ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 30 ianuarie 2007, SC A.I. SA în contradictoriu cu A.N.R.C., a

declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3432 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate pe

care o consideră nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului

recurenta a precizat că hotărârea atacată nu este motivată și pe de altă parte

solicită a se interpreta dispozițiile art. 47 și art. 48 din O.U.G. nr. 79/2002

privind taxa de monitorizare în sensul referirii strict la domeniul în care

activează și cu privire la care se estimează cifra de afaceri.

Din actele cauzei Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că prin sentința 3432 din 6 decembrie 2006,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantei SC A.I. SA în contradictoriu cu A.N.R.C.

Prin cererea de chemare în

judecată reclamanta SC A.I. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 2468/ EI din

15 decembrie 2005 emisă de pârâta A.N.R.C. cât și suspendarea executării

acestei decizii conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în vederea prevenirii

producerii unei pagube iminente. A solicitat de asemenea recalcularea tarifului

de monitorizare numai pentru veniturile totale realizate din furnizarea de

servicii de telecomunicații și nu pentru întreaga cifră de afaceri a societății

cum a calculat A.N.R.C.

A precizat reclamanta că actul

administrativ atacat, Decizia nr. 2468/ EI din 15 decembrie 2005 se referă la

tariful de monitorizare pentru veniturile obținute în anul 2004, an pentru care

O.U.G. nr. 79/2002 era în vigoare și este incorectă impunerea reținându-se

cifra de afaceri pentru toate obiectele de activitate.

Instanța de Fond a respins

acțiunea formulată în cauză reținând că reclamanta este posesoarea

certificatului tip din 24 ianuarie 2003, ca furnizor de rețele și de servicii

de comunicații electronice, deci a dobândit calitatea de furnizor de servicii

de comunicații electronice destinate publicului, cu toate drepturile și

obligațiile ce le incumbă această calitate. Așa fiind reclamantei i se aplică

dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002 aprobată prin Legea nr. 591/2002 datorând

tariful de monitorizare anual calculat ca un procent din cifra de afaceri,

norma specială nefăcând distincție între veniturile obținute din diverse

activități.

Hotărârea Instanței

de Fond este corectă astfel încât recursul declarat va fi respins.

Potrivit art. 47 alin. (1) din

O.U.G. nr. 6/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor,

aprobată și completată prin Legea nr. 591/2002, furnizorii de rețele și

servicii de comunicații electronice autorizați, datorează A.N.R.C. un tarif de

monitorizare anual, calculat ca în procent din cifra de afaceri a fiecărui

furnizor, reclamanta fiind un astfel de furnizor.

Art. 47 alin. (6) din O.U.G. nr.

79/202 a definit cifra de afaceri ca suma veniturilor realizate din vânzările

de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic în

cursul unui exercițiu financiar, această cifră vizând totalitatea veniturilor

obținute de agentul economic în cursul unui exercițiu financiar.

Legea nr. 239/2005,

invocată de reclamantă a-i fi aplicată întrucât dispozițiile acesteia îi sunt

avantajoase, nu poate fi aplicată în cauză întrucât actul administrativ atacat

privește tariful din 2004 când reglementarea aplicabilă este 79/2002 completată

cu Legea nr. 591/2002.

De altfel Legea nr. 239/2005 a

intrat în vigoare la 31 decembrie 2005.

Susținerea recurentei

că hotărârea atacată este nemotivată este neîntemeiată, hotărârea fiind

motivată conform art. 261 C. proc. civ.

Așa fiind sentința atacată fiind

legală și temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A.I. SA împotriva sentinței civile nr. 3432 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2007.