ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2107/2012

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 111/P din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluției procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011. Pentru a hotărî astfel, a reținut că petenta M.C. a formulat plângere penală împotriva numiților: D.B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, A.C.D.

- judecător în cadrul Judecătoriei Tulcea, M.D., M.V. și P.M. - judecători în cadrul Tribunalului Tulcea și S.G. avocat, susținând că toate persoanele având calitatea de procuror sau judecător au sustras documente din Dosarul nr. 1097/179/2009 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Tulcea (cu obiect contestație în anulare), dosar în care au fost cercetați numiții I.J., I.T., I.F., I.C.M., I.M. și Ș.V. iar petenta are calitatea de parte vătămată, iar avocatul S.G. ar controla judecătorii. Curtea a reținut că petenta și-a menționat plângerea în acest sens prin declarația dată în fața procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța), arătând că știa că dosarul era mai voluminos și la un moment dat a văzut că dosarul era mult mai subțire decât credea ea că trebuia să fie.

A constatat că prin rezoluția procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosarul nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus: neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.B. și judecătorii A.C.D., M.D., M.V. și P.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 208, art. 209 C. pen. și art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că din examinarea tuturor plângerilor și memoriilor formulate de către petenta M.C. adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea reiese că aceasta a solicitat cercetarea mai multor persoane, aceste plângeri fiind soluționate fie prin adoptarea unor soluții de netrimitere în judecată, fie prin respingerea lor, cu ocazia controlului exercitat de către procurorul ierarhic sau de instanța de judecată.

În consecință, procurorul a apreciat că nu există nici un indiciu care să conducă la concluzia că magistrații menționați în plângerea petentei ar fi sustras înscrisuri în dosarele aflate pe rolul instanțelor așa cum a pretins petenta sau ar fi vătămat în vreun mod interesele legale ale acesteia. Prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/11/2/2011 s-a respins plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluției procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, apreciindu-se ca nedovedite criticile petentei. Petenta M.C. a formulat plângere la instanță, potrivit procedurii prev. de art. 278 1 C. proc.

pen. În motivarea plângerii, petenta M.C. a arătat că persoanele menționate în plângere se fac vinovate de faptele descrise în plângerea penală; petenta a precizat la termenul din data de 10 noiembrie 2011 că solicită trimiterea dosarului la organul competent să soluționeze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a dispus domnul procuror D.V. care a declinat competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 229 alin. (1) C. proc. pen., art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen. La termenul din data de 10 noiembrie 2011 Curtea a respins cererea petentei M.C.

privind desemnarea unui apărător din oficiu, având în vedere că în cauză, asistența juridică nu este obligatorie, iar această cerere a fost formulată la data de 15 septembrie 2011, când instanța a dat petentei îndrumările necesare privind adresarea unei cereri Baroului Constanța în vederea desemnării unui avocat în mod gratuit având în vedere că nu are posibilități materiale pentru a-și angaja un avocat, iar de la termenul din 15 septembrie 2011 au trecut două luni de zile, timp în care petenta nu a făcut dovada vreunui demers la Baroul Constanța pentru desemnarea unui avocat în mod gratuit, apreciind în consecință că petenta urmărește tergiversarea soluționării cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea petentei adresată instanței nu este fondată pentru următoarele: Este de notorietate că filele unui dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată sunt numerotate iar petenta nu a fost în măsură să indice care anume file din dosarul în care a fost parte au fost sustrase sau în ce constau înscrisurile care au fost sustrase. Susținerea petentei în sensul că știa că dosarul era mai voluminos și la un moment dat a văzut că dosarul era mult mai subțire decât credea ea că trebuia să fie, nu a fost în măsură să facă dovada sustragerii unor înscrisuri din dosar în lipsa altor mijloace de probă în acest sens. Curtea a mai constatat că nu este întemeiată nici solicitarea petentei de trimitere a dosarului la organul competent să soluționeze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, astfel cum a dispus domnul procuror D.V.

care a declinat competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 229 alin. (1) C. proc. pen., art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen. În acest sens, Curtea a reținut că prin Ordonanța din data de 11 august 2010 a procurorului D.V., dată în Dosaril nr. 598/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numiții A.C.D., M.D., M.V. și D.B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (având în vedere calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a numitei B.D.). Ulterior însă, prin Ordonanța din data de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul nr. 933/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire la procurorul B.D.

ș.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, potrivit art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Curtea a reținut că potrivit art. 28 1 pct. 1 lit. b 2 ) C. pen., literă introdusă prin art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor: „Curtea de Apel 1. judecă în primă instanță: (...) lit. b 2 ) infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la Curțile de Apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe". Curtea a mai reținut că această dispoziție a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit art. XXVIII din Legea nr. 202/2010 și prin urmare Ordonanța din data de 11 august 2010 a procurorului D.V.

nu produce efecte ca urmare a Ordonanței din data de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul nr. 933/P/20110 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma stabilirii de noi reguli de competență prin Legea nr. 202/2010 care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. De asemenea, s-a reținut că petenta în mod eronat a susținut că procurorul nu s-a pronunțat și cu privire la avocatul P.M., această susținere fiind făcută doar în fața instanței de judecată nu și a procurorului prin plângerea penală formulată astfel cum a fost precizată prin declarația dată în fața procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța); în consecință, nu se poate face direct plângere la instanță potrivit art. 278 1 C. proc.

pen. pentru pretinse fapte penale săvârșite de avocat P.M. atâta timp cât aceste fapte nu au făcut obiectul cercetării de către procuror în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen., petenta putând formula pentru acestea o plângere penală separată. Împotriva sentinței împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs petenta M.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 816/36/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) Teza a ll-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de recurenta petentă M.C., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză prin sentința penală nr. 111/P din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluției procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționară în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. împotriva sentinței penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.