ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra contestației în anulare formulate de condamnatele A. și B.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 iulie 2017, condamnatele A. și B. au solicitat desființarea Deciziei penale nr. 216/A din 14 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și rejudecarea apelurilor formulate împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 19 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Condamnatele și-au întemeiat cererea pe cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

În motivarea contestației au arătat că doamna judecător C., ce a făcut parte din completul de judecată ce pronunțat Decizia penală nr. 216/A din 14 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (5) C. proc. pen.

Cu privire la cazul de incompatibilitate invocat, s-a susținut că, prin Sentința penală nr. 379/F din data de 1 octombrie 2012, doamna judecător s-a pronunțat și asupra plângerii împotriva rezoluției nr. x/P/2012 din 7 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dată în aceeași cauză, rezoluție ce a fost infirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluția din 7 august 2012, ocazie cu care s-a dispus și redeschiderea și reluarea urmăririi penale în acest dosar.

Ulterior, urmărirea penală s-a finalizat prin trimiterea contestatoarelor în judecată, prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 15 aprilie 2014, pentru aceleași fapte și pentru aceleași încadrări juridice față de care anterior completul compus din dna judecător soluționase plângerea formulată împotriva soluției procurorului.

S-a mai menționat că doamna judecător a formulat cerere de abținere, întemeiată pe cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cerere ce a fost respinsă cu motivarea că soluționarea plângerii împotriva soluției de scoatere a sub urmărire penală a inculpatelor a vizat aceleași aspecte ce formează obiectul acuzațiilor în cauză, însă doamna judecător nu a făcut o analiză a situației de fapt reținute sau a vinovăției, ci doar a condițiilor formale de exercitare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului. Și împrejurarea că contestatoarea B., în calitate de inspector judiciar, a efectuat o analiză critică raportată la activitatea desfășurată de doamna judecător la nivelul Judecătoriei Sectorului 1 București nu a fost considerată de natură a afecta imparțialitatea acesteia în sensul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin rezoluția din 7 august 2012 emisă în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, menținută prin Rezoluția nr. x/II-2/2012 din 30 august 2012, s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) și (2) rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) și la art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 249 alin. (2) rap. la art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 38 rap. la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitelor A. și B. pentru infracțiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 264 C. pen. de la 1969 rap. la art. 17 lit. a) din Legea 78/2000 în legătură cu modul în care inculpatele și-au exercitat atribuțiile de serviciu, cu ocazia pronunțării Deciziei penale nr. 381/2012.

Prin Sentința penală nr. 379/F din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentele A. și B. împotriva rezoluției din 7 august 2012 emisă în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

A menținut această rezoluție, precum și rezoluția din 30 august 2012, emisă în Dosarul nr. x/II-2/2012.

Ulterior, prin Ordonanța nr. 10/C1 din 29 ianuarie 2014, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost infirmată din oficiu rezoluția mai sus menționată, dispunându-se redeschiderea și reluarea urmăririi penale în acest dosar față de inculpate.

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 din 15 aprilie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele A., D. și B., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

În esență, în actul de inculpare, s-a reținut în ceea ce privește acuzația de abuz în serviciu, că, cele trei inculpate, în calitatea lor de judecători la Curtea de Apel București, secția I penală, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, cu prilejul soluționării Dosarului penal nr. x/2/2011, având ca obiect contestație în anulare, prin decizia penală pronunțată în cauză, nr. 381 din 22 februarie 2012, au desființat în mod nelegal hotărârile judecătorești prin care numitul E. fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv, Sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului București și Decizia penală nr. 741 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București. Totodată, au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele condamnatului E., cu consecința obținerii unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare, dar și de la plata despăgubirilor civile în sumă de 18.839 684,5 lei, la care condamnatul fusese obligat către F.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, s-a menționat în actul de inculpare, că, aceasta a constat în aceea că, pronunțarea de către cele trei inculpate a Deciziei penale nr. 381/2012, prin care a fost anulată condamnarea definitivă de 7 ani închisoare suferită de numitul E., a constituit un ajutor pentru acesta din urmă, în sensul de a nu mai executa pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin decizia definitivă nr. 741/R din 4 aprilie 2011 și de a nu mai plăti despăgubirile civile la care fusese obligat.

Cât privește infracțiunea de fals intelectual, s-a reținut că aceasta a constat în aceea că, cele trei inculpate, cu prilejul redactării Deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012, pe care au pronunțat-o anterior, au atestat fapte și împrejurări care nu corespund adevărului, respectiv, au susținut nereal că toate dosarele derivate din Dosarul inițial nr. x/P/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au avut la bază aceeași situație faptică-cesiunea de creanță și obținerea de credite, același prejudiciu și aceleași părți, aspectele atestate nereal regăsindu-se la paginile 24, 25, 31, 36, 46, 61 și 62 din decizia pronunțată.

