ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5184/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 54 F din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Ialomița

a respins cererea formulată de reclamanta A.A., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit adresei

nr. 2-160 din 06 septembrie 2001 a Ministerului de Interne, prin Decizia nr.

200/1951 a M.A.I. s-a aplicat familiei L.V. și T. precum și copiilor, măsura

dislocării din zona frontierei de vest, fixându-se domiciliul obligatoriu în

comuna Perieți - Ialomița, începând cu 18 iunie 1951.

Restricțiile impuse s-au ridicat prin Decizia nr. 6200/1955. Rezultă

deci că măsura luată împotriva tatălui petentei constituie o măsură

administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Instanța e fond a făcut aplicarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 și a

conchis că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor și sunt

echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că instanța de

fond a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege menționat - art. 5

din lege, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care

au suferit "condamnări", însă, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în

mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutați din

punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei

condamnați dar și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 549 A

din 7 octombrie 2010 a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare la prima instanță reținând că prin O.U.G. nr. 62/2010, care a

intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010, s-au adus modificări Legii nr.

221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale și

celor care au fost supuși măsurilor administrative, plafonându-se totodată

cuantumul acestora la suma de 5000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este

cel căruia i s-au aplicat acest măsuri.

Prin dispozițiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că

prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr.

62/2010, sunt aplicabile și proceselor care nu au fost încă definitiv

soluționate la data intrării în vigoare a ordonanței.

Dând eficiență acestor dispoziții legale și constatând, prin raportare

la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era soluționat

prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe,

instanța de apel a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2009.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că, în raport de noul cadru

legislativ, soluția primei instanțe de a respinge cererea de acordare a

despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoașterii dreptului la daune

morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu

caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage,

potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului și

desființarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că potrivit art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea 221/2009 se acordă despăgubiri doar pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare. Și O.U.G. 62/2010 prevede același lucru la art. I pct.

2.

Recursul nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul

la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu

caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic,

criticile în acest sens nefiind întemeiate.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege, „Orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de

trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la

: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare...".

Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire

expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât,

raportat strict la criteriul argumentului gramatical, susținerea recurentului

este corectă.

Insă, pentru interpretarea corectă a dispozițiilor cuprinse în Legea

221/2009 nu trebuie avută în vedere doar interpretarea gramaticală, ci

interpretarea logico-sistematică și teleologică, reținând, în urma corelării

mai multor dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit.

a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter

politic.

Astfel după cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât

condamnărilor cu caracter politic, cât și măsurilor administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

De asemenea, dispoziția de la lit. a) a art. 5 alin. (1) trebuie

corelată cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acțiunii în

justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor

condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative

cu caracter politic.

In urma acestei corelări, concluzia corectă este aceea că intenția

legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât

persoanele care au fost condamnate politic, cât și pe cele care au suferit

măsuri administrative din aceleași motive.

Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin

adoptarea O.U.G. nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că „La art. 5,

alin. (1), lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare în cuantum de până la:

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic...".

Chiar dacă art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat

neconstituțional prin decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, el este

concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul de critică

din cererea de recurs a pârâtului.

Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanței

de urgență menționate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim

echitabil în acordarea despăgubirilor, care să mențină echilibrul bugetar la un

nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a

despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr.

221/2009 în forma inițială. In caz contrar, însuși scopul Ordonanței, de a

limita cuantumul despăgubirilor în funcție și de cel. care le solicită (victima

opresiunii, soțul supraviețuitor sau descendenții până la gradul II inclusiv)

pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care

sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în

discuție.

Așa fiind, categoriile de despăgubiri - morale și materiale, enumerate

în continuare, la lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele

care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin.

(1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu

caracter politic - condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii

prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui

cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare,

întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative

cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat

prejudicii materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme,

regimului totalitar comunist.

Prin urmare, recunoscând reclamantei dreptul la acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea și stabilirea de

domiciliu obligatoriu, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la

art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, nu s-a produs nici o încălcare

a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

Față de aceste considerente recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița împotriva deciziei nr. 549 A din 7 octombrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.