ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1503/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1503/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 27/ P din 21 februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta F.C. CONSTANȚA împotriva ordonanței nr.

221/ll/2/2005 din data de 16 octombrie 2007, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dată în dosarul

penal nr. 112/P/2004, ca nefondată, fiind obligată

petenta la 100 lei

cheltuieli judiciare statului.

Prin plângerea formulată de petiționari s-a solicitat desființarea

ordonanței sus menționate și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Constanța în vederea începerii

urmăririi

penale pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 182 din

Legea nr.

109/1996.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat

următoarele:

de 30 martie 2005,

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților

C.

N., B.P., M.I., B.Ș. și M.

V. pentru

infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii

, a învinuitului A.C.C.C.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25

C. pen., raportat la art. 277 și 278 C. muncii, precum și neînceperea urmăririi

penale

pentru infracțiunea prevăzută de art.

182 din Legea nr. 109/1996 față de

numiții C.N., M.I. și B.Ș. Totodată,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.A.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., soluție ce a fost confirmată

prin

rezoluția procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel

Constanța nr. 221/11/2/2007 din 16 octombrie 2007.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, după redeschiderea

urmăririi penale ca urmare infirmării rezoluției

inițiale, la plângerea petentului S.T., că în cadrul Adunării

generale

a membrilor cooperatori din cadrul C.C.

CONSTANTA

din 19 martie 2001, numitul S.T. a fost ales

ca membru al Consiliului de

Administrație, care, la rândul său, l-a desemnat în funcția de președinte al

consiliului și al biroului executiv, cu respectarea dispozițiilor art. 53 și 55

din Legea nr. 109/1996.

În urma acestei numiri, F.C., din proprie

inițiativă

și în nume propriu, fără a avea consimțământul

C.C. CONSTANȚA, a încheiat contractul individual de muncă nr. 428872 din 23

martie 2001, pentru funcția de „președinte al C.C. CONSTANTA”, funcție ce nu

exista în organigrama și nomenclatorul cooperației.

Această funcție a fost introdusă în organigramă, prin decizia nr. 51

din 10 septembrie 2003 a C.C.

Datorită unor nereguli constatate în

activitatea de președinte,

de către comisia de cenzori și

unii membri ai Consiliului de administrație, prin dispoziția nr. 13 din 8

februarie 2002, în temeiul dispozițiilor art. 49 lit. a) din Legea nr. 109/1996,

Consiliul de Administrație al C.C. Constanța i-a retras mandatul acordat,

începând cu 06 februarie 2002, desemnând ca președinte pe

C.N., aprobându-se totodată încetarea

raporturilor de

muncă și comunicându-se lui S.T. și

F.C. pentru a se opera în carnetul de muncă.

Totodată, au fost sesizate și organele de

cercetare penală.

Ca urmare a acestui fapt, în anul 2003 s-au declanșat mai multe litigii

de muncă având în principal ca obiect: contestație împotriva dispoziției nr. 13

din 8 februarie 2002 de încetare a raporturilor de muncă dintre C.C. CONSTANTA

și S.T. și acțiunea C.C. CONSTANTA în contradictoriu cu F.C. CONSTANȚA și S.T. pentru

constatarea nulității absolute a contractului

individual

de muncă nr. 428872 din 23 martie 2001.

Cu privire la acțiunea formulată de S.T.

împotriva dispoziției nr. 13 din 8 februarie 2002, de încetare a

raporturilor

de muncă, Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1172

din

8 octombrie 2003, a admis contestația

și, constatând nulitatea absolută a

acesteia, a dispus reintegrarea

contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă

și obligarea C.C. la plata drepturilor bănești. Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța nu a analizat fondul cauzei, ci a constatat că dispoziția respectivă

este nulă, neîndeplinind condițiile de formă [(art. 134 din Legea nr. 10/1972

și art. 268 alin. (2)

din Legea nr. 53/2003)],

în sensul că nu a fost descrisă fapta (ele) ce i

se impută lui S.T.

Împotriva acestei hotărâri, C.C. CONSTANȚA

a

declarat recurs iar până la soluționarea recursului,

întrucât hotărârile judecătorești, în această materie, sunt executorii, numitul

S.T., la data de 16 octombrie 2003, a solicitat, în scris, reîncadrarea în

funcția de președinte al C.C. CONSTANTA.

Prin decizia nr. 1 din 17 octombrie 2003, Consiliul de Administrație

al C.C. Constanța a respins această cerere cu

motivarea

funcția de președinte nu a existat și nu a fost prevăzută în

organigrama aprobată de Legea nr. 109/1996; această funcție este electivă și

trebuie aleasă, nu numită; împotriva lui S.T. se începuse urmărirea penală

pentru faptele în legătură cu activitatea ce o desfășurase ca președinte

(adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 781/11/2 din 30

septembrie 2003). Prin aceeași decizie, comunicată lui S.T., i s-a adus la

cunoștință, prin notificarea executorului judecătoresc, că raporturile de muncă

(contractul de muncă) se suspendă, revenindu-se deci la desfacerea contractului

de muncă. Această decizie nu a fost atacată în instanță, în schimb s-a reclamat

la organele de urmărire penală săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 277

și 278 din Codul muncii, întrucât, cu rea credință, s-a refuzat încadrarea ca

președinte și nu i s-au plătit drepturile bănești. S-a reclamat totodată și

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, în sensul

că președintele C.N. refuză să-i predea arhiva lui S.T., și continuă să-și

exercite funcția de președinte.

