ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3639/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2009, reclamantul B.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 250.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate de Statul Român împotriva sa prin strămutarea din localitatea S.G., județul Timiș și stabilirea cu domiciliului obligatoriu pe raza localității P., județul Ialomița, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 și decizia nr. 6100/1955 și considerată a fi asimilată condamnării politice. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că familia sa (B.D.

și V. – părinți) s-a refugiat în anul 1944 din Bucovina în comuna S.G., județul Timiș. La data de 18 iunie 1951 au fost strămutați în Bărăgan, prin măsura cu caracter politic, abuzivă, luată de regimul comunist instaurat la 06 martie 1945, măsură dispusă prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I., fiind aduși în satul F., comuna P., unde le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu până la ridicarea restricțiilor în data de 27 iulie 1955, prin decizia nr. 6100/1955. Suferințele părinților și ale copiilor pe atunci, acum în vârstă de 60–70 de ani, au fost nu numai de natură psihologică, dar și fizico-biologică. A arătat că în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 i-a fost stabilită prin hotărârea nr. 347 din 25 octombrie 1990, o indemnizație lunară de 821 RON, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu.

De asemenea, prin decizia nr. 311 din 7 februarie 2008 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința nr. 1591F din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că deși măsura luată împotriva reclamantului constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora dispuse în perioada 06 martie 1945–22 decembrie 1989, despăgubirea solicitată nu-i poate fi acordată, întrucât textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege se referă doar la situația condamnărilor și nu la aceea a măsurilor administrative cu caracter politic, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de lege pentru plata despăgubirilor pretinse prin cererea dedusă judecății.

Apelul declarat de reclamant împotriva sus-menționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 375A din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a reținut că în sensul legii indicată ca temei al cererii dedusă judecății numai persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească beneficiază de despăgubiri în baza acestei legi, nu și cele expuse unei măsuri administrative chiar și cu caracter politic. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că instanța de apel nu a analizat unul dintre motivele apelului său prin care a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe în privința ignorării dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G. nr. 214/1991 (…), în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3, 4 (…). Interpretarea corectă a acestui text este aceea că, alături de alte persoane aflate în situație similară, se încadrează în dispozițiile acestei legi fiind greșită dispoziția instanțelor de fond de excludere de la actul normativ indicat ca temei al cererii sale.

Împotriva sa a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic și evident abuzivă, a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu (dispusă prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I.), măsură enumerată între altele de dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, fiind astfel îndeplinită cerința textului legal ce stipulează dreptul la despăgubiri. Instanțele au făcut o interpretare restrictivă a textului de lege pe care și-au întemeiat hotărârea dată, art. 5 din Legea nr. 221/2009, atunci când au reținut că acesta se referă doar la prejudiciul moral suferit de persoanele care au suferit condamnări din considerente politice, categorie în care se includ și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, asimilate persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect ce rezultă din chiar titlul legii.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Recursul este fondat. Prin dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza în care persoana a suferit o condamnare cu caracter politic, ci și atunci când a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. În acest sens, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de lege, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”.

Faptul că la lit. a) din art. 5 alin. (1) din Lege se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare” nu poate conduce la concluzia reținută de cele două instanțe, întrucât această dispoziție trebuie coroborată cu ipoteza normei alin. (1) a aceluiași text care are în vedere, în mod egal, situația condamnărilor politice și a măsurilor administrative cu caracter politic. Întrucât, în speță, este vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 (dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu), nelegal instanțele fondului au înlăturat incidența art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, pe deplin aplicabil raportului juridic dedus judecății.

Ca urmare, constatând că, nelegal, cu încălcarea dispozițiilor legale evocate, instanțele nu au verificat fondul pretențiilor deduse în justiție și reținând incidența motivului de recurs invocat, recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor atacate în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 375A din 17 iunei 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamantul B.D. împotriva sentinței civile nr. 1591F din 05 noiembrie 2009 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, pe care o desființează. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.