ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4290/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Covasna, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 257 din 10 martie 2010, a admis acțiunea formulată de

reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și pe cale de consecință: a constatat că reclamantul a suferit măsuri

administrative cu caracter politic în condițiile Legii nr. 221/2009 și pârâtul

a fost obligat la plata sumei de 50.000 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății, în favoarea reclamantului cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Covasna, sub nr. 1930/119/2009, reclamantul A.A. a

solicitat instanței să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 221/2009,

având în vedere faptul că a fost suspus unor măsuri administrative abuzive, cu

caracter politic, în înțelesul prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2217/2009.

În motivare,

reclamantul a arătat că a avut stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 20

aprilie 1952 și 4 august 1963 în baza Deciziei nr. 239/1952 emisă de M.A.I. și

a beneficiat de drepturi bănești potrivit Decretului nr. 118/1993, dar

prejudiciul moral cauzat de aceste măsuri nu a fost acoperit de pârât.

Prin Decizia Curții

de apel Brașov nr. 615 din 30 septembrie 2009 s-a constat că reclamantul A.A. a

avut stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 20 aprilie 1952 și 04 august 1963

în baza Deciziei nr. 239/1952 emisă de M.A.I. și a beneficiat de drepturi

bănești potrivit Decretului-lege nr. 118/1993.

Potrivit Deciziei nr.

2361 din 25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de

Luptător în Rezistența Anticomunistă, reclamantului A.A. i-a fost acordată

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999.

În baza prevederilor

Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 reclamantul a solicitat să se constate că a suferit

măsuri administrative cu caracter politic în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009

și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro în favoarea

reclamantului cu titlul de despăgubiri morale.

Legea nr. 221/2009 pe

care se întemeiază reclamantul stipulează următoarele:

„Art. 3. Constituie

măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei

miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de

muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre

următoarele acte normative:

e) Deciziile nr. 200/1951,

nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;”

„Art. 5. (1) Orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau

descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței

de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea

cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în

străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și

completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare;

(4) Prezenta lege se

aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art.

1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri

judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta

lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de

condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data

intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de

drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).”

Prin urmare

susținerile pârâtului conform cărora reclamantul beneficiind de prevederile

Decretului-lege nr. 118/1993 și O.U.G. nr. 214/1999 nu mai poate formula cerere

în baza Legii 221/2009 sunt nefondate, legiuitorul român prevăzând în mod

expres posibilitatea de a fi cumulate beneficiile acordate de toate aceste acte

normative .

În cerere reclamantul

susține că existența faptei ilicite a statului român constă în luarea măsurii

abuzive și cu caracter politic de strămutare a reclamantului din localitatea

Mangalia în loc. Râșnov și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea

Râșnov.

Prin Decizia nr. 1052/2008

a D.G.M.P.S. Covasna, dată în baza sentinței civile nr. 433/2008 a Tribunalului

Covasna și a Deciziei civile nr. 615/2008 a Curții de Apel Brașov s-a stabilit

caracterul politic al măsurii strămutării și stabilirii domiciliului forțat în

localitatea Râșnov, reținându-se în considerentele hotărârii judecătorești că

măsura a fost dispusă datorită faptului că reclamantul făcea parte dintr-o

categorie socială ce nu se încadra în ideologia comunistă a vremii.

Martorii audiați în

cază, T.M. și H.B. au confirmat că la sosirea în Râșnov reclamantul și familia

sa au fost nevoiți să locuiască în condiții improprii intr-o singură cameră 5

persoane, deși aceștia avuseseră bunurile necesare traiului în Mangalia, bunuri

ce le-au fost confiscate de comuniști cu ocazia strămutării . Mai mult, copil

fiind, reclamantul nu a putut participa la activitățile extrașcolare organizate

în Râșnov, iar membrii familiei sale au fost supravegheați de organele de

miliție, fiind obligați să se prezinte lunar la sediul miliției pentru a dovedi

faptul că nu au părăsit localitatea.

Reclamantul a

susținut faptul că a făcut parte din comunitatea de aromâni din localitatea

Mangalia ce s-a opus naționalizării și colectivizării făcute de statul

comunist, ceea ce a dus la luarea măsurii confiscării averilor familiilor din

comunitatea aromână în anul 1952 și strămutării acestora în Râșnov, Hălchiu sau

Sighișoara. O parte din membrii comunității au fost arestați, iar cei rămași în

libertate au avut domicilii forțate până în anul 1963 într-o comunitate

preponderent săsească, ce acea valori socio-culturale diferite de cele ale

aromânilor.