În această situație, S.T. s-a adresat și executorului judecătoresc R.A.,

pentru a pune în executare silită sentința civilă nr. 1172/2003.

De precizat faptul că, inițial, prin sentința civilă 1778 din 19

februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și prin încheierea din 5 octombrie 2004

a Tribunalului Constanța, se dispusese suspendarea executării acestei hotărâri,

până la judecarea recursului.

Executorul judecătoresc R.A., trecând la

executarea sentinței civile nr. 1172/2003, la datele de 18 octombrie

2004 și 14 decembrie 2004 a încheiat procesele verbale nr. 1/1/2004

prin care a constatat că nu se poate executa această hotărâre deoarece există o

altă hotărâre contradictorie, sentința civilă nr. 168 din 13 februarie 2004 a

Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.

397/C/2004 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, prin care se

constată nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 428872 din

12 aprilie 2001.

Ca atare, procurorul a concluzionat că nu se poate reține în sarcina

executorului judecătoresc R.A. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., sau vreo altă

infracțiune, întrucât

acesta a acționat în conformitate cu dispozițiile

legale în materie și

cu situația concretă de fapt.

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 1172/2003

a Tribunalului

Constanța a fost desființată în parte, prin

decizia civilă nr. 162/MC/2005 din 3 martie 2005 a Curții de Apel Constanța,

prin care s-a admis recursul declarat de C.C. CONSTANȚA și s-a modificat

sentința recurată în sensul că s-au

respins

cererile privind reintegrarea con testa torului și plata

drepturilor

salariate. Această hotărâre este irevocabilă și a avut la bază faptul că, tot

printr-o hotărâre irevocabilă anterioară (dec. Civilă nr. 397/ C din 8

octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța) se constatase nulitatea absolută a

contractului individual de

muncă încheiat

între F.C. și S.T.

Pentru aceste considerente, procurorul a constatat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, art. 277 și art. 278

C. muncii și

art. 246 C. pen., lipsind latura obiectivă (intenția). Astfel,

membrii Consiliului de administrație ai C.C. CONSTANȚA au respins cererea de

reîncadrare în funcție a lui S.T. și de plată a drepturilor bănești, nu cu rea

credință, pentru a se opune unei hotărâri judecătorești sau a-l

șicana, ci din considerentele arătate anterior,

pe care le-au avut în

vedere, inclusiv pe baza referatelor încheiate de

jurisconsultul unității și care, în final, s-au dovedit a fi legale și

întemeiate,

dându-li-se girul prin cele

două hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile ale Curții de Apel

Constanța. De altfel, prin decizia nr. 1 din17 octombrie 2003, Consiliul de

administrație al

C.C. CONSTANȚA a

considerat suspendat contractul

de muncă, astfel că nu putea să-l mai

reintegreze pe S.T., această măsură nefiind contestată.

art. 278

1

C. proc. pen., instanța de

fond a reținut că din

probele administrate în cauză a reieșit că între

părți, pe rolul Tribunalului și a Curții de Apel Constanța au existat mai multe

acțiuni civile, respectiv, prin decizia civilă nr. 162/ MC din 3 martie 2005,

Curtea de Apel Constanța a admis recursul formulat de C.C. Constanța împotriva

sentinței civile nr. 1172/2003 și a modificat în parte hotărârea de fond în

sensul că s-a respins cererea de reintegrare si plata drepturilor bănești a

petentului S.T.

În aceste condiții, având în vedere și faptul că între timp s-a dispus

suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de

suspendare a aceleiași executări silite ce formează obiectul dosarul nr. 238/2004

al Judecătoriei Constanta, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina

executorului judecătoresc R.A. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., întrucât acesta a acționat conform dispozițiilor legale.

Nici pentru ceilalți intimați nu s-a putut reține comiterea

infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, întrucât potrivit

art. 184 din Legea nr. 109/2006 pentru

infracțiunile prevăzută de art. 182

și

183, cercetarea penală se efectuează la sesizarea O.C.

O.C.C.

Cum plângerea a fost formulată de F.C.

Constanța și

nu de organele

de control financiar intern, s-a constatat că numiții

C.N.,

B.P., M.I., B.Ș., M.V. și A.C. nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor

prevăzută de art. 277 și 278 și, respectiv,

complicitate

la această infracțiune din codul muncii, dispunându-se

scoaterea de sub

urmărire penală.

Cu privire la infracțiunile de la Legea nr.

