ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor ce fac obiectul cauzei, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ

Prin sentința penală nr. 204/F pronunțată la data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi.

S-a dispus deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate (reținere, arestare preventivă și arest la domiciliu) începând cu data de 03.12.2015 până la 08.02.2016 și pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20.06.2018 până la 19.12.2018.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul A., a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății și s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 100.000 euro.

Prin aceeași sentință penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de director general în cadrul CET Govora și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 19.11.2015.

În baza art. 397 și art. 25 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă CET Govora S.A. - Râmnicu, inculpatul B. fiind obligat la plata sumei de 1.056.141,50 RON către aceasta, fiind, totodată, menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului B. până la concurența sumei de 1.056.141,50 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis în 26 ianuarie 2016 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în dosarul penal nr. x/2015, au fost trimiși în judecată:

- inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2011, ar fi pretins direct pentru sine suma de 5000 euro/lună (pentru fiecare lună pe perioada executării contractului), de la martora denunțătoare C., în schimbul promisiunii, care ar fi fost îndeplinite ulterior, că va interveni pe lângă inculpatul B., director general al CET Govora, pentru a-l determina pe acesta, să încheie în această calitate, un contract de asistență juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocați a denunțătoarei, la acea vreme SCA "D.", primind conform înțelegerii în perioada ianuarie 2012 - iulie 2014 suma totală de 100.000 euro;

- inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al CET Govora, având aceeași rezoluție infracțională, ar fi încheiat în luna decembrie 2011 cu SCA "D." contractul nr. x/05.12.2011 și în luna mai 2013 cu E. contractul nr. x/23.05.2013 și în perioadele ianuarie 2012 - octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 - august 2014 ar fi avizat din partea CET plățile efectuate în baza celor două contracte cu încălcarea dispozițiilor art. 2, 19 și 25 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 925/2006, art. 3, 4 și 5 din O.G. nr. 119/1999, art. 1 alin. (3), lit. a) și b) din O.U.G. nr. 26/2012, statului CET Govora, Regulamentului de Organizare și Funcționare al CET Govora și contractului de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009, conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora și ar fi produs o pagubă patrimoniului societății în cuantum de 1.301.410 RON, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite de către SCA "D." și E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).

Prin încheierea nr. 281/5.04.2016, pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin încheierea nr. 121/16.06.2016 pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au fost respinse ca nefondate cererile și excepțiile invocate de inculpați, s-a constatat legalitatea sesizării, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Prin sentința nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice și a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății și a fost a menținută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului prin ordonanța procurorului nr. 61 l/P/2015 din 25.01.2016.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani cu obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 19.11.2015.

În temeiul art. 397 și art. 25 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă CET GOVORA S.A. prin administrator judiciar F. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.301.410 RON, fiind menținută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului prin ordonanța procurorului nr. 61 l/P/2015 din 25.01.2016.

Prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal, cu majoritate, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, a desființat, în parte, sentința penală mai sus menționată și, rejudecând în fond:

A înlăturat aplicarea art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. și l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În conformitate cu art. 67 C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În conformitate cu art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere a dispus condamnatului B. să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Câineni sau în cadrul Primăriei Vlădești.

În temeiul art. 397 și art. 25 C. proc. pen. a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă CET GOVORA S.A. - Râmnicu Vâlcea și l-a obligat pe inculpatul B. la plata către aceasta a sumei de 1.056.141 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului B. prin ordonanța procurorului nr. 611/P/2015 din 25 ianuarie 2016, până la concurența sumei de 1.056.141 RON.

Prin încheierea penală nr. 213 din 19 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, a admis în principiu contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 5 decembrie 2018 de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, și a fixat termen pentru soluționarea contestației în anulare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a admis cererea de suspendare a executării sentinței penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunțate de secția penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare și a dispus punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunțate de secția penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, dacă nu este arestat în altă cauză.

Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 18 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2019, a admis în principiu contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 9 ianuarie 2019 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și a fixat termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 21 ianuarie 2019.

Prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a admis contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 5 decembrie 2018 de contestatorul condamnat A. și a desființat în parte decizia penală numai în ceea ce-l privește pe apelantul inculpat A., pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, cu opinia concurentă a unui judecător.

Prin decizia penală nr. 96 din 28 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a admis contestația în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași decizii și a desființat, în rest, decizia penală contestată; a constatat că prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 s-a desființat în parte decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal în dosarul nr. x/2017, numai în ceea ce-l privește pe apelantul inculpat A.; a anulat toate formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus - menționată, în ceea ce îl privește pe intimatul condamnat B..

