ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5914/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Ialomița, secția civilă sub nr. 3805/98/2009 reclamantul Z.S. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea

de despăgubiri civile în sumă de 100.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit

ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care a fost supus prin strămutarea

din zona frontierei de vest, în localitatea B. și apoi D., județul Călărași, stabilindu-i-se

totodată și domiciliul obligatoriu, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951

și asimilată condamnării politice.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

la data de 18 iunie 1951 părinții săi împreună cu întreaga familie au fost strămutați

din zona frontierei de vest, în localitatea B. unde s-a născut la data de 14.09.1953,stabilindu-li-se

totodată și domiciliul obligatoriu în aceste localități până la data de 20

decembrie 1955 când au fost ridicate restricțiile respective.

Potrivit Deciziei nr.

1608 din 9 august 2007 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă.

Prin sentința civilă

nr. 1814/F din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Ialomița, secția civilă a respins cererea,

reținând că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, și sunt echivalentul

prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a) de la art. 5 din Legea

nr. 221/2009.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat apel reclamantul Z.S., arătând că instanța de fond a făcut o interpretare

restrictivă a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 fără a avea în vedere

și dispozițiile art. 5 alin. (4) din lege,potrivit cu care legea se aplică și persoanelor

cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul – Lege nr. 118/1990

republicat din care rezultă că reclamantul nu este exclus de la aplicarea legii.

Prin decizia civilă

nr. 592/A din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a

admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare,

reținând că la data de 30 iunie 2010 a fost adoptată O.U.G.nr. 62 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 221/2009 prin care la art. 5, după alin. (1) se introduce

un nou alin., respectiv alin. (1

1

) în care se dispune ca la stabilirea

cuantumului despăgubirilor, instanța judecătorească va lua în considerare, fără

a se limita la acestea și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990 și în temeiul O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice,

măsuri administrative abuzive.

Or, reclamantul face parte

din categoria persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice,

măsuri administrative abuzive, fiindu-i recunoscută calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă cât și calitatea de persoană persecutată politic.

În aceste condiții, instanța

de apel a reținut că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului dreptului

dedus judecății întrucât aceste dispoziții legale au fost adoptate după data pronunțării

hotărârii judecătorești, or, conform dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 62

din 30 iunie 2010, dispozițiile Legii nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate

și completate prin această ordonanță de urgență,se aplică proceselor și cererilor

pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă

până la data intrării sale în vigoare.

Așadar în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., și pentru a nu lipsi partea

de un grad de jurisdicție, instanța de apel a admis apelul cu consecința desființării

sentinței civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Ialomița,

în raport de modificările legislative survenite pe parcursul soluționării cauzei.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre dată cu interpretarea și aplicarea greșită

a legii în sensul că în mod greșit a constatat dreptul la acordarea daunelor morale

și a persoanelor care au fost supuse unei măsuri administrative, în condițiile în

care textul de lege modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile

administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu același caracter.

Recurentul-pârât mai arată

că măsura administrativă a strămutării luată față de reclamant nu-l îndreptățește

pe acesta la acordarea de daune morale, ci doar la despăgubiri constând în echivalentul

valoric al bunurilor confiscate, dacă reclamantul se regăsește într-o asemenea ipoteză

și dacă bunurile nu au fost restituite ori nu a obținut despăgubiri în echivalent.

Legea nr. 221/2009 astfel

cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 nu prevede posibilitatea acordării

de despăgubiri morale pentru măsuri administrative cu caracter politic, astfel încât

se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul celor arătate.

Recursul este nefondat

pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „…în cazul în care prima instanță a soluționat

procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau

altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile

au solicitat expres luarea acestei măsuri.De asemenea, instanța de apel va anula

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe

sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul

în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal

citată…”.

Din economia textului

legal anterior citat, rezultă că soluția de desființare a hotărârii atacate și trimitere

a cauzei spre rejudecare instanței de fond, este limitată în mod expres, la două

situații, respectiv, atunci când prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului

și când partea nu a fost legal citată.

