ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4290/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Covasna, secția civilă, prin sentința civilă nr. 257 din 10 martie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință: a constatat că reclamantul a suferit măsuri administrative cu caracter politic în condițiile Legii nr. 221/2009 și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 50.000 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în favoarea reclamantului cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Covasna, sub nr. 1930/119/2009, reclamantul A.A.

a solicitat instanței să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 221/2009, având în vedere faptul că a fost suspus unor măsuri administrative abuzive, cu caracter politic, în înțelesul prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2217/2009. În motivare, reclamantul a arătat că a avut stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 20 aprilie 1952 și 4 august 1963 în baza Deciziei nr. 239/1952 emisă de M.A.I. și a beneficiat de drepturi bănești potrivit Decretului nr. 118/1993, dar prejudiciul moral cauzat de aceste măsuri nu a fost acoperit de pârât. Prin Decizia Curții de apel Brașov nr. 615 din 30 septembrie 2009 s-a constat că reclamantul A.A. a avut stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 20 aprilie 1952 și 04 august 1963 în baza Deciziei nr. 239/1952 emisă de M.A.I.

și a beneficiat de drepturi bănești potrivit Decretului-lege nr. 118/1993. Potrivit Deciziei nr. 2361 din 25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, reclamantului A.A. i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999. În baza prevederilor Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reclamantul a solicitat să se constate că a suferit măsuri administrative cu caracter politic în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro în favoarea reclamantului cu titlul de despăgubiri morale.

Legea nr. 221/2009 pe care se întemeiază reclamantul stipulează următoarele: „Art. 3. Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;” „Art.

5. (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare; (4) Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac,

până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).” Prin urmare susținerile pârâtului conform cărora reclamantul beneficiind de prevederile Decretului-lege nr. 118/1993 și O.U.G. nr. 214/1999 nu mai poate formula cerere în baza Legii 221/2009 sunt nefondate, legiuitorul român prevăzând în mod expres posibilitatea de a fi cumulate beneficiile acordate de toate aceste acte normative . În cerere reclamantul susține că existența faptei ilicite a statului român constă în luarea măsurii abuzive și cu caracter politic de strămutare a reclamantului din localitatea Mangalia în loc. Râșnov și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Râșnov.

Prin Decizia nr. 1052/2008 a D.G.M.P.S. Covasna, dată în baza sentinței civile nr. 433/2008 a Tribunalului Covasna și a Deciziei civile nr. 615/2008 a Curții de Apel Brașov s-a stabilit caracterul politic al măsurii strămutării și stabilirii domiciliului forțat în localitatea Râșnov, reținându-se în considerentele hotărârii judecătorești că măsura a fost dispusă datorită faptului că reclamantul făcea parte dintr-o categorie socială ce nu se încadra în ideologia comunistă a vremii. Martorii audiați în cază, T.M. și H.B.

au confirmat că la sosirea în Râșnov reclamantul și familia sa au fost nevoiți să locuiască în condiții improprii intr-o singură cameră 5 persoane, deși aceștia avuseseră bunurile necesare traiului în Mangalia, bunuri ce le-au fost confiscate de comuniști cu ocazia strămutării . Mai mult, copil fiind, reclamantul nu a putut participa la activitățile extrașcolare organizate în Râșnov, iar membrii familiei sale au fost supravegheați de organele de miliție, fiind obligați să se prezinte lunar la sediul miliției pentru a dovedi faptul că nu au părăsit localitatea. Reclamantul a susținut faptul că a făcut parte din comunitatea de aromâni din localitatea Mangalia ce s-a opus naționalizării și colectivizării făcute de statul comunist, ceea ce a dus la luarea măsurii confiscării averilor familiilor din comunitatea aromână în anul 1952 și strămutării acestora în Râșnov, Hălchiu sau Sighișoara.

O parte din membrii comunității au fost arestați, iar cei rămași în libertate au avut domicilii forțate până în anul 1963 într-o comunitate preponderent săsească, ce acea valori socio-culturale diferite de cele ale aromânilor. Prin luarea acestei măsuri statul comunist a distrus comunitatea de aromâni din Mangalia și acesta nu s-a mai refăcut ulterior datorită măsurilor de privațiune și interdicții dispuse față de membrii acestei comunități. Prejudiciul moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce atingere unui drept extrapatrimonial și nu patrimoniului. Prejudiciul moral a vizat atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferințe psihice și fizice resimțite de victimă și tulburările psihologice încercate de acesta.

