Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
20 octombrie 2011

Decizia nr. 740/2013 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 97/2011 a Curții de Apel Constanța

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 97/PI din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.G. împotriva Ordonanței nr. 799/P/2009 din 15 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, petenta S.G. declarat recurs Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentă. Examinând recursul declarat de petentă, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași articol este definitivă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, hotărârea a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2011, după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menționate. Potrivit art. 385 1 C. proc.

pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege. Petenta S.G. și-a exercitat dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Înalta Curte a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.G. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.G. împotriva Sentinței penale nr. 97/P din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.