ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Ialomița sub nr. 3708/98/2009 (nr. vechi 3366/2009), reclamanta D.A.C.,

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, acordarea de despăgubiri civile în sumă

de 400.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale Române din data efectuării

plății, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative

abuzive, cu caracter politic, luate împotriva bunicilor paterni ai reclamantei,

V.I., decedat la 1 iunie 1978 și A.L., decedată la 28 iunie 2006, prin dislocarea

din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu în sat O., com.

R., jud. Călărași, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, măsură luată prin

decizia M.A.I. nr. 200/1951 și asimilată condamnării politice.

În motivarea cererii sale

reclamanta a arătat că în anul 1951, bunicii săi din partea tatălui, V.I. și V.L.,

au fost strămutați, împreună cu tatăl său, din zona frontierei de vest în loc. O.,

com. R., jud. Călărași, prin Decizia nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată

și domiciliul obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955, când

au fost ridicate restricțiile respective prin decizia nr. 6100/1955. Suferințele

au fost nu numai de natură psihologică, dar și fizică-biologică.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 5 și următoarele din Legea nr. 221

din 02 iunie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 1995 F din 17 decembrie 2009, Tribunalul Ialomița a respins acțiunea formulată

de reclamanta D.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut că, măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie

o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și s-a apreciat că despăgubirile

se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul prejudiciului moral

suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5.

Cum, în cauză, bunicii

paterni ai reclamantei nu au suferit `o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel reclamanta D.A.C., apel care a fost înregistrat inițial pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 5 februarie 2010.

Prin motivele de apel

reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în

vedere situația de fapt prezentată în acțiune și care demonstrează fără putință

de tăgadă prejudiciul moral, suferințele la care au fost supuși bunicii reclamantei,

toate acestea fiind pe deplin dovedite prin probatoriile administrate în cauză.

De altfel, acest lucru nu este negat de instanța de fond, ci dimpotrivă se recunoaște

caracterul politic, abuziv, al măsurii luate împotriva lor prin decizia M.A.I.

nr. 200/1951 și implicit consecințele acestei măsuri, făcându-se referire la dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 221/2009.

Apelanta mai arată că

instanța de fond a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege menționat

- art. 5, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care

au suferit "condamnări"; însă, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod

evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutați din punct de

vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnați, dar

și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu

alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilați persoanelor care au suferit condamnări

politice, aspect care rezultă din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind

„condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”).

Prin încheierea de ședință

din data de 31 mai 2010, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții

de Apel București, a dispus scoaterea cauzei prezente de pe rol și înaintarea acesteia

către registratura generală a Curții de Apel București, în vederea repartizării

aleatorii către o secție civilă.

Ca urmare, cauza a fost

înregistrată pe rolul secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

a Curții de Apel București, la data de 22 iunie 2010, sub nr. 5536/2/2010.

Intimatul-pârât nu a formulat

întâmpinare.

Nu s-au administrat alte

probe în apel.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, prin decizia nr. 483 din 21 septembrie 2010 a admis apelul

a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul

la plata sumei de 1.000 euro ce va fi plătită în lei la cursul oficial Băncii Naționale

a României.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 (publicată în M. Of. nr. 446/1.07.2010

și intrată, așadar, în vigoare după pronunțarea sentinței civile apelate) s-a modificat

și completat Legea nr. 221/2009, astfel încât, potrivit art. 1, art. 5 alin.

(1), litera a) din Lege are următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic;

soțul/soția și descendenții de gradul I;

descendenții de gradul al II-lea;".

Rezultă că prin acest

nou act normativ s-a extins sfera situațiilor în care instanțele pot acorda despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de victimele fostului regim politic comunist, între

acestea regăsindu-se în prezent și persoanele (ori, după caz, soția sau descendenții

până la gradul al II-lea) împotriva cărora s-au luat în perioada de referință măsuri

administrative cu caracter politic.

În ceea ce privește aplicarea

în timp a noilor norme, Curtea, în cadrul judecării apelului de față, a avut în

vedere dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 62/2010, conform cărora „dispozițiile

Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel

cum au fost modificate și completate prin prezenta O.U.G., se aplică proceselor

și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească

definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei O.U.G.”

În raport de acest text,

în condițiile în care, conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel este ținută

să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea

legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probelor

administrate deja în cauză, precum și administrarea de probe noi, dacă ar considera

că sunt necesare pentru soluționarea pricinii, Curtea a constatat că, prin prisma

efectului devolutiv al aceste căi de atac, se impune reanalizarea acțiunii deduse

judecății din perspectiva noilor norme cu caracter reparatoriu, incidente și în

cazul în care persoana ce pretinde despăgubiri a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, astfel cum se pretinde de către reclamantă, invocând calitatea

de descendentă a bunicilor săi persecutați în timpul fostului regim politic (și

depunând pentru dovedirea acestei calități certificatul de moștenitor nr. 257/2006

și certificate de stare civilă).

