legătură cu aspectul invocat, că, faptele care au fost cercetate în diferitele cauze, în ceea ce îl privește pe inculpatul E. nu au fost similare, s-a realizat o descriere a succesiunii cauzelor:

Prin Rechizitoriul nr. 61/P/2002 din 9 noiembrie 2006 al Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată inculpații R., S. și T., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 comb. cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen. din 1969 și inculpatul E. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 rap. al art. 246 combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen. din 1969.

Prin același rechizitoriu s-a disjuns cauza cu privire la: valorificarea de către E. a unei părți din creanțele preluate de la SC F. SA pentru obținerea unor polițe de risc financiar de la SC K.K. SA,  București, utilizate într-un proces de compensare cu SC L.L. SA, Mediaș; faptele de evaziune fiscală săvârșite de E. ca urmare a neînregistrării în contabilitate a creanțelor cesionate; faptele sesizate de numiții M.M., N.N., O.O., P.P.; faptele de înșelăciune reclamate de R.R. cu privire la E. și alții; faptele de înșelăciune reclamate de S.S.

Referitor la modalitatea de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție, inițial a fost adoptată Rezoluția nr. 93/P din 11 noiembrie 2002 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost declinată competența în favoarea Direcția Națională Anticorupție, în ceea ce privește modalitatea de acordare a creditelor de către SC F. SA grupului de firme administrate de E., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) teza a II-a și teza a III-a și lit. c) din Legea nr. 78/2000. Cauza a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție sub nr. x/P/2002. Prin rezoluția din data de 20 octombrie 2003 Parchetul Național Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce privește utilizarea creditelor acordate de SC F. SA, neurmărirea destinației creditelor și a creditelor restante, cu motivarea că faptele nu erau prevăzute de legea penală la momentul comiterii lor și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (5) C. pen. și art. 266 din Legea nr. 31/1990. Dată fiind existența unui conflict negativ de competență, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în cauză competența de soluționare aparține Parchetului Național Anticorupție, deoarece Legea nr. 78/2000 este una specială iar infracțiunea reținută în sarcina membrilor Comitetului de Direcție al SC F. SA este una continuă care a continuat să fie săvârșită și după intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000. Prin urmare, s-a stabilit că Parchetul Național Anticorupție va continua să efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) tezele a II-a și a III-a și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, în favoarea Parchetului Național Anticorupție au fost declinate alte două cauze și anume, la data de 2 noiembrie 2014, s-a declinat de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza având ca obiect valorificarea creanțelor preluate de la SC F. SA pentru obținerea unor polițe de risc financiar de la SC K.K. SA, utilizate într-un proces de compensare cu SC G. SA Mediaș, respectiv, deși societățile deținătoare ale polițelor de risc financiar aparținând inculpatului E. s-au angajat să achite SC G. SA Mediaș, datoriile cuprinse în procesul verbal de compensare, nu și-au achitat obligația asumată, păgubind societatea creditoare cu suma de aproximativ 125 miliarde lei vechi.

La data de 14 decembrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat în favoarea Parchetului Național Anticorupție competența de soluționare a cauzei având ca obiect obținerea de către SC T.T. SRL, din grupul de firme controlate de E. a unor creanțe în valoare de 8.700.000.000 lei, de la SC F. SA.

Întrucât între faptele cercetate exista o strânsă legătură a fost conexat dosarul având ca obiect „valorificarea” creanțelor preluate de la SC J. SA,  prin SC K.K. SA, (Dosar nr. x/P/2004) și dosarul privind preluarea de creanțe și obținerea de credite de la SC J. SA, de către SC T.T. SRL Craiova (Dosar nr. x/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) la Dosarul nr. x/P/2002 înregistrat la Parchetul Național Anticorupție.

Prin procesul verbal din 10 mai 2004, în Dosarul nr. x/P/2002, Parchetul Național Anticorupție se sesizase din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. proc. pen. și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 de către funcționari din cadrul SC F. SA.