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, având pe rol spre soluționare atât cauza nr. 3215/1/2018, cât și cauza nr. 107/1/2019, ambele dosare fiind la al II-lea termen în rejudecarea apelurilor după desființarea deciziei penale contestate, a constatat că este instanța competentă să se pronunțe asupra reunirii cauzelor și, în temeiul art. 43 și 45 C. proc. pen., precum și art. 107 și 97 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018, cauzele astfel reunite urmând a fi soluționate în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia penală nr. 240 din 21 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în majoritate, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, a desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a Penală, la data de 10.01.2020 sub nr. x/2018.

Evaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că implicarea inculpatului A. în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv a inculpatului B. în săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), este confirmată cu certitudinea impusă de dispozițiile art. 103 alin. (2) teza finală și art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând poziția procesuală a inculpatului B. prima instanță a observat că este caracterizată de inconsecvență, având un caracter oscilant în raport de modalitatea în care s-a desfășurat procesul penal și în raport de diversele soluții dispuse în cauză de organele judiciare.

Astfel, în declarația oferită în fața procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, anterior formulării propunerii de arestare preventivă și a trimiterii în judecată, inculpatul B. a recunoscut acuzațiile reținute în sarcina sa, cu descrierea complementară, în amănunt, a comportamentului ilicit al inculpatului A..

Ulterior trimiterii în judecată, în declarația oferită în fața Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 04 octombrie 2016, deși a recunoscut în esență baza factuală descrisă în cuprinsul rechizitoriului, indicând în mod expres "mențin, declarațiile date in cursul urmăririi penale, deoarece le-am dat in libertate de voință și conștiință, iar asupra mea nu s-au făcut niciun fel de presiuni din partea organelor judiciar sau din partea altor persoane", inculpatul a avut o atitudine nesigură, ezitantă, încercând să puncteze aspectele care priveau, din punctul său de vedere, modalitatea legală în care ar fi fost încheiate cele două contracte de asistență juridică care fac obiectul trimiterii în judecată.

De asemenea, comportamentul oscilant al inculpatului B. în oferirea noii declarații a vizat, în mod parțial și activitatea infracțională a inculpatului A., întrucât "eu nu m-am gândit nicio clipă după ce G. mi-a spus să fac contract cu alta firmă de avocatură că ar putea beneficia o altă persoană decât cele din cabinetul respectiv. Am aflat cu surprindere abia la audierea de la DNA.".

Ulterior, cu ocazia audierii în fața Curții de Apel București, la termenul din 28 mai 2021, inculpatul B. revine asupra declarațiilor oferite până la acel moment pe parcursul procesului penal infirmând cvasitotalitatea elementelor probatorii care sprijineau acuzațiile formulate, fără o justificare rezonabilă, după cum se va indica mai departe, întrucât "am fost forțat de anumite împrejurări ale cauzei să dau aceste declarații".

În esență, prin noua poziție procesuală adoptată, inculpatul B. a încercat să se disculpe și să disculpe în totalitate de comportamentul infracțional pe inculpatul A. ["Nu am discutat cu G. despre cele două întâlniri pe care le-am avut cu A.." ], dar și să "transfere" întreaga responsabilitate a încheierii celor două contracte de asistență juridică asupra numitului G., persoană decedată în decembrie 2014.

În primul rând, în motivarea retractării primei declarații oferite pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, inculpatul B. a susținut că din cauza modului concret în care s-a realizat audierea, în condiții de oboseală și stres, a acceptat să răspundă în maniera consemnată în declarația dactilografiată și semnată ulterior, chiar dacă răspunsurile nu redau cu fidelitate cele întâmplate ["Referitor la declarația pe care am dat-o la urmărirea penală în care am declarat că ulterior celor două întâlniri pe care le-am avut cu A. am fost contactat de G. căruia A. îi solicitase să discute cu mine pentru a mă convinge să închei contracte de asistență juridică de care am discutat anterior dar și împrejurarea că eu îi spusesem lui G. despre discuția avută anterior cu A. menționez că această declarația fost dată sub impulsul modalității în care au fost desfășurate actele de urmărire penală. Am fost luat de pe stradă cu jandarmii în data de 18 noiembrie 2015, dus la audieri și ulterior arestat în data de 19 noiembrie 2015. Cred că am răspuns la niște întrebări direcționate fără a avea posibilitatea să mă gândesc atent la ce voi răspunde." ].