Compensația bănească poate avea ca scop readucerea victimei în situația anterioară sau poate avea un titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator, acesta din urmă putând tinde la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat sau doar o compensare nominală, atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, acesta având scopul de a indica că un drept a fost încălcat. În cadrul răspunderii civile nepatrimoniale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă și repararea lor. În consecință instanța a avut în vedere ca sumele de bani acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, iar sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a influențat evoluția practicii judecătorești în sistemul de drept românesc după cum urmează: în cazurile relativ minore, Curtea a statuat că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de către cel vătămat; în celelalte cazuri, fixarea reparației, indemnizarea daunelor, se face cu luarea în considerare a gravității violării, accentul fiind pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei. Prin adoptarea Legii nr. 221/2009, Statul Român a încercat a efectua o reparație a prejudiciilor materiale și morale cauzate persoanelor enumerate în textul legii oferindu-le acestor persoane posibilitatea de a beneficia și de prevederile Decretului-lege nr. 118/1993 și O.U.G.

nr. 214/1999 în încercarea de a repara, pe cât mai este astăzi posibil, abuzurile săvârșite de statul comunist. Suma solicitată de reclamant, potrivit criteriilor mai sus arătate și raportat la efectele devastatoare constatate de instanță, în ce privește măsurile cu caracter politic dispuse față de reclamant, este rezonabilă. În ceea ce privește cuantumul sumelor menționate în adresa Casei Județene de Pensii Covasna, acordate cu titlul de daune materiale de către Statul Român, acestea au fost avute în vedere de instanță, dar nu a modificat cuantumul despăgubirii ce a fost acordată cu titlul de daune morale prin prezenta sentință. Instanța a avut în vedere gravitatea situației ce depinde de atitudinea sentimentală a victimei raportată la viața familială și personală, iar fixarea sumei corespunzătoare acesteia nu poate avea pretenția unei desăvârșite baze obiective.

Cât timp legiuitorul român nu a fixat în mod forfetar despăgubirile ce se pot acorda, lăsând instanțelor judecătorești sarcina determinării cuantumul despăgubirilor respective, cuvenite cu titlul de daune morale, instanța a apreciat că reparația pentru condițiile de viață deosebit de grele ce i-au fost impuse reclamantului de dictatura comunistă este justă și integrală prin acordarea sumei solicitate de reclamant. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 73 din 10 iunie 2010, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna, împotriva sentinței civile nr. 257 din 19 martie 2010 a Tribunalului Covasna, pe care a păstrat-o.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor masuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative. Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi.

Acordarea de despăgubiri morale, daca reparațiile obținute prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent. Prin art. 1 si art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate de regimul politic comunist si care pot fi reparate, si anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare si trimitere expresa la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea si masurile administrative cu caracter politic.

Acestea din urma care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte masuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic. Modalitatea practica de reparare a prejudiciului este stabilita de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alin. (1) se stabilește ca orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecata.

Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare. Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logica si teleologica a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât si cele care au făcut obiectul unor masuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât condamnările, cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt masuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar si care au suferit prejudicii materiale si morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ si crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare. Această interpretare rezultă și din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) – j) si art. 3 lit. a) – f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art. 4 alin. (1) si (2), care fac trimitere în egală măsură la dispozițiile art. 2 din O.U.G.

nr. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative. Un argument în plus este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanța trebuie să țină seama la stabilirea cuantumului masurilor reparatorii, acoperă întreaga paleta a masurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau masuri administrative asimilate acestora - iar legea actuala are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleași reguli de raționament juridic. Concluzia este aceea că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu a fost reparat adecvat prin legea veche.

Dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat produce suferințe pe plan moral, social și profesional, astfel de măsuri lezează demnitatea si onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege și are drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Întinderea acestei compensații se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței, cum ar fi durata măsurii abuzive, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.

Susținerea apelantului-pârât în sensul că vârsta fragedă a reclamantului la data stabilirii domiciliului forțat, respectiv la data ridicării măsurii (2 ani, respectiv 13 ani) nu justifică acordarea despăgubirilor morale urmează a fi înlăturată de instanță. S-a avut în vedere faptul că la această vârstă se formează personalitatea copilului, care percepe mai intens schimbările negative din mediul său, care îl pot marca pentru restul vieții. Astfel, la cuantificarea prejudiciului moral s-a avut în vedere și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială, fiind făcută pe deplin în cauză, dovada prejudiciilor cauzate personalității afective și sociale a reclamantului.

Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății în baza materialului probator administrat, pronunțând o hotărâre legală și admisibilă. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca fiind nelegală – invocând dispozițiile art. 9 C. proc. civ. – deoarece: - Instanța de apel a interpretat greșit prevederile Legii nr. 221/2009, considerând că pot beneficia de despăgubiri morale și personale față de care s-au dispus măsuri administrative. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. - Daunele morale fiind definitive ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

- Pe de altă parte, acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 republicat, reprezintă măsuri cu caracter reparatori pentru care au fost persecutate din motive politice. - Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 arată, fără echivoc, ce înseamnă condamnări cu caracter politic, și anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât instanța nu poate face distincția și nici aprecierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva reclamantului, aceasta având în vedere principiul de drept „uvi lex non distinguit, vec nos distinguere debenrus”.

