ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3794/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

461 din 8 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva

pârâtelor SC R.A.T. SRL și SC A. SA, pentru pretenții ca prematur introdusă,

fiind admisă în parte față de pârâta SC B.C.R.L. SA, care a fost obligată să

plătească acesteia următoarele sume: 450.631.888 ROL despăgubiri de asigurare

și 28.344.746 ROL reprezentând actualizarea despăgubirii cu rata inflației pe

perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005, precum și actualizarea despăgubirilor

în continuare, până la plata efectivă.

Pârâta SC B.C.R.L. SA a fost

obligată la 25.624.533 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea de intervenție

introdusă de intervenienta C.M., a fost anulată ca netimbrată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond, analizând materialul probator administrat a

reținut:

În baza contractului de

leasing încheiat cu pârâta B.C.R.L. SA, reclamanta a plătit avansul de

418.841.145 lei pentru autoturismul S.I.

În urma unui accident de

circulație ce a avut loc la data de 6 decembrie 2003, autoturismul a fost

avariat 100 %, pârâta încasând de la pârâta A. o despăgubire de 1.603.513.548

ROL.

Conform art. 3.22 din

contractul de leasing, în caz de daună, locatorul va reține, din despăgubirea

achitată de societatea de asigurări o sumă echivalentă cu diferența dintre

valoarea inițială a bunului, din care se vor scădea valoarea avansului și

valoarea redevențelor, utilizatorul urmând să încaseze diferența de valoare între

despăgubire și suma cuvenită locatorului.

Pe acest considerente pârâta

B.C.R.L. SA a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 450.631.888 ROL

despăgubiri de asigurare, actualizate cu rata inflației, stabilită în cuantum

de 28.344.746 ROL, pentru perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005 și în

continuare până la plata efectivă capătul de cerere referitor la contravaloarea

lipsei de folosință a fost respinsă întrucât, s-a apreciat că lipsa de

folosință nu îi este imputabilă acestei pârâte, ea fiind datorată pieirii

bunului.

S-a reținut că pârâta B.C.R.L.

SA nu a formulat cerere reconvențională, cu privire la sumele de bani, pretins

a fi datorate de reclamantă, pentru diferență contract, cheltuieli de închidere

leasing și chirie epavă.

Față de pârâtele SC R.A.T.

SRL și SC A. SA acțiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, pe

considerentul nerealizării procedurii de conciliere.

Cererea de intervenție a

fost anulată, ca netimbrată, față de împrejurarea că intervenienta C.M. nu a

achitat taxa de timbru stabilită de instanță.

În termen legal, împotriva

acestei sentințe, au declarat apel reclamanta, pârâta SC B.C.R.L. SA și

intervenienta.

Reclamanta a criticat

sentința pentru netemeinicie, în ceea ce privește stabilirea greșită a

cuantumului despăgubirilor datorate de pârâta apelantă și pentru nelegalitate

în ceea ce privește respingerea capătului de cerere pentru lipsa folosinței

bunului și anularea cererii de intervenție ca netimbrată.

În motivarea apelului,

apelanta B.C.R.L. SA a susținut că sentința este nelegală pentru următoarele

considerente:

- instanța a ignorat

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 571/2003, situație în care nu a reținut că

reclamanta apelantă în calitate de utilizator al bunului datorează la sfârșitul

contractului de leasing, toate cheltuielile vamale și orice alte taxe datorate

statului;

- instanța nu a avut în

vedere prevederile art. 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 potrivit cărora, în

lipsa unei stipulații contrare în contract, utilizatorul este obligat să-și

asume toate obligațiile care decurg din folosirea bunului direct sau prin

prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului

utilizat, din cauze fortuite și continuarea plăților cu titlu de rată de

leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;

- în mod greșit în cauză nu

s-a făcut compensația legală.

Apelanta intervenientă,

critică sentința pentru faptul că, nu i s-a pus în vedere în mod legal să

timbreze cererea, cauza fiind soluționată cu lipsă de procedură.

Analizând temeinicia și

legalitatea sentinței în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia

comercială nr. 22 din 17 ianuarie 2007, a respins apelurile ca nefondate.

Referitor la motivele de

apel invocate de reclamanta apelantă, Curtea a reținut că în mod legal, instanța

a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a

concilierii, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., față de pârâta

intimată A.

Respingerea cererii privind

plata despăgubirilor solicitate, pentru lipsa de folosință a bunului s-a făcut

legal, în condițiile în care bunul nu a pierit din culpa pârâtei B.C.R.L. SRL.

