ÎCCJ, Decizia nr. 113/2006

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5076/1987, Judecătoria Constanța a respins

contestația formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 2388/1987, emisă de

Șantierul naval „2 Mai” Mangalia, prin care s-a dispus desfacerea contractului

de muncă.

Recursul declarat de contestator împotriva hotărârii

primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 958/1987, a

Tribunalului Constanța.

Tribunalul Suprem, secția civilă, prin decizia nr.

2548/1989, a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și a dispus trimiterea

dosarului la prima instanță, în vederea rejudecării.

Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 2298 din 18

aprilie 1989, în rejudecare, a respins contestația formulată de T.I. împotriva

deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Căile de atac exercitate de contestator, respectiv

apelul și recursul, au fost respinse, ca nefondate, de Tribunalul Constanța

prin decizia nr. 1223 din 20 septembrie 1993 și, respectiv, de Curtea de Apel

Constanța, prin decizia nr. 227 din 23 martie 1994.

Cererea de revizuire formulată de contestator,

întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost respinsă,

ca tardiv introdusă, prin decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă.

Prin decizia nr. 77 din 14 martie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 4/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, recursul declarat de contestator împotriva deciziei date în

revizuire a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul

T.I. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta in continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou

recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de același complet.

Ori, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt

susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și

hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse

hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din

același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

Or, recurentul a declarat un nou recurs împotriva

unei decizii prin care un alt recurs, declarat de către aceeași parte, a fost

respins ca inadmisibil.

În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre

dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată

nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Este de reținut ca modul de determinare al căilor de

atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art.

129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații

identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și

satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind

liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate

prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din

categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet în condițiile art. 24

alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit căruia „Completul de 9

judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca

inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția invocată din oficiu

constatându-se întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei nr. 77 din 14 martie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 4/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie

2006.