ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4679/2011

HOTĂRÂRE
01.06.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4679/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1390din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomița a respins ca nefondată

cererea formulată de reclamanta M.P., având ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la

care a fost supus prin strămutarea din localitatea Moravița, județul Timiș și

stabilirea domiciliului forțat în Bărăgan, județul Ialomița, cererea fiind

formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut faptul că prevederile Legii

221/2009(art. 5) nu recunosc persoanelor care au fost supuse unor măsuri

administrative cu caracter politic, dreptul la daune morale pentru prejudiciul

suferit prin aplicarea acestor măsuri, acest drept fiind recunoscut exclusiv

celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic, așa cum sunt

definite de dispozițiile art. 1 alin. (2) din acest normativ. Constatând că

reclamanta nu a suferit o condamnare, ci doar a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, tribunalul a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

Prin decizia nr. 452

din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei și a

desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță,

reținând următoarele:

Prin cererea dedusă

judecății, reclamanta a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciu

suferit ca urmare a aplicări măsurilor administrative cu caracter politic, a

strămutării și a stabilirii domiciliului forțat în Bărăgan, cererea fiind

respinsă ca nefondată de către prima instanță, pe considerentul că prevederile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu recunosc celor care au fost supuși

măsurilor administrative decât dreptul la acordarea daunelor materiale, nu și

la cele morale, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost

victimele unor condamnări cu caracter politic.

Prin O.U.G. nr. 62/2010,

care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010(data publicării în Monitorul

Oficial) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut

dreptul la acordarea daunelor morale și celor care au fost supuși măsurilor

administrative, plafonând totodată cuantumul acestora la suma de 10 000 de Euro,

în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri

abuzive.

Prin dispozițiile

art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009,

astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, sunt aplicabile și

proceselor care nu au fost încă definitiv soluționate la data intrării în vigoare

a ordonanței. Dând eficiență acestor dispoziții legale și constatând, prin

raportare la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era

soluționat prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei

ordonanțe, Curtea a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii

nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2009. Pe cale de

consecință, Curtea a considerat că, în raport de noul cadru legislativ, soluția

primei instanțe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe

considerentul nerecunoașterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul

cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează

cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit dispozițiilor art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., admiterea apelului și desființarea sentinței atacate cu

trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispune acordarea de despăgubiri doar

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu și, astfel cum este

situația în speță, pentru cel determinat de măsurile administrative cu caracter

politic, art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009 făcând distincție netă între

cele două noțiuni juridice.

Legea nu menționează

în textul său că măsura administrativă cu caracter politic este asimilată

condamnării cu caracter politic, distincție pe care nici interpretul nu trebuie

să o facă.

Din această

perspectivă, dar și pentru greșita interpretare și aplicare a O.U.G. nr. 62/2010,

(de modificare și completare a Legii nr. 221/2009), au solicitat admiterea

recursului și modificarea deciziei instanței de apel în sensul menținerii

hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Recursul nu este

fondat.

Contrar susținerilor

recurentului-pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral nu doar persoanelor care au suferit condamnări cu caracter

politic, ci și celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Faptul că la lit. a) alin.

(1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter

politic.

Aceasta pentru că,

astfel cum rezultă din conținutul său, alin. (1) al art. 5 din lege, deschide

calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca

urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri

administrative cu caracter politic, sens în care dispune că „orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1998 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, …”.

Prin urmare, categoriile

de despăgubiri – morale și materiale – enumerate în continuare de textul

enunțat [lit. a) și b)], nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au

suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1),

adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Nu poate fi primită

interpretarea susținută de recurentul-pârât, în sensul că n-ar putea fi

acordate despăgubiri decât pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare

cu caracter politic, nu și pentru cel suferit printr-o măsură administrativă cu

caracter politic, întrucât ea ignoră sensul dispozițiilor legale enunțate și,

în final, însăși rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, de a

asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate

politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.

Pe de altă parte, a

distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic, sub aspectul

naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea

unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații

similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile

administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist,

care au generat prejudicii morale și materiale celor care s-au împotrivit, sub

diverse forme, regimului totalitar comunist.

Prin urmare,

recunoscând reclamantei dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzute

la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.

a) din această lege.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Ialomița împotriva deciziei nr. 452 din 9

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7372/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. 1 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1379F din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul
ÎCCJ 2012-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3004/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1763 din 24 11 2010 Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul G.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publ
ÎCCJ 2012-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr. 3427/98/2009, reclamanta O.G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice
ÎCCJ 2011-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4825/2011
ița, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță. Instanța de apel a reținut în esență că reclamantul a solicit
ÎCCJ 2011-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5958/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 668/101/2010, reclamantul D.D. a chemat în judecată Statul Român prin
Sursă