Curtea a reținut sub acest

aspect că în mod corect Tribunalul a stabilit că măsura luată împotriva bunicilor

paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în

sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând fără echivoc din adresa din 23

noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Secretariat.

Curtea, față de cele reținute

anterior, a constatat că apelanta-reclamantă este îndreptățită la plata unor despăgubiri,

potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009, în actuala redactare,

despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit în limita fixată de legiuitor, având

în vedere și criteriile indicate în acest scop de art. 5 alin. (1

1

),

introdus acum în lege prin O.U.G. nr. 62/2010 – pretențiile reclamantei urmând a

fi deci admise numai în parte.

S-a ținut seama totodată,

potrivit acelorași dispoziții legale, de măsurile compensatorii acordate după anul

1989 victimelor regimului totalitar, reținând că bunicul reclamantei a decedat la

data de 1 iunie 1978, situație în care numai bunica reclamantei a beneficiat de

dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie

1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, începând

cu data de 1 aprilie 1990 - conform deciziei comisiei de pensii Ialomița din 18

februarie 1991, A.L. decedând la data de 28 iunie 2006.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

critică hotărârea sub următoarele numai sub aspectul cuantumului daunelor acordate

cu titlu de despăgubiri, arătând că probele trebuie reanalizate și având în vedere

suferințele la care au fost supuși bunicii trebuie majorat cuantumul despăgubirilor

acordate până la suma maximă prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010.

hotărârea sub următoarele aspecte:

Autorii reclamantei nu

au fost condamnați, ci împotriva lor s-a luat o măsură administrativă de strămutare,

împrejurare ce conduce potrivit Legii nr. 221/2009, art. 5 lit. b) la posibilitatea

pentru aceasta de a solicita doar eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul

valoric al bunurilor confiscate.

S-au interpretat eronat

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, legea definind distinct în art. 1, 2

și 3 ce înseamnă condamnare politică, față de măsura administrativă cu caracter

politic.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor nu s-a avut în vedere faptul că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada

că nu ar fi beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele

celor ce succed.

Recursurile vor fi analizate

împreună.

Bunicii paterni ai reclamantei

au fost strămutați din zona frontierei de vest, în satul O., comuna R., județul

Călărași, în baza deciziei nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată și domiciliu

obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955 când au fost ridicate

restricțiile respective prin decizia nr. 6100/1955.

Corect s-a stabilit că

măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă

cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2001 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând cert din adresa

din 23 noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne.

Toate cele reținute au

constituit motive pentru care, prin decizia din 27 noiembrie 2003 emisă de comisia

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă bunicii reclamantei

i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în temeiul

dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999.

Considerentele arătate

contrazic susținerile recurentei pârâte în sensul că instanța fondului a interpretat

greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Dimpotrivă, legal s-a

constatat că reclamanta este îndreptățită la plata unor despăgubiri, potrivit

art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009 în actuala redactare.

Această măsură administrativă

cu caracter politic, așa cum este definită de art. 3 lit. c) din Legea nr. 221/2009,

nemodificată a produs bunicilor reclamantei un prejudiciu moral ce poate fi reparat

în condițiile acestui act normativ.

Astfel, prin strămutare

bunicilor paterni ai reclamantei din zona frontierei de vest, în satul O., comuna

R., județul Călărași, stabilindu-se totdeaodată și domiciliu obligatoriu în această

localitate, s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea unamă, iar la

stabilirea daunelor morale s-a avut în vedere consecințele negative suferite pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care aceste

valori au fost afectate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării

de către reclamantă.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor, ce i se cuvin reclamantei pentru repararea prejudiciului moral,

în lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calității personale și profesionale

a judecătorului cauzei, cu respectarea principiului proporționalității daunei în

despăgubirea acordată.

Or, prin raportarea la

datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despăgubirilor

acordate de instanța de apel, pentru repararea prejudiciului moral, de 1.000 euro,

față de perioada deportării 1951 – 1955, de atingerea adusă de această măsură reclamantei,

care are calitatea de nepoată a bunicilor paterni, este echitabilă.

Prin aceste considerente

s-a răspuns criticilor formulate de recurentă cu privire la cuantumul daunelor morale

acordate.

Pentru considerentele

expuse, instanța în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta D.A.C. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta D.A.C. și Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei civile nr. 483 A din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.