Ulterior, la Dosarul nr. x/P/2002 au fost conexate sesizările formulate de numiții M.M., N.N., O.O., U.U. și P.P., vizând comiterea unor fapte penale de către E. și funcționari din cadrul SC F. SA; prin ordonanța din 21 iunie 2006 s-a dispus conexarea la dosar a plângerii formulate de S. față de E., V.V., X.X., Z.Z., B.B., Y.Y., U., A.A.A., B.B.B. și C.C.C., acționari sau administratori ai grupului de firme din Craiova, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291 și art. 215 alin. (1),2,3 și 5 C. pen. în legătură cu preluarea de creanțe de la SC F. SA și contractarea de credite în perioada 1999-2000; prin ordonanța din 3 august 2006 a fost conexată la Dosarul nr. x/P/2002 sesizarea formulată de U. vizând comiterea infracțiunii de înșelăciune cu ocazia derulării procedurii de executare silită asupra unui imobil din Craiova, ipotecat la SC J. SA, de către E., N. , U., D.D.D. și E.E.E.; prin ordonanța din 12 septembrie 2006 a fost conexată sesizarea L. Dolj cu privire la aspectele constatate prin actul de control, încheiat ca urmare a verificărilor efectuate la SC M. SA dar și petiția formulată de S.S.

Situația reținută în rechizitoriul nr. x/P/2002 a fost aceea că, în perioada iulie 1999-februarie 2000, SC J. SA, prin nouă sucursale ale sale, a cesionat creanțe în valoare de 10.678.612,4 lei unui grup de 11 firme din Craiova și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit în valoare de 8.053.561,1 lei cu încălcarea prevederilor Legii 58/1998 și a Normelor Interne de Creditare, beneficiarul acestor încălcări fiind E., asociat/administrator al firmelor din grup. În ceea ce privește latura civilă, s-a reținut că prejudiciul cauzat prin infracțiune este de 187.321.734.408 lei și se compune din 80.535.611.000 lei creat prin acordarea liniilor de credit și 106786.123.408 lei, creat prin aprobarea și încheierea contractelor de cesiune de creanță.

În acest act de sesizare s-a prevăzut în mod expres faptul că, vor face obiectul cercetărilor disjunse, compensările cu SC G. SA Mediaș și societățile debitoare ale acesteia.

Prin sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București: în baza art. 26 rap. la art. 246 comb. cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) -76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la 4 ani închisoare; în baza art. 246 comb. cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) -76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul R., la 4 ani închisoare; în baza art. 246 comb. cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2), rap. la art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) -76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen.; în baza art. 246 comb. cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) -76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata T. la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC J. SA, inculpații fiind obligați, în solidar, la plata despăgubirilor în sumă de 8.053.561,1 lei, cu dobânda legală.

Prin Decizia penală nr. 802/A nr. 16 decembrie 2010 a Tribunalului București, au fost admise apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție și partea civilă SC F. SA împotriva sentinței penale nr. 1240/2010, în sensul că, au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților, astfel: pedeapsa inculpatului E., la 12 ani închisoare, pedeapsa inculpatului R., la 12 ani închisoare; pedeapsa inculpatului S., la 9 ani închisoare; pedeapsa inculpatei T., la 9 ani închisoare.

Totodată, a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă SC J. SA,  și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a unor despăgubiri civile în sumă de 8.053 561,1 lei - valoare credit și 10.678.612,4 lei - valoare creanțe cesionate, cu dobânda legală, calculată până la plata efectivă.

Prin Decizia penală nr. 741/R nr. 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București-secția I penală a admis recursurile declarate de inculpații E., R., S. și T., a desființat în parte Decizia nr. 802/A/2010 a Tribunalului București și rejudecând: a redus pedeapsa inculpatului E. la 7 ani închisoare, pedeapsa inculpatului R., la 7 ani închisoare, pedeapsa inculpatului S., la 5 ani închisoare, pedeapsa inculpatei T., la 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Instanțele de apel și de recurs au examinat criticile inculpatului privind existența autorității de lucru judecat, în raport de faptul că față de inculpatul E. organele de urmărire penală au dispus soluții de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că rezoluțiile procurorului nu pot avea autoritate de lucru judecat în fața instanței de judecată.

Prin rechizitoriul nr. x/P din 2 noiembrie 2007, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.G.G., pentru infracțiunile prevăzute de art. 248-248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 323 C. pen., precum și a inculpaților E., U., H., F.F.F., D.D.D., H.H.H. și I.I.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 248 - art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 323 C. pen., reținându-se că, în perioada august 2000-iulie 2001, cei nouă inculpați s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, încheind în mod fraudulos 14 convenții de plată care au condus la prejudicierea SC G. SA Mediaș cu suma de 26.082.460,55 lei.

Din același rechizitoriu, s-a disjuns urmărirea penală și a fost constituit un nou dosar, fiind declinată competența în favoarea Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Dolj, pentru a efectua cercetări sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002 față de E.

