ÎCCJ, decizie (scj.ro #83390)

Contractul de asigurare. Riscul asigurat

Cuprins

pe materii:

Drept comercial. Contracte. Partea specială. Contract de

asigurare.

Index

alfabetic:

-

asiguratul

-

asigurătorul

-

contract de asigurare

-

indemnizația

-

riscul  asigurat

art.19 alin.(1) și (2) din Legea nr.136/1995

Cererea asiguratului de a fi obligat asigurătorul la plata de

despăgubiri conform contractului de asigurare încheiat între

părți privind riscul de neplată a ratelor de leasing  la

contractele de leasing a fost  respinsă,  ca urmare a faptului

că  reclamantul asigurat  nu și-a îndeplinit obligația

de a  comunica asigurătorului producerea riscului asigurat în

termenul  prevăzut în contractul de asigurare,

încălcându-se  dispozițiile art.19 alin.(1) și (2) din Legea

nr.136/1995, ajungându-se astfel la imposibilitatea determinării

cauzei  producerii evenimentului  asigurat  și a întinderii

pagubei

.

(Secția

comercială, decizia nr.2962 din 4 octombrie 2007)

Tribunalul

Comercial Mureș, prin sentința nr.257 din 15 martie 2005, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.L. SRL, prin

administrator judiciar SC R VA Mureș SRL, în contradictoriu cu pârâta SC

BCR A. SA, cu sediul social în București, în sensul că a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 103.624,15 Euro,

echivalentul a 4.235.119.000,50 lei, a sumei de 9.448 USD echivalentul a

301.759.672 lei  și a sumei de 220.644.260 lei, cu titlu de

despăgubiri contractuale.

Instanța de fond a reținut că între reclamantă, în calitate

de asigurat, și pârâtă, în calitate de asigurator, s-a încheiat

contractul de asigurare nr.II 1292 din 30 octombrie 2002, privind riscul de

neplată a ratelor de leasing la contractele de leasing.

Obiectul

contractului se referă la acoperirea riscului de neplată a ratelor de

leasing, datorate de către utilizator și prevăzute în

contractele de leasing, încheiate în perioada de valabilitate a

asigurării, în schimbul achitării primelor de asigurare către

societatea de asigurare.

Reclamanta a încheiat contracte de leasing cu utilizatorul SC P. T. SRL

București . Începând cu noiembrie 2003,  asiguratul a încetat să

achite ratele de leasing. Societatea a început, cu data de 27 iulie 2004,

să intre  în procedura prevăzută de Legea nr.64/1995.

Potrivit art.9 din Legea nr.136/1995, asiguratul s-a obligat să

plătească o primă asiguratorului iar acesta s-a obligat, ca la

producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului

despăgubiri ori suma asigurată, în condițiile legii

asigurărilor, în limitele și la termenele convenite.

Reclamanta a achitat prima de asigurare către pârâtă,

îndeplinindu-și astfel obligația contractuală

prevăzută de art.9 din Legea nr.136/1995. În cauză, s-a produs

evenimentul de risc prin neachitarea de către utilizator a ratelor de

leasing către reclamantă.

Instanța a apreciat că, prin achitarea polițelor de asigurare

pentru fiecare contract de leasing în parte, acceptate și încasate de

către asigurător, s-au creat tot atâtea raporturi contractuale de

asigurări individuale și independente, astfel că, în măsura

în care asiguratul și-a executat obligația contractuală

prevăzută de art.9 din Legea nr.136/1995, cu respectarea prevederilor

art.4.2 din contractul cadru, în situația în care s-a produs evenimentul

de risc, asiguratorul era obligat la despăgubire.

Cu privire la prevederile art.2.4 din contractul de asigurare, instanța a

reținut că nu s-au încheiat, între asigurat și furnizor,

contracte de buy-back, însă, asiguratorul avea obligația să

avizeze preluarea în asigurare, după studierea contractului de buy-back

și a contractelor de leasing, iar bunurile respective puteau fi incluse în

asigurare, numai cu acordul scris al asiguratorului.

