ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 584/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89/P din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.L.R.V., împotriva rezoluției nr. 735/P/2011 din 20 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A fost menținută rezoluția atacată.

În temeiul art. 190 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procesul penal, în sumă de 100 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în termen legal și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul T.L.R.V. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 735/P/2011 din 20 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei neînceperi a urmăririi penale față de făptuitorul M.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.

Verificând plângerea în raport de dosarul de cercetare penală și înscrisurile depuse de părți, curtea de apel a apreciat că aceasta este nefondată.

S-a constatat că petiționarul a considerat că formularea unei acțiuni introductive în pretenții de către făptuitor poate constitui infracțiunea de fals în declarații, deși de principiu această apreciere a petentului este eronată.

S-a reținut că declanșarea unui contencios civil prin chemarea în judecată nu este în sine de natură a produce consecințe juridice, hotărârea instanței civile neputând fi întemeiată pe cererea de chemare în judecată, aceasta având doar rolul de a stabili limitele sesizării instanței și cadrul procesual.

A fost avut în vedere că hotărârea pronunțată în cauză s-a întemeiat pe probatoriul administrat în fața instanței civile cu respectarea principiilor procesului civil.

Situația că făptuitorul, deși a convenit să stingă litigiul semnând un înscris, a revenit asupra poziției sale, s-a apreciat că poate avea doar natura încălcării unei convenții civile atrăgând eventual o răspundere contractuală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul T.L.R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 18 februarie 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 89/P din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul T.L.R.V. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 89/P din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.L.R.V. împotriva sentinței penale nr. 89/P din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013