ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2114/2007

Constată că prin sentința civilă nr.

2721 din 14 noiembrie 2005 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de

reclamanții S.G. și S.D. în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara

și în consecință, a anulat dispoziția nr. 1442 din 30 mai 2002 emisă de acesta

(și prin care notificarea a fost respinsă cu motivarea că preluarea imobilului

nu ar fi fost abuzivă), fiind obligat pârâtul intimat ca, prin dispoziție

motivată, să soluționeze notificarea nr. 81/8 februarie 2002, cu privire la

imobilul situat în Timișoara. A fost respins în rest, contestația față de

Consiliul local Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, ambii în calitate

de reprezentanți ai Statului Român.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

prima instanță a reținut că imobilul ce a făcut obiectul notificării, a fost

proprietatea contestatorilor în cotă de ½ parte și a numitei A.M., mama

contestatoarei S., în cotă de ½.

În anul 1983, imobilul a trecut în

proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata unei

despăgubiri pentru construcții și cu retragerea dreptului de folosință asupra

terenului.

Urmare a decesului numitei A.M.,

(intervenit în anul 1992) s-a eliberat certificat de moștenitor pe numele

contestatoarei S., în calitate de descendentă.

Prin notificarea expediată la 8

februarie 2002, contestatorii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru

imobil, față de împrejurarea că bunul fusese anterior înstrăinat, conform Legii

nr. 112/1995.

Față de situația de fapt rezultată

din probele administrate, tribunalul a apreciat ca fiind greșită rezolvarea dată

notificării de către intimat, care a apreciat că preluarea bunului s-a făcut cu

titlu valabil, întrucât Decretul nr. 223/1974 contravenind normelor

constituționale de la acea vreme, nu poate justifica un titlu legal statului.

De asemenea, împrejurarea că actele

depuse de către contestatori în procedura prealabilă nu îndeplineau cerința de

formă a apostilei, nu putea conduce la înlăturarea pur și simplu, a

respectivelor acte, întrucât unitatea deținătoare avea obligația, impusă de

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de a invita în scris notificatori să participe

la lucrările comisiei și să complinească lipsurile constatate.

Împotriva sentinței a declarat apel

Primarul municipiului Timișoara, care a susținut caracterul nelegal al

soluției, întrucât imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat și ca atare,

nu poate face obiectul retrocedării.

De asemenea, s-a susținut că actele

doveditoare ale pretențiilor reclamanților nu au fost depuse înăuntrul

termenului prevăzut de lege, termen care este unul de decădere și nu de

recomandare.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 147 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut că nu poate fi primită critica referitoare la valabilitatea titlului

statului, având în vedere că Decretul nr. 223/1974, care a constituit temeiul

preluării bunului a încălcat dispozițiile constituționale în vigoare la acea

vreme [art. 36 alin. (2)], care ocroteau dreptul de proprietate, precum și

principiile esențiale de drept în materia proprietății (prin impunerea obligației

de înstrăinare și desemnarea unui singur cumpărător: statul român).

Cu privire la pretinsa nerespectare

a termenului de depunere a actelor doveditoare la dosarul administrativ, s-a

constatat că lipsa invocată a apostilei de pe respectivele acte, putea fi

acoperită dacă unitatea deținătoare și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute

de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și i-ar fi invitat pe notificatori

să participe la lucrările comisiei și să prezinte actele în forma cerută de

O.G. nr. 66/1999.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelantul-pârât care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Aprecierea în sensul

nevalabilității titlului statului s-a realizat greșit, având în vedere că

imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului. Această concluzie, a

valabilității, este impusă și de dispozițiile art. 1 pct. 4 lit. b) din H.G.

nr. 498/2003, (de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001).

- Soluția de respingere a

notificării a fost impusă și de faptul că reclamanții nu au depus la dosarul

administrativ, înăuntrul termenului reglementat de lege, actele doveditoare ale

calității de moștenitori cu apostila cerută de Convenția de la Haga.

Prin întâmpinarea formulată,

intimații-reclamanți s-au opus admiterii recursului, susținând caracterul legal

al deciziei.

Examinând criticile formulate,

Curtea constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor

considerente:

- Contrar susținerii (recurentului,

instanțele au determinat în mod corect lipsa de valabilitate a titlului

statului, având în vedere că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul

Decretului nr. 223/1974.

Faptul că s-a plătit o despăgubire

la momentul preluării nu înseamnă că aceasta a fost legală, întrucât cei cărora

li se aplicau dispozițiile decretului, erau obligați să înstrăineze bunul

proprietatea statului (în schimbul unei sume de bani stabilită de acesta în mod

discreționar).

Nu avea loc așadar, o înstrăinare

liber convenită de părți, ci o vânzare silită, sub acest aspect instanța de

apel reținând în mod corect că se încălcau de fapt, principii esențiale care

nesocoteau dreptul de proprietate (impunându-se obligația de înstrăinare și

desemnându-se în mod imperativ un singur cumpărător: statul român).

Trimiterea pe care o face recurentul

la norma cuprinsă în H.G. nr. 498/2003, nu este de natură să susțină punctul de

vedere al acestuia în legătură cu legalitatea titlului statului.

Astfel, Hotărârea de Guvern

menționată conține norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, forța

juridică a acestuia neputând fi superioară celei a legii în a cărei aplicare a

fost dată.

Or, potrivit art. 2 lit. h) din

Legea nr. 10/2001, constituie preluare abuzivă și situația imobilelor preluate

de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998. Potrivit acestui text, pentru ca titlul să fie valabil, este

necesar să fi fost respectată Constituția, tratatele internaționale la care

România era parte și legile în vigoare la data preluării lor de către stat.

Așa cum s-a reținut însă și în

considerentele deciziei din apel, normele constituționale în vigoare care

garantau proprietatea particulară, au fost încălcate prin Decretul nr.

223/1974, care lipseau persoana fizică de dreptul său de proprietate în

schimbul libertății de circulație.

- Referitor la faptul că reclamanții

nu au respectat termenul, prevăzut pentru faza administrativă, de depunere a

actelor care să poarte mențiunea apostilei, urmează să se constate că această

cerință formală nu ar fi trebuit să conducă la concluzia lipsei calității de

persoane îndreptățite.

Așa cum în mod corect au reținut

instanțele fondului, constatând neîndeplinirea acestei condiții, unitatea

deținătoare trebuia să invite pe notificatori să ia parte la lucrările

comisiei, aducându-le la cunoștință lipsurile cererii [art. 25 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, republicată].

Procedând cu ignorarea acestui text

de lege, unitatea deținătoare a pronunțat o soluție formală, respingând

notificarea (și) pe considerentul că a lipsit apostila de pe un certificat de

moștenitor.

În felul acesta, a fost înlăturată o

dovadă în sprijinul calității de persoană îndreptățită, căreia i s-ar fi dat

eficiență juridică, dacă reclamanților li s-ar fi adus la cunoștință condiția

suplimentară pe care actul depus trebuie să o îndeplinească.

Pentru considerentele arătate,

criticile de nelegalitate invocate (încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., pentru că vizează încălcarea unor norme de drept substanțial),

au fost găsite neîntemeiate.

În ce privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta a indicat formal,

neaducându-se nici un argument în sprijinul acestuia (care să facă posibilă

analiza actului juridic dedus judecății, al cărui înțeles lămurit și vădit

neîndoielnic ar fi fost interpretat greșit, denaturat, pentru a atrage

incidența textului procedural menționat).

În consecință, recursul declarat în

cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 147 din 25

aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.