ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 670 din

12 aprilie 2005, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca nefondată.

Prin acțiunea formulată, reclamanta

a solicitat anularea deciziei nr. 1363/E.I. din 6 decembrie 2004, emisă de

pârâtă, prin care a fost obligată la plata sumei de 3.900.828.407 lei, tarif de

monitorizare pentru anii 2002 - 2003, arătând că nu au calitatea de furnizor de

servicii poștale, conform O.G. nr. 31/2002, ci îndeplinește numai formalități

vamale de import sau export, specifice activității de curierat rapid.

În motivarea soluției s-a reținut că

în baza solicitării exprese a reclamantei, prin notificarea nr. 7861 din 30 mai

2003, pârâta a emis pentru aceasta, certificatul tip de atestare a dreptului de

furnizare de servicii poștale pe baza regimului de autorizare generală nr. 5154

din 10 iulie 2003, tariful de monitorizare fiind calculat în baza cifrei de

afaceri aferentă anilor 2002 și 2003.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamanta SC R. SA București.

Invocând în drept, dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a arătat că

instanța a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, deoarece:

- a fost ignorat faptul că SC R. SA

nu a desfășurat și nu desfășoară activități de servicii poștale, drepturile și

obligațiile specifice furnizorilor de astfel de servicii, astfel cum sunt

reglementate prin O.G. nr. 31/2002, neputând fi asociate cu specificul

activității desfășurate de recurentă, respectiv de comisionar vamal;

- a fost acceptat modul de calcul

aplicat de A.N.R.C., care este inechitabil, întrucât tariful de monitorizare

trebuia calculat la nivelul veniturilor obținute efectiv din activitatea

monitorizată, și nu la întreaga cifră de afaceri a societății. Sub acest ultim

aspect s-a arătat că proiectul de lege care vizează tocmai înlăturarea acestor

inechități, a fost avizat favorabil, urmând ca legea să fie promulgată.

Prin cererea depusă la 3 octombrie

2005, recurenta a argumentat suplimentar cel de-al doilea motiv de recurs,

solicitând, totodată, și restituirea sumei de 3.900.828.407 lei, plătită cu

O.P. nr. 299417/2005, în baza Somației de plată emisă de A.N.R.C.

Intimata A.N.R.C. a solicitat, prin

întâmpinare, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate.

Examinând cauza, în raport cu

criticile formulate de recurentă și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea sentinței formulate de Curtea de apel București.

Prin decizia A.N.R.C. a cărei

anulare s-a cerut, recurenta-reclamantă a fost obligată la plata tarifului de

monitorizare datorat la încetarea activității în domeniul serviciilor poștale -

21 octombrie 2003, avându-se în vedere cifra de afaceri aferentă anilor 2002 și

2003.

În raport cu probatoriul administrat

și prin interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor O.G. nr. 31/2002

(privind serviciile poștale), instanța fondului a constatat legalitatea actului

administrativ contestat, subliniindu-se că dispozițiile legale nu fac

distincții în funcție de prestarea efectivă a serviciilor poștale.

S-a constatat că reclamanta a

transmis A.N.R.C., notificarea privind furnizarea de servicii poștale pe baza

regimului de autorizare generală înregistrată la nr. 7861 din 30 mai 2003,

conform procedurii prevăzute de art. 5 din decizia nr. 118/2003, a

Președintelui A.N.R.C., solicitându-se în mod expres autorizarea pentru

activități de curierat rapid.

Urmare a acestei solicitări a fost emis în favoarea

reclamantei, certificatul tip de atestare a dreptului de furnizare de servicii

poștale, pe baza regimului de autorizare generală nr. 5154 din 10 iulie 2003.

Această situație de fapt, expusă în

considerentele sentinței, nu a fost contestată de recurenta-reclamantă.

În condițiile menționate, recurenta

a dobândit calitatea de furnizor de servicii poștale, cu toate drepturile și

obligațiile ce decurg din O.G. nr. 31/2002, astfel că primul motiv de recurs nu

va fi primit.

De altfel, corect instanța de fond a

reținut că tocmai în considerarea calității de furnizor de servicii poștale

(curierat rapid), reclamanta a beneficiat de simplificarea formalităților

pentru obținerea autorizației de funcționare, ca și comisionar vamal, în

temeiul art. 89 din Regulamentul vamal.

În privința modului de calcul a

tarifului de monitorizare, susținerile precizate în cel de-al doilea motiv de

recurs vor fi înlăturate, avându-se în vedere dispozițiile art. 51 alin. (6)

lit. a) din O.G. nr. 31/2002, cu modificările aduse prin Legea nr. 642/2002.

De altfel, așa cum se poate observa

din cuprinsul întregului art. 51 din actul normativ menționat, calculul

tarifului de monitorizare se face prin raportare la cifra de afaceri a

furnizorului de servicii poștale, cu diferențieri pentru fiecare situație

reglementată de textul legal în discuție.

Modificările legislative ce urmează să intervină,

potrivit susținerilor recurentei, nu sunt, însă, de natură a stabili, în alt

mod, decât cel prevăzut de legea în vigoare, tariful de monitorizare.

Constatându-se legalitatea actului contestat,

cererea de restituire a sumei stabilite de A.N.R.C. și achitată de recurentă,

nu poate fi acceptată, cu atât mai mult, cu cât este formulată direct în fața

instanței de control judiciar.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.

SA București împotriva sentinței civile nr. 670 din 12 aprilie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.