ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4389/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P rin cererea adresată Tribunalului București, înregistrată la data de 4 iunie 2007, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta BCR A. SA – Sucursala București, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 67.449 euro, (219.917,50 RON), reprezentând despăgubiri cuvenite conform poliței de asigurare facultativă a autovehiculului, dobânda legală aferentă acestei sume, conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data pronunțării acțiunii și până la data restituirii integrale a debitului și cheltuielile de judecată, precum și să constate nulitatea relativă a art. 6.22 din Condițiile generale, invocat de pârâtă drept clauză de excludere a plății dosarului de daune.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând, pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, pe fond, respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată. La data de 4 ianuarie 2008, reclamanta a depus la dosar cererea de introducere în cauză a SC BCR L. SA, cu motivarea că această societate are un interes propriu și comun cu al său în soluționarea cauzei ca o consecință a art. 3.22, art. 3.30, art. 3.21 și art. 3.22 din contractul de leasing nr. 14631 din 15 decembrie 2004, și a rezoluției asiguratorului nr. 23517 din 29 iunie 2006 privind refuzul acestuia de a achita despăgubirile datorate. Prin precizările depuse la dosar la data de 19 februarie 2008, reclamanta a arătat că menționata cerere de intervenție este o cerere de chemare în judecată, formulată în temeiul art. 57-59 C. proc.

civ., a SC BCR L. SA, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare, care are pretenții în ce o privește legate de autoturismul furat la data de 27 mai 2005, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie opozabilă, iar, cu referire la capătul al doilea al cererii introductive, a calificat nulitatea invocată ca fiind relativă, indicând ca temei de drept prevederile art. 960, art. 961, art. 977, art. 978, art. 979 și art. 985 C. civ. La data de 17 decembrie 2008 reclamanta, prin reprezentantul său legal, administratorul A.C., a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la judecata capătului al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost precizat, solicitând instanței să ia act de această renunțare în baza art. 246 C. proc.

civ. p rin sentința comercială nr. 480, pronunțată la data de 15 ianuarie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a luat act că reclamanta a renunțat la judecata capătului 2 de cerere, prin care a solicitat să se constate nulitatea relativă a art. 6.22 din Condițiile generale; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S.T. SRL în ce privește capătul 1 de cerere, având ca obiect pretenții, pe care l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă și a respins cererea reclamantei de chemare în judecată a intervenientei BCR L. SA, ca neîntemeiată. Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a renunțat la judecata capătului 2 al cererii, aspect de care a luat act conform art. 246 C. proc.

civ.; că, prin încheierea poliței de asigurare casco, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, nu s-a născut niciun drept subiectiv civil în patrimoniul acesteia, în calitate de utilizator al bunului dat în leasing, calitate ce nu-i conferă dreptul de a solicita plata indemnizației de asigurare, care revine doar beneficiarului acesteia. În ce privește cererea reclamantei de chemare în judecată a intervenientei BCR L. SA, tribunalul a reținut că, în contractul încheiat între BCR A. SA și BCR L. SA se stipulează la art. 6.22, drept clauză de excludere, situația în care a avut loc furtul total și nu se depun la asigurător seturile de chei originale, or, din actele dosarului, reiese că furtul a avut loc în timp ce autoturismul a fost lăsat descuiat în stradă cu motorul pornit și cu cheile în contact.

Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 476, pronunțată la data de 16 noiembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanta SC S.T. SRL împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelant, a reținut greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în calitate de utilizator al autoturismului, ce a făcut obiectul poliței de asigurare tip Casco, încheiat între locatorul BCR L. SA și BCR A. SA, de către prima instanță, considerând că legitimarea sa procesuală activă este dată de interesul acesteia de a obține despăgubirile de către locator în condițiile contractului de asigurare, dată fiind pasivitatea acestuia în relațiile cu societatea de asigurare; că tribunalul nu s-a pronunțat asupra susținerilor reclamantei cu privire la inopozabilitatea, față de aceasta, a clauzei cuprinse în art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, obligație prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ce nu putea fi înlăturată de împrejurarea că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind nulitatea acestei clauze, tocmai pe considerentul că nu îi este opozabilă. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata-pârâtă BCR A. VIG SA, invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a dat o soluționare nelegală excepției lipsei calității procesuale active, respinsă în considerarea unor argumente străine de natura pricinii, referitoare la existența unui interes în realizarea creanței și a unei pasivități a asiguratului, locator în contractul de leasing, și a reținut greșit încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. de către prima instanță, argumentată pe nepronunțarea asupra susținerii reclamantei, referitoare la inopozabilitatea față de aceasta a art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, în condițiile în care reclamanta a renunțat la capătul 2 de cerere privind nulitatea acestei clauze. Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului. Recursul este fondat. Astfel, calitatea procesuală este una din condițiile necesare pentru ca o persoană, fizică sau morală, să fie parte în procesul civil și pentru exercitarea acțiunii, alături de afirmarea existenței dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat, respectiv a unui raport juridic de drept material, care determină natura acțiunii și scopul final al acesteia, prefigurând conținutul și cadrul procesului civil.

Cum calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titulară în raportul juridic dedus judecății, și cum reclamanta a solicitat, conform primului capăt al cererii introductive, despăgubiri ce decurg din polița de asigurare casco, încheiată între pârâta BCR A. SA, în calitate de asigurător și BCR L. SA în calitate de asigurat, beneficiar al poliței de asigurare, se constată că aceasta, nefiind beneficiar al asigurării, nu justifică legitimarea sa procesuală, în calitate de utilizator al autoturismului ce a făcut obiectul menționatei polițe de asigurare, așa încât, instanța de apel, a reținut, în mod greșit, că o atare legitimare este dată de interesul său de a obține despăgubirile de către asigurat-locator în contractul de leasing, în condițiile contractului de asigurare, știut fiind că interesul pe care se sprijină calitatea procesuală activă are o existență autonomă.

Este de observat că reclamanta SC S.T. SRL, în exercițiul dreptului său de dispoziție procesuală, a renunțat la judecata capătului al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost precizat, referitor la constatarea nulității relative a art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, aspect de care, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act că, prin însăși cererea de apel, apelanta a învederat că a renunțat la acest capăt de cerere, iar din cererea de intervenție forțată a SC BCR L. SA , inițial formulată, din precizările aduse acesteia, ca și din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, nu rezultă că reclamanta a susținut inopozabilitatea clauzei cuprinsă în art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, invocată de pârâtă ca fiind exoneratoare de plată a despăgubirii.

Din această perspectivă, apare de neînțeles afirmația instanței de apel, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat în soluționarea cererii de intervenție forțată asupra inopozabilității menționatei clauze față de reclamantă și a nesocotit, astfel, exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, constatând incidența, în cauză, a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel, pe care o modifică, în tot, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, iar, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va obliga intimata-apelantă, în culpă procesuală, să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, solicitate și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta BCR A. VIG SA București , împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 476 din 16 noiembrie 2009, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC S.T. SRL București, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 840 din 15 ianuarie 2009. Obligă intimata-reclamantă SC S.T. SRL să plătească recurentei suma de 3.925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.