Verificând realitatea modalității în care a fost oferită declarația în calitate de suspect din data de 19 noiembrie 2015, în fața procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a reținut că procedeul probatoriu al ascultării s-a realizat doar ulterior aducerii la cunoștință a drepturilor și obligațiilor procesuale, în prezența apărătorului ales, între orele 12:00 - 14.30 . Inculpatul B. a renunțat la dreptul de a nu da declarație deși i-a fost atrasă atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. În niciun moment pe parcursul audierii, inculpatul B., personal sau prin intermediul apărătorului ales nu a acuzat oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare și nici nu a uzat de dreptul prevăzut în cuprinsul art. 106 alin. (1) C. proc. pen., referitor la întreruperea ascultării. Inculpatul ar fi putut refuza să răspundă la orice întrebare, fără să își asume riscul decredibilizării.

Curtea a mai observat că inculpatul B. a fost audiat, în condiții de contradictorialitate, de două ori în fața Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în data de 04 octombrie 2016 și în data de 18 octombrie 2016, când acesta a indicat în mod expres, după cum s-a reținut mai sus, că "declarațiile date în cursul urmăririi sunt rezultatul libertății de voință și conștiință, în absența oricărui fel de presiuni din partea organelor judiciare sau din partea altor persoane".

În aceste condiții, mențiunea că "în octombrie 2016 la Înalta Curte am fost intimidat pentru că și acea declarație reprezintă o reluare a declarației anterioare, iar la Înalta Curte am fost supus unui interogatoriu, unui tir de întrebări", nu poate fi considerată un motiv suficient de serios pentru care inculpatul nu a indicat modalitatea în care declarația ar fi fost obținută în cursul urmăririi penale, respectiv pentru retractarea declarațiilor la o distanță de 5 ani de la momentul primei audieri.

Pe de o parte, după cum s-a reținut prin raportare la art. 103 alin. (1) C. proc. pen., nu există temei legal pentru a crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța fiind îndreptățită a le reține pe cele pe care le coroborează cu celelalte probe și cu privire la care consideră că exprimă adevărul. Ca atare, în ciuda poziției procesuale exprimate în fața Curții, în raport de dispozițiile art. 83 lit. a) teza finală C. proc. pen., declarațiile oferite în cursul urmăririi penale și în primul ciclu procesual vor putea fi folosite ca mijloace de probă chiar și împotriva sa, întrucât acestea rămân un element probatoriu esențial.

Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere că în raport de gravitatea faptelor pentru care se continuase urmărirea penală față de suspect, aduse la cunoștința inculpatului anterior audierii în fața procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta nu ar fi recunoscut și nu ar fi indicat elemente factuale care nu ar fi corespuns adevărului știind că această atitudine ar fi putut atrage nu doar incriminarea coinculpatului A., dar chiar și propria condamnarea.

În fine, Curtea a subliniat că declarațiile anterioare ale inculpatului B. nu capătă forță probantă în mod izolat, rupte de celelalte probe, ci coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu rezervele indicate mai jos și cu mențiunea că declarațiile inculpatului sunt divizibile.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul A. a avut o poziție constantă de negare a săvârșirii faptelor pentru care a fost urmărit penal și trimis în judecată, fiind ascultat la data de 04 decembrie 2015 în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul x/2015, la data de 18 octombrie 2016 în fața Completului de 3 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul din 06 iunie 2017 în fața Completului de 3 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul din 21 mai 2018 în fața Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și în al doilea ciclu procesual la termenele din 30 octombrie 2020, din 27 noiembrie 2020 și din 25 iunie 2021.

Cu toate acestea, Curtea a înlăturat declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a faptei date pe parcursul procesului penal, fiind infirmate de celelalte probe administrate, așa încât prezumția de nevinovăție a acestuia a fost răsturnată de organele judiciare.

În ciuda faptului că inculpatul A. a avut o poziție constantă de negare a săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Curtea a observat că declarațiile oferite pe parcursul procesului penal nu sunt lipsite de modificări, cunoscând o evoluție atât din perspectivă cantitativă, inculpatul dezvoltând fiecare declarație ulterioară audierii din data de 04 decembrie 2015 cu amănunte suplimentare, dar mai ales din perspectivă calitativă.

