ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7049/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Examinând recursul de față,

constată:

Prin sentința penală nr. 67/

P din 5 septembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția penală pentru cauze penale

cu minori și de familie, a respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul C.G., împotriva rezoluției

din 11 mai 2006 dispusă de Parchetul de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța în dosarul nr. 179/II/2/2006.

Au fost menținute ordonanța

și rezoluția contestate.

Petiționarul a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de stat în sumă de 50 RON.

S-a reținut că, la 20 mai

2006, petiționarul a investit instanța cu soluționarea unei plângeri întemeiate

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prin care a solicitat

desființarea rezoluției procurorului din 14 aprilie 2006, dispusă în dosarul nr.

19/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției

procurorului general din 11 mai 2006l.

Petiționarul a susținut că

cele două rezoluții sunt netemeinice și nelegale fără a formula critici

concrete.

Verificând actele dosarului,

instanța a constatat că petiționarul a formulat plângere împotriva numiților G.E.,

judecător, G.C., avocat, L.M., notar, B.E., V.Șt., G.I., D.C., C.V. și R.E.

Prin plângerea formulată,

petiționarul a solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a

persoanelor sus-menționate pentru următoarele infracțiuni:

- judecător G.E., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că la judecarea

cauzei care a format obiectul dosarului civil nr. 6987/2002 i-a încălcat

dreptul la apărare, a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, invocând și

texte de lege care, în opinia petiționarului nu erau necesare;

- avocații G.C. și V.A.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, deoarece fiind apărători angajați nu

i-au formulat o apărare corectă și nici nu au promovat căile de atac;

- notarul L.M., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 și 291 C. pen., întrucât a redactat și

autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 724 din 30 octombrie 2000

și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2956 din 21 noiembrie 2000 în care a

înscris date care nu corespund realității cu privire la vecinătățile

terenurilor;

- numiții D.C., C.V. și R.E.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece s-au folosit de

contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat care cuprinde date false;

- numiții B.E., expert

tehnic, V.Șt. și G.I., experți cadastrali, pentru infracțiunile prevăzute de art.

289 și 2912 C. pen., deoarece au întocmit schițe tehnice cu datele false, care

au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare.

Procurorul a reținut că

faptele pretins săvârșite de L.M., V.Șt. și G.I. sunt prescrise.

Referitor la numitul B.E.

care, în luna iunie 2002, a întocmit o expertiză tehnică la solicitarea

Judecătoriei Constanța, s-a stabilit că raportul s-a întocmit în baza actelor

și a situației din teren și ca urmare, fapta imputată acestuia nu întrunește

elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Din aceleași considerente

s-a stabilit că nici faptele imputate numiților D.C., C.V. și R.E. nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.

S-a stabilit de asemenea, că

nu poate fi antrenată răspunderea penală a judecătorului G.E., deoarece fapta

imputată acestuia nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni,

lipsind latura subiectivă și obiectivă.

În acest context, prin

rezoluția din 14 aprilie 2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

toate persoanele sus-menționate.

Instanța a reținut că

plângerea formulată de petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă

de procurorul ierarhic superior prin rezoluția din 11 mai 2006.

Din analiza celor două

rezoluții dispuse în cauză și a actelor și lucrărilor dosarului nr. 19/P/2006

s-a constatat că plângerea este nefondată.

S-a reținut astfel că de la

data încheierii contractului nr. 2724 din 30 octombrie 2000 și, respectiv a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2956 din 21 noiembrie 2000, până la data

de 27 ianuarie 2006, când a fost formulată plângerea, au trecut mai mult de 5

ani.

Având în vedere pedepsele

maxime prevăzute pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și 291 C. pen. și

dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., instanța a reținut că termenul

de prescripție a răspunderii penale pentru numiții L.M., V.Șt. și G.I. s-a

împlinit la 21 noiembrie 2005, înainte de formularea plângerii, astfel încât,

în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

S-a reținut că expertul B.E.

a avut în vedere la întocmirea expertizei, înscrisuri care nu au fost anulate

de nici o instanță, astfel încât nu se poate reține că acesta ar fi acționat cu

intenție, iar infracțiunile prevăzute de art. 289 și 291 C. pen., se pot comite

numai cu această formă de vinovăție.

Instanța a constatat că și

în cazul judecătorului G.E., soluția adoptată de procuror este corectă,

întrucât nu este real că i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta

beneficiind de asistență juridică a unui avocat, iar pe de altă parte,

judecătorul răspunde numai atunci când în exercitarea sarcinilor de serviciu a

acționat cu rea-credință sau cu o gravă neglijență, iar în cauză nu s-a dovedit

existența acestor împrejurări.

S-a reținut că nu există

acte sau indicii temeinice că, cei doi avocați ar fi comis faptele de care sunt

acuzați, mai ales că V.A. nici nu a avut relații contractuale de asistență

juridică cu petiționarul.

Reținând că infracțiunea de

uz de fals este subsecventă celorlalte infracțiuni de fals, iar în cauză nici

unul dintre înscrisuri nu a fost declarat fals, instanța a constatat că

justificat s-a apreciat că numiții D.C., C.V. și R.E. nu pot fi acuzați de

săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Petiționarul a declarat

recurs, în motivarea căruia a arătat că greșit a fost obligat la plata sumei de

50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., „în cazul declarării apelului sau recursului ori al introducerii

oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana

căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.”

Întrucât petiționarului i

s-a respins plângerea formulată conform art. 278

1

C. proc. pen.,

este legală obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

Reținând că nu există nici

alte motive care să ducă la casarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul

ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva sentinței penale nr. 67/ P din

5 septembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 decembrie 2006.