ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 11 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC A. SA Pitești a solicitat obligarea pârâtelor SC O. SA - sucursala Pitești și SC O. SA - centrala București la plata de despăgubiri constând în: suma de 68.927 lei reprezentând: indemnizația de asigurare pentru reparația autovehiculului asigurat nr. XXX; suma de 35.000 lei indemnizație de asigurare reprezentând contravaloarea ratelor de leasing plătite în perioada în care autovehiculul avariat nu a putut fi reparat din culpa pârâtului, suma de 200 lei/ zi reprezentând beneficiul nerealizat suportat de reclamantă în perioada în care autovehiculul nu a fost utilizat în scopul pentru care a fost achiziționat respectiv transport de persoane.

Potrivit reclamantei autovehiculul, deținut în baza contractului de leasing nr. XXX, era asigurat pentru furt și avarii la SC O. SA, iar la data de 24 decembrie 2005, acesta a fost sustras de la locuința prepusului său, șoferul A.A. de către numitul B.C., care circulând cu viteză a pierdut controlul volanului, producând avarierea autovehiculului. II. Prin sentința comercială nr. 1001/ C din data de 24 octombrie 2007, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei excepție invocată de pârâte și pe fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din examinarea actelor dosarului următoarea situație de fapt și de drept.

Autoturismul utilizat de reclamantă în baza unui contract de leasing a fost sustras la data de 24 decembrie 2005 de către B.C. din curtea casei lui A.A. unde era parcat și apoi circulând cu viteză excesivă a pierdut controlul volanului, rezultând avarierea autovehiculului. Că, atât persoana care avea poza juridică a bunului – A.A., cât și cel care l-a sustras și avariat, – B.C. – erau angajați la societatea reclamantă la data producerii evenimentului.

Apreciind că, producerea riscului asigurat s-a datorat culpei celor doi prepuși ai reclamantei și că reclamanta nu a avizat societatea de asigurări, de producerea evenimentului asigurat în termenul de 48 ore prevăzut în contract, tribunalul, în raport de conținutul art. 3 din condițiile specifice pentru furt, reține că sunt incidente cauzele de excluderi statuate de art. 3 potrivit cărora societatea de asigurări nu acordă despăgubiri dacă la comiterea furtului au luat parte prepușii asiguratului și nu acoperă daunele produse în condițiile în care conducătorul vehiculului asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice. Pe cale de consecință, tribunalul reține că și cererile subsecvente privind plata ratelor de leasing, a ratelor casco și a beneficiului nerealizat sunt neîntemeiate.

III. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin Decizia nr. 13/ A din data de 6 februarie 2008. Răspunzând criticilor de netemeinicie și nelegalitate formulate, curtea constată că susținerile reclamantei nu sunt de natură să impună schimbarea soluției fondului, fiind îndeplinite condițiile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, în raport de circumstanțele cauzei. În acest sens, Curtea apreciază că prevederile art. 3 pct. 31.2 din condițiile de asigurare sunt clare, fără să lase loc de interpretare, exonerarea de plata despăgubirilor operând în situația săvârșirii furtului de orice prepus al asiguratului, neavând relevanță sub acest aspect susținerea reclamantei privind lipsa de culpă a prepusului său A.A.

în a cărui curte era parcat autovehiculul. Cu privire la incidența în raportul de asigurare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) intitulat „Derogări”, curtea apreciază că textul are în vedere o altă situație, respectiv fapte săvârșite de terțe persoane. IV. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 28 martie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii în despăgubiri formulate. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând aplicarea greșită a legii și lipsa de temei legal a hotărârii atacate.

Criticile formulate de recurentă în dezvoltarea recursului au vizat în sinteză următoarele: - în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) „Derogări” din Convenția nr. 2055 din 5 mai 2004, parte integrantă din polița de asigurare, dispoziții care derogă de la excluderea prevăzută în art. 8.2 lit. e) din condițiile de asigurare potrivit cu care asiguratorul acordă despăgubiri subrogându-se în toate drepturile asiguratului contra persoanelor răspunzătoare de producerea daunei; - în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 2 pct. 2.2 din condițiile de asigurare specifice pentru furt, care obligă asiguratorul la despăgubiri pentru pagube produse autovehiculului urmare furtului sau tentativei de furt; - în cauză, potrivit probelor administrate, locul de parcare fixat pentru autovehicul anterior producerii evenimentului era stabilit în localitatea Bogați, iar faptul că acesta era în cartea imobilului ocupat de șofer din aceiași localitate, denotă grija față de paza autovehiculului; - termenul de avizare a daunelor este unul de recomandare și nu de decădere, de natură să atragă refuzul acordării de despăgubiri; - autoturismul era încredințat șoferului A.A., iar împrejurare că cel care l-a sustras, B.C.

