ÎCCJ, Decizia nr. 28/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra contestației de față:

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 303.118 RON și echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 30.000 euro, prin obligarea acestuia la plata către stat a acestor sume.

A menținut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanța nr. 961/P/2015 din 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției- până la concurența sumei de 435.823 RON.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 15.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală, iar 3000 RON în faza de cercetare judecătorească.

În baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., a dispus plata din cauțiunea în valoare de 150.000 RON, instituită prin ordonanța nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cu raportare la ordonanța de luare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune nr. 961/P/2015 din 25.04.2016, depusă pe numele inculpatului A. la B. – Agenția Brașov, în contul curent nr. x, a cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 18.000 RON.

Conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen., a restituit din cuantumul cauțiunii suma de 132.000 RON către inculpat.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Prin decizia penală nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2016, a fost desființată, în parte, sentința atacată și, rejudecând a fost înlăturată din conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) din C. pen.

A fost înlăturată dispoziția privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanța nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, până la concurența sumei de 303.118 RON.

A fost înlăturată dispoziția privind plata cheltuielilor judiciare din cauțiunea în valoare de 150.000 RON, instituită prin ordonanța nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât și dispoziția privind restituirea sumei de 132.000 RON din cuantumul cauțiunii.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința apelată care nu sunt contrare deciziei.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași sentințe, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat prezenta contestație la executare condamnatul A., contestație întemeiată pe cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen.

În motivarea contestației la executare, condamnatul A. a susținut, în esență, că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost comisă în cursul anului 2012, iar instanța de apel în mod greșit a reținut ca moment al comiterii infracțiunii de trafic de influență anul 2014.

În acest sens, a arătat că instanța de apel în mod greșit reține un moment al consumării infracțiunii, în cursul anului 2012, la data actului initial de pretindere a unui procent de 5% din valoarea contractului ce urma a fi incheiat, și un moment al epuizării, în luna iunie 2014, odată cu primirea ultimei tranșe de bani din comisionul de 5% pretins, apărarea susținând că infracțiunea de traffic de influență este o infracțiune de consumare anticipată astfel încât simpla pretindere de bani sau beneficii ori acceptarea de promisiuni este suficientă pentru a se consuma infracțiunea.

Or, în raport de situația de fapt reținută de către instanța de apel, a susținut că termenul de prescriptie a răspunderii penale s-a împlinit la începutul lunii octombrie 2022 astfel încât se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază contestația la executare ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Totodată, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Prin decizia nr. 260 din 26 mai 2020, Curtea Constituțională a statuat că "în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunțată hotărârea judecătorească."

Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că "procedura contestației la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestației la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007)."

În motivarea contestației la executare s-a susținut că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, întrucât în decizia penală nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018, s-a reținut în mod greșit data săvârșirii infracțiunii, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind împlinit la data pronunțării deciziei contestate.

În această ordine de idei, Completul de 5 Judecători reține că nelămurirea invocată antamează fondul cauzei, astfel că nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

În esență, susținerile contestatorului vizează modul în care prin decizia contestată s-a tranșat o chestiune de drept – momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, respectiv momentul săvârșirii infracțiunii. Or, statuarea instanței de apel sub acest aspect se impune cu autoritate de lucru judecat, nefiind susceptibilă a face obiectul unei contestații la executare.

De altfel, aceste chestiuni privind momentul consumării infracțiunii, momentul epuizării și momentul de la care curge termenul de prescripție a răspunderii penale au fost invocate de către condamnat în faza procesuală a apelului fiind analizate de către instanța de apel, care a antamat și posibila incidență a prescripției răspunderii penale, inclusiv momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, prin prisma modalității de săvârșire a faptei, astfel cum rezultă din considerentele deciziei contestate, în final stabilind că nu se impune pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

În consecință, Completul de 5 Judecători constată că motivul de contestație la executare a fost invocat pur formal, prezenta contestație la executare, deși întemeiată în drept pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care se referă în mod concret la nelămuriri privind hotărârea ce se execută, face referiri la aspecte ce țin de fondul cauzei, atribuind contestației la executare caracterul unei căi de atac ce vizează fondul cauzei.

Or, aceste aspecte nu pot fi repuse în discuție și analizate pe calea prezentei proceduri întrucât ele nu reprezintă în sine aspecte ce țin de eventuale lămuriri cu privire la executarea pedepsei pe care o are de executat condamnatul.

Pentru toate aceste considerente, constatând că prin contestația la executare promovată nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, Completul de 5 Judecători, în baza art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.