ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5290/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea din data de

09 noiembrie 2009, înregistrată la Tribunalul

Ialomița

sub nr. 3964/98/2009, reclamanta G.E. a chemat în

judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

acordarea de despăgubiri civile în sumă de 100.000 Euro, în echivalent

lei

la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând prejudiciul

moral suferit de reclamantă, urmare a măsurilor administrative cu caracter

politic luate împotriva sa prin strămutare din zona frontierei de vest și

stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Perieț, sat Fundata, județul

Ialomița, în perioada 18 iunie 1951 -27 iulie 1955.

In

motivare, reclamanta a arătat că, urmare a măsurilor cu caracter abuziv privind

domiciliul obligatoriu, a suferit împreună cu întreaga familie

prin neajunsurile create legat de

locuință și confort, asistență sanitară, hrană și posibilități de a-și câștiga

existența, pe lângă măsurile de supraveghere permanentă din partea organelor

securității statului, ale miliției.

In baza Decretului-lege

nr. 118/1990 reclamanta a obținut

Hotărârea

nr. 413 din 08 noiembrie 1990, prin care i s-a stabilit o indemnizație lunară

de

821 lei, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu.

Prin sentința civilă nr.

1815F din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-a

respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă.

În motivarea sentinței

s-a reținut că, în conformitate cu adresa nr.

76605

din 22 martie 1991 eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Secretariat

petenta G.(V.)E.,

a fost dislocată din zona

frontierei de vest la data de 18 iunie 1951 în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951

și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Fundata, județul Ialomița.

Prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955 s-au ridicat restricțiile domiciliare.

Rezultă deci, că măsura luată împotriva petentei constituie o măsură

administrativă cu caracter politic, în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Tribunalul precizează că

potrivit art. 5 din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după

decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea

inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, fie ,,a" : obligarea statului la

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare

(s.n.). La stabilirea cuantumul despăgubirilor se va ține seama și de măsurile

reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr.

118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive

politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și

celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu

modificările și completările ulterioare, și al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și

completările ulterioare, fie ,,b": acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost

restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 privind

regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie

1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările

ulterioare, fie ,,c": repunerea în drepturi, în cazul în care prin

hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau

degradarea militară.

Despăgubirile se acordă

doar în cazul condamnărilor, și sunt

echivalentul

prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a de

la art.

5.

Tribunalul a reținut că

în cauză, petenta nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic și că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva soluției

tribunalului, a declarat apel reclamanta

G.E.

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului,

după ce se face istoricul cauzei, se susține că instanța de fond în mod greșit

a respins acțiunea reclamantei, deoarece a făcut o interpretare restrictivă a

dispozițiilor art. 5 din Legea

nr.

221/2009, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei

care

au suferit condamnări, însă art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident

la prejudiciul moral suferit de cei persecutați din punct de vedere politic,

categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnați, dar

și cei care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic.

Apelanta reiterează

faptul că legiuitorul a adoptat și alte

reglementări

pentru obținerea de despăgubiri materiale (și nu morale) prin

adoptarea

Legii nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Singurul act normativ prin care s-au adoptat

măsuri reparatorii cu caracter

moral

este Decretul-lege nr. 118/1990 și actuala Lege nr. 221/2009.

În

opinia apelantei, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile

art. 5 alin. (4) din Legea nr.

221/2009, potrivit căruia „prezenta lege se

aplică

și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul-lege

nr. 118/1990 republicat, persoanele cărora li s-a recunoscut calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă potrivit O.U.G. nr. 214/1999, în măsura în

care se încadrează în prevederile art. 1, art. 3, art. 4 precum și persoanelor

condamnate...".

De

asemenea, apelanta consideră că împotriva sa s-a luat măsura

administrativă abuzivă cu caracter

politic, strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu prin decizia nr.

200/1951 a MAI, măsură enumerată la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 și că

legiuitorul a

reglementat o normă

obligatorie prevăzută în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza

II,

conform cu care, la stabilirea

cuantumului despăgubirilor se va

ține seama

și de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-l

ege nr.

118/1990.

Intimatul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat

întâmpinare, prin care a arătat că din

înscrisurile depuse de apelanta reclamantă reiese că aceasta nu a fost

condamnată ci a fost supusă numai unei măsuri administrative cu caracter

politic, art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009 făcând distincție între cele

două noțiuni de condamnare cu caracter politic.

Se menționează că

potrivit alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, prezenta lege se aplică și

persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege

nr. 118/1990, respectiv O.U.G. nr. 214/1999, în măsura în care se încadrează în

prevederile art. 1, art. 3, art. 4, cu

condiția

să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c).

În

final, intimatul susține că apelanta reclamantă nu a produs dovezi

că nu ar fi beneficiat de drepturile

prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv O.U.G. nr. 214/1999 cu

modificările și completările ulterioare.