În raport de acest din urmă aspect, Curtea a reținut că, în mod contrar evoluției mecanismelor uitării, declarațiile inculpatului A. din cel de-al doilea ciclu procesual cuprind fapte și împrejurări care redau de o manieră fidelă până la cel mai mic detaliu desfășurarea evenimentelor, inclusiv cu detalii neesențiale, fapte și împrejurări care nu au fost prezentate în declarațiile anterioare. O privire critică cu privire la aceste declarații, conduce la concluzia că prezentarea unor informații până la cel mai mic detaliu la o distanță de 4 ani și jumătate de la prima audiere reprezintă o caracteristică evidentă a prelucrării și ordonării informațiilor relevate de către organele judiciare pe parcursul procesului penal, cu replierea principalelor teme de apărare pentru a face declarațiile cât mai exacte și mai complete.

De asemenea, aceleași modificări în conținutul declarațiilor sunt evidente și în cazul martorilor audiați la solicitarea inculpatului A. sau care se află în relație de prietenie cu acesta: martorul H. [audiat în cursul urmăririi penale la data de 05 ianuarie 2016, în fața Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 11 aprilie 2017 și în al doilea ciclu procesual la termenul din de 22 ianuarie 2021 ], martorul I. [audiat în fața Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 09 mai 2017, în fața Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 23 aprilie 2018 și în al doilea ciclu procesual la termenul din 16 aprilie 2021 ] și martorul J. [audiat în cursul urmăririi penale la data de 25 ianuarie 2016, în fața Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 11 aprilie 2017 și în al doilea ciclu procesual la termenul din 11 iunie 2021 ].

Astfel, declarațiile inițiale ale acestor persoane au un caracter lacunar și imprecis, însă declarațiile oferite în cel de-al doilea ciclu procesual, deși oferite la intervale de timp considerabile scurse de la momentul perceperii faptelor, când erodarea evenimentelor percepute ar trebui să fie evidentă, excelează prin completări precise ale informațiilor în sprijinul elementelor factuale indicate de către inculpat, mijloacele de probă fiind înlăturate ca urmare a văditului caracter pro causa al detaliilor oferite.

Referitor la susținerea martorului J. cu ocazia audierii din data de 11 iunie 2021, la rândul său condamnat definitiv pentru trafic de influență exercitat în perioada în care exercita mandatul de deputat (2008 - 2012), folosindu-se și el de calitatea de parlamentar, privind pretinsa stare de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat urmare a efectelor implicării sale în comiterea unor fapte de corupție asupra tratamentului procesual de care beneficia la acel moment, are valoarea unei simple alegații. Raporturile de natură procesual penal din speță stabilite între martor și organele judiciare (trimitere în judecată cu privire la propriile fapte și audierea în calitate de martor în prezentul dosar), s-au plasat, în timp, anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare a sa și în niciun caz declararea adevărului în calitate de martor într-un dosar nu ar fi atras agravarea situației sale juridice.

În schimb, situația juridică actuală a martorului și comportamentul său ulterior condamnării sale definitive, dar și cu ocazia audierii în ședința din data de 11 iunie 2021, s-a reținut că sunt elemente relevante pentru aprecierea fiabilității declarațiilor lor.

Referitor la martorii K. și L., Curtea a reținut că prin încheierea pronunțată în ședința din cameră de consiliu din data de 01 octombrie 2020, analizând cererile formulate de aceștia, în baza art. 128 raportat la art. 127 C. proc. pen., le-a fost acordat în cauză statutul de martor amenințat. Conform art. 127 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus protecția datelor de identitate ale martorilor, constând doar în reședința indicată de aceștia prin cererile depuse pe rolul Curții de Apel București.

Curtea s-a orientat către această măsură de protecție întrucât reședința reprezintă una din modalitățile în care persoana se poate identifica, potrivit Capitolul III - Secțiunea a II a - art. 86 - art. 91 din C. civ. și locul unde cele două persoane își desfășoară viața privată, iar în prezenta cauză, cei doi martori au fost audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa judecății în fond, în primul ciclu procesual (în acest caz în prezența inculpaților și a apărătorilor aleși ai inculpaților), fără ca acestora să le fie acordat statut de martor amenințat și fără a fi luate măsuri de protecție. De asemenea, în fața Curții de Apel, la termenul din 31 iulie 2020, fusese dispusă audierea martorilor K. și L.. În aceste condiții, cererea de schimbare a identității (sau acordare a unui pseudonim sub care să fie depusă mărturia), nu ar fi avut efectul urmărit, fiind evidentă identitatea persoanelor chemate să depună mărturie.

