ÎCCJ, decizie (scj.ro #82783)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82783) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum superior valorii bunului.
Modalitatea de calcul a despăgubirii
Cuprins pe materii:
Drept comercial. Contracte
Index alfabetic:
acțiune în pretenții
-
contract de asigurare
-
cuantumul indemnizației
Legea nr.
136/1995, art. 9, art. 24, art. 27
Din economia dispozițiilor Legii nr. 136/1995 reiese faptul că
valoarea despăgubirilor acordate de asigurător în cazul producerii
riscului asigurat nu poate depăși valoarea bunului din momentul
producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a
făcut asigurarea.
Astfel,
împrejurarea că asigurătorul a acceptat să asigure
bunul la o valoare mai mare decât cea de achiziție a acestuia nu poate fi
invocată ca temei al reducerii cuantumului despăgubirii la o
sumă mai mică decât cuantumul indemnizației de asigurare
convenită prin poliță, în lipsa unei clauze asumate de ambele
părți în acest sens.
Secția a II-a
civilă, Decizia nr. 103 din 17 ianuarie 2013
Prin
sentința comercială nr. 6891 din 25.05.2011, pronunțată de
Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, a fost
admisă acțiunea formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu
cu pârâta SC G.A. SA, fiind obligată pârâta să plătească
reclamantului suma de 45.504 euro în echivalent lei, reprezentând
despăgubire, precum și suma de 6.240 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a
reținut, în rezumat, că reclamantul a solicitat plata
indemnizației de asigurare de la pârâtă ca urmare a avarierii totale
a autoturismului proprietatea sa, iar, potrivit art. 10.1 din condițiile
generale de asigurare, stabilirea și plata despăgubirilor se fac de
către SC A. SA în baza documentației complete privind cauzele și
împrejurările în care s-a produs riscul asigurat, precum și
întinderea pagubei. Conform art. 10.2 despăgubirea nu poate
depăși suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei
și nici valoarea reală a autovehiculului la data producerii riscului
asigurat. Conform art. 10.10, în cazul unei daune majore, când aceasta se
tratează ca daună totală, asigurătorul nu este obligat
să preia autovehiculul asigurat avariat, în acest caz cuantumul
despăgubirii va fi redus cu valoarea pieselor ce se mai pot
întrebuința sau valorifica și care vor rămâne în continuare în
posesia asiguratului, a eventualei franșize și a tuturor sumelor
rămase de achitat.
De asemenea, conform înscrisului depus la dosarul cauzei de către
reclamant în data de 25.05.2011, pârâta a fost notificată cu privire la
producerea accidentului în data de 23.02.2009, astfel că pretențiile
reclamantului au fost apreciate ca întemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal,
apelanta-pârâtă SC G.A. SA care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Examinând apelul declarat de către pârâta SC G.A. SA, Curtea de Apel a
apreciat că acesta este nefondat, având în vedere, în esență,
următoarele considerente:
În
speță, la data de 20.02.2009, s-a produs riscul asigurat cu privire
la autoturismul marca Audi A8 asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Reclamantul D.P., în calitate de asigurat, și pârâta-apelantă, în
calitate de asigurator, au încheiat polița de asigurare seria A nr. 556989
din 23.12.2008 pentru autoturismul marca Audi, suma asigurată fiind de
57.084 euro, iar prima de asigurare fiind de 3.830 euro.
Conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit
încheiat în data de 14.09.2009 de către reclamant, autoturismul marca Audi
A8 a fost înstrăinat, prețul fiind de 5.000 euro.
Potrivit art. 1 pct. 1.2 din Condițiile generale privind asigurarea de
avarii a autovehiculelor, în baza contractului de asigurare, asiguratul se
obliga să plătească prima de asigurare asigurătorului, iar
acesta preia riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la
producerea evenimentului asigurat, să plătească asiguratului
despăgubirea cuvenită, la art. 5 fiind menționate riscurile care
se pot produce și pentru care asiguratul poate fi despăgubit.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară –
specialitatea autovehicule circulație rutieră, prin care s-a
răspuns la toate obiectivele stabilite, iar în ședința
publică din data de 02.02.2011 instanța de fond a încuviințat
cererea pârâtei și a suplimentat obiectivele expertizei cu un nou
obiectiv, respectiv acela de a se preciza valoarea pieselor ce se mai pot
întrebuința sau valorifica, și la care expertul a răspuns,
considerente pentru care criticile apelantei care vizează expertiza au
fost apreciate ca nefondate.
