ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2361/2007

Asupra recursului de față; în baza actelor din dosar, retine următoarele: Prin sentința penală nr. 25/ P din 2 martie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.E. și l-a obligat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentul C.G.E. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de numiții C.C., l.R. și E.J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., dată în dosarul penal nr. 626/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr. 23 din 29 ianuarie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

Petentul nu a motivat plângerea și nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea ei. În aceste condiții instanța de fond verificând din oficiu legalitatea și temeinicia celor două rezoluții a reținut că intimații, judecători la Tribunalul Constanța au pronunțat decizia penală nr. 841 din 16 decembrie 2005, prin care în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au respins, ca nefondat, recursul petentului împotriva sentinței penale nr. 252 din 2 februarie 2005 a Judecătoriei Buzău, cu motivarea că recursul fusese soluționat prin respingere de către Tribunalul Buzău prin decizia nr. 485 din 16 septembrie 2005. S-a mai reținut că la momentul judecății, obiectul recursului în dosarul soluționat de magistrații Tribunalului Constanța fusese deja soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară.

Prima instanță a mai reținut că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii C.C., l.R. și E.J., întrucât în activitatea acestora de soluționare a dosarului nr. 2198/2005 nu se constată neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea în mod defectuos, din culpă sau intenție de natură a vătăma interesele legitime ale petentului. Pentru aceste considerente Curtea a respins plângerea petentului ca nefondată. Împotriva sentinței Curții a formulat în termen legal, recurs petentul C.G.E., care a susținut în esență, că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât în mod greșit au respins recursul cu motivarea că în cauză există autoritate de lucru judecat, în condițiile în care cauza era strămutată de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Constanta.

Examinând sentința Curții în raport de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte reține că recursul petentului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Într-un alt proces petentul a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 252 din 2 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Buzău. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 340/2005. Petentul a solicitat strămutarea cauzei, cerere care a fost admisă prin încheierea nr. 5658 din 6 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, prin cade s-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Constanta. Înainte de soluționarea cererii de strămutare, Tribunalul Buzău a respins recursul petentului prin decizia penală nr. 485 din 16 septembrie 2005. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 2198/2005 și repartizată spre soluționare completului de judecată format din judecătorii C.C., l.R.

și E.J. Prin decizia nr. 841 din 16 decembrie 2005 a fost respins recursul petentului ca nefondat. În motivarea deciziei s-a reținut că, întrucât, ulterior nu s-au descoperit fapte și împrejurări noi care să determine reluarea cercetărilor iar instanțele s-au pronunțat definitiv, existând astfel autoritate de lucru judecat recursul formulat de petent este nefondat. Înalta Curte reține că instanța care soluționează plângerea penală nu are calitatea de instanță de control judiciar a hotărârii judecătorești care a determinat nemulțumirea petentului și respectiv formularea plângerii penale.

Examinând plângerea penală ce are ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., instanța de judecată trebuie să verifice dacă există probe sau indicii că intimații cu rea credință și-au încălcat atribuțiile de serviciu atunci când au pronunțat decizia nr. 841 din 16 decembrie 2005. Or, din actele dosarului rezultă că intimații au pronunțat o hotărâre pe baza actelor pe care le-au avut la dosar, potrivit convingerii lor și aplicării art. 60 alin. (4) C. proc. pen., într-o interpretare proprie, întrucât au respins recursul, ca nefondat, ceea ce însemnă că l-au examinat pe fond, dar în motivarea deciziei au făcut trimitere la autoritatea de lucru judecat. Nu există niciun indiciu că intimații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu cu rea credință pentru a prejudicia interesele legitime ale petentului, sau că au dat dovadă de gravă neglijență, sau că au fost părtinitori în soluționarea cauzei.

Astfel, în mod corect s-a reținut că fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există, și ca urmare s-a dispus neînceperea urmăririi penale fața de intimați. Întrucât nu există niciun motiv de casare a sentinței Curții, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge recursul petentului ca nefondat. Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G.E. împotriva sentinței penale nr. 25/ P din 2 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 mai 2007.