În această modalitate desfășurarea procesului penal nu ar fi fost prejudiciată prin protecția datelor referitoare la reședința celor doi martori, întrucât interesele nici uneia dintre participanți (martori și inculpați) nu ar fi puse în mod nejustificat în pericol. Martorii puteau rămâne pe teritoriul Marii Britanii, urmând să fie audiați prin videoconferință cu identitatea reală, iar inculpații ar fi putut adresa în mod direct întrebări acestora și în cel de-al doilea ciclu procesual.

Ulterior, față de reiterarea cererilor formulate de martorii K. și L., prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 mai 2021, în baza art. 5 - art. 7 din Legea nr. 682/2002, au fost respinse, ca nefondate, cererile de includere în Programul de protecție a martorilor, desfășurat de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor.

Curtea a reținut că printr-o manifestare de voință personală și explicită, cei doi martori denunțători din prezenta cauză, K. și L., au refuzat în cadrul ședinței din data de 14 mai 2021, să ofere noi declarații în prezenta cauză.

Curtea a observat că situația născută în urma refuzului celor doi martori de a oferi noi declarații în cel de-al doilea ciclu procesual este una atipică, excepțională. Curtea a reținut că în cauză au fost efectuate toate demersurile necesare pentru identificarea martorilor și pentru prezentarea acestora în cursul cercetării judecătorești, suplimentar acordării statutului de martor amenințat și protecția datelor de identitate ale martorilor, constând în reședința actuală, Curtea a emis două ordine europene de anchetă, având ca obiect audierea prin videoconferință realizată cu autoritățile din Marea Britanie. În raport de datele avute la dispoziție, alte măsuri pozitive rezonabile pentru a asigura un cadru procesual sigur pentru ca cei doi martori să ofere declarații nu s-au întrevăzut.

De asemenea, Curtea a mai observat că în primul ciclu procesual, inculpații au avut posibilitatea la termenul din 15 noiembrie 2016 să obțină audierea celor doi martori în fața Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casație Justiție și să interogheze pe aceștia în maniera pe care au considerat-o adecvată propriilor interese procesuale [declarația martorei K. dosar x/2016 și declarația martorului L. dosar x/2016]. De aceea, nu se poate aprecia că dreptul inculpaților la apărare ar fi prejudiciat în mod ireparabil prin faptul că în al doilea ciclu procesual nu au putut să adreseze iar întrebări celor doi martori, motiv pentru care depozițiile scrise ale celor doi vor fi supuse procesului de apreciere probatorie.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că în situația în care se constată că declarațiile din faza de urmărire penală ale unui martor și declarațiile oferite în primul ciclu procesual, în prezența inculpaților și al apărătorilor aleși care au avut posibilitatea să pună întrebări pe care le-a considerat lămuritoare martorului, sunt suficient de clare, nu conțin inadvertențe care să pună sub semnul întrebării sinceritatea și relevanța declarațiilor, acestea pot fi folosite și în al doilea ciclu procesual în situația în care martorul refuză explicit să mai răspundă întrebărilor și să mai declare cu privire la faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost chemat ca martor.

Cu toate acestea, împrejurarea că instanța nu a putut în mod nemijlocit să perceapă pe cei doi martori va fi contrabalansată prin scăderea puterii probatorii a declarațiilor celor două persoane, acestea fiind avute în vedere în măsura în care aspectele indicate de aceștia s-au coroborat cu elemente faptice probatorii decelate din cuprinsul declarațiilor altor persoane audiate în mod nemijlocit și în al doilea ciclu procesual.

De altfel, în raport de obiectul probațiunii în cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, Curtea a reținut că declarațiile celor doi martori K. și L. nu joacă un rol esențial în stabilirea vinovăției, implicarea acestora în lanțul cauzal factual fiind ulterioară săvârșirii faptei de trafic de influență, aceștia cunoscând, în mod special, aspecte care vizează doar dobândirea produsului traficului de influență prin remiterea unor sume de bani din partea martorului M..

Relativ la declarațiile martorilor denunțători C. și M., contrar celor reținute de către inculpatul A., pe de o parte rezultă cu claritate din paragrafele 38 - 39 ale Deciziei Curții Constituționale nr. 108/2020 că valoarea probantă a mărturiei persoanei care a denunțat o faptă de natură penală nu este redusă, chiar în situația când a fost dispusă o soluție de clasare ca urmare a existenței unei cauze de nepedepsire, fiind supusă principiului libertății de apreciere a probelor.

