ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2606/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 decembrie 1999, reclamanta SC C.H. SRL Constanța a chemat în judecată pe pârâta, SC A.S.R. SA, sucursala Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească diferența de 7.458.642 lei ce i se cuvine, pentru reparațiile anterior executate la un autoturism asigurat și avariat, cu penalități de întârziere în sumă de 38.995.024 lei și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza poliței de asigurare încheiată între SC E. SRL Constanța și pârâta SC A.S.I.R. SA, sucursala Constanța, având ca obiect asigurarea autoturismului Skoda Octavia, s-a convenit asupra despăgubirilor datorate de asigurător asiguratului, în eventualitatea producerii unui accident rutier.

Cum, riscul asigurat s-a produs, SC E. SRL a apelat la reclamantă pentru executarea lucrărilor de reparații, așa cum acestea au fost nominalizate în procesul-verbal de constatare din 31 mai 1999, semnat și de reprezentanții pârâtei, și al căror cost s-a cifrat la suma totală de 12.390.000 lei. Cu toate acestea, pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanța, a acceptat numai parțial la plată factura nr. 5359690 din 1999, în sensul că, din totalul contravalorii reparațiilor de 12.390.000 lei, a achitat numai suma de 4.942.320 lei, refuzând nejustificat diferența de 7.458.642 lei. Având în vedere că factura care conținea clauza penală a fost, totuși, acceptată la plată, chiar dacă numai parțial, reclamanta a apreciat că pârâta și-a însușit, în condițiile arătate, și clauza penală, și, deci, că, în aceste circumstanțe, aceasta îi datorează și penalități de întârziere în plată, în sumă de 38.995.024 lei.

Prin sentința nr. 2077/Com din 1 septembrie 2000, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea ca nefondată. Apelul declarat împotriva sus menționatei sentințe de reclamanta SC C.H. SRL Constanța a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1081 din 19 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială. Pentru a hotărî astfel, ambele instanțe au reținut, în esență, că, la baza executării lucrărilor de reparații efectuate la autoturismul asigurat și ulterior avariat, nu a existat nici un fel de raport juridic în temeiul căruia, reclamanta să fie îndrituită să solicite obligarea pârâtei la plata contravalorii reparațiilor. Totodată, instanțele au mai reținut că, în lipsa unui astfel de raport, reclamanta, nu-și poate valorifica pretențiile nici în temeiul contractului de asigurare, încheiat între SC E. SRL, în calitate de asigurat, și, respectiv, proprietar al autoturismului avariat, și pârâta SC A.S.R.

SA, sucursala Constanța, în calitate de asigurător, față de care reclamantă are calitatea de terț. În sfârșit, instanțele au mai reținut că, față de faptul că asiguratul a plătit numai două din cele 10 rate prevăzute în contractul de asigurare, sumele cuvenite acestuia, cu titlu de despăgubiri, se cifrează numai la suma de 4.942.320 lei, care, de altfel, a și fost achitată și, ca urmare, că, pentru diferența de 7.458.642 lei, nu exista nici un temei pentru acordarea acesteia, întrucât, într-o astfel de situație, s-ar ajunge la îmbogățirea fără just temei a asiguratului în dauna asigurătorului, respectiv, a pârâtei. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs reclamanta SC C.H. SRL Constanța, susținând, în esență, că, din moment ce a efectuat lucrările de reparații la autoturismul avariat, astfel cum acestea au fost nominalizate în procesul-verbal de constatare semnat de reprezentanții SC A.S.R.

SA, pârâta îi datorează integral suma de 12.390.000 lei, care reprezintă costul total al acestora, în baza contractului de asigurare încheiat între beneficiarul lucrărilor, SC E. SRL, în calitate de asigurat, și pârâta SC A.S.R. SA, în calitate de asigurator, și nu numai suma de 4.942.320 lei, mai ales în condițiile în care, la primirea facturii, nu a formulat nici o obiecțiune, ci, dimpotrivă, a procedat, e adevărat cu întârziere, la plata parțială a sumei, ceea ce ar echivala cu însușirea în totalitate a debitului. Mai susține recurenta că, atâta timp cât, la prezentarea autoturismului, pentru efectuarea reparațiilor, acesta a fost însoțit de procesul-verbal de constatare, care a fost semnat și de inspectorii SC A.S.R.

