ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3639/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25

septembrie 2009, reclamantul B.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă

de 250.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative

abuzive, cu caracter politic, luate de Statul Român împotriva sa prin strămutarea

din localitatea S.G., județul Timiș și stabilirea cu domiciliului obligatoriu pe

raza localității P., județul Ialomița, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951

și decizia nr. 6100/1955 și considerată a fi asimilată condamnării politice.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că familia sa (B.D. și V. – părinți) s-a refugiat în anul

1944 din Bucovina în comuna S.G., județul Timiș.

La data de 18 iunie 1951

au fost strămutați în Bărăgan, prin măsura cu caracter politic, abuzivă, luată de

regimul comunist instaurat la 06 martie 1945, măsură dispusă prin decizia nr. 200/1951

a M.A.I., fiind aduși în satul F., comuna P., unde le-a fost stabilit domiciliu

obligatoriu până la ridicarea restricțiilor în data de 27 iulie 1955, prin decizia

nr. 6100/1955.

Suferințele părinților

și ale copiilor pe atunci, acum în vârstă de 60–70 de ani, au fost nu numai de natură

psihologică, dar și fizico-biologică.

A arătat că în temeiul

Decretului-Lege nr. 118/1990 i-a fost stabilită prin hotărârea nr. 347 din 25

octombrie 1990, o indemnizație lunară de 821 RON, în calitate de persoană cu domiciliu

obligatoriu.

De asemenea, prin decizia

nr. 311 din 7 februarie 2008 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința nr. 1591F

din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că deși măsura luată împotriva reclamantului

constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate

acestora dispuse în perioada 06 martie 1945–22 decembrie 1989, despăgubirea solicitată

nu-i poate fi acordată, întrucât textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege se referă

doar la situația condamnărilor și nu la aceea a măsurilor administrative cu caracter

politic, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de lege pentru plata despăgubirilor

pretinse prin cererea dedusă judecății.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sus-menționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 375A

din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, care a reținut că în sensul legii indicată

ca temei al cererii dedusă judecății numai persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească

beneficiază de despăgubiri în baza acestei legi, nu și cele expuse unei măsuri administrative

chiar și cu caracter politic.

Împotriva sus-menționatei

hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, sens în

care, indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța

de apel nu a analizat unul dintre motivele apelului său prin care a invocat nelegalitatea

hotărârii primei instanțe în privința ignorării dispozițiilor art. 5 alin. (4) din

Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „prezenta lege se aplică și persoanelor cărora

le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat,

persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

potrivit O.U.G. nr. 214/1991 (…), în măsura în care se încadrează în prevederile

art. 1, 3, 4 (…).

Interpretarea corectă

a acestui text este aceea că, alături de alte persoane aflate în situație similară,

se încadrează în dispozițiile acestei legi fiind greșită dispoziția instanțelor

de fond de excludere de la actul normativ indicat ca temei al cererii sale.

Împotriva sa a fost luată

o măsură administrativă cu caracter politic și evident abuzivă, a strămutării și

stabilirii domiciliului obligatoriu (dispusă prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I.),

măsură enumerată între altele de dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009,

fiind astfel îndeplinită cerința textului legal ce stipulează dreptul la despăgubiri.

Instanțele au făcut o

interpretare restrictivă a textului de lege pe care și-au întemeiat hotărârea dată,

art. 5 din Legea nr. 221/2009, atunci când au reținut că acesta se referă doar la

prejudiciul moral suferit de persoanele care au suferit condamnări din considerente

politice, categorie în care se includ și cei care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, asimilate persoanelor care au suferit condamnări

politice, aspect ce rezultă din chiar titlul legii.

A solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Recursul este fondat.

Prin dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 221/2009 este reglementată posibilitatea acordării daunelor

morale nu doar pentru ipoteza în care persoana a suferit o condamnare cu caracter

politic, ci și atunci când a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic.

În acest sens, dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptățite

la măsurile reparatorii reglementate de lege, statuează că este vorba despre „orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic”.

Faptul că la lit. a) din

art. 5 alin. (1) din Lege se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare” nu poate conduce la concluzia reținută de cele două

instanțe, întrucât această dispoziție trebuie coroborată cu ipoteza normei

alin. (1) a aceluiași text care are în vedere, în mod egal, situația condamnărilor

politice și a măsurilor administrative cu caracter politic.

Întrucât, în speță, este

vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 (dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu),

nelegal instanțele fondului au înlăturat incidența art. 5 alin. (1) lit. a) din

acest act normativ, pe deplin aplicabil raportului juridic dedus judecății.

Ca urmare, constatând

că, nelegal, cu încălcarea dispozițiilor legale evocate, instanțele nu au verificat

fondul pretențiilor deduse în justiție și reținând incidența motivului de recurs

invocat, recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor atacate în temeiul

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 375A din 17 iunei 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care

o casează.

Admite apelul declarat

de reclamantul B.D. împotriva sentinței civile nr. 1591F din 05 noiembrie 2009 a

Tribunalului Ialomița, secția civilă, pe care o desființează.

Trimite cauza spre rejudecare

la Tribunalul Ialomița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.