Situația de fapt reținută în Rechizitoriul nr. x/P din 2 noiembrie 2007 a privit valorificarea de către inculpatul E. a unei părți a creanțelor preluate de la SC J. SA,  pentru obținerea unor polițe de risc financiar și utilizarea acestora într-un proces de compensare cu SC L.L. SA,  Mediaș. Din actul de sesizare a rezultat că prejudiciul cauzat SC G. SA Mediaș a fost de 260.824.605 500 lei, nerecuperat.

Acest din urmă rechizitoriu a fost înregistrat la Judecătoria sectorului 2 București, fiind pronunțată deja o soluție de condamnare pentru E., la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prin sentința penală nr. 1199/2013.

Prin Ordonanța nr. 7/D/P/16 mai 2008 a Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E., pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și totodată, disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

Fapta cercetată menționată mai sus a constat în aceea că, în perioada august 2000-iulie 2001, inculpații E., V.V., U., H., F.F.F., D.D.D., H.H.H. și I.I.I. și G.G.G., s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, încheind în mod fraudulos paisprezece convenții de plată, ce au condus la prejudicierea SC G. SA Mediaș, cu 260.824.605.500 lei.

În cuprinsul ordonanței s-a arătat că, în perioada 30 iulie 1999-30 septembrie 1999, SC F. SA a cesionat creanțele pe care le avea de încasat de la diverși debitori în sumă totală de 107.175.362.000 lei către 11 firme controlate de E. și deși suma de 203.330.798.000 lei trebuia înscrisă în contabilitatea SC J. SA, ca venituri financiare, acest lucru nu a fost făcut, fiind calculat un impozit pe profit sustras în sumă totală de 60.832.699.500 lei.

S-a mai arătat că, infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu era prevăzută de legea penală la momentul când au fost comise faptele, în acest sens dispunându-se neînceperea urmăririi penale, pentru această infracțiune, în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece s-a apreciat că prejudiciul depășește 1 milion de euro, conform art. 13 pct. 1

2

din O.U.G. 43/2002, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, tot acest parchet urmând a cerceta și infracțiunea de spălare de bani aflată în strânsă legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală.

Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângeri atât E. cât și Y.Y., plângerile acestora fiind respinse de procurorul șef Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, prin Ordonanța nr. 3/D/II/2 din 13 ianuarie 2009, ordonanță menținută ca urmare a respingerii plângerilor formulate de E. și petentul Y.Y., prin sentința penală nr. 188/13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj și Decizia penală nr. 683 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova.

Prin Rezoluția nr. x/P/2008 din 10 decembrie 2008 Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova a dispus în baza art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de E., H. și I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. și art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu motivarea că nu a putut fi reținută vinovăția unei persoane cu privire la neînregistrarea în evidența contabilă a unui înscris ce nu poate produce consecințe juridice și nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, nu se poate reține nici întrunirea elementelor infracțiunilor de spălare de bani și asociere în vederea comiterii de infracțiuni. Prin Ordonanța nr. 372/II/2 din 27 aprilie 2009 a procurorului șef al secției a fost infirmată Rezoluția nr. x/P/2008, dispunându-se reluarea cercetărilor.

În această rezoluție s-a menționat în mod explicit că faptele cercetate constau în aceea că, E. și alți funcționari din cadrul SC J. SA,  nu au înregistrat în evidența financiar contabilă veniturile financiare reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare din ianuarie 2001 și pentru faptul că nu a înregistrat în evidența contabilă cesiunea depozitului în favoarea SC K. SA, conform contractului de cesiune de creanțe din 11 februarie 2001.

În urma reluării cercetărilor, prin Rezoluția nr. x/P/2008 din 13 noiembrie 2009 Direcția Națională Anticorupție a dispus aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale față de E., H. și I., pentru faptele prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. și art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu aceeași motivare, anume aceea că, fiind vorba despre un înscris care nu a fost apt să producă consecințe juridice, nu s-a putut pune în discuție nici obligația înregistrării în evidența contabilă a acestuia. Pe cale de consecință nu au fost întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunilor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin sentința penală nr. 132 din 22 martie 2010 a Tribunalului Dolj și Decizia penală nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova.

Prin Rezoluția nr. x/D/P din 15 ianuarie 2008 Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de N., E., U., Z., X., H. pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002; neînceperea urmăririi penale față de U., N. , Z., Y., V., A.A. și H., pentru infracțiunile prevăzute de art. 6,9 și art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de B.B., C.C., D.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere Y., E. și U., plângeri respinse prin Rezoluția nr. x/D/II/2 din 14 octombrie 2008, nr. x/D/II/2 din 7 noiembrie 2008 și nr. x/D/II/2 din 26 februarie 2008 ale procurorului șef al Direcția de Investigare a Infracțiunilor