Dosarul de apel a fost

înregistrat pe rolul Secției a

VI

II-a de Contencios Administrativ și

fiscal de la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care prin

încheierea din data de 27 mai 2010, a înaintat dosarul Secției a IV-a civilă de

la aceeași instanță.

Î

n apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând

actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel

Curtea a reținut următoarele:

Apelanta reclamantă a

fost victima măsurii cu caracter politic prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 221/2009 modificată și completată prin O.U.G. nr. 62/2010.

Deși formularea art. 5 alin.

(1), lit. a), pct. 1, din legea modificată și completată, nu este la adăpost de

critici din punctul de vedere al tehnicii legislative, Curtea a considerat că

interpretarea instanței de apel este

greșită,

deoarece are la bază doar conținutul literei a, omițând a se raporta și la

conținutul punctului 1 în care se încadrează reclamanta.

În

actuala sa formă, art. 5 dispune că „orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter

politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acesteia

până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată,

în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare

a prezentei legi, obligarea

statului la: a) acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:- 1)

10.000 de Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic;- 2) 5.000 de Euro pentru soțul/soția

și descendenții de gradul

I;

- 3) 2.500 de Euro pentru

descendenții de gradul al II-lea".

Se observă că inserarea

la pct. 1 al art. 5 a sintagmei „sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic", vine aparent în contradicție cu

conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două

puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le

detaliază în concret.

În opinia Curții, textul

de lege menționat, autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele

prevăzute la pct. 2 și 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare și nu la prejudiciul moral

suferit de autorul lor prin măsuri administrative cu caracter politic.

Persoanelor ce se încadrează în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1

legiuitorul le dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit atât prin condamnările cu caracter politic cât și prin măsuri

administrative cu caracter politic (este vorba doar de persoana care a fost

victima acestora și nu de persoanele prevăzute la pct. 2 și pct. 3). Altfel

spus, dacă reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii

administrative (ci este soțul/soția, descendentul de gradul

I

ori descendentul de gradul al II-lea)

și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde

despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Pseudo interpretarea de

genul „din eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1,

posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

măsuri administrative cu caracter politic" nu poate fi acceptată deoarece

are ca rezultat substituirea voinței

legiuitorului

cu voința judecătorului. Nu se poate interpreta un text de lege

în

sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care

ar produce efecte contrare înțelesului clar și

lămurit al acestuia.

Corecta interpretare a

textului art. 5 iese în evidență dacă se realizează o lectură independentă a

textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de

la lit. a pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței

legiuitorului deoarece evită capcana

subordonării

logice a conținutului punctelor 2 și 3, conținutului punctului 1.

Atât

pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe

care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectură litera a

pct. 1 din art. 5 are următorul conținut: „acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 10.000 de Euro

pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic. Litera a) pct. 2 din art. 5 are următorul

conținut: „acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul

moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de

Euro,

pentru soțul/soția și descendenții de gradul I". La fel litera a pct. 3

din același articol are următorul conținut: „acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de Euro,

pentru descendenții de gradul al II-lea".

Trebuie precizat că

interpretare dată de prima instanță dispozițiilor

art. 5, era valabilă anterior modificării și completării Legii nr.

221/2009 prin

O.U.G. nr. 62/2010. De

asemenea trebuie precizat că deși hotărârea primei

instanțe a fost

pronunțată anterior modificării și completării Legii nr. 221/2009, Curtea a

aplicat dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, în virtutea art. II din aceasta

conform căruia „dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și

completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică proceselor și

cererilor pentru a căror soluționare nu a

fost

pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în

vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență".

Atâta timp cât apelanta

reclamantă are calitatea de persoană care a suferit un prejudiciu moral,

întrucât a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

Curtea a reținut că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) pct. 1, în senul că are dreptul la acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral până la limita maximă de10000 Euro.

La stabilire cuantumului

concret al despăgubirilor, Curtea ținând

seama

de dispozițiile art. 5 alin. (1)

1

, a avut în vedere următoarele:

apelanta

reclamantă, în baza Decretului-lege nr. 118/1990 a obținut

Hotărârea nr.

413 din 08 noiembrie 1990,

prin care i s-a stabilit o indemnizație lunară de 821 lei, în

calitate

de persoană cu domiciliu obligatoriu; măsura strămutării a avut o durată de 4

ani o lună și 9 zile; prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă

este de principiu mai mic decât cel suferit printr-o condamnare cu caracter

politic.

Față de cele arătate

Curtea a apreciat că, prin acordarea sumei de 6000 Euro în echivalent lei la

data plății se asigură despăgubirea

reclamantei

în limitele și cu respectarea voinței legiuitorului.

