ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2938/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5804 din 26

aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost

respinsă acțiunea prin care reclamanta SC T.M. SRL Predeal a solicitat obligarea

pârâtei S.C. SC B.C.R.L. SA București la executarea obligației asumate prin

contractul de leasing financiar din 20 octombrie 2005, respectiv de a-i asigura

folosința liniștită a bunului mobil ce face obiectul contractului sau de a-i

plăti o despăgubire egală cu valoarea avansului achitat și valoarea

redevențelor achitate.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că obiectul contractului de leasing l-a constituit un

autoturism în valoare de 52.887,40 euro, bun ce a fost asigurat pentru avarii

și furt la SC B.C.R.A. SA pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 3 noiembrie 2006.

Bunul a fost furat în

noaptea de 11/12 februarie 2006 din fața imobilului situat în Predeal,

utilizatorul conformându-se obligației stabilite în art. 3.20 din contractul de

leasing, notificând furtul pârâtei la 14 februarie 2006 nu și asiguratorului,

așa cum se obligase prin art. 7.2.5 din condițiile generale ale asigurării

facultative a autovehiculului, asigurator ce trebuia notificat în 48 ore de la

producerea furtului.

Cum asiguratorul a

fost avizat de furt abia la 27 aprilie 2006, acesta a refuzat acordarea despăgubirilor,

refuz apreciat de instanță ca întemeiat în raport de cele stipulate în art.

7.2.12 din contract.

În consecință s-a

apreciat că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri, deși este ținută să

plătească în continuare redevențele conform art. 3.22 și art. 8.3 din

contractul de leasing, precum și celor din art. 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997,

riscul pierderii bunului urmând a fi suportat de ea conform clauzelor

contractului.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială

nr. 616 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

În esență instanța de

apel, analizând art. 1.1, art. 12, art. 3.20 și art. 3.21 din contractul de

leasing, precum și art. 6.26, art. 7.25 și art. 7.26 din contractul de

asigurare, a reținut că reclamanta nu poate invoca propria culpă în

neîndeplinirea obligațiilor asumate prin cele două contracte pentru a obține

despăgubiri, ea anunțând furtul autoturismului și al actelor acestuia după mai

mult de două luni de la producerea evenimentului.

Faptul depunerii unui

desfășurător al convorbirilor telefonice din care rezultă că a fost apelat

numărul de fax al SC B.C.R. A. SA, fără a se face și dovada materială a

expedierii fax-ului s-a apreciat a nu fi suficient pentru probarea îndeplinirii

obligației, asumate prin art. 7.25 din contractul de asigurare, de a înștiința

în scris în 48 de ore asiguratorul despre furtul mașinii.

În consecință, s-a

menținut soluția de fond ca temeinică și legală.

Nemulțumită de

această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

că este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurenta, deși consideră că instanța de apel a ordonat și

interpretat corect clauzele contractuale, critică omiterea și necorelarea

articolelor reținute și cu alte clauze contractuale care ar fi condus la o

dezlegare corectă a pricinii.

Astfel, recurenta

critică instanța de apel pentru corelarea clauzelor contractului de leasing cu

cele ale contractului de asigurare, în acest din urmă contract ea nefiind parte

ci terț, așa încât nu avea cum să-și asume obligații.

De asemenea cele

stipulate în art. 3.21 din contractul de leasing trebuiau corelate cu cele din art.

3.30, caz în care trebuia reținut că ea nu a fost mandatată să încheie

contractul de asigurare. În realitate acest contract s-a încheiat între pârâtă

și SC B.C.R.A. SA, fără mijlocirea ei și fără ca acest contract să-i fie adus

la cunoștință.

În consecință,

neavând cunoștință de cele stipulate în contractul de asigurare, dispozițiile art.

3.21 din contractul de leasing nu se aplică în speță.

Prin întâmpinare

intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât

contractul de asigurare i-a fost cunoscut recurentei, ea fiind cea care l-a

atașat la dosarul de fond iar prin art. 3.30 din contractul de leasing

recurenta, în calitate de utilizator a fost mandatată să încheie polița de

asigurare C.A.S.C.O.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Deși recurenta nu a

încadrat în drept criticile formulate Curtea apreciază, în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea sunt încadrabile în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 969 C. civ. contractul legal încheiat constituie legea

părților așa încât soluția instanței de apel este motivată exclusiv pe clauzele

contractului părților, clauze pe care recurenta nu le-a respectat, motivând că

nu i-au fost cunoscute, iar clauzele contractului de asigurare față de care

este terț.

Susținerea recurentei

este nefondată deoarece prin art. 3.30 din contractul de leasing ea a fost

mandatată de locator, pârâta în cauză, să încheie polița de asigurare C.A.S.C.O.

precum și asigurarea de răspundere civilă pentru toată perioada derulării

contractului, prin intermediul unei societăți de asigurare agreată de locator.

De asemenea potrivit art.

8.3 din contract ea și-a asumat pe toată perioada contractului totalitatea

obligațiilor ce decurg din folosința autovehiculului, direct sau prin prepușii

săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii autoturismului.

În raport de cele

stipulate în contractul de leasing recurenta nu poate pretinde prin acțiunea de

față ca pârâta să fie obligată să-i asigure folosința unui alt autovehicul, din

moment ce ea și-a asumat riscul pierderii bunului, iar contractul de leasing

este un contract de finanțare, și nu a născut în sarcina pârâtei obligația de

a-l garanta pe utilizator de fapta terților.

Susținerea recurentei

că nu i-au fost cunoscute clauzele contractului de asigurare sunt nefondate

câtă vreme ea a fost mandatată să încheie această poliță de asigurare și figurează

în poliță în calitate de utilizator al autovehiculului, ea însăși atașând la

dosarul de fond polița și condițiile de asigurare și încercând pe tot parcursul

procesului să probeze că a informat asiguratorul despre furtul autovehiculului

în termenul stipulat în art. 7.2.5.

În consecință,

criticile recurentei sunt nefondate, instanța de apel făcând o corectă

corelare, interpretare și aplicare a clauzelor contractelor de leasing și

asigurare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamanta SC T.M. SRL Predeal împotriva Deciziei nr. 616 din 10 decembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2008.