ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4389/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4389/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P
rin cererea adresată
Tribunalului București, înregistrată la data de 4 iunie 2007, astfel cum a fost
precizată, reclamanta
SC
S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta
BCR A. SA – Sucursala București, solicitând
ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 67.449 euro, (219.917,50 RON),
reprezentând despăgubiri cuvenite conform poliței de asigurare facultativă a
autovehiculului, dobânda legală aferentă acestei sume, conform O.G. nr. 9/2000,
începând cu data pronunțării acțiunii și până la data restituirii integrale a
debitului și cheltuielile de judecată, precum și să constate nulitatea relativă
a art. 6.22 din Condițiile generale, invocat de pârâtă drept clauză de
excludere a plății dosarului de daune.
Pârâta a formulat
întâmpinare solicitând, pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în
judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar,
pe fond, respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată.
La data de 4 ianuarie
2008, reclamanta a depus la dosar cererea de introducere în cauză a SC BCR L.
SA, cu motivarea că această societate are un interes propriu și comun cu al său
în soluționarea cauzei ca o consecință a art. 3.22, art. 3.30, art. 3.21 și
art. 3.22 din contractul de leasing nr. 14631 din 15 decembrie 2004, și a
rezoluției asiguratorului nr. 23517 din 29 iunie 2006 privind refuzul acestuia
de a achita despăgubirile datorate.
Prin precizările
depuse la dosar la data de 19 februarie 2008, reclamanta a arătat că menționata
cerere de intervenție este o cerere de chemare în judecată, formulată în
temeiul art. 57-59 C. proc. civ., a SC BCR L. SA, în calitate de beneficiar al
poliței de asigurare, care are pretenții în ce o privește legate de
autoturismul furat la data de 27 mai 2005, pentru ca hotărârea ce se va
pronunța să-i fie opozabilă, iar, cu referire la capătul al doilea al cererii
introductive, a calificat nulitatea invocată ca fiind relativă, indicând ca
temei de drept prevederile art. 960, art. 961, art. 977, art. 978, art. 979 și
art. 985 C. civ.
La data de 17
decembrie 2008 reclamanta, prin reprezentantul său legal, administratorul A.C.,
a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la judecata capătului
al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost precizat, solicitând
instanței să ia act de această renunțare în baza art. 246 C. proc. civ.
p
rin sentința
comercială nr. 480, pronunțată la data de 15 ianuarie 2009, secția a VI-a
comercială a Tribunalului București a luat act că reclamanta a renunțat la
judecata capătului 2 de cerere, prin care a solicitat să se constate nulitatea
relativă a art. 6.22 din Condițiile generale; a admis excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei
SC S.T. SRL în ce privește capătul 1 de
cerere, având ca obiect pretenții, pe care l-a respins ca fiind formulat de o
persoană fără calitate procesuală activă și a respins cererea reclamantei de
chemare în judecată a
intervenientei
BCR L. SA, ca neîntemeiată.
Spre a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că reclamanta a renunțat la judecata capătului 2 al
cererii, aspect de care a luat act conform art. 246 C. proc. civ.; că, prin
încheierea poliței de asigurare casco, pe care reclamanta și-a întemeiat
pretențiile, nu s-a născut niciun drept subiectiv civil în patrimoniul
acesteia, în calitate de utilizator al bunului dat în leasing, calitate ce nu-i
conferă dreptul de a solicita plata indemnizației de asigurare, care revine
doar beneficiarului acesteia. În ce privește cererea reclamantei de chemare în
judecată a intervenientei BCR L. SA, tribunalul a reținut că, în contractul încheiat
între BCR A. SA și BCR L. SA se stipulează la art. 6.22, drept clauză de
excludere, situația în care a avut loc furtul total și nu se depun la
asigurător seturile de chei originale, or, din actele dosarului, reiese că
furtul a avut loc în timp ce autoturismul a fost lăsat descuiat în stradă cu
motorul pornit și cu cheile în contact.