Prin Sentința penală nr. 97/F din 19 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata B., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de inculpatele A. și B..

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatelor A. și B. prin ordonanțele nr. x/P/2012 din 31 martie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit dispozițiilor art. 46 C. proc. pen. a disjuns cauza, atât pe latură penală cât și pe latură civilă, în ceea ce o privește pe inculpata D.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit domnului avocat desemnat din oficiu, G., în cuantum de 360 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatele B. și D.

Prin Decizia penală nr. 216 din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a desființat, în parte, sentința penală menționată și, rejudecând:

În temeiul art. 67 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen., a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei B., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

În temeiul art. 67 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

A menținut măsurile asigurătorii instituite față de inculpatele B. și A.

Le-a obligat, în solidar, pe inculpatele B. și A. la plata dobânzilor legale aferente sumei de 18.838.804,50 lei calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunțării Deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012) către partea civilă S.C. F. S.A. prin lichidator judiciar SCP H. SPRL.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate ce nu contravin deciziei.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele D. și B..

Le-a obligat pe inculpatele B. și A. la plata către stat a sumei de câte 4500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 1500 lei ocazionate de faza de urmărire penală și 3000 lei ocazionate de faza de judecată.

A obligat-o pe inculpata D. la plata sumei de 1000 de cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul dosar în faza de apel.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție au fost reținute în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatele B., A. și D. în sumă de câte 360 de lei, au fost reținute în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat prezenta contestație în anulare inculpatele B. și A.

Contestația în anulare a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 3 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.

La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de apel București, secția a II-a penală, prin care a fost soluționată plângerea contestatoarelor din prezenta cauză împotriva rezoluției nr. x/P/2012 din 7 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Dosarul nr. x/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a fost pronunțată decizia contestată.

Analizând contestația în anulare formulată de condamnatele A. și B. prin prisma cazului invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., privește situația "când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate."

Contestatoarele A. și B. au invocat cazul de incompatibilitate reglementat de art. 64 alin. (5) C. proc. pen. conform căruia "Judecătorul care a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.", susținând că doamna judecător C. a participat la soluționarea plângerii împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dată prin rezoluția din 7 august 2012 emisă în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, precum și la soluționarea, în aceeași cauză, a apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatele B. și D. împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, într-adevăr doamna judecător, s-a pronunțat a soluționat, prin Sentința penală nr. 379/F din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, plângerea formulată de petentele A. și B. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală din 7 august 2012 emisă în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Totodată, urmare a infirmării soluției mai sus menționate prin ordonanța nr. 10/C1 din 29 ianuarie 2014 a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, trimiterii în judecată a contestatoarelor din prezenta cauză prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 15 aprilie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, soluționării în primă instanță a cauzei și a căii de atac exercitate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatele B. și D., doamna judecător a participat și la judecarea apelului împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, făcând parte din completul care a pronunțat Decizia penală nr. 216 din 14 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014 ce face obiectul prezentei contestații în anulare.

De asemenea, reține că la data de 3 august 2016, doamna judecător a formulat declarație de abținere în cauză, întemeiată pe dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în care a menționat că a soluționat plângerea inculpatelor împotriva soluției de netrimitere în judecată mai sus menționate, precum și faptul că anterior, inculpata B., în calitate de inspector judiciar, a efectuat o analiză, având în opinia sa valențe critice, legată de activitatea pe care doamna judecător a desfășurat-o la nivelul judecătoriei Sectorului 1.

Declarația de abținere a fost respinsă prin încheierea din 7 septembrie 2016, cu motivarea că soluția pronunțată de doamna judecător în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, nu este de natură a conduce la existența unei suspiciuni rezonabile în sensul că imparțialitatea judecătorului este afectată în cauza de față, având în vedere că nu a făcut o analiză a situației de fapt reținute ori a vinovăției, ci doar a condițiilor formale de exercitare a plângerii ce a fost formulată împotriva soluției procurorului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că temeiurile de fapt invocate în cuprinsul contestației în anulare sunt identice cu cele menționate de doamna judecător în declarația de abținere, soluționată definitiv, prin respingerea acesteia, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea din 7 septembrie 2016, dată în Dosarul nr. x/2/2014, chiar dacă în cuprinsul acesteia s-a menționat un alt temei de drept.

Revenind la prezenta contestație, Înalta Curte constată că soluționarea plângerii la care au făcut referire contestatoarele a avut loc. la data de 1 octombrie 2012.

Or, textul art. 64 alin. (5) din noul C. proc. pen., care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, trebuie corelat cu textele art. 340 și 341 C. proc. pen., instituția "judecătorului de cameră preliminară" fiind introdusă în legislația națională prin noul C. proc. pen..

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatele A. și B.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (2) și 6 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de condamnatele A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 216 din 14 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014.

Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV