ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5914/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița, secția civilă sub nr. 3805/98/2009 reclamantul Z.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 100.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care a fost supus prin strămutarea din zona frontierei de vest, în localitatea B. și apoi D., județul Călărași, stabilindu-i-se totodată și domiciliul obligatoriu, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și asimilată condamnării politice.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951 părinții săi împreună cu întreaga familie au fost strămutați din zona frontierei de vest, în localitatea B. unde s-a născut la data de 14.09.1953,stabilindu-li-se totodată și domiciliul obligatoriu în aceste localități până la data de 20 decembrie 1955 când au fost ridicate restricțiile respective. Potrivit Deciziei nr. 1608 din 9 august 2007 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Prin sentința civilă nr. 1814/F din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Ialomița, secția civilă a respins cererea, reținând că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a) de la art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul Z.S., arătând că instanța de fond a făcut o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 fără a avea în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (4) din lege,potrivit cu care legea se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul – Lege nr. 118/1990 republicat din care rezultă că reclamantul nu este exclus de la aplicarea legii. Prin decizia civilă nr. 592/A din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că la data de 30 iunie 2010 a fost adoptată O.U.G.nr.

62 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 prin care la art. 5, după alin. (1) se introduce un nou alin., respectiv alin. (1 1 ) în care se dispune ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și în temeiul O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Or, reclamantul face parte din categoria persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive, fiindu-i recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă cât și calitatea de persoană persecutată politic.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecății întrucât aceste dispoziții legale au fost adoptate după data pronunțării hotărârii judecătorești, or, conform dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, dispozițiile Legii nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate și completate prin această ordonanță de urgență,se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării sale în vigoare. Așadar în cauză fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., și pentru a nu lipsi partea de un grad de jurisdicție, instanța de apel a admis apelul cu consecința desființării sentinței civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Ialomița, în raport de modificările legislative survenite pe parcursul soluționării cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în sensul că în mod greșit a constatat dreptul la acordarea daunelor morale și a persoanelor care au fost supuse unei măsuri administrative, în condițiile în care textul de lege modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu același caracter. Recurentul-pârât mai arată că măsura administrativă a strămutării luată față de reclamant nu-l îndreptățește pe acesta la acordarea de daune morale, ci doar la despăgubiri constând în echivalentul valoric al bunurilor confiscate, dacă reclamantul se regăsește într-o asemenea ipoteză și dacă bunurile nu au fost restituite ori nu a obținut despăgubiri în echivalent.

Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri morale pentru măsuri administrative cu caracter politic, astfel încât se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul celor arătate. Recursul este nefondat pentru următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

„…în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat expres luarea acestei măsuri.De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată…”. Din economia textului legal anterior citat, rezultă că soluția de desființare a hotărârii atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, este limitată în mod expres, la două situații, respectiv, atunci când prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și când partea nu a fost legal citată.

În speță, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legale anterior citate în prima variantă, respectiv, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe motivul necercetării fondului de către prima instanță, chiar dacă pentru considerente ce se impune a fi completate ori chiar substituite prin prezenta decizie. Astfel, instanța de apel a apreciat că nu numai persoanele condamnate politic pot beneficia de despăgubirile prevăzute cu caracter reparator de Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile cu caracter politic, ci și persoanele ce au fost supuse unor măsuri administrative abuzive, invocând în acest sens dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) din lege, introdus prin O.U.G.

nr. 62/2010, intrată în vigoare în cursul judecării apelului, ale cărei prevederi ar urma să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei în primă instanță. Constatarea instanței de apel în sensul categoriilor de beneficiari ai măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială este corectă și are suport în înseși dispozițiile Legii nr. 221/2009 în forma anterioară O.U.G. nr. 62/2010, fără a fi necesară raportarea la acest din urmă act normativ.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 în forma inițială, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare lit. a); acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ce efect al măsurii administrative, dacă acestea nu au fost restituite ori nu s-a obținut o despăgubire prin echivalent în condițiile altor acte normative de reparație lit. b); repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară lit. c). Prin O.U.G.

nr. 62/2010 de modificare și completare a Legii nr. 221/2009, s-a introdus la art. 5 din lege, alin. (1 1 ), care reglementează, în mod exemplificativ, criteriile pe baza cărora se stabilește cuantumul despăgubirilor acordate în temeiul actului normativ de reparație, respectiv, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare, consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, măsurile reparatorii deja acordate prin intermediul unor alte legi speciale de reparație, etc. Rezultă că art. 5 alin. (1 1 ) din Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost introdus prin O.U.G.

nr. 62/2010, nu modifică reglementarea inițială cu privire la categoria persoanelor care pot fi despăgubite în condițiile acestei legi, respectiv, persoane care au suferit o condamnare politică ori au fost supuse unei măsuri administrative(cum este cazul reclamantului în speță), ci stabilesc repere de evaluare a cuantumului unor asemenea despăgubiri, modificarea legislativă neavând nici o relevanță sub aspectul soluționării cauzei.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a arătat, totodată, că rămân fără obiect, în aceste condiții, trimiterile făcute prin alin. (1 1 ) al aceluiași art. la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din lege . Ceea ce este relevant în cauză este faptul că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza prin neluarea în considerare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, stabilind categoriile de persoane ce se pot prevala de dispozițiile acestei legi speciale de reparație, nu face nici o distincție, în privința măsurilor reparatorii enumerate la lit. a) – c), între persoanele condamnate politic și cele supuse unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 . O asemenea modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului, din moment ce nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului cu titlu de daune morale, analizându-se criteriile pertinente în acest sens.

Drept urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispunând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Față de soluția adoptată prin decizia recurată, criticile formulate de pârât pe fondul cauzei referitoare la existența sau nu a posibilității de acordare a daunelor morale persoanelor supuse unor măsuri administrative cu caracter politic urmează a fi analizate cu prilejul soluționării cauzei în fond, de către prima instanță, ce va evalua, în primul rând, efectele asupra soluționării cauzei ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354/2010 și nr. 1358/2010. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul pârâtului urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 592A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2011.