Secția a V-a
comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 476,
pronunțată la data de
16 noiembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanta SC S.T. SRL împotriva
sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de apel, analizând sentința apelată prin prisma
criticilor invocate de apelant, a reținut greșita soluționare a excepției
lipsei calității procesuale active a reclamantei în calitate de utilizator al
autoturismului, ce a făcut obiectul poliței de asigurare tip Casco, încheiat
între locatorul
BCR
L. SA și BCR A. SA, de către prima instanță, considerând că legitimarea sa
procesuală activă este dată de interesul acesteia de a obține despăgubirile de
către locator în condițiile contractului de asigurare, dată fiind pasivitatea
acestuia în relațiile cu societatea de asigurare; că tribunalul nu s-a
pronunțat asupra susținerilor reclamantei cu privire la inopozabilitatea, față
de aceasta, a clauzei cuprinse în art. 6.22 din Condițiile generale de
asigurare, obligație prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce nu putea fi
înlăturată de împrejurarea că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind
nulitatea acestei clauze, tocmai pe considerentul că nu îi este opozabilă.
Împotriva menționatei
decizii a formulat recurs intimata-pârâtă BCR A. VIG SA, invocând, în drept,
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a dat o soluționare
nelegală excepției lipsei calității procesuale active, respinsă în considerarea
unor argumente străine de natura pricinii, referitoare la existența unui
interes în realizarea creanței și a unei pasivități a asiguratului, locator în
contractul de leasing, și a reținut greșit încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc.
civ. de către prima instanță, argumentată pe nepronunțarea asupra susținerii
reclamantei, referitoare la inopozabilitatea față de aceasta a art. 6.22 din
Condițiile generale de asigurare, în condițiile în care reclamanta a renunțat
la capătul 2 de cerere privind nulitatea acestei clauze.
Intimata-reclamantă a
solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Astfel, calitatea procesuală
este una din condițiile necesare pentru ca o persoană, fizică sau morală, să
fie parte în procesul civil și pentru exercitarea acțiunii, alături de
afirmarea existenței dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat, respectiv a
unui raport juridic de drept material, care determină natura acțiunii și scopul
final al acesteia, prefigurând conținutul și cadrul procesului civil.
Cum calitatea
procesuală activă presupune existența unei identități între persoana
reclamantului și persoana care este titulară în raportul juridic dedus
judecății, și cum reclamanta a solicitat, conform primului capăt al cererii
introductive, despăgubiri ce decurg din polița de asigurare casco, încheiată
între pârâta
BCR
A. SA, în calitate de asigurător și BCR L. SA în calitate de asigurat,
beneficiar al poliței de asigurare, se constată
că aceasta, nefiind beneficiar al
asigurării, nu justifică legitimarea sa procesuală, în calitate de utilizator
al autoturismului ce a făcut obiectul menționatei polițe de asigurare, așa
încât, instanța de apel, a reținut, în mod greșit, că o atare legitimare este
dată de interesul său de a obține despăgubirile de către asigurat-locator în
contractul de leasing, în condițiile contractului de asigurare, știut fiind că
interesul pe care se sprijină calitatea procesuală activă are o existență
autonomă.
Este de observat că
reclamanta
SC
S.T. SRL, în exercițiul dreptului său de dispoziție procesuală, a renunțat la
judecata capătului al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost
precizat, referitor la constatarea nulității relative a art. 6.22 din
Condițiile generale
de asigurare, aspect de care, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc.
civ., tribunalul a luat act că, prin însăși cererea de apel, apelanta a
învederat că a renunțat la acest capăt de cerere, iar din cererea de
intervenție forțată a
SC
BCR L. SA
,
inițial formulată, din precizările aduse acesteia, ca și din examinarea actelor
și lucrărilor dosarului, nu rezultă că reclamanta a susținut inopozabilitatea
clauzei cuprinsă în art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, invocată de
pârâtă ca fiind exoneratoare de plată a despăgubirii.
Din această
perspectivă, apare de neînțeles afirmația instanței de apel, în sensul că prima
instanță nu s-a pronunțat în soluționarea cererii de intervenție forțată asupra
inopozabilității menționatei clauze față de reclamantă și a nesocotit, astfel,
exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Așa fiind, constatând
incidența, în cauză, a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (3) C.
proc. civ., va admite recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel,
pe care o modifică, în tot, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat
de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, iar, în conformitate cu art.
274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-apelantă, în culpă procesuală,
să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat,
solicitate și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul formulat de
pârâta
BCR
A. VIG SA București
,
împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 476 din 16 noiembrie 2009, pe
care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC S.T.
SRL București, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 840 din 15
ianuarie 2009.
Obligă intimata-reclamantă
SC S.T. SRL să plătească recurentei suma de 3.925 RON, cu titlu de cheltuieli
de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 decembrie 2010.