Pe de altă parte, calitatea celor doi denunțători de potențiali suspecți în activitatea de cumpărare a influenței traficate de inculpatul A. nu legitimează, prin ea însăși, o relativizare a valorii probatorii a declarațiilor date în calitate de martori, de vreme ce legea procesuală penală nu ierarhizează valoarea probantă a declarațiilor persoanelor ascultate în proces, pe criteriul calității lor procesuale.

Dimpotrivă, dispozițiile art. 103 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, în virtutea căruia organele judiciare trebuie să evalueze atent conținutul tuturor probelor administrate în proces, atât în mod individual cât și coroborat, evitând să atribuie apriori o valoare superioară uneia dintre probe, în detrimentul alteia.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut că în cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente. Referitor la aceștia din urmă s-a precizat că, fiind interesați în proces, aceștia acționează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susținerea poziției pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declarații necorespunzătoare adevărului. Or, spre deosebire de vechea reglementare, C. proc. pen. a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.

Or, declarațiile succesive ale martorilor C. și M., oferite pe parcursul procesului penal în cursul urmăririi penale, în primul ciclu procesual, dar și în al doilea ciclu procesual în fața Curții sunt suficient de clare cu privire la circumstanțele în care a fost comis traficul de influență dedus judecății, nu conțin inadvertențe care să pună sub semnul întrebării sinceritatea acestora și relevanța declarațiilor.

Micile erori care apar în declarațiile acestora nu pot fi considerate intenționate, ci reprezintă mai degrabă erori inconștiente care se ivesc în stadiul aducerii-aminte față de trecerea unui interval de timp considerabil de la producerea faptelor. Speculațiile inculpatului A. referitoare la presupuse modificări substanțiale ale declarațiilor, respectiv la existența a numeroase contradicții sunt vădit nefondate. După cum se va indica mai jos, aceste mici erori apar asupra unor circumstanțe secundare fără consecințe asupra faptului principal probatoriu și nu sunt de natură a discredita mărturiile în ansamblu.

În mod contrar celor indicate de către inculpatul A., cu ocazia reaudierii în cadrul ședinței din data de 31 iulie 2020, martorii nu "au arătat expres în declarațiile lor din data de 31 iulie 2020 că, dacă nu ar fi fost convocați telefonic de către procurorul din prezența cauză, nu ar fi formulat niciodată denunțuri și nu ar fi dat declarații în cauză.".

Astfel, în declarația din 03 iulie 2020 martora C. a indicat în mod clar că "...Nu am fost forțată, constrânsă în nici un fel să dau aceste declarații și nu am mințit în nici un fel..." iar "...Referitor la denunțul pe care l-am formulat, menționez că la un moment dat am fost contactată telefonic de către un procuror pentru a purta o discuție. Nu eram citată într-un dosar penal. La momentul în care am fost contactată telefonic, nu mi s-a spus despre ce urma să vorbim. Nu exista pe rol nici un dosar penal. La această discuție, e posibil să fi existat niște întrebări referitoare la aceste contracte de asistență juridică, nu îmi amintesc, dar inițiativa de a spune adevărul a fost a mea. La această discuție au participat și soțul meu care de asemenea, primise un telefon, dar și K. și L., fără să pot să precizez dacă aceștia au fost telefonați. Discuțiile legate de aceste contracte au avut loc într-un birou cu toate aceste persoane de față. Cred că la un moment dat a venit și un avocat care să ne asiste. Denunțul pe care l-am depus din proprie inițiativă a fost formulat în acea zi. În momentul în care am formulat acest denunț oral, de față au fost și celelalte trei persoane indicate mai sus și pe rând am spus fiecare ce aveam de zis. La momentul în care am fost chemată pentru discuție informală și când am luat hotărârea de a formula denunțul oral, eu și soțul meu nu aveam și nu fusesem citați în nicio calitate în dosare aflate pe rolul DNA...".