Împotriva acestei sentințe, pârâta și reclamantaau declarat apel.

Prin decizia nr.77 din 29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș a

admis apelul formulat de pârâta BCR A. SA și a schimbat în tot

sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială,

prin decizia nr.1954 din 31 mai 2006, a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei nr.77/A/29 noiembrie 2005 a Curții de

Apel Târgu-Mureș, Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, a casat decizia recurată și a trimis cauza

aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor, deoarece

instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra

apelului reclamantei SC P. L. SRL.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția Comercială de Contencios

Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.101/A/20 noiembrie 2006, a admis

apelul formulat de pârâta SC BCR A. SA București, împotriva sentinței

nr.257 din 25 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Mureș , în

dosarul nr.5768/2004 și a schimbat în tot sentința atacată, în

sensul că a respins acțiunea în pretenții formulată de

reclamanta SC P. L. SRL Târgu Mureș, prin administrator judiciar SC RVA

Mureș SRL.

A fost respins apelul formulat de reclamanta SC P.L. SRL, prin lichidator

judiciar, împotriva aceleiași hotărâri.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel, rejudecând

apelurile, a apreciat că pârâta, în calitate de asigurator, nu a putut

determina cauza producerii evenimentului de risc și întinderea

prejudiciului suferit de reclamantă, în condițiile în care producerea

evenimentului a fost comunicată asiguratorului cu depășirea

termenului contractual, precum și împrejurarea că pretențiile

reclamantei sunt nefondate. Acestea au fost calculate pentru 6 rate de leasing neachitate,

iar contractul de asigurare prevede o despăgubire pentru 2 rate de

neplată.

Împotriva deciziei nr.101/A/20 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea

de Apel Târgu-Mureș, Secția Comercială de Contencios

Administrativ și Fiscal, reclamanta SC P. L. SRL, prin administrator

judiciar RVA Mureș I. S. SPPI, a declarat recurs, care, în temeiul art.304

pct.8 și 9 C.proc.civ., cu raportare la art.312 alin.(2) C proc. civ. a

solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei,

ca nefondat, și admiterii apelului reclamantei, iar în subsidiar, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că a fost

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, față

de clauza contractuală din cap.9 pct.9.1, privind încălcarea și

aplicarea greșită a legii, față de dispozițiile art.9

și art.19 din Legea nr.136/1995.

Înalta Curte, examinând materialul probator administrat în cauză, în

raport cu toate criticile formulate în cererea de recurs, a constatat că

acestea sunt neîntemeiate și a respins ca nefondat recursul reclamantei.

S-a reținut că reclamanta nu a respectat întocmai clauzele

contractuale stipulate la art.7.6 și anume, că, în cazul producerii evenimentului

asigurat, asiguratul are obligația de a depune la asigurator, în termen de

10 zile lucrătoare, dosarul de leasing și documentația

completă, din care să rezulte imposibilitatea recuperării

prejudiciului.

Instanța

de apel a stabilit că reclamanta nu și-a respectat obligația de

a depune în termenul prevăzut întreaga documentație, iar atunci când

i s-a pus în vedere, conform corespondenței dintre părți, a

făcut-o incomplet.

Potrivit art.19 alin.(2) din Legea nr.136/1995, în caz de neîndeplinire a

obligației de comunicare către asigurator a producerii riscului

asigurat, asiguratorul are dreptul de a refuza plata indemnizației,

dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului

asigurat și întinderea pagubei.

Faptul că notificarea nu a fost făcută în termen, imediat

după producerea riscului asigurat, conduce la aprecierea că

asiguratorul a fost în imposibilitatea de a participa la stabilirea cauzelor

și întinderea pagubei produse.

Printr-o completă apreciere a probelor, a fost stabilită o

corectă situație de fapt și de drept, cu întinderea reală a

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de pârâți, precum

și regimul sancționator care intervine în situația

nerespectării clauzelor contractuale.