era deasemeni prepusul societății de transport nu are relevanță, câtă vreme nu îi fusese încredințat autovehiculul; - achitarea ratelor de leasing, de C.A.S.C.O. înainte și după producerea evenimentului asigurat obligau societatea de asigurări la acordarea acestora având în vedere că bunul nu a putut fi utilizat o perioadă îndelungată, societatea reclamantă având o licență de transport rutier, a fost lipsită și de beneficiul nerealizat. Asupra recursului.

V Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1 Prin decizia atacată a fost menținută ca legală și temeinice hotărârea tribunalului prin care cererea recurentei pentru acordarea de despăgubiri urmare avarierii autoturismului asigurat a fost respinsă, constatându-se incidența cauzelor de excludere stipulate la art. 3 pct. 3.1 din condițiile specifice pentru avarii și art. 3 pct. 3.1.1 din condițiile specifice pentru furt potrivit cărora asiguratorul nu acordă despăgubiri dacă conducătorul autovehiculului se afla sub influența băuturilor alcoolice, și respectiv dacă la comiterea furtului a luat parte orice prepus al asiguratului.

Or, în raport de circumstanțele în care s-a produs sustragerea autovehiculului de la prepusul asiguratului, de către un alt prepus al acestuia și apoi evenimentul rutier soldat cu avarierea autovehiculului, circumstanțe pe care recurenta nu le contestă, ci le menționează în acțiunea introductivă, aplicarea de către instanțe a clauzelor de excludere, nu este susceptibilă de critică de nelegalitate, deoarece situația de fapt statuată îndeplinește condițiile prevăzute în art. 3. 2. De altfel, recurenta prin cererea de recurs, astfel cum este argumentată nu critică în mod clar și explicit neîndeplinirea ipotezei reglementate de art. 3, ci susține ca în cauză operează „Derogările” prevăzute la art. 4 alin. (1) din Convenția nr. 2055 din 15 mai 2004 încheiată cu societatea de leasing, derogări valabile și pentru asigurarea C.A.S.C.O.

din produsul Buchet și care obligă asiguratorul de plata de despăgubiri în cazul în care dauna a fost produsă de o terță persoană, fără să existe o motivație, sau din răzbunare. 3. Din examinarea acestei prevederi rezultă însă indubitabil că derogările se referă la o altă situație de excludere de la plata despăgubirilor respectiv cea reglementată de art. 8.2 din condițiile generale „când dauna a fost produsă direct sau indirect de o terță persoană, chiar necunoscută, sau de un grup de persoane”, cu alte cuvinte o altă ipoteză de risc asigurat, care este străină de împrejurările în care s-a produs avarierea autovehiculului în prezenta cauză, cei doi șoferi implicați în comiterea furtului nu sunt terțe persoane față de asigurat ci se aflau cu acesta la data producerii daunei într-un raport juridic necontestat.

4. Chestiunea culpei unuia sau altuia dintre cei doi prepuși ai recurentei în producerea evenimentului rutier este fără relevanță în raport de clauza de excludere incidenta, distinct de fapt că, în sine stabilirea culpei constituie o chestiune de fapt care nu face obiectul controlului de legalitate pe calea recursului. 5. Celelalte critici ale recurentei referitoare la plata contravalorii ratelor de leasing, a ratelor C.A.S.C.O. și a beneficiului nerealizat au un caracter formal în măsura în care recurenta nu indică dispozițiile din contractul de asigurare cu privire la acordarea de despăgubiri cu acest obiect, dispoziții care ar fi fost încălcate, și nici nu face nici o referire la considerentele instanței de apel, sub acest aspect, care reține că potrivit art. 8.1 din contract asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru daunele cauzate direct sau indirect de lipsa de folosință a autovehiculului.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA Pitești împotriva Deciziei nr. 13/ A din 6 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.