ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 3708/98/2009 (nr. vechi 3366/2009), reclamanta D.A.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 400.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale Române din data efectuării plății, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva bunicilor paterni ai reclamantei, V.I., decedat la 1 iunie 1978 și A.L., decedată la 28 iunie 2006, prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu în sat O., com.

R., jud. Călărași, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 și asimilată condamnării politice. În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că în anul 1951, bunicii săi din partea tatălui, V.I. și V.L., au fost strămutați, împreună cu tatăl său, din zona frontierei de vest în loc. O., com. R., jud. Călărași, prin Decizia nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată și domiciliul obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955, când au fost ridicate restricțiile respective prin decizia nr. 6100/1955. Suferințele au fost nu numai de natură psihologică, dar și fizică-biologică.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 5 și următoarele din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009. Prin sentința civilă nr. 1995 F din 17 decembrie 2009, Tribunalul Ialomița a respins acțiunea formulată de reclamanta D.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și s-a apreciat că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5. Cum, în cauză, bunicii paterni ai reclamantei nu au suferit `o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta D.A.C., apel care a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 februarie 2010. Prin motivele de apel reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere situația de fapt prezentată în acțiune și care demonstrează fără putință de tăgadă prejudiciul moral, suferințele la care au fost supuși bunicii reclamantei, toate acestea fiind pe deplin dovedite prin probatoriile administrate în cauză. De altfel, acest lucru nu este negat de instanța de fond, ci dimpotrivă se recunoaște caracterul politic, abuziv, al măsurii luate împotriva lor prin decizia M.A.I.

nr. 200/1951 și implicit consecințele acestei măsuri, făcându-se referire la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009. Apelanta mai arată că instanța de fond a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege menționat - art. 5, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care au suferit "condamnări"; însă, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutați din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnați, dar și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilați persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind „condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”).

Prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2010, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, a dispus scoaterea cauzei prezente de pe rol și înaintarea acesteia către registratura generală a Curții de Apel București, în vederea repartizării aleatorii către o secție civilă. Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București, la data de 22 iunie 2010, sub nr. 5536/2/2010. Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare. Nu s-au administrat alte probe în apel. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 483 din 21 septembrie 2010 a admis apelul a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 euro ce va fi plătită în lei la cursul oficial Băncii Naționale a României.

În considerentele deciziei s-a reținut că, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 (publicată în M. Of.

nr. 446/1.07.2010 și intrată, așadar, în vigoare după pronunțarea sentinței civile apelate) s-a modificat și completat Legea nr. 221/2009, astfel încât, potrivit art. 1, art. 5 alin. (1), litera a) din Lege are următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;". Rezultă că prin acest nou act normativ s-a extins sfera situațiilor în care instanțele pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de victimele fostului regim politic comunist, între acestea regăsindu-se în prezent și persoanele (ori, după caz, soția sau descendenții până la gradul al II-lea) împotriva cărora s-au luat în perioada de referință măsuri administrative cu caracter politic.

În ceea ce privește aplicarea în timp a noilor norme, Curtea, în cadrul judecării apelului de față, a avut în vedere dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 62/2010, conform cărora „dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta O.U.G., se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei O.U.G.” În raport de acest text, în condițiile în care, conform art. 295 C. proc.

civ., instanța de apel este ținută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probelor administrate deja în cauză, precum și administrarea de probe noi, dacă ar considera că sunt necesare pentru soluționarea pricinii, Curtea a constatat că, prin prisma efectului devolutiv al aceste căi de atac, se impune reanalizarea acțiunii deduse judecății din perspectiva noilor norme cu caracter reparatoriu, incidente și în cazul în care persoana ce pretinde despăgubiri a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum se pretinde de către reclamantă, invocând calitatea de descendentă a bunicilor săi persecutați în timpul fostului regim politic (și depunând pentru dovedirea acestei calități certificatul de moștenitor nr. 257/2006 și certificate de stare civilă).

Curtea a reținut sub acest aspect că în mod corect Tribunalul a stabilit că măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând fără echivoc din adresa din 23 noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Secretariat. Curtea, față de cele reținute anterior, a constatat că apelanta-reclamantă este îndreptățită la plata unor despăgubiri, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009, în actuala redactare, despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit în limita fixată de legiuitor, având în vedere și criteriile indicate în acest scop de art. 5 alin. (1 1 ), introdus acum în lege prin O.U.G.

nr. 62/2010 – pretențiile reclamantei urmând a fi deci admise numai în parte. S-a ținut seama totodată, potrivit acelorași dispoziții legale, de măsurile compensatorii acordate după anul 1989 victimelor regimului totalitar, reținând că bunicul reclamantei a decedat la data de 1 iunie 1978, situație în care numai bunica reclamantei a beneficiat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, începând cu data de 1 aprilie 1990 - conform deciziei comisiei de pensii Ialomița din 18 februarie 1991, A.L.

decedând la data de 28 iunie 2006. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Reclamanta-recurentă critică hotărârea sub următoarele numai sub aspectul cuantumului daunelor acordate cu titlu de despăgubiri, arătând că probele trebuie reanalizate și având în vedere suferințele la care au fost supuși bunicii trebuie majorat cuantumul despăgubirilor acordate până la suma maximă prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010. 2. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte: Autorii reclamantei nu au fost condamnați, ci împotriva lor s-a luat o măsură administrativă de strămutare, împrejurare ce conduce potrivit Legii nr. 221/2009, art. 5 lit. b) la posibilitatea pentru aceasta de a solicita doar eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate.

S-au interpretat eronat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, legea definind distinct în art. 1, 2 și 3 ce înseamnă condamnare politică, față de măsura administrativă cu caracter politic. La stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a avut în vedere faptul că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed. Recursurile vor fi analizate împreună. Bunicii paterni ai reclamantei au fost strămutați din zona frontierei de vest, în satul O., comuna R., județul Călărași, în baza deciziei nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată și domiciliu obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955 când au fost ridicate restricțiile respective prin decizia nr. 6100/1955.

Corect s-a stabilit că măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2001 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând cert din adresa din 23 noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne. Toate cele reținute au constituit motive pentru care, prin decizia din 27 noiembrie 2003 emisă de comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă bunicii reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 214/1999. Considerentele arătate contrazic susținerile recurentei pârâte în sensul că instanța fondului a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009. Dimpotrivă, legal s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata unor despăgubiri, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009 în actuala redactare. Această măsură administrativă cu caracter politic, așa cum este definită de art. 3 lit. c) din Legea nr. 221/2009, nemodificată a produs bunicilor reclamantei un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condițiile acestui act normativ.

Astfel, prin strămutare bunicilor paterni ai reclamantei din zona frontierei de vest, în satul O., comuna R., județul Călărași, stabilindu-se totdeaodată și domiciliu obligatoriu în această localitate, s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea unamă, iar la stabilirea daunelor morale s-a avut în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamantă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, ce i se cuvin reclamantei pentru repararea prejudiciului moral, în lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calității personale și profesionale a judecătorului cauzei, cu respectarea principiului proporționalității daunei în despăgubirea acordată.

Or, prin raportarea la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despăgubirilor acordate de instanța de apel, pentru repararea prejudiciului moral, de 1.000 euro, față de perioada deportării 1951 – 1955, de atingerea adusă de această măsură reclamantei, care are calitatea de nepoată a bunicilor paterni, este echitabilă. Prin aceste considerente s-a răspuns criticilor formulate de recurentă cu privire la cuantumul daunelor morale acordate. Pentru considerentele expuse, instanța în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.A.C. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta D.A.C. și Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 483 A din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.