ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1503/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 27/ P din 21 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta F.C. CONSTANȚA împotriva ordonanței nr. 221/ll/2/2005 din data de 16 octombrie 2007, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dată în dosarul penal nr. 112/P/2004, ca nefondată, fiind obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului. Prin plângerea formulată de petiționari s-a solicitat desființarea ordonanței sus menționate și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în vederea începerii urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele: 1. Prin ordonanța nr. 112/P/2004 din data de 30 martie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C. N., B.P., M.I., B.Ș. și M. V. pentru infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii , a învinuitului A.C.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 și 278 C. muncii, precum și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 față de numiții C.N., M.I. și B.Ș. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.A.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., soluție ce a fost confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 221/11/2/2007 din 16 octombrie 2007. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, după redeschiderea urmăririi penale ca urmare infirmării rezoluției inițiale, la plângerea petentului S.T., că în cadrul Adunării generale a membrilor cooperatori din cadrul C.C. CONSTANTA din 19 martie 2001, numitul S.T. a fost ales ca membru al Consiliului de Administrație, care, la rândul său, l-a desemnat în funcția de președinte al consiliului și al biroului executiv, cu respectarea dispozițiilor art. 53 și 55 din Legea nr. 109/1996. În urma acestei numiri, F.C., din proprie inițiativă și în nume propriu, fără a avea consimțământul C.C.

CONSTANȚA, a încheiat contractul individual de muncă nr. 428872 din 23 martie 2001, pentru funcția de „președinte al C.C. CONSTANTA”, funcție ce nu exista în organigrama și nomenclatorul cooperației. Această funcție a fost introdusă în organigramă, prin decizia nr. 51 din 10 septembrie 2003 a C.C. Datorită unor nereguli constatate în activitatea de președinte, de către comisia de cenzori și unii membri ai Consiliului de administrație, prin dispoziția nr. 13 din 8 februarie 2002, în temeiul dispozițiilor art. 49 lit. a) din Legea nr. 109/1996, Consiliul de Administrație al C.C. Constanța i-a retras mandatul acordat, începând cu 06 februarie 2002, desemnând ca președinte pe C.N., aprobându-se totodată încetarea raporturilor de muncă și comunicându-se lui S.T.

și F.C. pentru a se opera în carnetul de muncă. Totodată, au fost sesizate și organele de cercetare penală. Ca urmare a acestui fapt, în anul 2003 s-au declanșat mai multe litigii de muncă având în principal ca obiect: contestație împotriva dispoziției nr. 13 din 8 februarie 2002 de încetare a raporturilor de muncă dintre C.C. CONSTANTA și S.T. și acțiunea C.C. CONSTANTA în contradictoriu cu F.C. CONSTANȚA și S.T. pentru constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr. 428872 din 23 martie 2001. Cu privire la acțiunea formulată de S.T. împotriva dispoziției nr. 13 din 8 februarie 2002, de încetare a raporturilor de muncă, Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1172 din 8 octombrie 2003, a admis contestația și, constatând nulitatea absolută a acesteia, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea C.C.

la plata drepturilor bănești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța nu a analizat fondul cauzei, ci a constatat că dispoziția respectivă este nulă, neîndeplinind condițiile de formă [(art. 134 din Legea nr. 10/1972 și art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003)], în sensul că nu a fost descrisă fapta (ele) ce i se impută lui S.T. Împotriva acestei hotărâri, C.C. CONSTANȚA a declarat recurs iar până la soluționarea recursului, întrucât hotărârile judecătorești, în această materie, sunt executorii, numitul S.T., la data de 16 octombrie 2003, a solicitat, în scris, reîncadrarea în funcția de președinte al C.C. CONSTANTA. Prin decizia nr. 1 din 17 octombrie 2003, Consiliul de Administrație al C.C.

Constanța a respins această cerere cu motivarea funcția de președinte nu a existat și nu a fost prevăzută în organigrama aprobată de Legea nr. 109/1996; această funcție este electivă și trebuie aleasă, nu numită; împotriva lui S.T. se începuse urmărirea penală pentru faptele în legătură cu activitatea ce o desfășurase ca președinte (adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 781/11/2 din 30 septembrie 2003). Prin aceeași decizie, comunicată lui S.T., i s-a adus la cunoștință, prin notificarea executorului judecătoresc, că raporturile de muncă (contractul de muncă) se suspendă, revenindu-se deci la desfacerea contractului de muncă. Această decizie nu a fost atacată în instanță, în schimb s-a reclamat la organele de urmărire penală săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 277 și 278 din Codul muncii, întrucât, cu rea credință, s-a refuzat încadrarea ca președinte și nu i s-au plătit drepturile bănești.

