ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6832/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24

noiembrie 2009, reclamanta S.V. (fostă S.) a chemat în judecată Statul Român

prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurilor

administrative abuzive la care a fost supusă în perioada 1951 – 1955, prin

strămutarea dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. și să se dispună

acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.000 RON.

Cererea a fost

respinsă prin Sentința civilă nr. 56/F din 19 ianuarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Ialomița, secția civilă. Prima instanță a reținut că prin Decizia

nr. 200/1951 a M.A.I. s-a aplicat familiei S.D. și A., precum și copiilor

(între care și reclamantei), măsura dislocării din zona frontierei de vest,

fixându-se domiciliul obligatoriu în comuna Valea Viilor – Ialomița cu începere

din 23 iunie 1951; restricțiile au fost ridicate prin Decizia nr. 6100 din 27

iulie 1955.

A apreciat tribunalul

că reclamanta se află în situația existenței unei măsuri administrative al

cărei caracter politic este dat de lege, astfel că nu mai este necesară

intervenția instanței pentru constatarea caracterului politic al măsurii.

S-a reținut că, din

modul de formulare a art. 5 (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009 rezultă că

despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, nu și

în cazul când persoana a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, cum este cazul reclamantei.

Împotriva sentinței

civile a declarat apel reclamanta, arătând că soluția de constatare a

caracterului politic al măsurii administrative dispuse de către instanță, avea

drept consecință acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în

speță fiind îndeplinită cerința ca persoana îndreptățită să nu fi beneficiat de

drepturile prevăzute de art. 5 (1) lit. a), b) sau c) din lege.

Prin Decizia civilă

nr. 293 A din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost respins

apelul declarat de reclamantă, instanța reținând, în esență că, potrivit art. 3

(1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter

politic orice măsură dispusă de organele fostei miliții sau securități, având

ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în

unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a

fost întemeiată pe unul din actele normative la care se face referire în text,

între care se menționează și Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., care a stat la baza

strămutării familiei reclamantei.

Chestiunea

despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit nu poate fi analizată distinct,

ca și critică de sine stătătoare, de vreme ce ea nu este astfel evidențiată în

cuprinsul motivelor de apel, ci mai degrabă ca o consecință a constatării de

către instanță a caracterului politic abuziv al măsurii administrative (dat

fiind modul în care au fost elaborate motivele apelului promovat).

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, pe de o

parte, instanța nu s-a pronunțat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor

administrative luate împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o

interpretare greșită dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ”constituie condamnare cu

caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive ...”. Din interpretarea textului de

lege rezultă că și persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic li se recunoaște dreptul la despăgubiri.

Recursul este fondat.

Din înscrisurile

existente la dosar rezultă că familia reclamantei a fost strămutată din

localitatea de domiciliu în comuna Valea Viilor – Ialomița, în temeiul Deciziei

nr. 200/1951 a M.A.I., reclamanta s-a născut la data de 4 mai 1952, iar

restricțiile domiciliare au fost ridicate în 25 septembrie 1955.

Reclamanta s-a

născut, așadar, în perioada în care familia sa se găsea cu domiciliu forțat în

localitatea menționată, fiind supusă în mod direct măsurii de dislocare, măsură

ce a fost aplicată întregii familii, astfel cum rezultă și din Adresa M.A.I.

din 12 februarie 1991.

Deși născută ulterior

luării măsurii administrative față de părinții săi, reclamanta a fost și ea

afectată de strămutarea acestora și interdicțiile impuse, putându-se

concluziona că a avut domiciliu obligatoriu.

Stabilirea

domiciliului obligatoriu într-o localitate aflată la mare depărtare de

localitatea de domiciliu, fără o justificare rezonabilă și determinată de un

interes general și legitim, reprezintă o măsură abuzivă la care a fost supusă

familia reclamantei și reclamanta însăși, constituindu-se într-o privare de

libertate datorită efectului cumulat al mai multor factori: locul unde familia

a fost deportată, lipsa unor elemente esențiale supraviețuirii, contacte umane

limitate la persoanele deportate, supravegherea strictă și constantă din partea

autorităților, întinderea în timp a măsurii.

