ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3447/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3447/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 135 din 25 februarie

2010, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.L.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

către reclamantă a sumei de 20.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. la

data plății, reprezentând despăgubiri morale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, prin acțiunea înregistrată la nr. 3671/91/2009, reclamanta

T.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român pentru ca prin hotărâre judecătorească

acesta să fie obligat la plata sumei de 250.000 euro în echivalent lei la cursul

B.N.R. de la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic luată împotriva sa prin strămutarea

din localitatea S., județul Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada

1951-1955, în Bărăgan, județul Ialomița.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în noaptea de 18 din 19 iunie 1951 de Rusalii, împreună cu

părinții săi, a fost ridicată de organele de securitate, miliție și armată, și deportată

în Bărăgan, în câmp deschis.

Toți cei deportați au

fost transportați cu vagoane de marfă, păziți de lucrătorii de securitate, călătoria

a durat câteva zile, fără mâncare și apă.

Reclamanta avea vârsta

de 10 ani la data strămutării și a fost supusă unui regim de exterminare, întrucât

a trebuit să lucreze ca zilier la ferma de stat pentru a avea ce mânca. Acesteia

și familiei sale, li s-a interzis părăsirea localității și comunicarea cu localnicii

din apropiere, erau lipsiți de alimente și apă potabilă, precum și de medicamente

și asistență medicală.

Datorită acestor condiții

în perioada deportării 1951-1955, mulți bătrâni și copii au murit.

Stigmatul de deportat

a urmărit-o toată viața și nu a avut voie să ocupe funcții datorită dosarului de

cadre întocmit de organele de securitate și de partid.

În drept, acțiunea s-a

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Din actele și lucrările

dosarului, prima instanță a reținut că, potrivit adresei Ministerului de Interne,

reclamanta a fost dislocată la data de 17 iunie 1951 până la 27 iulie 1955, în comuna

F., deoarece s-a stabilit în România fiind refugiată de regimul sovietic.

La data respectivă, reclamanta

avea vârsta de 10 ani, iar dislocarea s-a produs în baza deciziei Ministerului Afacerilor

Interne nr. 200/1951, ceea ce reprezintă măsură administrativă cu caracter politic,

potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Reclamanta a beneficiat

și de drepturile acordate prin Decretul nr. 118/1990, aspect ce rezultă din hotărârea

nr. 325/1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului și adresa din 09 februarie 2010.

Față de probele administrate

în cauză, s-a reținut că reclamanta a dovedit prejudiciul moral suferit și este

îndreptățită la despăgubiri în baza art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009,

întrucât potrivit titulaturii acestui act normativ măsurile administrative sunt

asimilate condamnărilor cu caracter politic și pe cale de consecință și măsurile

reparatorii sunt similare cu cele acordate condamnaților.

La stabilirea cuantumului

acestor despăgubiri, instanța a avut în vedere că autorul reclamantei a beneficiat

și de reparațiile acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990 și de faptul că Legea

nr. 221/2009 vine să completeze aceste reparații.

Ținând seama și de jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că despăgubirile trebuie

să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității

acestora cu prejudiciul moral suferit.

Prin stabilirea unei sume,

nu se poate pretinde că s-au șters sau reparat daunele morale, scopul acordării

despăgubirilor fiind acela de satisfacție dată persoanei lezate prin recunoașterea

nedreptății care i s-a făcut și prin condamnarea expresă a regimului față de care

s-au împotrivit autorii săi.

În materia daunelor morale,

principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ,

fapt explicabil în raport de natura economică a respectivelor daune, imposibil de

fi echivalate bănește.

Din acest motiv, instanța

sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească

o suma necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu acea

avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a

înlocui valoarea de care a fost privată.

Ținând seama de perioada

strămutării, de evoluția politică de după 1990, care a condamnat regimul comunist,

aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care au luptat împotriva comunismului,

de beneficiile deja acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, instanța a apreciat

că suma de 20.000 euro, în echivalent lei, reprezintă o satisfacție echitabilă pentru

prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Nu s-au primit susținerile

pârâtului în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în

vedere exclusiv criteriile prevăzute la art. 505 C. proc. pen., cu motivarea că

măsurile administrative au avut caracter de masă, cu scopul de exterminare a persoanelor

care s-au opus regimului comunist și că nu este vorba despre o eroare judiciară

izolată, astfel că altele sunt criteriile de apreciere a daunelor morale suferite

și a despăgubirilor cuvenite.

Prin decizia civilă

nr. 190/A din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelurile

declarate de reclamanta T.L. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice – D.G.F.P. Vrancea, ca nefondate, reținând, în esență, că într-adevăr, în

considerentele sentinței este menționat art. 5 alin. (1) lit. e) Legea nr. 221/2009,

însă este o eroare materială, întrucât temeiul acțiunii de față este prevăzut de

art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, potrivit căruia orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum

și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții până la gradul II inclusiv

pot solicita instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de

măsurile reparatorii deja acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.