SA, fără, însă, ca aceștia s-o încunoștințeze de faptul că asigurata SC E. SRL nu a achitat în totalitate ratele aferente, prevăzute în contractul de asigurare, înseamnă că pârâta a acționat cu rea credință și, ca urmare, că, față de această situație, greșit instanțele au exonerat-o de plata diferenței de 7.447.680 lei, care era datorată, respingând și, respectiv, menținând soluția de respingere a acțiunii. În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, urmare accidentului de circulație, care a avut loc la 31 mai 1999, pârâta SC A.S.R.

SA, sucursala Constanța, a întocmit, pentru autoturismul avariat, marca Skoda Octavia, dosarul de daună nr. 25.100 din 1999, la soluționarea căruia s-a constatat că SC E. SRL, în calitate de proprietar al acestuia, și, totodată, de asigurat și beneficiar al lucrărilor de reparații executate de reclamantă, a achitat numai 2 din cele 10 rate prevăzute în contractul de asigurare încheiat cu pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanța, precum și că, în raport cu ratele plătite, acesteia i se cuvine, pentru producerea riscului asigurat, cu titlu de despăgubiri, numai suma de 4.942.320 lei, care, în fapt, a și fost achitată, astfel cum se confirmă chiar prin petitul acțiunii.

În ce privește diferența de 7.458.642 lei, până la concurența sumei de 12.390.000 lei, care reprezintă costul total al lucrărilor de reparații, și care formează obiectul cauzei, se constată că, în mod justificat, aceasta nu a fost acordată de instanțe, în condițiile în care, chiar reclamanta recunoaște că a procedat la executarea lucrărilor la cererea proprietarului autoturismului avariat, SC E. SRL Constanța, și nu în baza unei comenzi emise de pârâtă, ceea ce demonstrează lipsa oricărui raport juridic în temeiul căruia reclamanta să solicite îndeplinirea exactă a obligației de către pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanța, obligație care, în realitate, potrivit celor arătate anterior, este inexistentă, și în caz contrar, plata de despăgubiri.

Pe de altă parte, reclamanta nu-și poate întemeia pretențiile nici pe contractul de asigurare, încheiat între beneficiara reparațiilor SC E. SRL, în calitate de asigurat, și pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanța, în calitate de asigurător, întrucât, așa cum bine au reținut instanțe, reclamanta are calitatea de terț față de acest contract, cu alte cuvinte, nu poate formula, având în vedere principiul relativității efectelor contractului, nici o pretenție în temeiul acestui contract în care nu a figurat ca parte. Faptul că reclamanta susține că inspectorii SC A.S.R.

SA, sucursala Constanța, au dat dovadă de rea-credință, în sensul că, deși au semnat procesul-verbal de constatare, totuși, nu au încunoștințat-o despre restanțele înregistrate în plata ratelor de către beneficiara lucrărilor SC E. SRL sau că aceasta a mai procedat și în alte situații la fel, adică a efectuat reparații la autoturisme avariate numai în baza contractului de asigurare, despre a cărei existență avea cunoștință, și cu toate acestea, pârâta i-a decontat integral facturile, nu are nici o relevanță, întrucât, în speță, chiar și în lipsa unei comenzi din partea pârâtei, se reține că plata despăgubirilor s-a făcut în limitele și corespunzător ratelor achitate de asigurat.

În sfârșit, se mai reține, că, din susținerile reclamantei, ar rezulta ca aceasta tinde la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în legătură cu neachitarea sumelor care fac obiectul acțiunii, însă, așa cum bine au reținut instanțele, în cauză, nu sunt întrunite elementele, cu referire specială la o eventuală culpă a pârâtei, care să justifice antrenarea unei astfel de răspunderi. În concluzie, față de toate cele arătate, se reține că, în mod greșit, reclamanta s-a îndreptat cu acțiune, pentru recuperarea prejudiciului pretins încercat, împotriva pârâtei, care nu avea nici o obligație de plată neîndeplinită față de aceasta, în loc să formuleze, eventual, pretențiile împotriva beneficiarei lucrărilor de reparații, respectiv, SC E. SRL Constanța, în calitate de proprietara autoturismului avariat.

Așa fiind, recursul reclamantei, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.H. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 1081/Com din 19 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 mai 2003.