ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2107/2012

Asupra

recursului de față;

Prin sentința penală nr. 111/P

din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.C. împotriva

rezoluției procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată

la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011.

Pentru a

hotărî astfel, a reținut că petenta M.C. a formulat plângere penală împotriva

numiților: D.B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea,

A.C.D. - judecător în cadrul Judecătoriei Tulcea, M.D., M.V. și P.M. -

judecători în cadrul Tribunalului Tulcea și S.G. avocat, susținând că toate

persoanele având calitatea de procuror sau judecător au sustras documente din Dosarul

nr. 1097/179/2009 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Tulcea (cu obiect

contestație în anulare), dosar în care au fost cercetați numiții I.J., I.T., I.F.,

I.C.M., I.M. și Ș.V. iar petenta are calitatea de parte vătămată, iar avocatul

S.G. ar controla judecătorii.

Curtea a

reținut că petenta și-a menționat plângerea în acest sens prin declarația dată

în fața procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar nr. 43/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța), arătând că știa că dosarul

era mai voluminos și la un moment dat a văzut că dosarul era mult mai subțire

decât credea ea că trebuia să fie.

A constatat

că prin rezoluția procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosarul nr.

43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus:

neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.B. și judecătorii A.C.D., M.D.,

M.V. și P.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 208, art. 209

C. pen. și art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Pentru a

dispune astfel, procurorul a reținut că din examinarea tuturor plângerilor și

memoriilor formulate de către petenta M.C. adresate Parchetului de pe lângă

Tribunalul Tulcea reiese că aceasta a solicitat cercetarea mai multor persoane,

aceste plângeri fiind soluționate fie prin adoptarea unor soluții de

netrimitere în judecată, fie prin respingerea lor, cu ocazia controlului

exercitat de către procurorul ierarhic sau de instanța de judecată.

În

consecință, procurorul a apreciat că nu există nici un indiciu care să conducă

la concluzia că magistrații menționați în plângerea petentei ar fi sustras înscrisuri

în dosarele aflate pe rolul instanțelor așa cum a pretins petenta sau ar fi

vătămat în vreun mod interesele legale ale acesteia.

Prin

rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/11/2/2011 s-a

respins plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluției procurorului

dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, apreciindu-se ca nedovedite criticile petentei.

Petenta M.C.

a formulat plângere la instanță, potrivit procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

În motivarea

plângerii, petenta M.C. a arătat că persoanele menționate în plângere se fac

vinovate de faptele descrise în plângerea penală; petenta a precizat la

termenul din data de 10 noiembrie 2011 că solicită trimiterea dosarului la

organul competent să soluționeze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a dispus domnul procuror D.V.

care a declinat competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 229 alin.

(1) C. proc. pen., art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen.

La termenul

din data de 10 noiembrie 2011 Curtea a respins cererea petentei M.C. privind

desemnarea unui apărător din oficiu, având în vedere că în cauză, asistența

juridică nu este obligatorie, iar această cerere a fost formulată la data de 15

septembrie 2011, când instanța a dat petentei îndrumările necesare privind

adresarea unei cereri Baroului Constanța în vederea desemnării unui avocat în

mod gratuit având în vedere că nu are posibilități materiale pentru a-și angaja

un avocat, iar de la termenul din 15 septembrie 2011 au trecut două luni de

zile, timp în care petenta nu a făcut dovada vreunui demers la Baroul Constanța

pentru desemnarea unui avocat în mod gratuit, apreciind în consecință că

petenta urmărește tergiversarea soluționării cauzei.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea petentei adresată instanței

nu este fondată pentru următoarele:

Este de notorietate

că filele unui dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată sunt numerotate iar

petenta nu a fost în măsură să indice care anume file din dosarul în care a fost

parte au fost sustrase sau în ce constau înscrisurile care au fost sustrase.

Susținerea petentei

în sensul că știa că dosarul era mai voluminos și la un moment dat a văzut că dosarul

era mult mai subțire decât credea ea că trebuia să fie, nu a fost în măsură să facă

dovada sustragerii unor înscrisuri din dosar în lipsa altor mijloace de probă în

acest sens.

Curtea a mai constatat

că nu este întemeiată nici solicitarea petentei de trimitere a dosarului la organul

competent să soluționeze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta

Curtea de Casație și Justiție, astfel cum a dispus domnul procuror D.V. care a declinat

competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 229 alin. (1) C. proc. pen.,

art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen.

În acest sens,

Curtea a reținut că prin Ordonanța din data de 11 august 2010 a procurorului D.V.,

dată în Dosaril nr. 598/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numiții A.C.D.,

M.D., M.V. și D.B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție (având în vedere calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța a numitei B.D.).

Ulterior însă,

prin Ordonanța din data de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul

nr. 933/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire la procurorul B.D.

ș.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, potrivit

art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor.

Curtea a reținut

că potrivit art. 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. pen., literă introdusă

prin art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor: „Curtea de Apel 1. judecă în primă instanță: (...) lit.

b

2

) infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta

Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la Curțile de Apel și Curtea Militară

de Apel, precum și de procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe".

Curtea a mai reținut

că această dispoziție a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit

art. XXVIII din Legea nr. 202/2010 și prin urmare Ordonanța din data de 11

august 2010 a procurorului D.V. nu produce efecte ca urmare a Ordonanței din data

de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul nr. 933/P/20110 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma stabilirii de noi reguli

de competență prin Legea nr. 202/2010 care a intrat în vigoare la data de 25

noiembrie 2010.

De asemenea, s-a

reținut că petenta în mod eronat a susținut că procurorul nu s-a pronunțat și cu

privire la avocatul P.M., această susținere fiind făcută doar în fața instanței

de judecată nu și a procurorului prin plângerea penală formulată astfel cum a fost

precizată prin declarația dată în fața procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar

nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța); în consecință,

nu se poate face direct plângere la instanță potrivit art. 278

1

C. proc.

pen. pentru pretinse fapte penale săvârșite de avocat P.M. atâta timp cât aceste

fapte nu au făcut obiectul cercetării de către procuror în procedura prev. de

art. 278 C. proc. pen., petenta putând formula pentru acestea o plângere penală

separată.

Împotriva sentinței

împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs

petenta M.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 816/36/2011.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta

petentă M.C., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea

de Apel Constanța este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care

pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea

imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și

termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin sentința penală nr. 111/P din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta

M.C. împotriva rezoluției procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr.

43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată la

data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011, în condițiile în care textul

de lege prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea

nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind

definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin

recursul solicitat de petiționară în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând

o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta M.C. împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de

familie.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petentă la plata

cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petenta M.C. împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10

noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurenta petentă la plata

sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 iunie 2012.