Deopotrivă, în declarația din 03 iulie 2020 martorul M. a indicat "...Cu privire la denunțul pe care l-am formulat în prezența cauză, menționez faptul că la un moment dat am fost sunat de către un procuror N., care ne-a spus dacă avem 5 minute să discutăm la sediul DNA fără a ne spune despre ce anume urma să discutăm. Nu ne-a precizat dacă există un dosar pe rolul Parchetului, nu îmi aduc aminte dacă ne-a chemat în calitate de martori, suspecți sau făptuitori. La momentul în care am fost invitați, nespecificându-se o calitate în care eram chemați, bănuiesc că era o discuție informală, însă pe parcursul discuțiilor am înțeles că este vorba de o problemă cu derularea acestor contracte și am ales să formulez denunț din acest motiv. În momentul în care am ajuns în birou, mai erau colegele d-nului procuror și K. și L.. Nu am mers cu avocat în momentul în care ne-am deplasat să avem discuția cu procurorul, însă la un moment dat am solicitat prezenta unui coleg întrucât specializarea noastră nu era de drept penal. Nu știam înainte să mă deplasez la sediul DNA pentru a avea această discuție că în birou vor fi și K. și L. și nici nu am discutat anterior cu ei despre această problemă. Nu am fost constrâns în niciun fel să formulăm denunțul... Anterior formulării denunțului, nu au existat alte activități efectuate de DNA la sediul cabinetului de avocatură. Mi s-a părut în neregulă în momentul în care am mers la DNA, tocmai motivul pentru care sunt și astăzi aici, și anume remiterea sumei de 5 mii de euro către inculpatul A.. Nu știu dacă procurorul avea această informație la momentul în care ne-a chemat la sediul DNA. Nu îmi aduc aminte cine a vorbit dintre cei patru martori prima dată despre suma de 5 mii de euro. Nu îmi aduc aminte să fi discutat în absența procurorului, în birou sau în afara acestuia, despre încheierea contractului. Nu îmi amintesc momentul exact în care avocatul a venit la sediul DNA, știu că a depus delegație și nu știu exact dacă ne-am consultat cu acesta anterior formulării denunțului. Nu îmi aduc aminte să-mi fi fost sugerată ideea de a formula denunțul. Nu m-am gândit dacă aș fi formulat vreodată denunțul dacă nu eram chemat de procuror.".

Tot din categoria denunțătorilor, chiar martora K. a indicat în declarația din data de 14 mai 2021 că "nu am fost forțată în nici un fel, de nicio persoană, și nici de reprezentanții niciunei instituții din România să dau cele două declarații referitoare la activitatea CET Govora.".

La termenul din 18 octombrie 2016, în fața Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceeași martoră a indicat că "în cursul urmăririi penale și până în prezent nu a existat nicio presiune asupra mea din partea organelor judiciare sau din partea altei persoane pentru a declara altceva decât eu am considerat că reprezintă adevărul. În consecință, îmi mențin integral declarațiile date în cursul urmăririi penale...".

Chiar dacă în cadrul ședinței de judecată din data de 14 mai 2021 martorul L. a indicat că nu dorește să răspundă "la întrebarea completului de judecată referitoare la împrejurarea dacă anterior luării celor două declarații din prezentul proces s-au făcut presiuni asupra mea din partea vreunei persoane sau din partea autorităților statului să dau cele două declarații", în primul ciclu procesual, la termenul din 18 octombrie 2016, în fața Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a indicat că atunci "când am dat declarațiile la urmărire penală nu au fost nici un fel de presiuni exercitate asupra mea, astfel încât corespund adevărului și le mențin integral...".

În atare condiții, notând și atitudinea martorului denunțător L. din cel de-al doilea ciclu procesual, toate depozițiile denunțătorilor evidențiază plasarea demersurilor organelor de urmărire penală în sfera unei conduite legale, caracterizate de atenționarea martorilor asupra obligației de a spune adevărului și a consecințelor penale ale unei eventuale conduite contrare.

În privința mențiunilor martorilor K. și L. referitoare la retragerea declarațiilor oferite anterior în cauză, Curtea reține că un astfel de demers este în mod evident neprevăzut de legislația procesuală, declarația de martor nefiind retractabilă. Pe de altă parte, retractarea declarațiilor date anterior în cauză poate atrage răspunderea penală a celor doi martori pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, urmând ca la rămânerea definitivă a cauzei să fie sesizate organele judiciare competente.

Referitor la neloialitatea modalității de obținere a probelor invocată de inculpatul A., analizată din perspectiva art. 101 C. proc. pen., Curtea a constatat că niciunul dintre mijloacele menționate de text nu a fost folosit în scopul obținerii declarațiilor martorilor denunțători, audierea nemijlocită a martorilor denunțători C. și M., formând convingerea instanței că "regula jocului", care este C. proc. pen., a fost respectată nu numai în litera sa, ci, în mod egal, și în spiritul său.

Parte din argumentele invocate de către inculpatul A. cu referire la presupusa modalitate neloială în care au fost administrate declarațiile martorilor denunțători au fost analizate în cuprinsul încheierii din data de 22 iunie 2021, considerentele avute în vedere păstrându-și actualitatea.

