ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4976/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 3561/98/2009 (nr. vechi 3248/2009) reclamantul G.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 250.000 Euro reprezentând prejudiciul moral suferit de părinții săi G.M. decedat la data de 12 ianuarie 1989 și G.C.T. decedată la data de 20 iunie 2007, prin strămutarea din zona frontierei de vest - comuna Giulvăz, județul Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, județul Ialomița, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și asimilată condamnării politice.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951, părinții săi împreună cu întreaga familie au fost strămutați în Bărăgan, prin măsura cu caracter politic, abuzivă, luată de regimul instaurat la 06 martie 1945, respectiv prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., aduși în localitatea Jegălia Nouă, județul Ialomița, unde li s-a stabilit și domiciliul obligatoriu până la ridicarea acestor restricții în 27 iulie 1955. Urmare a măsurilor cu caracter abuziv privind dislocarea și domiciliu obligatoriu, a suferit împreună cu întreaga familie prin neajunsurile create legat de locuință și confort, asistență sanitară, hrană și posibilități de a-și câștiga existența, pe lângă măsurile de supraveghere permanentă din partea organelor securității statului, ale miliției.

În baza Decretului-lege nr. 118/1990 numai mama reclamantului, G.C.T., a obținut hotărârea nr. 8 din 9 ianuarie 1992, prin care i s-a stabilit o indemnizație lunară de 821 lei, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu. Prin Decizia cu nr. 2112 din 04 octombrie 2007 și respectiv Decizia nr. 2114 din 04 octombrie 2007 părinților reclamantului li s-a recunoscut și calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Prin sentința civilă nr. 1395 F din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de reclamantul G.M.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut că, părinții reclamantului, G.M.

și G.C.T., împreună cu întreaga familie, au fost strămutați conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 din zona frontierei de vest – comuna Giulvăz, județul Timiș și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, județul Ialomița, până la data de 27 iulie 1955 când s-au ridicat restricțiile domiciliare.

În raport de dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea 221/2009, s-a apreciat că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5. Împotriva acestei sentințe civile, la data de 09 decembrie 2009, a formulat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 ianuarie 2010. Se susține că, instanța de fond a respins în mod eronat acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că „despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare", făcând o interpretare restrictivă a textului de lege menționat, în sensul că, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutați din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnați dar și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilați persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind condamnării cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989). Se mai susține că instanța de fond o pronunțat o soluție nelegală, și pentru că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 alin. (4) din lege. Prin încheierea de ședință din 10 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe a cauzei și înaintarea către Secția civilă a Curții de Apel București. La data de 04 iunie 2010, cauza a fost reîntregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a III-a civilă și pentru cauzei cu minori și de familie, sub nr. 4972/2/2010. Curtea de Apel București a admis apelul pentru următoarele considerente. Prin O.U.G.

nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010(data publicării în Monitorul Oficial) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale și celor care au fost supuși măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 10 000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri. Prin dispozițiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, sunt aplicabile și proceselor care nu au fost încă definitiv soluționate la data intrării în vigoare a ordonanței. Dând eficiență acestor dispoziții legale și constatând, prin raportare la prevederile art. 377 C. proc.

civ., că prezentul dosar nu era soluționat prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, Curtea a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii 221/2009, așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2009. Pe cale de consecință, Curtea a considerat că, în raport de noul cadru legislativ, soluția primei instanțe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoașterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului și desființarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 494A/2010 a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se consideră ca hotărârea Curții de Apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. În motivarea deciziei, Curtea de Apel precizează faptul că prin O.U.G. nr. 62 2010 s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul acordarea daunelor morale și celor care au fost supuși măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 10.000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri.

Textul de lege modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, dovadă că cele două forme de măsuri sunt definite distinct de legiuitor la art. 1 respectiv art. 3. Se solicită să se aibă în vedere practica judiciară a Curții de Apel, respectiv decizia civila nr. 474.A din 30 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4329/121/2010 având ca obiect pretenții - despăgubiri. În cazul de față părinții apelantului-reclamant nu au fost condamnați, ci împotriva lor s-a luat o măsura administrativa de strămutare, împrejurare ce aduce potrivit Legii 221/2009 art. 5 lit. b) la posibilitatea pentru acesta de a solicita doar eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate, dacă aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri în echivalent, în condițiile Legii nr. 10 / 2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Se mai solicită a se avea în vedere art. 5 din Legea 221 / 2009 la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea eronată a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 297 C. proc. civ., considerând că se impune desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Criticile recurentului pârât nu se justifică, obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de părinții reclamantei, urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic, a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, județul Ialomița. Instanța de apel a statuat în mod just că prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au adus modificări Legii nr. 221/2009 reglementându-se prin art. 2 din aceeași O.U.G. nr. 62/2010 că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile și proceselor care nu au fost definitiv soluționate până la data intrării în vigoare a ordonanței. Motivele de recurs formulate de recurent privind aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, raportat la criteriile prevăzute de lege nu se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc.

civ., ele urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia soluționării fondului cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița împotriva deciziei civile nr. 494 A din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.