ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4825/2011

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1392 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Ialomița a respins ca nefondată

cererea formulată de reclamantul V.A., având ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care

a fost supus prin strămutarea din localitatea Șandra, județul Timiș, și stabilirea

domiciliului forțat în localitatea Perieți, județul Ialomița, cererea fiind formulată

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut faptul că prevederile Legii nr. 221/2009

(art. 5) nu recunosc persoanelor care au fost supuse unor măsuri administrative

cu caracter politic, dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit prin aplicarea

acestor măsuri, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele

unor condamnări cu caracter politic, așa cum sunt definite de dispozițiile art.

1 alin. (2) din acest act normativ. Constatând că reclamantul nu a suferit o condamnare,

ci doar a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, Tribunalul

a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea

de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul, care a solicitat admiterea căii de atac promovate,

schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiuni astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului,

reclamantul a susținut faptul că instanța de fond a făcut o interpretare eronată

a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că legiuitorul, se referă

în art. 5 alin. (1) lit. a) la cei persecutați din punct de vedere politic în perioada

regimului comunist, în această categorie intrând atât cei care au suferit condamnări

cu caracter politic, cât și cei care au fost victimele unor măsuri administrative

cu caracter politic, aceștia din urmă fiind asimilați celor condamnați.

De asemenea, apelantul-reclamant

a mai invocat faptul că prima instanță a interpretat greșit și dispozițiile

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, care prevăd că acest act normativ este

aplicabil și celor cărora le-au fost recunoscute drepturile prin Decretul-Lege nr.

118/1990, celor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

potrivit O.U.G. nr. 214/1999, în măsura în care se încadrează în dispozițiile

art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009. Pornind de la aceste prevederi legale, reclamantul

a învederat instanței de apel faptul că nu este exclus de la aplicarea legii, singura

condiție fiind aceea de a se încadra în prevederile art. 1, 3 și 4 din Legea

nr. 221/2009, cerința fiind îndeplinită, având în vedere că măsura strămutării și

a stabilirii forțate a domiciliului la care a fost supus reclamantul figurează printre

cele menționate de dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Reținând că a

fost legal învestită și că este competentă să soluționeze cale de atac promovată,

Curtea a apreciat că apelul este fondat.

Prin decizia

nr. 453 din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelantul reclamant

V.A. împotriva sentinței civile nr. 1392 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița,

în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost desființată

sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță.

Instanța de apel

a reținut în esență că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru

prejudiciu suferit ca urmare a aplicări măsurilor administrative cu caracter politic,

a strămutării și a stabilirii domiciliului forțat în Bărăgan, cererea fiind respinsă

ca nefondată de către prima instanță, pe considerentul că prevederile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu recunosc celor care au fost supuși măsurilor

administrative decât dreptul la acordarea daunelor materiale, nu și la acordarea

daunelor morale, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele

unor condamnări cu caracter politic.

Prin O.U.G.

nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010 (data publicării

în M. Of.) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut

dreptul la acordarea daunelor morale și celor care au fost supuși măsurilor administrative,

plafonând totodată cuantumul acestora la suma de 10.000 de euro, în ipoteza în care

reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri abuzive.

Prin dispozițiile

art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel

cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, sunt aplicabile și proceselor care

nu au fost încă definitiv soluționate la data intrării în vigoare a ordonanței.

Dând eficiență acestor dispoziții legale și constatând, prin raportare la prevederile

art. 377 C. proc. civ., că prezenta cauză nu era soluționată prin hotărâre definitivă

la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, instanța de apel a apreciat că

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin

O.U.G. nr. 62/2009. Pe cale de consecință, s-a considerat că în raport de noul cadru

legislativ, soluția primei instanțe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor

exclusiv pe considerentul nerecunoașterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul

cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează

cu necercetarea fondului cauzei, ajungându-se la soluția deja arătată.