În speță, în mod corect

instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legale anterior citate în prima

variantă, respectiv, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare

pe motivul necercetării fondului de către prima instanță, chiar dacă pentru considerente

ce se impune a fi completate ori chiar substituite prin prezenta decizie.

Astfel, instanța de apel

a apreciat că nu numai persoanele condamnate politic pot beneficia de despăgubirile

prevăzute cu caracter reparator de Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral

cauzat prin măsurile cu caracter politic, ci și persoanele ce au fost supuse unor

măsuri administrative abuzive, invocând în acest sens dispozițiile art. 5 alin.

(1

1

) din lege, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare în

cursul judecării apelului, ale cărei prevederi ar urma să fie avute în vedere la

rejudecarea cauzei în primă instanță.

Constatarea instanței

de apel în sensul categoriilor de beneficiari ai măsurilor reparatorii prevăzute

de legea specială este corectă și are suport în înseși dispozițiile Legii nr. 221/2009

în forma anterioară O.U.G. nr. 62/2010, fără a fi necesară raportarea la acest din

urmă act normativ.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 în forma inițială, orice persoană care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv

pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare

a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare lit. a); acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ce efect al măsurii

administrative, dacă acestea nu au fost restituite ori nu s-a obținut o despăgubire

prin echivalent în condițiile altor acte normative de reparație lit. b); repunerea

în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus

decăderea din drepturi sau degradarea militară lit. c).

Prin O.U.G. nr. 62/2010

de modificare și completare a Legii nr. 221/2009, s-a introdus la art. 5 din lege,

alin. (1

1

), care reglementează, în mod exemplificativ, criteriile pe

baza cărora se stabilește cuantumul despăgubirilor acordate în temeiul actului normativ

de reparație, respectiv, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp

scursă de la condamnare, consecințele negative produse în plan fizic, psihic și

social, măsurile reparatorii deja acordate prin intermediul unor alte legi speciale

de reparație, etc.

Rezultă că art. 5

alin. (1

1

) din Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost introdus prin O.U.G.

nr. 62/2010, nu modifică reglementarea inițială cu privire la categoria persoanelor

care pot fi despăgubite în condițiile acestei legi, respectiv, persoane care au

suferit o condamnare politică ori au fost supuse unei măsuri administrative(cum

este cazul reclamantului în speță), ci stabilesc repere de evaluare a cuantumului

unor asemenea despăgubiri, modificarea legislativă neavând nici o relevanță sub

aspectul soluționării cauzei.

Pe de altă parte, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a arătat, totodată, că

rămân fără obiect, în

aceste condiții, trimiterile făcute prin

alin. (1

1

) al aceluiași art.

la lit. a) din alin.

(1) al art. 5 din lege

.

Ceea ce este relevant

în cauză este faptul că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza prin neluarea

în considerare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, stabilind

categoriile de persoane ce se pot prevala de dispozițiile acestei legi speciale

de reparație, nu face nici o distincție, în privința măsurilor reparatorii enumerate

la lit. a) – c), între persoanele condamnate politic și cele supuse unei măsuri

administrative cu caracter politic,

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

.

O asemenea modalitate

de soluționare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului, din moment ce nu a

fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului cu titlu de daune

morale, analizându-se criteriile pertinente în acest sens.

Drept urmare, instanța

de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., dispunând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Față de soluția adoptată

prin decizia recurată, criticile formulate de pârât pe fondul cauzei referitoare

la existența sau nu a posibilității de acordare a daunelor morale persoanelor supuse

unor măsuri administrative cu caracter politic urmează a fi analizate cu prilejul

soluționării cauzei în fond, de către prima instanță, ce va evalua, în primul rând,

efectele asupra soluționării cauzei ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354/2010

și nr. 1358/2010.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva

deciziei nr. 592A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 iulie 2011.