ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3083/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3321 din 2 decembrie 2008

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA în

contradictoriu cu A.N.R.C.T.I., privind anularea Deciziei nr. 642/EI din 12

februarie 2007.

În motivarea sentinței instanța

a reținut următoarele:

Stabilirea plăților anticipate pentru tariful de monitorizare aferent

anului 2007 s-a făcut în conformitate cu art. 48

4

din O.U.G. nr. 79/2002

potrivit căruia:

„(1) Persoanele prevăzute la art. 48

^

1 alin. (1) au obligația

de a efectua în contul tarifului de monitorizare anual plăți anticipate după

cum urmează:

a)

până la

data de 15 martie a anului, 30% din tariful de monitorizare datorat pentru anul

precedent;

b)

până la

data de 15 iunie a anului, 30% din tariful de monitorizare datorat pentru anul

precedent.

(2)

Cuantumul plăților anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilește până la data

de 15 februarie prin decizie a președintelui A.N.R.C.

Reclamanta

a contestat cuantumul tarifului monitorizare definitiv stabilit pentru anul

2006, însă contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, recursul reclamantei

fiind respins prin Decizia nr. 4668 din 30 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul

nr. 1320/2/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Reclamanta

a susținut în concluziile sale că dacă pentru anul 2006 s-a considerat că

opțiunea pentru stabilirea tarifului de monitorizare în raport cu veniturile

provenite din furnizarea de servicii poștale nu a fost valabilă, în anul 2007

societatea și-a exprimat opțiunea în condițiile și în forma prevăzută de lege,

astfel încât tariful de monitorizare trebuia stabilit ținând cont de această

opțiune.

Această

susținere este neîntemeiată întrucât în speță se discută legalitatea stabilirii

cuantumului plăților anticipate iar nu a tarifului de monitorizare definitiv

pentru anul 2007. Plățile anticipate pentru un an se stabilesc prin raportare

la tariful de monitorizare definitiv stabilit pentru anul anterior chiar dacă

în anul în curs au intervenit modificări ce ar putea determina stabilirea unui

tarif de furnizare definitiv mai mic decât plățile stabilite în raport cu tariful

din anul precedent.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta C.N.P.R., susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii (motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivului de

recurs invocat recurenta arată că potrivit art. 48

5

alin. (1) din

O.U.G. nr. 70/2006, care modifică și completează O.U.G. nr. 79/2002, furnizorul

de servicii poștale poate opta pentru stabilirea bazei de calcul luând în

considerare veniturile rezultate din furnizarea de servicii poștale, în locul

cifrei de afaceri. În conformitate cu aceste dispoziții și cu prevederile

Deciziei nr. 113/2006 privind procedura de exercitare a dreptului de opțiune în

vederea determinării obligațiilor financiare către A.N.R.C. a fost depusă la

data de 9 iunie 2006 opțiunea de determinare a tarifului de monitorizare pe

baza veniturilor din furnizarea de servicii poștale. Această solicitare a

Companiei a fost admisă prin Decizia nr. 2288 din 7 iulie 2006, prin care s-a

stabilit tariful de monitorizare estimativ pentru anul 2006, luându-se în

considerare veniturile obținute din activități de furnizare a serviciilor

poștale.

Se mai precizează că potrivit

art. 4 alin. (8) din Decizia A.N.C. nr. 113/2006 calcularea veniturilor în

funcție de cifra de afaceri intervine numai în cazul nedepunerii declarației

privind veniturile obținute din activități de furnizare de rețele sau servicii

de comunicații electronice și/sau de servicii poștale.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect

instanța de fond a reținut distincția între calcularea tarifului de

monitorizare definitiv stabilit pentru anul anterior, pe de o parte, și

cuantumul plăților anticipate, pe de altă parte.

Referitor la aceste din urmă

plăți, art. 48

4

din O.U.G. nr. 79/2002 prevede că plățile anticipate

reprezintă procente din tariful de monitorizare definitiv stabilit pentru anul

anterior. Acest fapt nu împiedică stabilirea tarifului de monitorizare pentru

anul în curs conform unei noi reglementări, respectiv O.U.G. nr. 70/2006, care

se referă la modul de stabilire a tarifului anual (iar nu la plățile

anticipate).

Pentru aceste considerente

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de

C.N.P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 3321 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2009.