Prin luarea acestei

măsuri statul comunist a distrus comunitatea de aromâni din Mangalia și acesta nu

s-a mai refăcut ulterior datorită măsurilor de privațiune și interdicții

dispuse față de membrii acestei comunități.

Prejudiciul moral

este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce

atingere unui drept extrapatrimonial și nu patrimoniului. Prejudiciul moral a

vizat atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferințe

psihice și fizice resimțite de victimă și tulburările psihologice încercate de

acesta.

Compensația bănească

poate avea ca scop readucerea victimei în situația anterioară sau poate avea un

titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator, acesta din urmă putând tinde

la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat sau doar o compensare nominală,

atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, acesta având

scopul de a indica că un drept a fost încălcat.

În cadrul răspunderii

civile nepatrimoniale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele

însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă

și repararea lor.

În consecință

instanța a avut în vedere ca sumele de bani acordate cu titlu de daune morale

să aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru

autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, iar

sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului a influențat evoluția practicii judecătorești în

sistemul de drept românesc după cum urmează: în cazurile relativ minore, Curtea

a statuat că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului

constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat

de către cel vătămat; în celelalte cazuri, fixarea reparației, indemnizarea

daunelor, se face cu luarea în considerare a gravității violării, accentul

fiind pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

Prin adoptarea Legii nr.

221/2009, Statul Român a încercat a efectua o reparație a prejudiciilor

materiale și morale cauzate persoanelor enumerate în textul legii oferindu-le

acestor persoane posibilitatea de a beneficia și de prevederile Decretului-lege

nr. 118/1993 și O.U.G. nr. 214/1999 în încercarea de a repara, pe cât mai este

astăzi posibil, abuzurile săvârșite de statul comunist.

Suma solicitată de

reclamant, potrivit criteriilor mai sus arătate și raportat la efectele

devastatoare constatate de instanță, în ce privește măsurile cu caracter

politic dispuse față de reclamant, este rezonabilă. În ceea ce privește

cuantumul sumelor menționate în adresa Casei Județene de Pensii Covasna,

acordate cu titlul de daune materiale de către Statul Român, acestea au fost

avute în vedere de instanță, dar nu a modificat cuantumul despăgubirii ce a

fost acordată cu titlul de daune morale prin prezenta sentință.

Instanța a avut în

vedere gravitatea situației ce depinde de atitudinea sentimentală a victimei

raportată la viața familială și personală, iar fixarea sumei corespunzătoare

acesteia nu poate avea pretenția unei desăvârșite baze obiective. Cât timp legiuitorul

român nu a fixat în mod forfetar despăgubirile ce se pot acorda, lăsând

instanțelor judecătorești sarcina determinării cuantumul despăgubirilor

respective, cuvenite cu titlul de daune morale, instanța a apreciat că

reparația pentru condițiile de viață deosebit de grele ce i-au fost impuse

reclamantului de dictatura comunistă este justă și integrală prin acordarea

sumei solicitate de reclamant.

Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 73 din 10 iunie 2010, a

respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna, împotriva

sentinței civile nr. 257 din 19 martie 2010 a Tribunalului Covasna, pe care a

păstrat-o.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Legea nr. 221/2009

are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor

care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor

condamnări cu caracter politic ori al unor masuri administrative asimilate

acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 si

O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale suferite

în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în

actele normative. Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură

drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea

consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi.

Acordarea de

despăgubiri morale, daca reparațiile obținute prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990

si O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material

produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect

al măsurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au

obținut despăgubiri în echivalent. Prin art. 1 si art. 3 din Legea nr.

221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate de regimul politic

comunist si care pot fi reparate, si anume condamnările cu caracter politic,

definite prin enumerare si trimitere expresa la infracțiunile în baza cărora a

fost pronunțată condamnarea si masurile administrative cu caracter politic.

Acestea din urma care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și

colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost

întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de

legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte masuri administrative,

dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic.

Modalitatea practica

de reparare a prejudiciului este stabilita de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin

alin. (1) se stabilește ca orice persoana care a suferit condamnări cu caracter

politic sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter

politic, se poate adresa instanței de judecata. Litera a) din acest alineat

prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b)

stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor

confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative,

dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare. Cadrul general de

reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din

interpretarea logica si teleologica a prevederilor art. 5, privește toate

persoanele, atât cele condamnate politic, cât si cele care au făcut obiectul

unor masuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază

de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale. Atât condamnările, cât și

măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt masuri abuzive ale

regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului

comunist totalitar si care au suferit prejudicii materiale si morale.