Potrivit art. 3 alin.

(1) din lege, constituie măsură administrativă cu caracter politic o măsură luată

de organele fostei miliții sau de securitate, având ca obiect dislocarea și stabilirea

de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea

de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre actele normative

enumerate la pct. a - e din același articol.

Or, reclamanta a făcut

dovada, prin decizia nr. 1595 din 10 octombrie 2002 a Comisiei pentru aplicarea

Decretului-Lege nr. 118/1990 Vrancea, că în perioada 17 iunie 1951 - 27 iulie 1955,

a avut stabilit domiciliul obligatoriu în comuna F., acordându-i-se o indemnizație

lui de 822 RON.

Totodată, i s-a acordat

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Cu privire la cuantumul

despăgubirilor, Curtea a constatat că acesta a fost stabilit într-un raport proporțional

atât cu măsura administrativă luată, cu durata acesteia, vârsta reclamantei, cât

și cu consecințele acesteia.

Împotriva acestei decizii,

au declarat recurs reclamanta T.L., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice – D.G.F.P. Vrancea.

Prin recursul său, Pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, indicând art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a arătat că, în fapt, prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea,

secția civilă, sub nr. 3671/91/2009, reclamanta T.L. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, obligarea

acestuia la plata sumei de 250.000 euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R.),

cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmare a măsurii administrative

de strămutare a domiciliului din localitatea S., județul Timiș, în Bărăgan, județul

Ialomița, în perioada 1951 -1955, în temeiul Legii nr. 221/2009.

Atât hotărârea instanței

de fond, cât și cea pronunțată de instanța de apel sunt nelegale, deoarece acordarea

daunelor morale s-a făcut într-un cuantum excesiv pentru o măsura administrativă

care, totuși nu poate fi comparată cu o condamnare cu închisoarea.

Pe de altă parte, probatoriul

administrat în cauză este inapt să demonstreze intensitatea prejudiciului moral

suferit de către reclamantă.

Prejudiciul moral suferit

se cuantifică în funcție de suferințele fizice și psihice suferite de victimă în

plan social, profesional și moral.

Prin adoptarea Legii

nr. 221/2009, legiuitorul a urmărit repararea unor daune materiale sau morale suferite

efectiv de persoanele care le solicită și nu o îmbogățire fără justă cauză a acestor

persoane, fiind astfel necesar ca prejudiciu moral să fie în mod indubitabil dovedit,

atât sub aspectul existenței, cât și al cuantumului.

Prin urmare, având în

vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 privind modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009, despăgubirile pentru prejudiciul moral nu pot depăși suma de

10.000 euro în cazul persoanelor față de care s-a luat măsura condamnării sau altă

măsură administrativă asimilată acestora.

La stabilirea prejudiciului

se vor avea în vedere durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă

de la condamnare și consecințele negative produse în plan psihic, fizic și social,

precum și măsurile reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.

Pentru aplicarea acestor

criterii este necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minim de argumente

sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale ocrotite prin Constituție

i-au fost afectate.

Acordarea daunelor morale

trebuie să respecte principiul acordării unei juste despăgubiri și să nu fie disproporționată

față de criteriile obiective ce se impun a fi avute în vedere în aprecierea evaluării

suferințelor și atingerilor aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor față

de care s-a luat măsura administrativă a strămutării.

Reclamanta T.L., prin

recursul declarat, a arătat că hotărârea recurată este nelegală, în parte, deoarece,

prin acțiunea formulată, in temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, a solicitat,

în contradictoriu cu Statul Român, despăgubiri în cuantum de 250.000 euro pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii cu caracter politic luat de pârât

împotriva sa, prin dislocarea (strămutarea) din localitatea S., județul Timiș și

stabilirea domiciliului forțat în Bărăgan - Ialomița.

Decizia instanței de apel

în parte este nelegală, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanța

motivează respingerea apelului său, care viza cuantumul despăgubirilor acordate

prin sentința civilă nr. 135/2010, prin aceea că acestea au fost stabilite printr-un

raport de expertiză proporțional atât cu măsura administrativă luată, cu durata

acesteia, vârsta reclamantei, cât și cu consecințele măsurii administrative, fără

însă a explica în concret proporționalitatea acestora.

Prin urmare, decizia recurată

nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

S-a mai arătat, că decizia

recurată este în totală contradicție cu prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

întrucât cuantumul despăgubirilor, raportat la suferințele pricinuite reclamantei

și la efectele ulterioare ale măsurilor luate de regimul comunist pe care aceasta

le-a suferit, este prea mic.

În considerentele deciziei

se reține că a beneficiat și de reparații acordate în baza Decretul-Lege nr. 118/1990,

însă nu s-au făcut aprecieri asupra gradului suferințelor suportate și de efectul

lor ulterior.

