ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6832/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2009, reclamanta S.V. (fostă S.) a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă în perioada 1951 – 1955, prin strămutarea dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. și să se dispună acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.000 RON. Cererea a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 56/F din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă. Prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. s-a aplicat familiei S.D.

și A., precum și copiilor (între care și reclamantei), măsura dislocării din zona frontierei de vest, fixându-se domiciliul obligatoriu în comuna Valea Viilor – Ialomița cu începere din 23 iunie 1951; restricțiile au fost ridicate prin Decizia nr. 6100 din 27 iulie 1955. A apreciat tribunalul că reclamanta se află în situația existenței unei măsuri administrative al cărei caracter politic este dat de lege, astfel că nu mai este necesară intervenția instanței pentru constatarea caracterului politic al măsurii. S-a reținut că, din modul de formulare a art. 5 (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, nu și în cazul când persoana a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cum este cazul reclamantei.

Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta, arătând că soluția de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse de către instanță, avea drept consecință acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în speță fiind îndeplinită cerința ca persoana îndreptățită să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute de art. 5 (1) lit. a), b) sau c) din lege.

Prin Decizia civilă nr. 293 A din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost respins apelul declarat de reclamantă, instanța reținând, în esență că, potrivit art. 3 (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură dispusă de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul din actele normative la care se face referire în text, între care se menționează și Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., care a stat la baza strămutării familiei reclamantei.

Chestiunea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit nu poate fi analizată distinct, ca și critică de sine stătătoare, de vreme ce ea nu este astfel evidențiată în cuprinsul motivelor de apel, ci mai degrabă ca o consecință a constatării de către instanță a caracterului politic abuziv al măsurii administrative (dat fiind modul în care au fost elaborate motivele apelului promovat). Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Astfel, pe de o parte, instanța nu s-a pronunțat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor administrative luate împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ”constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive ...”. Din interpretarea textului de lege rezultă că și persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic li se recunoaște dreptul la despăgubiri.

Recursul este fondat. Din înscrisurile existente la dosar rezultă că familia reclamantei a fost strămutată din localitatea de domiciliu în comuna Valea Viilor – Ialomița, în temeiul Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., reclamanta s-a născut la data de 4 mai 1952, iar restricțiile domiciliare au fost ridicate în 25 septembrie 1955. Reclamanta s-a născut, așadar, în perioada în care familia sa se găsea cu domiciliu forțat în localitatea menționată, fiind supusă în mod direct măsurii de dislocare, măsură ce a fost aplicată întregii familii, astfel cum rezultă și din Adresa M.A.I. din 12 februarie 1991. Deși născută ulterior luării măsurii administrative față de părinții săi, reclamanta a fost și ea afectată de strămutarea acestora și interdicțiile impuse, putându-se concluziona că a avut domiciliu obligatoriu.

Stabilirea domiciliului obligatoriu într-o localitate aflată la mare depărtare de localitatea de domiciliu, fără o justificare rezonabilă și determinată de un interes general și legitim, reprezintă o măsură abuzivă la care a fost supusă familia reclamantei și reclamanta însăși, constituindu-se într-o privare de libertate datorită efectului cumulat al mai multor factori: locul unde familia a fost deportată, lipsa unor elemente esențiale supraviețuirii, contacte umane limitate la persoanele deportate, supravegherea strictă și constantă din partea autorităților, întinderea în timp a măsurii.

Lipsa totală a unei proceduri judiciare de luare a măsurii la care familia reclamantei să aibă acces, precum și imprevizibilitatea măsurii constituie elemente ce conturează caracterul abuziv al măsurii aptă a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a leza demnitatea, onoarea și libertatea individuală și a produce consecințe în planul vieții private și profesionale, precum și suferințe pe plan moral și social pentru întreaga familie. Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009 prevăd că „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu (...) dacă a fost întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.”.

Măsurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din legea sus-citată, în care sunt enumerate și actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora și alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres - cu condiția de a se constata caracterul politic al acestora de către instanță. Prin urmare, când caracterul politici al condamnărilor penale ori al măsurilor administrative abuzive nu este prevăzut expres de lege, când acestea nu sunt cuprinse în cele enumerate de legiuitor, instanța judecătorească - respectiv tribunalul - cu participarea procurorului, va constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.

Concluzionând, așadar, cu privire la acest aspect, se poate reține că reclamanta a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic, iar petitul cererii de chemare în judecată referitor la constatarea caracterului politic trebuia rezolvat în sensul admiterii sale, față de împrejurarea că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. a fost strămutată doar familia, reclamanta nefiind născută la acea dată, astfel că era îndreptățită să ceară instanței să constate că și ea a fost supusă unei măsuri cu caracter politic. Contrar reținerilor instanțelor anterioare, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din lege „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...”. Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul argumentului gramatical, motivarea instanțelor este corectă.

Ambele instanțe au procedat însă, în mod greșit, atunci când, în soluționarea cauzei, s-au rezumat doar la interpretarea gramaticală, neavând în vedere și perspectiva interpretării logico-sistematice și teleologice, nereținând, în urma corelării mai multor dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic. Astfel după cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De asemenea, în mod eronat, nu a fost corelată dispoziția de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.

Dacă ar fi făcut aceste corelări, ambele instanțe ar fi ajuns la concluzia corectă că intenția legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost condamnate politic, cât și pe cele care au suferit măsuri administrative din aceleași motive. Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că „La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic ...”.

Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanței de urgență menționate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor, care să mențină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma inițială. În caz contrar, însuși scopul Ordonanței, de a limita cuantumul despăgubirilor în funcție și de cel care le solicită (victima opresiunii, soțul supraviețuitor sau descendenții până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuție.

Așa fiind, categoriile de despăgubiri - morale și materiale, enumerate în continuare, la lit. a) și b) nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative. Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârile pronunțate și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, în vederea cercetării îndeplinirii condițiilor pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.V. împotriva Deciziei civile nr. 293 A din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și Sentința civilă nr. 56 F din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.