Instanța a respins apelul

acestei pârâte reținând:

- prevederile legale

invocate în cauză și anume art. 27 din O.G. nr. 51/1997 nu sunt aplicabile,

deoarece apelanta reclamantă, nu mai putea opta pentru cumpărarea

autoturismului, dată fiind avarierea acestuia în proporție de 100 %;

- în ceea ce privește

incidența articolului 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 s-a reținut că suma

primită cu titlu de indemnizația de asigurare, a luat loc bunului pierit,

astfel că achitarea, după pieirea acestuia, în continuare, a ratelor de leasing

ar însemna o îmbogățire fără justă cauză;

- în cauză nu au fost

întrunite condițiile pentru a opera compensarea legală în raport de prevederile

art. 1144 și următoarele C. civ.

Instanța a înlăturat critica

apelantei interveniente, apreciind că la fond în mod legal, la data de 16

martie 2005, i s-a pus în vedere să timbreze cererea, acordându-i-se mai multe

termene pentru satisfacerea taxei de timbru.

Cum intervenienta nu a

achitat această taxă, cererea a fost legal anulată ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii

reclamanta și intervenienta au declarat recurs în termen legal prin avocat B.C.

cât și peste acest termen prin avocat L.I.

Prin recursul inițial,

declarat de recurenți se invocă nelegalitatea deciziei în raport de prevederile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prima critică, vizează

ignorarea de către instanța de apel a dovezilor privind realizarea procedurii

de conciliere prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., față de pârâtele

SC A. SA și SC R.A.T. SRL, dovezi existente la dosarul de fond.

Cea de-a doua critică,

privește calificarea greșită a cererii față de SC A. SA care are un caracter

subrogator întemeiată pe prevederile art. 974 C. civ., situație în care

prevederile art. 720

1

C. proc. civ., deveneau inaplicabile și

anularea greșită ca netimbrată a cererii de intervenție, de îndată ce taxa de

timbru se achitase pentru cererea de obligare la daune morale, cerere la care

SC M. SA a renunțat, taxa urmând a se considera achitată pentru cererea

intervenientei care avea același obiect.

În esență aceste critici de

nelegalitate sunt reluate și în cel de-al doilea recurs.

Primul recurs este nefondat.

Deși își întemeiază prima

critică pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din modul cum este

susținută, aceasta este o critică ce vizează netemeinicia, de îndată ce

recurenții susțin că în apel nu au fost analizate probele ce dovedesc

realizarea cerințelor legale prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Or, în recurs, dat fiind

caracterul acestei căi de atac nu se poate reanaliza starea de fapt, prin

prisma criticii formulate.

Critica întemeiată în raport

de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca

nefondată.

Instanța de apel, așa cum

rezultă din considerentele deciziei, a argumentat judicios, că îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., se cer a fi

realizate atât în cadrul unei acțiuni în pretenții cât și în cazul unei acțiuni

întemeiate pe prevederile art. 974 C. civ.

Cum acțiunea îndreptată

împotriva intimatei pârâte A. este o acțiune principală evaluabilă în bani, și

cum nu s-a realizat procedura concilierii directe, instanța de apel a confirmat

întemeiat sentința.

Și critica vizând anularea

cererii de intervenție ca netimbrată este nefondată.

Această cerere a fost

introdusă la 13 decembrie 2004 și se solicită obligarea pârâtelor la plata

sumei de 1.500.000.000 ROL, reprezentând daune morale pentru pierderea capacității

de muncă cu 30 %.

Intervenientei i s-a pus în

vedere achitarea taxei de timbru la mai multe termene, ultimul fiind la 11 mai

2005 când i s-a cerut avocatului acesteia să facă dovada achitării acestei

taxe.

Reclamanta a renunțat la

judecarea capătului de cerere prin care solicită aceleași daune pentru sine,

însă nu poate susține că legal de taxa de timbru achitată se putea folosi

intervenienta.

Cele două cereri au fost

făcute de părți cu calități și interese distincte, iar obligația legală de plata

taxei de timbru subzistă pentru fiecare.

Cum intervenienta nu s-a

conformat dispozițiilor instanței și cum cauza a fost soluționată cu procedura

completă, în mod legal s-a menținut soluția adoptată la fond față de această

cerere.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

Din dosarul cauzei rezultă

că aceiași recurenți au introdus recurs împotriva aceleiași decizii și prin

avocat L.I. înregistrat la 27 februarie 2007.

Cum decizia le-a fost comunicată

recurenților la 5 februarie 2007, față de termenul legal prevăzut pentru

introducerea recursului de art. 301 C. proc. civ., acest recurs urmează a se

constata ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC M. SA Piatra Neamț și de intervenienta C.M.

făcut prin avocat B.C. împotriva deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge ca tardive

recursurile declarate de reclamanta SC M. SA Piatra Neamț și de intervenienta C.M.

făcute prin avocat L.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2007.