- Suma de 50.000 Euro acordată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este justificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei celor ce se pretind prejudiciați. - Raportat la împrejurările speței o statuare în echitate care să asigure reparația morală și nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate. Recursul nu este fondat. Ca o apreciere de ordin general, pur teoretic, prejudiciile nepatrimoniale sunt imposibil de raportat, în adevăratul înțeles al cuvântului, prin mijloace bănești, fiind la rigoare, incomensurabile, aspect necontestat de nicio parte.

Din principiu, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial, tinzând la oferirea unui echivalent, care prin excelență poate fi pecuniar, de natură a oferii celui vătămat satisfacții de ordin moral susceptibile a înlocuii valoarea de care a fost privat. Critica recurentului privind repararea echitabilă și integrală a daunelor suferite, susținând că, în raport de particularitățile speței, instanța de apel, cu nesocotirea criteriilor legale și reținând că această desdăunare nu se poate constitui într-un izvor de îmbogățire fără just temei, în mod greșit a respins apelul și a menținut sentința instanței de fond prin care recurentul a fost obligat la plata sumei de 50.000 Euro față de reclamant.

În fapt, instanțele de fond au stabilit că, existența faptei ilicite a Statului Român constă în luarea măsurii abuzive și cu caracter politic de strămutare a reclamantului și a familiei sale din localitatea Mangalia în localitatea Râșnov și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Râșnov. Această măsură administrativă cu caracter politic, așa cum este definită de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, a produs reclamantului un prejudiciu moral ce poate fi reparat de condițiile acestui act normativ. În același timp, s-a reținut că subiecții măsurii administrative din prezenta cauză au beneficiat de o indemnizație lunară, conform prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990.

În drept, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 statul poate acorda despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare oricărei persoane care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Teza a II-a din textul normativ menționat prevede că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se va ține seama de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 18/1990 și al O.U.G.

nr. 214/1999. Stabilirea cuantumului despăgubirilor presupune luarea în considerare a unor elemente de apreciere, a unor criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum ar fi consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsuri în care au fost afectate familia și situația profesională sau socială a victimei măsurii administrative. În acest sens, practica a statuat cu valoare de principiu că sumele de bani acordate cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să constituie nici amenzi exagerate pentru autorii daunelor prevăzute și nici veniturilor nejustificate pentru victimele daunelor.

În acest context al analizei, este important a se stabili dacă nemulțumirea părților privind cuantumul daunelor morale statornicit de instanța de apel, se poate constitui într-o critică de nelegalitate asupra criteriilor avute în vedere de instanțe la stabilirea lui, aptă de a fi cenzurată de instanța de recurs. Ceea ce are competența să verifice instanța de recurs este dacă, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel, legea a fost aplicată corect. Or, dina ceastă perspectivă, se impută instanței de apel și ignorarea criteriilor de cuantificare a daunelor morale, susținându-se că nu a ținut de principiul proporționalității daunei și al echității. Legiuitorul nu a impus criterii stricte și limitative, pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, astfel încât trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorilor fondului pe acest aspect.

Jurisprudența are, în această materie, puterea creatoare, fiind chemată să se pronunțe în condițiile în care dispozițiile legale nu oferă criterii obiective de cuantificare a daunelor. Dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea într-o altă localitate, lipsirea de bunuri personale și condiții decente de trai, obligarea de a munci forțat produce suferințe pe plan moral, social și profesional. Astfel de măsuri lezează demnitatea, libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege și are drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. În stabilirea întinderii acestei compensații, însă. un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică și o doză de aproximare, atât timp cât legea nu stabilește etaloane precise. Cu toate acestea, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje pentru atenuarea suferințelor morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii C.E.D.O., criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferite, cu efecte compensatorii, dar în aceeași măsură instanța europeană a statuat că despăgubirile acordate să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Raportat la situația de fapt, instanța de apel a considerat că suma de 50.000 Euro acordată reclamantului este justificată în raport cu prejudiciul moral suferit de familia sa, în condițiile în care acesta a beneficiat de indemnizația lunară reglementată de Decretul-lege nr. 118/1990 și de celelalte facilități acordate de acest act normativ. Rezultă că, la cuantificarea daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere și criteriul echității, în sensul de a i se asigura persoanei vătămate o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără însă ca despăgubirile acordate să reprezinte o amendă excesivă pentru autorul prejudiciului ori venituri nejustificate pentru victimă.

Pe de altă parte, din perspectiva criteriilor de evaluare a prejudiciului moral, hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece se întemeiază pe criteriile stabilite de doctrină și jurisprudență în materia cuantificării daunelor morale, dar și pe criteriile legale, prevăzute în acest scop de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. În spiritul echității, instanța de apel a menținut cuantumul daunelor morale – stabilit de instanța de fond – la suma de 50.000 Euro apreciind că suma reprezintă o despăgubire, păstrează un anumit echilibru în raport cu prejudiciul moral încercat de victime. Prin urmare, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că această sumă acordată în compensare reclamantului nu este nici excesivă și nici insuficientă, instanța de apel făcând o corectă aplicare și interpretare a legii.

Față de cele reținute, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva Deciziei nr. 73/Ap din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.