ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4389/2010

HOTĂRÂRE
15.12.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4389/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P

rin cererea adresată

Tribunalului București, înregistrată la data de 4 iunie 2007, astfel cum a fost

precizată, reclamanta

SC

S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta

BCR A. SA – Sucursala București, solicitând

ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 67.449 euro, (219.917,50 RON),

reprezentând despăgubiri cuvenite conform poliței de asigurare facultativă a

autovehiculului, dobânda legală aferentă acestei sume, conform O.G. nr. 9/2000,

începând cu data pronunțării acțiunii și până la data restituirii integrale a

debitului și cheltuielile de judecată, precum și să constate nulitatea relativă

a art. 6.22 din Condițiile generale, invocat de pârâtă drept clauză de

excludere a plății dosarului de daune.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând, pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în

judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar,

pe fond, respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată.

La data de 4 ianuarie

2008, reclamanta a depus la dosar cererea de introducere în cauză a SC BCR L.

SA, cu motivarea că această societate are un interes propriu și comun cu al său

în soluționarea cauzei ca o consecință a art. 3.22, art. 3.30, art. 3.21 și

art. 3.22 din contractul de leasing nr. 14631 din 15 decembrie 2004, și a

rezoluției asiguratorului nr. 23517 din 29 iunie 2006 privind refuzul acestuia

de a achita despăgubirile datorate.

Prin precizările

depuse la dosar la data de 19 februarie 2008, reclamanta a arătat că menționata

cerere de intervenție este o cerere de chemare în judecată, formulată în

temeiul art. 57-59 C. proc. civ., a SC BCR L. SA, în calitate de beneficiar al

poliței de asigurare, care are pretenții în ce o privește legate de

autoturismul furat la data de 27 mai 2005, pentru ca hotărârea ce se va

pronunța să-i fie opozabilă, iar, cu referire la capătul al doilea al cererii

introductive, a calificat nulitatea invocată ca fiind relativă, indicând ca

temei de drept prevederile art. 960, art. 961, art. 977, art. 978, art. 979 și

art. 985 C. civ.

La data de 17

decembrie 2008 reclamanta, prin reprezentantul său legal, administratorul A.C.,

a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la judecata capătului

al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost precizat, solicitând

instanței să ia act de această renunțare în baza art. 246 C. proc. civ.

p

rin sentința

comercială nr. 480, pronunțată la data de 15 ianuarie 2009, secția a VI-a

comercială a Tribunalului București a luat act că reclamanta a renunțat la

judecata capătului 2 de cerere, prin care a solicitat să se constate nulitatea

relativă a art. 6.22 din Condițiile generale; a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei

SC S.T. SRL în ce privește capătul 1 de

cerere, având ca obiect pretenții, pe care l-a respins ca fiind formulat de o

persoană fără calitate procesuală activă și a respins cererea reclamantei de

chemare în judecată a

intervenientei

BCR L. SA, ca neîntemeiată.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamanta a renunțat la judecata capătului 2 al

cererii, aspect de care a luat act conform art. 246 C. proc. civ.; că, prin

încheierea poliței de asigurare casco, pe care reclamanta și-a întemeiat

pretențiile, nu s-a născut niciun drept subiectiv civil în patrimoniul

acesteia, în calitate de utilizator al bunului dat în leasing, calitate ce nu-i

conferă dreptul de a solicita plata indemnizației de asigurare, care revine

doar beneficiarului acesteia. În ce privește cererea reclamantei de chemare în

judecată a intervenientei BCR L. SA, tribunalul a reținut că, în contractul încheiat

între BCR A. SA și BCR L. SA se stipulează la art. 6.22, drept clauză de

excludere, situația în care a avut loc furtul total și nu se depun la

asigurător seturile de chei originale, or, din actele dosarului, reiese că

furtul a avut loc în timp ce autoturismul a fost lăsat descuiat în stradă cu

motorul pornit și cu cheile în contact.