S-a reclamat totodată și săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, în sensul că președintele C.N. refuză să-i predea arhiva lui S.T., și continuă să-și exercite funcția de președinte. În această situație, S.T. s-a adresat și executorului judecătoresc R.A., pentru a pune în executare silită sentința civilă nr. 1172/2003. De precizat faptul că, inițial, prin sentința civilă 1778 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și prin încheierea din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Constanța, se dispusese suspendarea executării acestei hotărâri, până la judecarea recursului.

Executorul judecătoresc R.A., trecând la executarea sentinței civile nr. 1172/2003, la datele de 18 octombrie 2004 și 14 decembrie 2004 a încheiat procesele verbale nr. 1/1/2004 prin care a constatat că nu se poate executa această hotărâre deoarece există o altă hotărâre contradictorie, sentința civilă nr. 168 din 13 februarie 2004 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 397/C/2004 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, prin care se constată nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 428872 din 12 aprilie 2001. Ca atare, procurorul a concluzionat că nu se poate reține în sarcina executorului judecătoresc R.A. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., sau vreo altă infracțiune, întrucât acesta a acționat în conformitate cu dispozițiile legale în materie și cu situația concretă de fapt.

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 1172/2003 a Tribunalului Constanța a fost desființată în parte, prin decizia civilă nr. 162/MC/2005 din 3 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, prin care s-a admis recursul declarat de C.C. CONSTANȚA și s-a modificat sentința recurată în sensul că s-au respins cererile privind reintegrarea con testa torului și plata drepturilor salariate. Această hotărâre este irevocabilă și a avut la bază faptul că, tot printr-o hotărâre irevocabilă anterioară (dec. Civilă nr. 397/ C din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța) se constatase nulitatea absolută a contractului individual de muncă încheiat între F.C. și S.T. Pentru aceste considerente, procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, art. 277 și art. 278 C. muncii și art. 246 C. pen., lipsind latura obiectivă (intenția).

Astfel, membrii Consiliului de administrație ai C.C. CONSTANȚA au respins cererea de reîncadrare în funcție a lui S.T. și de plată a drepturilor bănești, nu cu rea credință, pentru a se opune unei hotărâri judecătorești sau a-l șicana, ci din considerentele arătate anterior, pe care le-au avut în vedere, inclusiv pe baza referatelor încheiate de jurisconsultul unității și care, în final, s-au dovedit a fi legale și întemeiate, dându-li-se girul prin cele două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ale Curții de Apel Constanța. De altfel, prin decizia nr. 1 din17 octombrie 2003, Consiliul de administrație al C.C. CONSTANȚA a considerat suspendat contractul de muncă, astfel că nu putea să-l mai reintegreze pe S.T., această măsură nefiind contestată.

2. În motivarea sentinței pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a reieșit că între părți, pe rolul Tribunalului și a Curții de Apel Constanța au existat mai multe acțiuni civile, respectiv, prin decizia civilă nr. 162/ MC din 3 martie 2005, Curtea de Apel Constanța a admis recursul formulat de C.C. Constanța împotriva sentinței civile nr. 1172/2003 și a modificat în parte hotărârea de fond în sensul că s-a respins cererea de reintegrare si plata drepturilor bănești a petentului S.T. În aceste condiții, având în vedere și faptul că între timp s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași executări silite ce formează obiectul dosarul nr. 238/2004 al Judecătoriei Constanta, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina executorului judecătoresc R.A.

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât acesta a acționat conform dispozițiilor legale. Nici pentru ceilalți intimați nu s-a putut reține comiterea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, întrucât potrivit art. 184 din Legea nr. 109/2006 pentru infracțiunile prevăzută de art. 182 și 183, cercetarea penală se efectuează la sesizarea O.C. O.C.C. Cum plângerea a fost formulată de F.C. Constanța și nu de organele de control financiar intern, s-a constatat că numiții C.N., B.P., M.I., B.Ș., M.V. și A.C. nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 277 și 278 și, respectiv, complicitate la această infracțiune din codul muncii, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală.