A distinge între cele

două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea

rațiunii adoptării actului normativ si crearea unui cadru juridic discriminatoriu

pentru persoanele aflate în situații similare. Această interpretare rezultă și

din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) – j)

si art. 3 lit. a) – f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care

au stat la baza reglementarilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter

penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art.

4 alin. (1) si (2), care fac trimitere în egală măsură la dispozițiile art. 2

din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de

constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii

administrative.

Un argument în plus

este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanța

trebuie să țină seama la stabilirea cuantumului masurilor reparatorii, acoperă

întreaga paleta a masurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau masuri

administrative asimilate acestora - iar legea actuala are un evident caracter

de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleași reguli de

raționament juridic.

Concluzia este aceea

că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au

fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu a fost

reparat adecvat prin legea veche.

Dislocarea din

localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de

bunurile personale, obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a

munci forțat produce suferințe pe plan moral, social și profesional, astfel de

măsuri lezează demnitatea si onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile

personale patrimoniale ocrotite de lege și are drept consecințe un prejudiciu

moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Întinderea acestei

compensații se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței,

cum ar fi durata măsurii abuzive, precum și de consecințele produse asupra

persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o

reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.

Susținerea

apelantului-pârât în sensul că vârsta fragedă a reclamantului la data

stabilirii domiciliului forțat, respectiv la data ridicării măsurii (2 ani,

respectiv 13 ani) nu justifică acordarea despăgubirilor morale urmează a fi

înlăturată de instanță. S-a avut în vedere faptul că la această vârstă se

formează personalitatea copilului, care percepe mai intens schimbările negative

din mediul său, care îl pot marca pentru restul vieții.

Astfel, la

cuantificarea prejudiciului moral s-a avut în vedere și intensitatea cu care au

fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația

familială și socială, fiind făcută pe deplin în cauză, dovada prejudiciilor

cauzate personalității afective și sociale a reclamantului.

Prima instanță a

reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății în baza materialului

probator administrat, pronunțând o hotărâre legală și admisibilă.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o ca fiind nelegală – invocând dispozițiile art. 9 C. proc.

civ. – deoarece:

- Instanța de apel a

interpretat greșit prevederile Legii nr. 221/2009, considerând că pot beneficia

de despăgubiri morale și personale față de care s-au dispus măsuri administrative.

Prin urmare, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

- Daunele morale

fiind definitive ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care

constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare

bănească.

- Pe de altă parte,

acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăși

drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 republicat,

reprezintă măsuri cu caracter reparatori pentru care au fost persecutate din

motive politice.

- Dispozițiile art. 1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 arată, fără echivoc, ce înseamnă

condamnări cu caracter politic, și anume, cele dispuse printr-o hotărâre

judecătorească, astfel încât instanța nu poate face distincția și nici aprecierea

unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva

reclamantului, aceasta având în vedere principiul de drept „uvi lex non

distinguit, vec nos distinguere debenrus”.

- Suma de 50.000

Euro acordată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este

justificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere

că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei celor ce

se pretind prejudiciați.

- Raportat la

împrejurările speței o statuare în echitate care să asigure reparația morală și

nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al

cuantumului despăgubirilor solicitate.

Recursul nu este

fondat.

Ca o apreciere de

ordin general, pur teoretic, prejudiciile nepatrimoniale sunt imposibil de

raportat, în adevăratul înțeles al cuvântului, prin mijloace bănești, fiind la

rigoare, incomensurabile, aspect necontestat de nicio parte.

Din principiu,

instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial, tinzând la oferirea

unui echivalent, care prin excelență poate fi pecuniar, de natură a oferii

celui vătămat satisfacții de ordin moral susceptibile a înlocuii valoarea de care

a fost privat.

Critica recurentului

privind repararea echitabilă și integrală a daunelor suferite, susținând că, în

raport de particularitățile speței, instanța de apel, cu nesocotirea

criteriilor legale și reținând că această desdăunare nu se poate constitui

într-un izvor de îmbogățire fără just temei, în mod greșit a respins apelul și

a menținut sentința instanței de fond prin care recurentul a fost obligat la

plata sumei de 50.000 Euro față de reclamant.

În fapt, instanțele

de fond au stabilit că, existența faptei ilicite a Statului Român constă în

luarea măsurii abuzive și cu caracter politic de strămutare a reclamantului și

a familiei sale din localitatea Mangalia în localitatea Râșnov și stabilirea

domiciliului obligatoriu în localitatea Râșnov.

Această măsură

administrativă cu caracter politic, așa cum este definită de art. 3 lit. e) din

Legea nr. 221/2009, a produs reclamantului un prejudiciu moral ce poate fi

reparat de condițiile acestui act normativ.