Lipsa totală a unei

proceduri judiciare de luare a măsurii la care familia reclamantei să aibă

acces, precum și imprevizibilitatea măsurii constituie elemente ce conturează

caracterul abuziv al măsurii aptă a aduce atingere drepturilor și libertăților

fundamentale ale persoanei, a leza demnitatea, onoarea și libertatea

individuală și a produce consecințe în planul vieții private și profesionale,

precum și suferințe pe plan moral și social pentru întreaga familie.

Dispozițiile art. 3

din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009 prevăd că „Constituie măsură administrativă

cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau

securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu

(...) dacă a fost întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.”.

Măsurile

administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din legea sus-citată,

în care sunt enumerate și actele normative în baza cărora s-au dispus, iar

potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora și alte măsuri

administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres - cu

condiția de a se constata caracterul politic al acestora de către instanță.

Prin urmare, când

caracterul politici al condamnărilor penale ori al măsurilor administrative

abuzive nu este prevăzut expres de lege, când acestea nu sunt cuprinse în cele

enumerate de legiuitor, instanța judecătorească - respectiv tribunalul - cu

participarea procurorului, va constata caracterul politic al condamnării penale

sau al măsurii administrative.

Concluzionând,

așadar, cu privire la acest aspect, se poate reține că reclamanta a fost supusă

unei măsuri administrative cu caracter politic, iar petitul cererii de chemare

în judecată referitor la constatarea caracterului politic trebuia rezolvat în

sensul admiterii sale, față de împrejurarea că prin Decizia nr. 200/1951 a

M.A.I. a fost strămutată doar familia, reclamanta nefiind născută la acea dată,

astfel că era îndreptățită să ceară instanței să constate că și ea a fost

supusă unei măsuri cu caracter politic.

Contrar reținerilor

instanțelor anterioare, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri

pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci

și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) din lege „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei

persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv,

pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...”.

Într-adevăr, la lit.

a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral

suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul

argumentului gramatical, motivarea instanțelor este corectă.

Ambele instanțe au

procedat însă, în mod greșit, atunci când, în soluționarea cauzei, s-au rezumat

doar la interpretarea gramaticală, neavând în vedere și perspectiva

interpretării logico-sistematice și teleologice, nereținând, în urma corelării

mai multor dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit.

a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter

politic.

Astfel după cum

rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu

caracter politic, cât și măsurilor administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, în mod

eronat, nu a fost corelată dispoziția de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea

din preambulul acestui alineat, care deschide calea acțiunii în justiție pentru

repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter

politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.

Dacă ar fi făcut

aceste corelări, ambele instanțe ar fi ajuns la concluzia corectă că intenția

legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele

care au fost condamnate politic, cât și pe cele care au suferit măsuri

administrative din aceleași motive.

Scopul legiuitorului

în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010

care, la art. I pct. 1, prevedea că „La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică

și va avea următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de

euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic ...”.

Din expunerea

motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanței de urgență menționate,

aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea

despăgubirilor, care să mențină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în

scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma inițială.

În caz contrar, însuși scopul Ordonanței, de a limita cuantumul despăgubirilor

în funcție și de cel care le solicită (victima opresiunii, soțul supraviețuitor

sau descendenții până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului

bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar

fi fost extinsă prin actul normativ în discuție.

Așa fiind,

categoriile de despăgubiri - morale și materiale, enumerate în continuare, la

lit. a) și b) nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit

oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie

condamnări, fie măsuri administrative.

Pe de altă parte, a

distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări și

măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării -

moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu

pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu

caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt

măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și

morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar

comunist.

Având în vedere cele

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul,

va casa hotărârile pronunțate și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe, în vederea cercetării îndeplinirii condițiilor pentru acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta S.V. împotriva Deciziei civile nr. 293 A din 6 mai 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 56 F din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului

Ialomița, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Ialomița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.