Cu privire la infracțiunile de la Legea nr. 109/1996, s-a reținut că nu a existat plângerea organului competent, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Neconstatându-se alte nulități de natură a duce la admiterea plângerii formulate, instanța de fond, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată. B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului și arătând în plus că, în mod nelegal, au fost conexate plângerile ce vizau refuzul predării patrimoniului de către C.C. Constanța cu cele referitoare la refuzul reîncadrării în funcția anterioară și a plății drepturilor salariale aferente cuvenite petentului S.T.

Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Sub un prim aspect se constată că numeroasele plângeri formulate de F.C. Constanța și de S.T. privind refuzul predării patrimoniului C.C. Constanța și refuzul reintegrării numitului S.T. în funcția de președinte au fost conexate prin rezoluția nr. 4378/P/2003 din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, constatându-se în mod corect că între aceste plângeri există legătură iar conexarea se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiției. Totodată, din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că prin ordonanța inițială, din data de 2 decembrie 2004, cu nr. 112/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C.N., B.P., M.I., B.Ș.

și M.V. pentru infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii, a învinuitului A.C.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 și 278 C. muncii, precum și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 față de numiții C.N., M. I. și B.Ș. Această ordonanță a fost infirmată doar parțial, ca urmare a admiterii plângerii petentului S.T., dispunându-se reluarea urmăririi penale față de învinuiții C. N., B.P., M.I., B.Ș. și M. V. pentru infracțiunile prevăzută de art. 277 și 278 C. muncii, și, respectiv față de învinuitul A.C.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 și 278 C. muncii.

Rezultă așadar că, pe de o parte, petenta F.C. Constanța nu a atacat cu plângere soluția procurorului, în baza art. 278 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, aceasta nu a fost infirmată sub aspectul completării cercetării penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, constând în refuzul predării patrimoniului de către C.C. Constanta, singura faptă prin care ar putut fi vătămate interesele petentei F.C. Constanta. Împrejurarea că prin ordonanța nr. 112/P/2004 din 30 martie 2005 a aceleași unități de parchet se reia dispoziția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 față de numiții C.N., M.I. și B.Ș., fără a se face alte cercetări, în opinia Înaltei Curți, nu era de natură a repune petenta în termenul de formulare a plângerii.

De altfel, lipsa de interes a acesteia rezultă din faptul că abia la data de 8 noiembrie 2006 petenta se adresează cu plângere, direct Judecătoriei Constanța care, prin sentința penală nr. 153 din 30 ianuarie 2007, a trimis-o procurorului general pentru a fi examinată în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., întrucât prin rezoluția nr. 221/11/2/2005 din 16 octombrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, plângerea petentei a fost respinsă ca neîntemeiată, deși era tardivă, prima instanța a examinat pe fond plângerea petentei, considerând că nu îi poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, prin respingerea plângerii ca inadmisibilă.

Ca atare, aplicând același principiu, examinând în recursul declarat de petenta legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și a rezoluției atacate, Înalta Curte constată că aceasta, în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, a apreciat în mod corect că, potrivit art. 184 din Legea nr. 109/2006 pentru infracțiunile prevăzută de art. 182 și 183, cercetarea penală se efectuează la sesizarea O.C.O. C.C. iar în cauză plângerea a fost formulată de F.C. Constanța și nu de către organele de control financiar intern. Pe de altă parte, suplinind motivarea primei instanțe, Înalta Curte constată că faptele numiților C.N., M.I. și B.Ș. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, întrucât aceștia au procedat la refuzul de a preda patrimoniul și arhiva ce au fost solicitate în baza unei hotărâri de retragere a C.C.

Constanța din cadrul F.C. Constanța, întrucât această hotărâre era contestată și în final a fost anulată în instanță (sentința civilă nr. 4123/ COM din 20 iunie 2003 a Tribunalului, secția comercială). Celelalte aspecte analizate de instanța de fond exced intereselor legitime ale recurentei petente F.C. Constanța. În concluzie, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că nu există temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților în legătură cu aspectele reclamate, respingând plângerea și menținând ordonanța atacată, astfel că văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC F.C. CONSTANȚA împotriva sentinței penale nr. 27/ P din 21 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2008.