ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3083/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3321 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA în contradictoriu cu A.N.R.C.T.I., privind anularea Deciziei nr. 642/EI din 12 februarie 2007. În motivarea sentinței instanța a reținut următoarele: Stabilirea plăților anticipate pentru tariful de monitorizare aferent anului 2007 s-a făcut în conformitate cu art. 48 4 din O.U.G. nr. 79/2002 potrivit căruia: „(1) Persoanele prevăzute la art. 48 ^ 1 alin. (1) au obligația de a efectua în contul tarifului de monitorizare anual plăți anticipate după cum urmează: a) până la data de 15 martie a anului, 30% din tariful de monitorizare datorat pentru anul precedent; b) până la data de 15 iunie a anului, 30% din tariful de monitorizare datorat pentru anul precedent.

(2) Cuantumul plăților anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilește până la data de 15 februarie prin decizie a președintelui A.N.R.C. Reclamanta a contestat cuantumul tarifului monitorizare definitiv stabilit pentru anul 2006, însă contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, recursul reclamantei fiind respins prin Decizia nr. 4668 din 30 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 1320/2/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Reclamanta a susținut în concluziile sale că dacă pentru anul 2006 s-a considerat că opțiunea pentru stabilirea tarifului de monitorizare în raport cu veniturile provenite din furnizarea de servicii poștale nu a fost valabilă, în anul 2007 societatea și-a exprimat opțiunea în condițiile și în forma prevăzută de lege, astfel încât tariful de monitorizare trebuia stabilit ținând cont de această opțiune.

Această susținere este neîntemeiată întrucât în speță se discută legalitatea stabilirii cuantumului plăților anticipate iar nu a tarifului de monitorizare definitiv pentru anul 2007. Plățile anticipate pentru un an se stabilesc prin raportare la tariful de monitorizare definitiv stabilit pentru anul anterior chiar dacă în anul în curs au intervenit modificări ce ar putea determina stabilirea unui tarif de furnizare definitiv mai mic decât plățile stabilite în raport cu tariful din anul precedent. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C.N.P.R., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta arată că potrivit art. 48 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2006, care modifică și completează O.U.G. nr. 79/2002, furnizorul de servicii poștale poate opta pentru stabilirea bazei de calcul luând în considerare veniturile rezultate din furnizarea de servicii poștale, în locul cifrei de afaceri. În conformitate cu aceste dispoziții și cu prevederile Deciziei nr. 113/2006 privind procedura de exercitare a dreptului de opțiune în vederea determinării obligațiilor financiare către A.N.R.C. a fost depusă la data de 9 iunie 2006 opțiunea de determinare a tarifului de monitorizare pe baza veniturilor din furnizarea de servicii poștale. Această solicitare a Companiei a fost admisă prin Decizia nr. 2288 din 7 iulie 2006, prin care s-a stabilit tariful de monitorizare estimativ pentru anul 2006, luându-se în considerare veniturile obținute din activități de furnizare a serviciilor poștale.

Se mai precizează că potrivit art. 4 alin. (8) din Decizia A.N.C. nr. 113/2006 calcularea veniturilor în funcție de cifra de afaceri intervine numai în cazul nedepunerii declarației privind veniturile obținute din activități de furnizare de rețele sau servicii de comunicații electronice și/sau de servicii poștale. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut distincția între calcularea tarifului de monitorizare definitiv stabilit pentru anul anterior, pe de o parte, și cuantumul plăților anticipate, pe de altă parte. Referitor la aceste din urmă plăți, art. 48 4 din O.U.G.

nr. 79/2002 prevede că plățile anticipate reprezintă procente din tariful de monitorizare definitiv stabilit pentru anul anterior. Acest fapt nu împiedică stabilirea tarifului de monitorizare pentru anul în curs conform unei noi reglementări, respectiv O.U.G. nr. 70/2006, care se referă la modul de stabilire a tarifului anual (iar nu la plățile anticipate). Pentru aceste considerente Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 3321 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.