ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2011

Deliberând asupra recursului

civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița,

secția civilă, la 15 septembrie 2009, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la

despăgubiri civile în sumă de 250.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit

de soțul său C.M., decedat la 14 decembrie 1955, ca urmare a măsurii cu caracter

politic la care acesta a fost supus prin strămutarea din localitatea J.M., județul

Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna P., sat F., județul Ialomița,

conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne din anul 1951.

Reclamanta a precizat

că soțul său a avut suferințe de natură psihologică cât și fizică, determinate de

dislocarea de domiciliu, care au condus după nici două luni de la ridicarea măsurii,

27 iulie 1955, la deces.

A mai învederat că, potrivit

deciziei din 14 noiembrie 2002, defunctului i-a fost recunoscută calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă, iar prin hotărârea din 27 septembrie 1990, emisă în

aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1950, i s-a stabilit o indemnizație lunară de

812 RON.

Prin sentința civilă

nr. 1389/F din 27 octombrie 2009, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins

cererea ca neîntemeiată, reținând, în esență, că din redactarea art. 5 lit. a)

și b) din Legea nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor

politice, pentru prejudiciul moral suferit, nu și pentru măsurile administrative

cu caracter politic, cum ar fi dislocarea de domiciliu, în care se încadrează situația

soțului defunct al reclamantei.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel reclamanta C.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita

interpretare a dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, text ce trebuie

coroborat cu art. 5 alin. (4), care statuează că de prevederile actului normativ

menționat beneficiază și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute

de Decretul–Lege nr. 118/1990 și cele cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă potrivit O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 568/2001.

Prin încheierea de ședință

din 10 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și

a înaintat dosarul spre competentă soluționare secțiilor civile, acesta fiind repartizat

și înregistrat la secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, sub

nr. 4577/2/2010.

Prin decizia nr. 477A

din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei și a desființat sentința

apelată cu trimitere spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că, din însuși titlul Legii nr. 221/2003 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, rezultă că în baza acestuia, se poate

solicita acordarea de despăgubiri pentru suferințele morale cauzate atât de condamnările

politice, cât și de măsurile administrative cu caracter politic.

S-a considerat că dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a modificat și completat Legea nr. 221/2009, a pus

de acord prevederile din textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cu textul

subsumat de la lit. a) a art. 5 alin. (1) din Lege, în ce privește sfera de aplicabilitate.

Curtea a mai constatat

că modificările dispuse prin O.U.G. nr. 62/2010 au apărut după pronunțarea sentinței

apelate în cauză, astfel că nu au putut fi avute în vedere de către instanța de

fond.

Constatându-se că prima

instanță a motivat sentința apelată din perspectiva excepției inadmisibilității,

lăsând nesoluționat fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâtul-recurent a invocat interpretarea eronată a dispozițiilor art. 5

din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, susținând

că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), întrucât

soțul acesteia a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, în condițiile

art. 3 din Legea nr. 221/2009, ci în ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) lit.

b) din același act normativ.

De asemenea, s-a susținut

că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2010, sunt

de imediată aplicare, stipulând criteriile în raport de care se poate stabili cuantumul

despăgubirilor și, reiterând principiul potrivit căruia despăgubirile se acordă

pentru condamnările cu caracter politic, nu și pentru măsurile administrative cu

caracter politic, pentru acestea din urmă fiind prevăzute alte forme de despăgubire.

Intimata C.M. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând criticile invocate

de pârât, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Nu poate fi primită critica

vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009,

ce cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot

fi solicitate de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic (…),

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”.

Prin urmare, măsurile

reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii

de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și

de întregul conținut al acestuia.

Asimilarea măsurilor administrative

cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune identitatea de tratament

în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi

material și moral persoanele persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada

de referință, 1945–1989.

Interpretarea adoptată

de instanța de apel este impusă și de împrejurarea că alin. (4) al art. 5 prevede

că Legea nr. 221/2009 se aplică și persoanelor beneficiare ale Decretului–Lege

nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999, acte normative ce se referă și la persoanele

împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, nu numai la

cele condamnate politic.

În ceea ce privește critica

prin care se susține că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 sunt de imediată aplicare

speței deduse judecății, Curtea va constata că aceasta nu poate fi analizată, întrucât

instanța de apel nu a făcut aplicarea acestora în ce privește determinarea cuantumului

despăgubirilor solicitate de reclamantă, ci, în limitele determinate prin motivele

de apel, a constatat doar că, întrucât modificările aduse Legii nr. 221/2009 (prin

O.U.G. nr. 62/2010) au apărut după pronunțarea sentinței apelate (din 27 octombrie

2009), nu puteau fi avute în vedere de prima instanță, nici în interpretarea

art. 5.

Ca atare, se va constata

că, în mod corect, motivarea instanței de apel s-a circumscris hotărârii tribunalului

prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a fi analizată în fond.

De altfel, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 221/2009.

Pentru toate aceste considerente,

se va reține că recursul pârâtului este nefondat și, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița împotriva deciziei

nr. 477A din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2011.