ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1708/2006

Asupra recursului în anulare de față; Prin decizia civilă nr. 1280 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 255 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Timiș, sentință potrivit căreia s-a admis contestația formulată de contestatoarea B.M. împotriva dispoziției nr. 2208 din 29 octombrie 2003 pe care a anulat-o, cu dispunerea ca intimatul să emită o nouă decizie prin care să i se stabilească contestatoarei despăgubiri pentru cota de 1/2 parte din imobilul, construcții situat în Timișoara.

În motivarea hotărârii sale, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 2208 din 29 octombrie 2003 a Primarului Municipiului Timișoara s-a respins notificarea contestatoarei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind teren și 1/2 construcție, pentru lipsa calității de persoană îndreptățită și pentru cota de 1/2 din construcție întrucât trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu plată. S-a apreciat în privința preluării abuzive a imobilului în litigiu că sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 care definesc imobilele preluate cu titlu valabil, astfel cum prevede art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în acord cu Constituția și cu tratatele internaționale la care România este parte, cu legile în vigoare la data preluării de către stat.

În speță, s-a considerat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974, proprietarul tabular fiind obligat la înstrăinarea construcției, încălcându-i-se dreptul de proprietate. Împotriva susnumitei decizii a Curții de apel au declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care invocă art. 304 pct. 9 și 10 (ultimul punct fiind în vigoare la data formulării recursului). Astfel se susține prin cererea de recurs că, pe de o parte, au fost ignorate dispozițiile art. 1.4. lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora nu s-a făcut abuziv trecerea imobilelor la stat la cererea foștilor proprietari și cu acordarea de despăgubiri, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada de persoană îndreptățită la restituire în sensul legii.

Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul pentru simplul fapt că instanța, pe baza probelor pertinente cauzei, a făcut o corectă aplicare a legii. Astfel, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 se reține că printre imobilele preluate în mod abuziv se enumeră, printre altele, și cele preluate de stat cu titlu valabil, menționate și definite la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu respectarea normelor legislative ale momentului în care s-a făcut trecerea la stat a proprietății imobiliare. Or, în speță, preluarea s-a făcut în baza unei decizii administrative emise în baza Decretului nr. 223/1974, respectiv s-a emis actul juridic de aplicare a legii.

Ca atare, un astfel de act e apreciat ca cel prin care s-a preluat cu titlu imobilul în cauză și care este considerat de lege ca fiind abuziv, motiv pentru care preluarea în cauză poate fi socotită ca fiind abuzivă în înțelesul Legii nr. 10/2001, art. 2 lit. h). Titlul autentic al intimatei–contestatoare îl atestă drept proprietar pe antecesorul acesteia, respectiv pe vânzătorul care i-a înstrăinat numai construcția, căci terenul a trecut la stat în regimul impus de Legea nr. 58/1974. O asemenea condiție a determinat ca dobânditorul să nu fi fost nici când proprietarul terenului, în patrimoniul acesteia existând numai construcția. Ca atare, în limitele arătate, potrivit legii s-a reținut calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât s-a aplicat corect Legea nr. 10/2001 în privința caracterului abuziv al preluării de stat și a calității contestatorului de persoană cu drept la măsura reparatorie prin echivalent, respectiv la despăgubiri civile, urmează că nu subzistă condiția prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1280 din 7 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.