În același timp, s-a

reținut că subiecții măsurii administrative din prezenta cauză au beneficiat de

o indemnizație lunară, conform prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990.

În drept, potrivit art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 statul poate acorda despăgubiri

morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare oricărei persoane care

a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după

decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al

II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la

data intrării în vigoare a acestei legi.

Teza a II-a din

textul normativ menționat prevede că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se va ține seama de măsurile

reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 18/1990

și al O.U.G. nr. 214/1999.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor presupune luarea în considerare a unor elemente de

apreciere, a unor criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real

suferit, cum ar fi consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsuri

în care au fost afectate familia și situația profesională sau socială a victimei

măsurii administrative.

În acest sens,

practica a statuat cu valoare de principiu că sumele de bani acordate cu titlu

de despăgubiri morale nu trebuie să constituie nici amenzi exagerate pentru

autorii daunelor prevăzute și nici veniturilor nejustificate pentru victimele

daunelor.

În acest context al

analizei, este important a se stabili dacă nemulțumirea părților privind

cuantumul daunelor morale statornicit de instanța de apel, se poate constitui

într-o critică de nelegalitate asupra criteriilor avute în vedere de instanțe

la stabilirea lui, aptă de a fi cenzurată de instanța de recurs.

Ceea ce are

competența să verifice instanța de recurs este dacă, prin raportare la situația

de fapt stabilită de instanța de apel, legea a fost aplicată corect.

Or, dina ceastă

perspectivă, se impută instanței de apel și ignorarea criteriilor de

cuantificare a daunelor morale, susținându-se că nu a ținut de principiul

proporționalității daunei și al echității.

Legiuitorul nu a

impus criterii stricte și limitative, pe baza cărora să se realizeze o

cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, astfel încât trebuie recunoscută

puterea de apreciere a judecătorilor fondului pe acest aspect.

Jurisprudența are, în

această materie, puterea creatoare, fiind chemată să se pronunțe în condițiile

în care dispozițiile legale nu oferă criterii obiective de cuantificare a

daunelor.

Dislocarea din

localitatea de domiciliu și mutarea într-o altă localitate, lipsirea de bunuri

personale și condiții decente de trai, obligarea de a munci forțat produce

suferințe pe plan moral, social și profesional. Astfel de măsuri lezează

demnitatea, libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale ocrotite

de lege și are drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea

unei compensații materiale.

În stabilirea

întinderii acestei compensații, însă. un criteriu fundamental consacrat de

doctrină și jurisprudență este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea

cuantumului unor asemenea despăgubiri implică și o doză de aproximare, atât

timp cât legea nu stabilește etaloane precise.

Cu toate acestea,

instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și

despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje

pentru atenuarea suferințelor morale, fără a se ajunge însă în situația

îmbogățirii fără just temei.

În termenii C.E.D.O.,

criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea

ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferite, cu efecte compensatorii, dar în aceeași măsură instanța

europeană a statuat că despăgubirile acordate să nu reprezinte amenzi excesive

pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Raportat la situația

de fapt, instanța de apel a considerat că suma de 50.000 Euro acordată

reclamantului este justificată în raport cu prejudiciul moral suferit de

familia sa, în condițiile în care acesta a beneficiat de indemnizația lunară

reglementată de Decretul-lege nr. 118/1990 și de celelalte facilități acordate

de acest act normativ.

Rezultă că, la

cuantificarea daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere și criteriul

echității, în sensul de a i se asigura persoanei vătămate o satisfacție

echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără însă

ca despăgubirile acordate să reprezinte o amendă excesivă pentru autorul

prejudiciului ori venituri nejustificate pentru victimă.

Pe de altă parte, din

perspectiva criteriilor de evaluare a prejudiciului moral, hotărârea instanței

de apel este dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece se întemeiază pe

criteriile stabilite de doctrină și jurisprudență în materia cuantificării

daunelor morale, dar și pe criteriile legale, prevăzute în acest scop de art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

În spiritul

echității, instanța de apel a menținut cuantumul daunelor morale – stabilit de

instanța de fond – la suma de 50.000 Euro apreciind că suma reprezintă o

despăgubire, păstrează un anumit echilibru în raport cu prejudiciul moral

încercat de victime.

Prin urmare, prin

raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că această sumă

acordată în compensare reclamantului nu este nici excesivă și nici

insuficientă, instanța de apel făcând o corectă aplicare și interpretare a

legii.

Față de cele

reținute, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva Deciziei nr. 73/Ap

din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2011.