ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2938/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5804 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC T.M. SRL Predeal a solicitat obligarea pârâtei S.C. SC B.C.R.L. SA București la executarea obligației asumate prin contractul de leasing financiar din 20 octombrie 2005, respectiv de a-i asigura folosința liniștită a bunului mobil ce face obiectul contractului sau de a-i plăti o despăgubire egală cu valoarea avansului achitat și valoarea redevențelor achitate. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că obiectul contractului de leasing l-a constituit un autoturism în valoare de 52.887,40 euro, bun ce a fost asigurat pentru avarii și furt la SC B.C.R.A.

SA pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 3 noiembrie 2006. Bunul a fost furat în noaptea de 11/12 februarie 2006 din fața imobilului situat în Predeal, utilizatorul conformându-se obligației stabilite în art. 3.20 din contractul de leasing, notificând furtul pârâtei la 14 februarie 2006 nu și asiguratorului, așa cum se obligase prin art. 7.2.5 din condițiile generale ale asigurării facultative a autovehiculului, asigurator ce trebuia notificat în 48 ore de la producerea furtului. Cum asiguratorul a fost avizat de furt abia la 27 aprilie 2006, acesta a refuzat acordarea despăgubirilor, refuz apreciat de instanță ca întemeiat în raport de cele stipulate în art. 7.2.12 din contract. În consecință s-a apreciat că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri, deși este ținută să plătească în continuare redevențele conform art. 3.22 și art. 8.3 din contractul de leasing, precum și celor din art. 10 lit. f) din O.G.

nr. 51/1997, riscul pierderii bunului urmând a fi suportat de ea conform clauzelor contractului. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 616 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În esență instanța de apel, analizând art. 1.1, art. 12, art. 3.20 și art. 3.21 din contractul de leasing, precum și art. 6.26, art. 7.25 și art. 7.26 din contractul de asigurare, a reținut că reclamanta nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin cele două contracte pentru a obține despăgubiri, ea anunțând furtul autoturismului și al actelor acestuia după mai mult de două luni de la producerea evenimentului.

Faptul depunerii unui desfășurător al convorbirilor telefonice din care rezultă că a fost apelat numărul de fax al SC B.C.R. A. SA, fără a se face și dovada materială a expedierii fax-ului s-a apreciat a nu fi suficient pentru probarea îndeplinirii obligației, asumate prin art. 7.25 din contractul de asigurare, de a înștiința în scris în 48 de ore asiguratorul despre furtul mașinii. În consecință, s-a menținut soluția de fond ca temeinică și legală. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru că este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta, deși consideră că instanța de apel a ordonat și interpretat corect clauzele contractuale, critică omiterea și necorelarea articolelor reținute și cu alte clauze contractuale care ar fi condus la o dezlegare corectă a pricinii.

Astfel, recurenta critică instanța de apel pentru corelarea clauzelor contractului de leasing cu cele ale contractului de asigurare, în acest din urmă contract ea nefiind parte ci terț, așa încât nu avea cum să-și asume obligații. De asemenea cele stipulate în art. 3.21 din contractul de leasing trebuiau corelate cu cele din art. 3.30, caz în care trebuia reținut că ea nu a fost mandatată să încheie contractul de asigurare. În realitate acest contract s-a încheiat între pârâtă și SC B.C.R.A. SA, fără mijlocirea ei și fără ca acest contract să-i fie adus la cunoștință. În consecință, neavând cunoștință de cele stipulate în contractul de asigurare, dispozițiile art. 3.21 din contractul de leasing nu se aplică în speță.

Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât contractul de asigurare i-a fost cunoscut recurentei, ea fiind cea care l-a atașat la dosarul de fond iar prin art. 3.30 din contractul de leasing recurenta, în calitate de utilizator a fost mandatată să încheie polița de asigurare C.A.S.C.O. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Deși recurenta nu a încadrat în drept criticile formulate Curtea apreciază, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea sunt încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. contractul legal încheiat constituie legea părților așa încât soluția instanței de apel este motivată exclusiv pe clauzele contractului părților, clauze pe care recurenta nu le-a respectat, motivând că nu i-au fost cunoscute, iar clauzele contractului de asigurare față de care este terț.

Susținerea recurentei este nefondată deoarece prin art. 3.30 din contractul de leasing ea a fost mandatată de locator, pârâta în cauză, să încheie polița de asigurare C.A.S.C.O. precum și asigurarea de răspundere civilă pentru toată perioada derulării contractului, prin intermediul unei societăți de asigurare agreată de locator. De asemenea potrivit art. 8.3 din contract ea și-a asumat pe toată perioada contractului totalitatea obligațiilor ce decurg din folosința autovehiculului, direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii autoturismului. În raport de cele stipulate în contractul de leasing recurenta nu poate pretinde prin acțiunea de față ca pârâta să fie obligată să-i asigure folosința unui alt autovehicul, din moment ce ea și-a asumat riscul pierderii bunului, iar contractul de leasing este un contract de finanțare, și nu a născut în sarcina pârâtei obligația de a-l garanta pe utilizator de fapta terților.

Susținerea recurentei că nu i-au fost cunoscute clauzele contractului de asigurare sunt nefondate câtă vreme ea a fost mandatată să încheie această poliță de asigurare și figurează în poliță în calitate de utilizator al autovehiculului, ea însăși atașând la dosarul de fond polița și condițiile de asigurare și încercând pe tot parcursul procesului să probeze că a informat asiguratorul despre furtul autovehiculului în termenul stipulat în art. 7.2.5. În consecință, criticile recurentei sunt nefondate, instanța de apel făcând o corectă corelare, interpretare și aplicare a clauzelor contractelor de leasing și asigurare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.M. SRL Predeal împotriva Deciziei nr. 616 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.