ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3794/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 461 din 8 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor SC R.A.T. SRL și SC A. SA, pentru pretenții ca prematur introdusă, fiind admisă în parte față de pârâta SC B.C.R.L. SA, care a fost obligată să plătească acesteia următoarele sume: 450.631.888 ROL despăgubiri de asigurare și 28.344.746 ROL reprezentând actualizarea despăgubirii cu rata inflației pe perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005, precum și actualizarea despăgubirilor în continuare, până la plata efectivă. Pârâta SC B.C.R.L.

SA a fost obligată la 25.624.533 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă. Cererea de intervenție introdusă de intervenienta C.M., a fost anulată ca netimbrată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, analizând materialul probator administrat a reținut: În baza contractului de leasing încheiat cu pârâta B.C.R.L. SA, reclamanta a plătit avansul de 418.841.145 lei pentru autoturismul S.I. În urma unui accident de circulație ce a avut loc la data de 6 decembrie 2003, autoturismul a fost avariat 100 %, pârâta încasând de la pârâta A. o despăgubire de 1.603.513.548 ROL. Conform art. 3.22 din contractul de leasing, în caz de daună, locatorul va reține, din despăgubirea achitată de societatea de asigurări o sumă echivalentă cu diferența dintre valoarea inițială a bunului, din care se vor scădea valoarea avansului și valoarea redevențelor, utilizatorul urmând să încaseze diferența de valoare între despăgubire și suma cuvenită locatorului.

Pe acest considerente pârâta B.C.R.L. SA a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 450.631.888 ROL despăgubiri de asigurare, actualizate cu rata inflației, stabilită în cuantum de 28.344.746 ROL, pentru perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005 și în continuare până la plata efectivă capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosință a fost respinsă întrucât, s-a apreciat că lipsa de folosință nu îi este imputabilă acestei pârâte, ea fiind datorată pieirii bunului. S-a reținut că pârâta B.C.R.L. SA nu a formulat cerere reconvențională, cu privire la sumele de bani, pretins a fi datorate de reclamantă, pentru diferență contract, cheltuieli de închidere leasing și chirie epavă.

Față de pârâtele SC R.A.T. SRL și SC A. SA acțiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, pe considerentul nerealizării procedurii de conciliere. Cererea de intervenție a fost anulată, ca netimbrată, față de împrejurarea că intervenienta C.M. nu a achitat taxa de timbru stabilită de instanță. În termen legal, împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta, pârâta SC B.C.R.L. SA și intervenienta. Reclamanta a criticat sentința pentru netemeinicie, în ceea ce privește stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor datorate de pârâta apelantă și pentru nelegalitate în ceea ce privește respingerea capătului de cerere pentru lipsa folosinței bunului și anularea cererii de intervenție ca netimbrată.

În motivarea apelului, apelanta B.C.R.L. SA a susținut că sentința este nelegală pentru următoarele considerente: - instanța a ignorat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 571/2003, situație în care nu a reținut că reclamanta apelantă în calitate de utilizator al bunului datorează la sfârșitul contractului de leasing, toate cheltuielile vamale și orice alte taxe datorate statului; - instanța nu a avut în vedere prevederile art. 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 potrivit cărora, în lipsa unei stipulații contrare în contract, utilizatorul este obligat să-și asume toate obligațiile care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite și continuarea plăților cu titlu de rată de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing; - în mod greșit în cauză nu s-a făcut compensația legală.

Apelanta intervenientă, critică sentința pentru faptul că, nu i s-a pus în vedere în mod legal să timbreze cererea, cauza fiind soluționată cu lipsă de procedură. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia comercială nr. 22 din 17 ianuarie 2007, a respins apelurile ca nefondate. Referitor la motivele de apel invocate de reclamanta apelantă, Curtea a reținut că în mod legal, instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., față de pârâta intimată A. Respingerea cererii privind plata despăgubirilor solicitate, pentru lipsa de folosință a bunului s-a făcut legal, în condițiile în care bunul nu a pierit din culpa pârâtei B.C.R.L.