Curtea a notat prioritar că, prin încheierea din camera de consiliu nr. 281 de la 05 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul x/2016 definitivă prin încheierea din cameră de consiliu nr. 121/C de la 16 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul x/2016 au fost respinse ca nefondate cererile formulate de către inculpații din prezenta cauză.

În privința modalității neconforme în care procurorul ar fi permis martorilor C., M., K. și L. să-și pună de acord declarațiile, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de consemnare a denunțurilor orale care ar fi determinat construirea unei acuzații artificiale, Curtea constată că inculpatul A. nu a invocat în cursul procedurii de cameră preliminară chestiunile puse în discuție prin cererea formulată la data de 08 iulie 2020, deși actul procedural pe care se bazează motivarea acestei cereri se găsea la dosar încă din cursul urmăririi penală, neexistând aspecte noi. În aceste condiții legalitatea actului procedural nu a fost cenzurată în faza camerei preliminare deși analiza nu impunea efectuarea unor verificări cu un pronunțat caracter factual, acestea din urmă fiind circumscrise, în principiu, prerogativelor instanței de judecată.

În aceste condiții, Curtea a constatat că la data de 08 octombrie 2015 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție procesul-verbal de consemnare a denunțului oral, în forma contestată - semnat de cei patru martori denunțători C., M., K. și L..

În speță, în considerarea deciziei nr. 802/2017 a Curții Constituționale, inculpatul a invocat, în legătură cu procesul-verbal de consemnare a denunțului oral, nulitatea declarațiilor date, în faza de urmărire penală, de martorii denunțători C., M., K. și L., apreciind că ele au fost obținute prin utilizarea unor practici neloiale, cu încălcarea exigențelor art. 101 alin. (1) C. proc. pen.

Mai exact, inculpatul a susținut că modalitatea în care au fost invitați martorii la sediul D.N.A., corelat cu poziția manifestată de procuror - care, deși ar fi luat anterior cunoștință de comiterea faptelor deduse judecății, a solicitat, totuși, martorilor să formuleze denunțuri orale, consemnate în același proces-verbal - au avut ca efect, pe de o parte, echivalarea fără temei a denunțurilor cu un mod de sesizare și, pe de altă parte, transformarea celor patru martori în persoane cu un puternic interes judiciar, tributare unei poziții procesuale favorabile acuzării.

În primul rând, Curtea a constatat că denunțul nu are natura juridică a unui mijloc de probă din categoria celor limitativ prevăzute de art. 97 alin. (2) C. proc. pen., ci reprezintă un mod de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, distinct și explicit reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 290 C. proc. pen.. Denunțul nu servește la constatarea infracțiunii sau la identificarea autorului ei, ci mijlocește doar, prin încunoștințarea organelor judiciare, stabilirea cadrului procesual în care ulterior, exclusiv prin mijloacele de probă prevăzute de lege, să se asigure aflarea adevărului.

Interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor care reglementează instituția denunțului permite observația că legiuitorul a înțeles să reglementeze în detaliu forma procesuală, legiferând cu privire la o diversitate de ipoteze ce s-ar putea ivi în practică, fără a interzice formularea împreună de mai multe persoane a unui denunț. În acest context, Curtea a observat că ceea ce este esențial pentru sesizarea organului de urmărire penală nu este modalitatea în care se consemnează denunțul (individual, colectiv) ci existența manifestării de voință din care să rezulte în mod neechivoc dorința persoanei de a aduce la cunoștința organelor judiciare săvârșirea unei posibile infracțiuni.

Or, în cauză, eventualele "declarații" luate denunțătorilor în calitate de martori la momentul depunerii denunțului, înainte de începerea urmăririi penale, nu pot primi altă relevanță juridică decât aceea de "descriere a faptei care formează obiectul denunțului și indicarea făptuitorului" ca elemente obligatorii ale încunoștințării realizate de denunțători [art. 290 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (2) teza finală C. proc. pen..] și nu pot fi convertite în vicii de legalitate menite să justifice excluderea unor mijloace de probă nefiind vorba de procedee efectuate fără știrea și împotriva voinței persoanei denunțătoare, care să tindă fie să constrângă, fie să eludeze protecția prevăzută de lege pentru obținerea probelor.

În al doilea rând, Curtea a observat că, în realitate, actele procedurale cu valoare de mijloc de probă, au fost obținute la momente procesuale distincte, prin folosirea procedeului probator al audierii în faț