109/1996, s-a reținut

că nu a

existat plângerea organului competent, astfel că s-a dispus

neînceperea urmăririi penale.

Neconstatându-se alte nulități de natură a

duce la admiterea

plângerii formulate, instanța de fond,

în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca

nefondată.

B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile

din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului

și arătând în plus că, în mod nelegal, au fost conexate plângerile ce vizau

refuzul predării patrimoniului de către C.C. Constanța cu cele referitoare la

refuzul reîncadrării în funcția anterioară și a plății drepturilor salariale

aferente cuvenite petentului S.T.

Examinând recursul declarat de petentă

sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Sub un prim aspect se constată că numeroasele plângeri formulate de F.C.

Constanța și de S.T. privind refuzul predării patrimoniului C.C. Constanța și

refuzul reintegrării numitului S.T. în funcția de președinte au fost conexate

prin rezoluția nr. 4378/P/2003 din 2 februarie 2004 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, constatându-se în

mod

corect că între aceste plângeri există legătură iar conexarea se impune pentru

o mai bună înfăptuire a justiției.

Totodată, din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că prin

ordonanța inițială, din data de 2 decembrie 2004, cu nr. 112/P/2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuiților C.N., B.P., M.I., B.Ș. și M.V. pentru

infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii, a învinuitului A.C.C.C.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 și 278 C.

muncii, precum și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de

art. 182 din Legea nr. 109/1996 față de numiții C.N., M.

I. și B.Ș. Această ordonanță a fost infirmată doar

parțial, ca

urmare a admiterii plângerii petentului S.T., dispunându-se reluarea urmăririi

penale față de învinuiții C.

N., B.P., M.I.,

B.Ș. și M.

V. pentru infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii,

și, respectiv față de învinuitul A.C.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art.

25 C. pen.,

raportat la art. 277 și 278 C. muncii.

Rezultă așadar că, pe de o

parte,

petenta F.C. Constanța nu a atacat cu plângere

soluția procurorului, în baza art. 278 C. proc. pen., iar, pe

de

altă parte, aceasta nu a fost infirmată sub aspectul completării

cercetării penale pentru infracțiunea prevăzută

de art. 182 din Legea nr.

109/1996, constând în refuzul predării

patrimoniului de către C.C. Constanta, singura faptă prin care ar putut fi

vătămate interesele petentei F.C. Constanta. Împrejurarea

că prin ordonanța nr. 112/P/2004 din 30 martie 2005 a aceleași unități

de parchet se reia dispoziția de neîncepere a urmăririi

penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996

față

de numiții C.N., M.I. și B.Ș.,

fără a se face

alte cercetări, în opinia Înaltei Curți, nu era de natură

a repune

petenta în termenul de formulare a plângerii. De altfel, lipsa de interes a

acesteia rezultă din faptul că abia la data de 8 noiembrie 2006 petenta se

adresează cu plângere, direct Judecătoriei

Constanța

care, prin sentința penală nr. 153 din 30 ianuarie 2007, a trimis-o

procurorului

general pentru a fi examinată în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc.

pen., întrucât prin rezoluția

nr. 221/11/2/2005

din 16 octombrie 2007 dată de procurorul general

al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, plângerea petentei a fost respinsă ca

neîntemeiată, deși era tardivă, prima

instanța

a examinat pe fond plângerea petentei, considerând că nu

îi poate crea o

situație mai grea în propria cale de atac, prin respingerea plângerii ca

inadmisibilă.

Ca atare, aplicând același principiu, examinând în recursul declarat de

petenta legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și a rezoluției

atacate, Înalta Curte constată că aceasta, în baza materialului probator

administrat în faza de urmărire penală,

a

apreciat în mod corect că, potrivit art. 184 din Legea nr. 109/2006

pentru

infracțiunile prevăzută de art. 182 și 183, cercetarea penală se efectuează la

sesizarea O.C.O.

C.C. iar în cauză plângerea

a fost formulată de

F.C. Constanța și

nu de către organele de control financiar

intern.

Pe de altă parte, suplinind motivarea primei instanțe, Înalta

Curte constată că faptele numiților C.N., M.I. și

B.Ș. nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, întrucât

aceștia

au procedat la refuzul de a preda patrimoniul și arhiva ce au

fost solicitate în baza unei hotărâri de retragere a C.C. Constanța din cadrul

F.C. Constanța, întrucât această hotărâre era contestată și în final a fost

anulată în instanță (sentința civilă nr. 4123/ COM din 20 iunie 2003 a

Tribunalului, secția comercială).

Celelalte aspecte analizate de instanța de fond exced

intereselor legitime ale recurentei petente F.C.

Constanța.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond

a reținut că nu există temei pentru tragerea la

răspundere penală a intimaților în legătură cu aspectele reclamate,

respingând

plângerea și menținând ordonanța atacată, astfel că văzând și dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca

nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC F.C.

CONSTANȚA împotriva sentinței penale nr. 27/ P din 21 februarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și

de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata

sumei de 200 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2008.