SRL. Instanța a respins apelul acestei pârâte reținând: - prevederile legale invocate în cauză și anume art. 27 din O.G. nr. 51/1997 nu sunt aplicabile, deoarece apelanta reclamantă, nu mai putea opta pentru cumpărarea autoturismului, dată fiind avarierea acestuia în proporție de 100 %; - în ceea ce privește incidența articolului 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 s-a reținut că suma primită cu titlu de indemnizația de asigurare, a luat loc bunului pierit, astfel că achitarea, după pieirea acestuia, în continuare, a ratelor de leasing ar însemna o îmbogățire fără justă cauză; - în cauză nu au fost întrunite condițiile pentru a opera compensarea legală în raport de prevederile art. 1144 și următoarele C. civ.

Instanța a înlăturat critica apelantei interveniente, apreciind că la fond în mod legal, la data de 16 martie 2005, i s-a pus în vedere să timbreze cererea, acordându-i-se mai multe termene pentru satisfacerea taxei de timbru. Cum intervenienta nu a achitat această taxă, cererea a fost legal anulată ca netimbrată. Împotriva acestei decizii reclamanta și intervenienta au declarat recurs în termen legal prin avocat B.C. cât și peste acest termen prin avocat L.I. Prin recursul inițial, declarat de recurenți se invocă nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prima critică, vizează ignorarea de către instanța de apel a dovezilor privind realizarea procedurii de conciliere prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., față de pârâtele SC A. SA și SC R.A.T. SRL, dovezi existente la dosarul de fond. Cea de-a doua critică, privește calificarea greșită a cererii față de SC A. SA care are un caracter subrogator întemeiată pe prevederile art. 974 C. civ., situație în care prevederile art. 720 1 C. proc. civ., deveneau inaplicabile și anularea greșită ca netimbrată a cererii de intervenție, de îndată ce taxa de timbru se achitase pentru cererea de obligare la daune morale, cerere la care SC M. SA a renunțat, taxa urmând a se considera achitată pentru cererea intervenientei care avea același obiect. În esență aceste critici de nelegalitate sunt reluate și în cel de-al doilea recurs. Primul recurs este nefondat.

Deși își întemeiază prima critică pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din modul cum este susținută, aceasta este o critică ce vizează netemeinicia, de îndată ce recurenții susțin că în apel nu au fost analizate probele ce dovedesc realizarea cerințelor legale prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Or, în recurs, dat fiind caracterul acestei căi de atac nu se poate reanaliza starea de fapt, prin prisma criticii formulate. Critica întemeiată în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca nefondată. Instanța de apel, așa cum rezultă din considerentele deciziei, a argumentat judicios, că îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., se cer a fi realizate atât în cadrul unei acțiuni în pretenții cât și în cazul unei acțiuni întemeiate pe prevederile art. 974 C. civ.

Cum acțiunea îndreptată împotriva intimatei pârâte A. este o acțiune principală evaluabilă în bani, și cum nu s-a realizat procedura concilierii directe, instanța de apel a confirmat întemeiat sentința. Și critica vizând anularea cererii de intervenție ca netimbrată este nefondată. Această cerere a fost introdusă la 13 decembrie 2004 și se solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.500.000.000 ROL, reprezentând daune morale pentru pierderea capacității de muncă cu 30 %. Intervenientei i s-a pus în vedere achitarea taxei de timbru la mai multe termene, ultimul fiind la 11 mai 2005 când i s-a cerut avocatului acesteia să facă dovada achitării acestei taxe. Reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere prin care solicită aceleași daune pentru sine, însă nu poate susține că legal de taxa de timbru achitată se putea folosi intervenienta.

Cele două cereri au fost făcute de părți cu calități și interese distincte, iar obligația legală de plata taxei de timbru subzistă pentru fiecare. Cum intervenienta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și cum cauza a fost soluționată cu procedura completă, în mod legal s-a menținut soluția adoptată la fond față de această cerere. Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Din dosarul cauzei rezultă că aceiași recurenți au introdus recurs împotriva aceleiași decizii și prin avocat L.I. înregistrat la 27 februarie 2007. Cum decizia le-a fost comunicată recurenților la 5 februarie 2007, față de termenul legal prevăzut pentru introducerea recursului de art. 301 C. proc.

civ., acest recurs urmează a se constata ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M. SA Piatra Neamț și de intervenienta C.M. făcut prin avocat B.C. împotriva deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Respinge ca tardive recursurile declarate de reclamanta SC M. SA Piatra Neamț și de intervenienta C.M. făcute prin avocat L.I. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2007.