ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2011

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița, secția civilă, la 15 septembrie 2009, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la despăgubiri civile în sumă de 250.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit de soțul său C.M., decedat la 14 decembrie 1955, ca urmare a măsurii cu caracter politic la care acesta a fost supus prin strămutarea din localitatea J.M., județul Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna P., sat F., județul Ialomița, conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne din anul 1951. Reclamanta a precizat că soțul său a avut suferințe de natură psihologică cât și fizică, determinate de dislocarea de domiciliu, care au condus după nici două luni de la ridicarea măsurii, 27 iulie 1955, la deces.

A mai învederat că, potrivit deciziei din 14 noiembrie 2002, defunctului i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, iar prin hotărârea din 27 septembrie 1990, emisă în aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1950, i s-a stabilit o indemnizație lunară de 812 RON. Prin sentința civilă nr. 1389/F din 27 octombrie 2009, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, reținând, în esență, că din redactarea art. 5 lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor politice, pentru prejudiciul moral suferit, nu și pentru măsurile administrative cu caracter politic, cum ar fi dislocarea de domiciliu, în care se încadrează situația soțului defunct al reclamantei.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta C.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, text ce trebuie coroborat cu art. 5 alin. (4), care statuează că de prevederile actului normativ menționat beneficiază și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul–Lege nr. 118/1990 și cele cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă potrivit O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 568/2001. Prin încheierea de ședință din 10 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul spre competentă soluționare secțiilor civile, acesta fiind repartizat și înregistrat la secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 4577/2/2010.

Prin decizia nr. 477A din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei și a desființat sentința apelată cu trimitere spre rejudecare aceluiași tribunal. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, din însuși titlul Legii nr. 221/2003 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, rezultă că în baza acestuia, se poate solicita acordarea de despăgubiri pentru suferințele morale cauzate atât de condamnările politice, cât și de măsurile administrative cu caracter politic. S-a considerat că dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010, prin care s-a modificat și completat Legea nr. 221/2009, a pus de acord prevederile din textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cu textul subsumat de la lit. a) a art. 5 alin. (1) din Lege, în ce privește sfera de aplicabilitate. Curtea a mai constatat că modificările dispuse prin O.U.G. nr. 62/2010 au apărut după pronunțarea sentinței apelate în cauză, astfel că nu au putut fi avute în vedere de către instanța de fond. Constatându-se că prima instanță a motivat sentința apelată din perspectiva excepției inadmisibilității, lăsând nesoluționat fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul-recurent a invocat interpretarea eronată a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, susținând că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), întrucât soțul acesteia a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, în condițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, ci în ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din același act normativ. De asemenea, s-a susținut că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2010, sunt de imediată aplicare, stipulând criteriile în raport de care se poate stabili cuantumul despăgubirilor și, reiterând principiul potrivit căruia despăgubirile se acordă pentru condamnările cu caracter politic, nu și pentru măsurile administrative cu caracter politic, pentru acestea din urmă fiind prevăzute alte forme de despăgubire.

Intimata C.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând criticile invocate de pârât, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce succed: Nu poate fi primită critica vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ce cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic (…), sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”. Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și de întregul conținut al acestuia.

Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoanele persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada de referință, 1945–1989. Interpretarea adoptată de instanța de apel este impusă și de împrejurarea că alin. (4) al art. 5 prevede că Legea nr. 221/2009 se aplică și persoanelor beneficiare ale Decretului–Lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999, acte normative ce se referă și la persoanele împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, nu numai la cele condamnate politic. În ceea ce privește critica prin care se susține că dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010 sunt de imediată aplicare speței deduse judecății, Curtea va constata că aceasta nu poate fi analizată, întrucât instanța de apel nu a făcut aplicarea acestora în ce privește determinarea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă, ci, în limitele determinate prin motivele de apel, a constatat doar că, întrucât modificările aduse Legii nr. 221/2009 (prin O.U.G. nr. 62/2010) au apărut după pronunțarea sentinței apelate (din 27 octombrie 2009), nu puteau fi avute în vedere de prima instanță, nici în interpretarea art. 5. Ca atare, se va constata că, în mod corect, motivarea instanței de apel s-a circumscris hotărârii tribunalului prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a fi analizată în fond.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009. Pentru toate aceste considerente, se va reține că recursul pârâtului este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița împotriva deciziei nr. 477A din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.