Astfel, prin decizia

civilă nr. 607A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă,

a admis apelul declarat de reclamanta G.E. împotriva sentinței 1815F din 24

noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în

contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

A schimbat

în tot sentința, în sensul că, a admis

în parte acțiunea și a obligat

pârâtul la

plata sumei de 6000 Euro în echivalent lei la data

plății către reclamantă cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral încercat.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de către

pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor

Publice Ialomița și

criticată pentru nelegalitate prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. arătând că, deși Legea nr. 221/2009 este un act normativ special,

trebuie avute în vedere condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru

ca aceasta să fie angajată.

S-a

arătat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta se încadrează

în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru a

solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral produs prin luarea împotriva sa a

unor măsuri administrative cu caracter politic, în condițiile în care în

practica instanței s-a statuat că persoana care a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic nu poate primi decât despăgubirile prev. de

art. 5 lit. b) din lege și că despăgubirile pentru art. 5 lit. a) și c) sunt

condiționate de existența unei condamnări cu caracter politic.

Critica

se referă și la greșita cuantificare a despăgubirilor acordate, pe care le

apreciază în total dezacord cu situația reală.

Analizând

criticile deduse judecății prin intermediul recursului declarat de pârât,

Înalta Curte constată următoarele:

În

cauză, sub aspectul îndreptățirii reclamantei de a primi daune morale, contrar

susținerilor din recursul pârâtului, se constată că legitimarea acestora este

dată chiar de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanțiind

sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire nu doar

la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic, dar

și celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Reclamanta

s-a dovedit îndreptățită la măsurile reparatorii, prevăzute de Legea nr.

221/2009.

Atâta

timp cât reclamanta are calitate de persoană care a suferit un prejudiciu

moral, întrucât a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter

politic, corect a reținut instanța de apel că acesteia îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1, în sensul că are dreptul la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, astfel încât, este

nefondată critica pârâtului, conform căreia i s-au acordat s-ar acorda daune

morale și acțiunea ar trebui să fie respinsă.

În

ceea ce privește cuantumul daunelor morale, considerate prea mari de către pârât,

critica este lipsită de fundament juridic, deoarece instanța a avut în vedere

scopul acestor dezdăunări și cerința caracterului lor echitabil.

Prin

hotărârea recurată, la stabilirea cuantumului despăgubirilor au fost avute în

vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, avându-se în

vedere faptul că reclamanta a beneficiat, în baza Decretului Lege nr. 118/1990,

de hotărâre prin care i s-a stabilit o indemnizație lunară de 821 lei, în

calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu, că măsura administrativă

aplicată a creat reclamantei un prejudiciu moral care, de regulă, este mai mic

decât cel suferit printr-o condamnare cu caracter politic și că prejudiciul

acordat a avut în vedere limite rezonabile pentru dezdăunare.

Trebuie

avut în vedere că, sub aspectul cuantificării daunelor morale, operațiunea

pentru stabilirea lor a urmărit să asigure o reparare integrală a prejudiciului

produs, întrucât acesta este principiul de drept pe care trebuie să se fundamenteze

orice răspundere delictuală.

Scopul

acordării daunelor morale nu trebuie să constea în asigurarea unei restituiri

ori a repunerii în situația anterioară a părții care solicită daunele morale, ci

doar să realizeze satisfacția morală pentru suferințele morale pricinuite.

O

asemenea comensurare a prejudiciului moral , aptă să asigure o reparare

integrală, nici nu este posibilă, întrucât atingerea adusă prin fapta ilicită vizând

atribute esențiale ale personalității umane (libertatea, viața, demnitatea), nu

se poate pune problema ca, o dată încălcate, acestea să fie restabilite prin

acordarea unor sume de bani.

În

realitate, scopul acestor daune trebuie să fie reprezentat în primul rând, de

asigurarea unei satisfacții morale, iar nu a uneia patrimoniale.

De

aceea, aprecierea lor se realizează în echitate și păstrând principiul

proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și

sumele acordate.

Astfel,

fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin

echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate

în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a

prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul

că reparația trebuie să fie una echitabilă, înseamnă că nu poate ignora natura

valorilor nesocotite, dar și că ea nu poate constitui un temei al îmbogățirii

întrucât, în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de

daune care trebuie să se producă în primul rând pe plan afectiv și moral, iar

constatarea caracterului politic al măsurii reprezintă în sine, o recunoaștere

a conduitei morale și a demnității celui care a suportat măsura.

Sub

acest aspect trebuie reținut că despăgubirea morală acordată este în

concordanță cu criteriile analizate mai sus, nu a fost contestată de către reclamantă

și urmează să fie menținută, criticile formulate fiind nefondate.

Pentru

considerentele anterior expuse, fiind găsite neîntemeiate criticile formulate

de pârât, urmează ca recursul să fie respins, nefiind îndeplinite dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ialomița

împotriva deciziei nr. 607A din 14 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.