ÎCCJ, Decizia nr. 77/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 13 octombrie 2003, T.I. a solicitat, în contradictoriu cu SC Ș.N. SA

Mangalia, revizuirea deciziei civile nr. 227 din 23 martie 1994, a Curții de

Apel Constanța, susținând că aceasta este contradictorie cu decizia nr. 2548/1988,

a Tribunalului Suprem.

În sprijinul acestei cereri,

revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, a respins

cererea de revizuire, ca tardivă.

S-a reținut că revizuentul T.I.

a fost salariat în cadrul SC Ș.N. SA Mangalia, unitate care i-a desfăcut,

disciplinar, contractul de muncă, prin decizia nr. 2388/1987.

Prin sentința civilă nr. 5076/1987,

Judecătoria Constanța a respins contestația formulată de T.I., împotriva

deciziei de desfacere a contractului de muncă, soluție menținută de Tribunalul

Constanța, ca urmare a respingerii recursului declarat de contestator, prin

decizia nr. 958/1987.

Tribunalul Suprem, secția

civilă, prin decizia nr. 2548/1988, a casat ambele hotărâri, dispunând

trimiterea cauzei, la prima instanță, în vederea rejudecării.

Rejudecând cauza,

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 2298 din 18 aprilie 1989, a

respins contestația formulată de T.I. împotriva deciziei de desfacere disciplinară

a contractului de muncă.

Apelul declarat de T.I.

împotriva sentinței menționate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă

nr. 1223 din 20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanța, iar recursul

declarat de acesta a fost respins, tot ca nefondat, prin decizia civilă nr. 227

din 23 martie 1994, a Curții de Apel Constanța.

S-a motivat că, în raport cu

dispozițiile art. 324 pct. 1 teza finală, cu referire la art. 322 pct. 7 alin.

(2) C. proc. civ., cererea de revizuire trebuia depusă în termen de o lună

socotit de la data de 23 martie 1994, când a fost pronunțată ultima hotărâre în

recurs, iar contestatorul T.I. a expediat cererea sa de revizuire, prin poștă,

abia la data de 9 octombrie 2003, depășind, astfel, în mod vădit termenul

menționat.

Revizuentul T.I. a declarat

recurs împotriva acestei decizii irevocabile.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac

prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Or, decizia civilă nr. 227

din 23 martie 1994, prin care Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul T.I., împotriva deciziei civile nr. 1223 din

20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanța, fiind irevocabilă, nu mai era supusă

nici unei căi de atac.

Pe de altă parte, este de

observat că prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia

„dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este

recursul”, nu i se poate da o altă semnificație, decât aceea că, prin referirea

expresă la calea de atac a recursului, s-a înlăturat calea de atac a apelului

în eventualitatea în care hotărârea supusă revizuirii era susceptibilă de a fi

atacată și pe această cale.

Ca urmare, prin alin. (2) al

art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la reglementarea din primul alineat al

acestui articol, în care se pretinde ca, pentru exercitarea recursului

împotriva hotărârii date în revizuire, să fie îndeplinită condiția ca însăși

hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea

de revizuire, fiind un litigiu fără existență proprie, nu poate fi susceptibilă

de alte grade de jurisdicție, decât de acelea la care este supusă cererea

principală.

Așa fiind, se impune să se

constate că nici decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire,

respingând-o ca tardivă, nu este supusă recursului, cât timp decizia a cărei

revizuire s-a solicitat, nu mai era atacabilă pe o asemenea cale.

În consecință, urmează ca

recursul declarat de revizuentul T.I., împotriva deciziei menționate, să fie

respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 4070 din 26 mai

2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.