ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3853/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3853/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 747/2003, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta SC V. SA Focșani. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., au ca scop asigurarea rezolvării pe cale amiabilă a unor pretenții și nu pot constitui o limitare și o condiționare a accesului la justiție. Prin decizia nr. 83 din 17 august 2005, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta SC V. SA Focșani împotriva încheierii din 23 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea în contradictoriu cu SC D.V.V.
Odobești. Prin decizia nr. 2162 din 14 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de pârâta SC V. SA Focșani împotriva deciziei nr. 83 din 17 august 2005, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului. În rejudecare, s-a pronunțat decizia civilă nr. 113/ A din 6 septembrie 2006, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, respingând apelul pârâtei, ca inadmisibil. Pentru a pronunța această din urmă hotărâre, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”.
Încheierea prin care instanța a soluționat excepția prematurității formulării acțiunii deoarece nu s-a respectat concilierii directe nu poate fi atacată decât odată cu fondul litigiului, neavând ca efect întreruperea cursului judecății. Pârâta a formulat recurs, în temeiul legal, pe care l-a timbrat și a invocat nelegalitatea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel și-a fundamentat argumentația juridică pe dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., care nu sunt constituționale, deoarece încalcă art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție, sens în care a și solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată chiar prin recurs și suspendarea judecării acestuia până la pronunțarea unei hotărâri de către Curtea Constituțională.
Constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, pentru sesizarea Curții Constituționale cu evocata excepție, conform art. 29 alin. (5) din menționata lege, Înalta Curte, prin încheierea din 24 ianuarie 2007, a sesizat Curtea Constituțională și a suspendat judecata recursului declarat. Cauza a fost repusă pe rol la 28 noiembrie 2007, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 625 din 26 iunie 2007 de către Curtea Constituțională, prin care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., a fost respinsă. Analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată nefondat și va fi respins. Dreptul la acțiune nu poate fi exercitat decât în condițiile legii, căile de atac fiind determinate prin lege, iar în privința încheierilor premergătoare, regula este oferită de art. 282 alin. (2) C. proc.
civ., nedeclarat neconstituțional, potrivit căruia, împotriva acestora nu se poate face apel decât odată cu fondul. Acest text de lege a fost aplicat corespunzător în cauză încât, în mod legal, instanța de apel a respins apelul declarat împotriva încheierii ca fiind inadmisibil. Așa fiind, recursul întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA Focșani împotriva deciziei nr. 113 din 6 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.