Împotriva deciziei

nr. 453 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Ialomița, care, invocând motivul

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate sub următoarele

aspecte:

În dezvoltarea

criticii învederează că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, reținând că, prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au adus modificări Legii

nr. 221/2009, recunoscându-se dreptul la despăgubiri și celor care au fost supuși

măsurilor administrative, plafonând cuantumul acestor despăgubiri la 10.000

euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i-au fost aplicate aceste măsuri.

Se susține că,

în mod eronat instanța de apel a asimilat condamnărilor cu caracter politic, în

ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, și măsurile

administrative cu caracter politic, reținând că aceasta este voința legiuitorului.

Mai arată recurentul

că, reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, întrucât a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic,

în condițiile art. 3 din lege, respectiv dislocare și stabilire de domiciliu obligatoriu.

În acest sens,

recurentul susține că reclamantul nu a solicitat despăgubiri reprezentând prejudiciu

moral ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic la care a fost supus

și că în mod eronat s-a reținut că ar beneficia de prevederile art. 5 lit. a) din

lege.

Mai mult decât

atât, se susține că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, pentru modificarea

și completarea Legii nr. 221/2009, despăgubirile au fost plafonate la suma de 10.000

euro pentru persoana care a suferit condamnare cu caracter politic.

Recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Corect instanța

de apel a apreciat că interpretarea instanței de fond nu este eronată, cu privire

la art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece legiuitorul se referă, în alin. (1)

lit. a) a acestui text, la cei persecutați din punct de vedere politic în perioada

regimului comunist, deoarece include în categoria persoanelor îndreptățite la despăgubiri

morale, atât pe cei care au suferit condamnări cu caracter politic, cât și pe cei

care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, persoane

asimilate celor condamnați.

Pornind de la

soluția pronunțată de instanța de fond, care a respins acțiunea promovată de reclamant,

se reține că au fost interpretate greșit și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași

lege, dispoziții ce prevăd că actul normativ se aplică și persoanelor cărora le-au

fost recunoscute drepturile prin Decretul-Lege nr. 118/1990, celor cărora li s-a

recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, în măsura în care se încadrează în dispozițiile art. 1, 3 și 4 din

Legea nr. 221/2009.

În cauză, reclamantul

nu este exclus de la aplicarea acestei legi, având în vedere că măsura strămutării

și stabilirii forțate a domiciliului la care a fost supus, se numără printre cele

prev. la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Este evident că

reclamantul a solicitat prin acțiunea promovată acordarea daunelor morale pentru

prejudiciul suferit ca urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic,

respectiv a stabilirii domiciliului forțat în Bărăgan.

Instanța de apel

a reținut corect că soluția primei instanțe de a respinge cererea de acordare a

despăgubirilor numai pe considerentul nerecunoașterii dreptului la daune morale

pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic,

echivalează cu necercetarea fondului cauzei, și a desființat sentința instanței

de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca atare, s-a

dovedit îndreptățirea reclamantului la măsurile reparatorii, prevăzute de Legea

nr. 221/2009, astfel că este nefondată critica pârâtului conform căreia nu s-ar

datora daune morale și că acțiunea ar trebui să fie respinsă.

În același timp,

însă, nu vor fi luate în considerare, fiind lipsite de fundament juridic, susținerile

din recursul pârâtului, conform cărora, la stabilirea despăgubirilor trebuie avută

în vedere plafonarea limitelor acestora introdusă prin O.U.G. nr. 62/2002.

Aceasta, întrucât

ordonanța de urgență menționată a fost declarată neconstituțională prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1354/2010, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție,

Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, dispozițiile constatate

neconstituționale încetându-și efectele juridice în 45 de zile de la publicarea

deciziei în M. Of.

Rezultă că recurentul

își fundamentează această critică pe un text fără existență juridică și, drept urmare,

neproducător de consecințe în sensul pretins de către parte.

Pentru considerentele

anterior expuse, criticile recurentului pârât fiind nefondate, urmează ca recursul

acestuia să fie respins și să fie menținută ca legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Ialomița împotriva deciziei nr. 453 din 09 septembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2011.