Reclamanta a mai arătat,

că a beneficiat de o indemnizație lunară, conform Decretului-Lege nr. 118/1990,

de 822 RON, indexată ulterior, așa cum rezultă și din adresa Casei Județene de Pensii

Vrancea, dar suferințele fizice și psihice suportate în această perioadă de referință

și ulterior acestei perioade, nu pot fi acoperite cu nicio sumă de bani, indiferent

cât de mare ar fi ea.

Examinând decizia în limitele

criticilor formulate de recurenta-reclamantă, ce permit încadrarea în art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. și de recurentul-pârât, ce permit încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Prin recursul său, recurenta-reclamantă

T.L. a susținut că, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia civilă recurată

este nemotivată, cu privire la criteriile avute în vedere pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor acordate, respectiv fără „a explica concret proporționalitatea acestora”.

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii”.

În speță, decizia recurată

este motivată în fapt și în drept, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., inclusiv în ceea ce privește criteriile avute în vedere de

către instanță la stabilirea cuantumului despăgubirilor și a proporționalității

acestora cu prejudiciul moral produs prin luarea măsurii administrative, a strămutării,

față de aceasta și de părinții săi, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar

pe calea prezentului recurs.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurenta-reclamantă, potrivit cărora cuantumul despăgubirilor i-au

fost acordate, față de suferințele pricinuite acesteia și familiei sale prin măsura

strămutării și de recurentul-pârât, potrivit cărora daunele morale s-au acordat

reclamantei într-un cuantum excesiv, întrucât măsura administrativă luată față de

aceasta, a strămutării, nu poate fi comparată cu o condamnare la închisoare, ce

permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța le va răspunde prin

următoarele considerente comune:

Reclamanta, împreună cu

părinții, a fost dislocată la data de 17 iunie 1951din localitatea S., județul Timiș

și i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, până la 27 iulie 1955, în comuna F., în

baza Deciziei nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma nemodificată, orice persoană

poate beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, dacă a suferit

o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau

dacă a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și

după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv.

Familia reclamantei a

făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, ce a constat în dislocarea

și stabilirea domiciliului obligatoriu, măsură întemeiată pe decizia nr. 200/1951

a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009,

nemodificată.

Prin urmare, reclamanta

beneficiază de dreptul de a obține despăgubiri morale de la stat, în condițiile

Legii nr. 221/2009, conform art. 3 lit. e).

Atât recurenta-reclamantă,

cât și recurentul-pârât au contestat cuantumul daunelor morale stabilite de prima

instanță, prin sentința pronunțată, păstrată prin decizia recurată, arătând că este

nejustificat de mic, respectiv, nejustificat de mare, în raport cu prejudiciul moral

suferit de reclamantă, și că în stabilirea acestuia nu s-a respectat criteriul proporționalității

despăgubirilor acordate cu consecințele produse reclamantei și familiei sale, prin

măsura administrativă cu caracter politic a strămutării.

Or, măsura administrativă

cu caracter politic, așa cum este definită de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009,

nemodificată, a strămutării, a produs reclamantei un prejudiciu moral ce poate fi

reparat în condițiile acestui act normativ.

Astfel, prin strămutarea

obligatorie a reclamantei și a familiei sale din localitatea de domiciliu din județul

Caraș-Severin, în câmpia Bărăganului, s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea

umană, iar la stabilirea cuantumului daunele morale se au în vedere consecințele

negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura

în care aceste valori au fost afectate și intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării de către reclamantă.

În speță, în mod legal,

au apreciat instanțele de fond și apel că stabilirea domiciliului obligatoriu al

reclamantei și al membrilor familiei acesteia a fost susceptibilă de a produce suferințe

morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea sa, criterii care definesc persoana

umană și care, analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate

de reclamantă.

Prin raportarea la datele

concrete ale cauzei, ținând cont și de faptul că reclamanta beneficiază de o indemnizație

de 822 RON, în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, cu respectarea principiului proporționalității

daunei cu despăgubirea acordată, se constată că întinderea despăgubirilor acordate

reclamantei de către instanțele de fond și apel, pentru repararea prejudiciului

moral, în sumă totală de 20.000 euro, față și de perioada deportării (1951 – 1955),

de atingere adusă de această măsură prestigiului, demnității și de suferințele fizice

și psihice cauzate acesteia, este echitabilă și justificată.

Susținerea recurentului-pârât

în sensul că în speță sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora

despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă nu pot depăși suma

de 10.000 euro, este nefondată, deoarece, prin Decizia nr. 135/2010 pronunțată de

Curtea Constituțională, art. 1 pct. 1 din această ordonanță, prin care se cuantificau

despăgubirile ce urmau a fi acordate și care modifica art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2005, a fost constatat neconstituțional.

Cât privește aprecierile

de ordin general, pur teoretic, privitoare la daunele morale și cuantificarea prejudiciului

moral, acestea nu pot face obiectul unei analize în recurs atâta timp cât nu se

constituie în critici de nelegalitate care să se raporteze, în concret, la decizia

pronunțată în apel.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile,

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamanta T.L. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 190/A

din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.