Curtea de Apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor
art. 10.1, 10.2 și 10.10 din condițiile de asigurare, ca și
instanța de fond.
Instanța de apel a stabilit că art. 10.2 din Condițiile generale
nu reprezintă o normă imperativă care reglementează doar
faptul că despăgubirea nu poate depăși valoarea reală
a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat, cum a invocat
apelanta, ci această normă vizează trei aspecte:
despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut
asigurarea, nici cuantumul pagubei și nici valoarea reală a
autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat, aspecte care, prin
corelație, limitează la depășirea valorii sumei celei mai
mari, în speță, suma la care s-a făcut asigurarea.
S-a apreciat de către instanța de apel, având în vedere și
dispozițiile art. 10.10. din condițiile generale (cazul unei daune
majore când aceasta se tratează ca daună totală), că în mod
corect instanța de fond a obligat-o pe pârâta-apelantă să
plătească reclamantului suma de 45.504 euro în echivalent lei
reprezentând despăgubire, sumă calculată ca fiind diferența
între suma asigurată de 57.084 euro și primele de asigurare în valoare
de 3.190 euro, prețul obținut de reclamant din vânzarea
autoturismului 5.000 euro și franșiza de 100 euro.
În consecință, prin decizia civilă nr. 48 din 2.02.2012, Curtea
de Apel București, Secția a V-a civilă, a respins apelul formulat
de apelanta-pârâtă ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC G.A. SA
care a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, arătând că
despăgubirea nu poate depăși valoarea reală a
autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, conform
condițiilor de asigurare însușite de reclamant.
Recurenta a apreciat că, în cauză, nu au fost respectate
următoarele prevederi legale: art. 9, art. 24 și art. 27 din Legea
nr. 136/1995, care obligă instanța să acorde despăgubiri la
valoarea reală a bunului la data producerii evenimentului, și nu la
valoarea sumei asigurate.
S-a învederat și împrejurarea că s-a formulat o plângere penală
la Serviciul de investigare fraude, motiv pentru care nu au fost respectate
prevederile contractuale referitoare la neacordarea de despăgubiri în
cazul existenței unei plângeri penale referitoare la pricină.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de nelegalitate
invocate, care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile Legii nr.
136/1995, în forma în vigoare la data producerii evenimentului asigurat,
stabilind că valoarea despăgubirilor acordate de asigurător nu
poate depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului
asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut
asigurarea.
Interpretarea corelativă atât a dispozițiilor art. 27 din lege, cât
și a prevederilor contractuale conduce fără echivoc la concluzia
că despăgubirea nu poate depăși valoarea cea mai mare,
reprezentată de suma la care s-a făcut asigurarea.
De altfel, chiar în cuprinsul condițiilor generale de asigurare emise de
asigurător se arată că autovehiculele se asigură la
valoarea reală a acestora la data încheierii sau reînnoirii
asigurării, iar această valoare reală se stabilește în
raport de vechimea și uzura vehiculului.
În ceea ce privește valoarea bunului, instanța de recurs
apreciază că, față de data încheierii poliței –
23.12.2008 și data producerii riscului asigurat – 20.02.2009, aceasta este
cea la care a fost evaluat autoturismul de asigurător în vederea
stabilirii primelor de asigurare, întrucât nu poate exista o evaluare a bunului
în vederea încasării primelor de asigurare și alta în vederea
acordării despăgubirilor.
Împrejurarea că asigurătorul a acceptat să asigure bunul la o
valoare mai mare decât cea de achiziție a acestuia nu poate fi
invocată ca temei al reducerii cuantumului despăgubirii la o
sumă mai mică decât cuantumul indemnizației de asigurare
convenită prin poliță, în lipsa unei clauze asumate de ambele
părți în acest sens.
În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod just
instanța de apel a stabilit că pârâta nu și-a îndeplinit
obligația de plată a despăgubirii în caz de daună,
asumată contractual și corelativă dreptului de a încasa primele
de asigurare.
Interpretarea dată se circumscrie și prevederilor art. 9 și 24
din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora prin contractul de asigurare
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului,
iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să
plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau
terțului păgubit
despăgubirea ori suma asigurată
,
denumită indemnizație, rezultată din contractul de asigurare
încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele
convenite.
Referitor la critica privind formularea unei plângeri penale, instanța de
recurs apreciază că aceasta este formulată
omisso medio
,
neputând fi cercetată întrucât nu a făcut obiect al criticilor
dezvoltate în apel.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei s-a dispus, în temeiul art. 274
C. proc. civ., obligarea acesteia la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de
judecată către intimat.