ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4976/2011

A

supra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 3561/98/2009 (nr. vechi

3248/2009) reclamantul G.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în

sumă de 250.000 Euro reprezentând prejudiciul moral suferit de părinții săi

G.M. decedat la data de 12 ianuarie 1989 și G.C.T. decedată la data de 20 iunie

2007, prin strămutarea din zona frontierei de vest - comuna Giulvăz, județul

Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă,

județul Ialomița, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și asimilată

condamnării politice.

În

motivarea cererii sale reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951,

părinții săi împreună cu întreaga familie au fost strămutați în Bărăgan, prin măsura

cu caracter politic, abuzivă, luată de regimul instaurat la 06 martie 1945,

respectiv prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., aduși în localitatea Jegălia

Nouă, județul Ialomița, unde li s-a stabilit și domiciliul obligatoriu până la

ridicarea acestor restricții în 27 iulie 1955.

Urmare a

măsurilor cu caracter abuziv privind dislocarea și domiciliu obligatoriu, a

suferit împreună cu întreaga familie prin neajunsurile create legat de locuință

și confort, asistență sanitară, hrană și posibilități de a-și câștiga

existența, pe lângă măsurile de supraveghere permanentă din partea organelor

securității statului, ale miliției.

În baza

Decretului-lege nr. 118/1990 numai mama reclamantului, G.C.T., a obținut

hotărârea nr. 8 din 9 ianuarie 1992, prin care i s-a stabilit o indemnizație

lunară de 821 lei, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu.

Prin

Decizia cu nr. 2112 din 04 octombrie 2007 și respectiv Decizia nr. 2114 din 04

octombrie 2007 părinților reclamantului li s-a recunoscut și calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă.

Prin

sentința civilă nr. 1395 F din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomița a respins

cererea formulată de reclamantul G.M.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a

se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut că, părinții reclamantului,

G.M. și G.C.T., împreună cu întreaga familie, au fost strămutați conform

Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 din zona frontierei de

vest – comuna Giulvăz, județul Timiș și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în

localitatea Jegălia Nouă, județul Ialomița, până la data de 27 iulie 1955 când s-au

ridicat restricțiile domiciliare.

În raport

de dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea 221/2009, s-a apreciat că despăgubirile

se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul prejudiciului moral

suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5.

Împotriva

acestei sentințe civile, la data de 09 decembrie 2009, a formulat apel

reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 ianuarie 2010.

Se

susține că, instanța de fond a respins în mod eronat acțiunea ca neîntemeiată,

cu motivarea că „despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor și sunt

echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare", făcând o

interpretare restrictivă a textului de lege menționat, în sensul că, art. 5

alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral"

suferit de cei persecutați din punct de vedere politic, categorie de persoane

în care intră nu numai cei condamnați dar și cei care au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind

asimilați persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă

din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind condamnării cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989).

Se mai susține

că instanța de fond o pronunțat o soluție nelegală, și pentru că nu au fost

avute în vedere dispozițiile art. 5 alin. (4) din lege.

Prin

încheierea de ședință din 10 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe

rolul acestei instanțe a cauzei și înaintarea către Secția civilă a Curții de

Apel București.

La data

de 04 iunie 2010, cauza a fost reîntregistrată pe rolul Curții de Apel, secția

a III-a civilă și pentru cauzei cu minori și de familie, sub nr. 4972/2/2010.

Curtea de

Apel București a admis apelul pentru următoarele considerente.

Prin

O.U.G. nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010(data

publicării în Monitorul Oficial) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul

că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale și celor care au fost

supuși măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la

suma de 10 000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au

aplicat aceste măsuri.

Prin

dispozițiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii

nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, sunt

aplicabile și proceselor care nu au fost încă definitiv soluționate la data

intrării în vigoare a ordonanței.

Dând

eficiență acestor dispoziții legale și constatând, prin raportare la

prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era soluționat prin

hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, Curtea a

apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii 221/2009, așa

cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2009.

Pe cale

de consecință, Curtea a considerat că, în raport de noul cadru legislativ,

soluția primei instanțe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor

exclusiv pe considerentul nerecunoașterii dreptului la daune morale pentru

prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic,

echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului și

desființarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Împotriva

deciziei civile nr. 494A/2010 a declarat recurs pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice care a

susținut următoarele motive de nelegalitate.

Se

consideră ca hotărârea Curții de Apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.

În

motivarea deciziei, Curtea de Apel precizează faptul că prin O.U.G. nr. 62 2010

s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul

acordarea daunelor morale și celor care au fost supuși măsurilor

administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 10.000 de Euro,

în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri.

Textul de

lege modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile

administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter

politic, dovadă că cele două forme de măsuri sunt definite distinct de

legiuitor la art. 1 respectiv art. 3.

Se

solicită să se aibă în vedere practica judiciară a Curții de Apel, respectiv

decizia civila nr. 474.A din 30 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4329/121/2010

având ca obiect pretenții - despăgubiri.

În cazul

de față părinții apelantului-reclamant nu au fost condamnați, ci împotriva lor

s-a luat o măsura administrativa de strămutare, împrejurare ce aduce potrivit

Legii 221/2009 art. 5 lit. b) la posibilitatea pentru acesta de a solicita doar

eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor

confiscate, dacă aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au obținut

despăgubiri în echivalent, în condițiile Legii nr. 10 / 2001 sau ale Legii nr.

247/2005.

Se mai

solicită a se avea în vedere art. 5 din Legea 221 / 2009 la stabilirea

cuantumului despăgubirilor.

Analizând

decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed.

Pentru a

fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este necesar ca hotărârea recurată sau să fie dată cu aplicarea sau

interpretarea eronată a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză,

instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale

incidente, și anume art. 297 C. proc. civ., considerând că se impune

desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

Criticile

recurentului pârât nu se justifică, obiectul acțiunii dedus judecății îl

constituie acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de părinții

reclamantei, urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic, a

strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă,

județul Ialomița.

Instanța

de apel a statuat în mod just că prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au adus modificări

Legii nr. 221/2009 reglementându-se prin art. 2 din aceeași O.U.G. nr. 62/2010

că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile și proceselor care nu au fost

definitiv soluționate până la data intrării în vigoare a ordonanței.

Motivele

de recurs formulate de recurent privind aplicarea dispozițiilor art. 5 din

Legea nr. 221/2009 cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

raportat la criteriile prevăzute de lege nu se circumscriu motivelor de

nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., ele urmând a fi avute în

vedere de instanța de fond, cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și în baza

art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița împotriva deciziei civile nr.

494 A din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.