Secția a V-a

comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 476,

pronunțată la data de

16 noiembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanta SC S.T. SRL împotriva

sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel, analizând sentința apelată prin prisma

criticilor invocate de apelant, a reținut greșita soluționare a excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei în calitate de utilizator al

autoturismului, ce a făcut obiectul poliței de asigurare tip Casco, încheiat

între locatorul

BCR

procesuală activă este dată de interesul acesteia de a obține despăgubirile de

către locator în condițiile contractului de asigurare, dată fiind pasivitatea

acestuia în relațiile cu societatea de asigurare; că tribunalul nu s-a

pronunțat asupra susținerilor reclamantei cu privire la inopozabilitatea, față

de aceasta, a clauzei cuprinse în art. 6.22 din Condițiile generale de

asigurare, obligație prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce nu putea fi

înlăturată de împrejurarea că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind

nulitatea acestei clauze, tocmai pe considerentul că nu îi este opozabilă.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs intimata-pârâtă BCR A. VIG SA, invocând, în drept,

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a dat o soluționare

nelegală excepției lipsei calității procesuale active, respinsă în considerarea

unor argumente străine de natura pricinii, referitoare la existența unui

interes în realizarea creanței și a unei pasivități a asiguratului, locator în

contractul de leasing, și a reținut greșit încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. de către prima instanță, argumentată pe nepronunțarea asupra susținerii

reclamantei, referitoare la inopozabilitatea față de aceasta a art. 6.22 din

Condițiile generale de asigurare, în condițiile în care reclamanta a renunțat

la capătul 2 de cerere privind nulitatea acestei clauze.

Intimata-reclamantă a

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.

Recursul este fondat.

Astfel, calitatea procesuală

este una din condițiile necesare pentru ca o persoană, fizică sau morală, să

fie parte în procesul civil și pentru exercitarea acțiunii, alături de

afirmarea existenței dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat, respectiv a

unui raport juridic de drept material, care determină natura acțiunii și scopul

final al acesteia, prefigurând conținutul și cadrul procesului civil.

Cum calitatea

procesuală activă presupune existența unei identități între persoana

reclamantului și persoana care este titulară în raportul juridic dedus

judecății, și cum reclamanta a solicitat, conform primului capăt al cererii

introductive, despăgubiri ce decurg din polița de asigurare casco, încheiată

între pârâta

BCR

beneficiar al poliței de asigurare, se constată

că aceasta, nefiind beneficiar al

asigurării, nu justifică legitimarea sa procesuală, în calitate de utilizator

al autoturismului ce a făcut obiectul menționatei polițe de asigurare, așa

încât, instanța de apel, a reținut, în mod greșit, că o atare legitimare este

dată de interesul său de a obține despăgubirile de către asigurat-locator în

contractul de leasing, în condițiile contractului de asigurare, știut fiind că

interesul pe care se sprijină calitatea procesuală activă are o existență

autonomă.

Este de observat că

reclamanta

SC

S.T. SRL, în exercițiul dreptului său de dispoziție procesuală, a renunțat la

judecata capătului al doilea al cererii introductive, astfel cum a fost

precizat, referitor la constatarea nulității relative a art. 6.22 din

Condițiile generale

de asigurare, aspect de care, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc.

civ., tribunalul a luat act că, prin însăși cererea de apel, apelanta a

învederat că a renunțat la acest capăt de cerere, iar din cererea de

intervenție forțată a

SC

,

inițial formulată, din precizările aduse acesteia, ca și din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, nu rezultă că reclamanta a susținut inopozabilitatea

clauzei cuprinsă în art. 6.22 din Condițiile generale de asigurare, invocată de

pârâtă ca fiind exoneratoare de plată a despăgubirii.

Din această

perspectivă, apare de neînțeles afirmația instanței de apel, în sensul că prima

instanță nu s-a pronunțat în soluționarea cererii de intervenție forțată asupra

inopozabilității menționatei clauze față de reclamantă și a nesocotit, astfel,

exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, constatând

incidența, în cauză, a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (3) C.

proc. civ., va admite recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel,

pe care o modifică, în tot, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat

de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, iar, în conformitate cu art.

274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-apelantă, în culpă procesuală,

să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat,

solicitate și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

Admite

recursul formulat de

pârâta

BCR

,

împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 476 din 16 noiembrie 2009, pe

care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC S.T.

SRL București, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 840 din 15

ianuarie 2009.

Obligă intimata-reclamantă

SC S.T. SRL să plătească recurentei suma de 3.925 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2010.

Sursă