ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC B.T.L.T.

I.F.N. SA Cluj Napoca prin acțiunea introductivă a chemat în judecată pe pârâta

SC A.T. SRL Bistrița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

să constate că actul adițional la contractul de leasing financiar nr. 3196/LE/2004

din 18 noiembrie 2005 și-a produs efectele între SC D.S. SRL ca utilizator,

pârâta ca al doilea utilizator și reclamanta ca finanțator; obligarea pârâtei

la plata sumei de 21.639,49 lei sold neachitat și la 10.793,03 lei penalități

de întârziere; să se constate rezilierea contractului de leasing încheiat, ca

urmare a nerespectării clauzelor contractuale și a neplății ratelor de leasing

de către debitoare din culpa acesteia, conform scrisorii de reziliere nr. 3926

din 10 august 2006 și obligarea pârâtei la predarea bunului ce face obiectul

convenției, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC A.T. SRL

Bistrița prin cerere reconvențională, precizată la 13 martie 2007, a solicitat

obligarea reclamantei la încasarea valorii integrale a autoturismului, la

emiterea actelor contabile necesare efectuării plății, fără includerea

penalităților și a contului asigurării C.A.S.C.O., respectiv pentru suma de

8.324 Euro, plus TVA aferent, în echivalent în lei la data emiterii facturii.

Tribunalul Comercial

Cluj, prin sentința civilă nr. 2140 din 26 martie 2007, a admis în parte

acțiunea reclamantei SC B.T.L.T. I.F.N. SA Cluj Napoca, a obligat pârâta la

plata sumelor de 21.639,49 lei despăgubiri și 10.793,03 lei penalități de

întârziere calculate până la 13 noiembrie 2006.

A constatat reziliat

contractul de leasing nr. 3196/LE/2004 și a obligat pârâta să predea

reclamantei autoturismul marca Mercedes Benz E 240, seria șasiu WDB

2110611X101959, cu 1.819,51 lei cheltuieli de judecată.

De asemenea, prin

aceeași sentință, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată

de pârâta SC A.T. SRL Bistrița împotriva reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că la 25 noiembrie 2004 între

reclamantă, în calitate de finanțator și SC D.S. SRL Cluj Napoca, în calitate

de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 3196/LE/2004,

prin care prima a pus la dispoziția utilizatorului un autoturism marca Mercedes

Benz E 240 cu seria șasiului WDB 2110611X101959, contractul fiind încheiat pe o

durată de 37 de luni, prețul de achiziție fiind de 25.000 Euro, plus TVA, iar

valoarea reziduală la 5.000 Euro, plus TVA.

Prin actul adițional

la contractul de leasing financiar menționat, încheiat la 18 noiembrie 2005,

pârâta a convenit să preia autoturismul ce face obiectul convenției și ratele

aferente contractului.

Deși actul adițional

nu a fost semnat de pârâtă, cele convenite au fost recunoscute de aceasta prin

întâmpinare.

Cum pârâta a refuzat

să achite în întregime facturile emise de reclamantă pe motiv că acestea

cuprind și asigurarea C.A.S.C.O. calculată la o valoare a autoturismului mai

mare, instanța în raport de probele administrate în cauză a constatat reziliat

contractul de leasing și a obligat-o la plata sumelor de 21.639,49 lei

despăgubiri și 10.793,03 lei penalități, conform tabelelor de calcul aflate la

dosar fond conform art. IV lit. f), VII și XIII lit. b) din contract, precum și

la predarea autoturismului, conform art. XIV lit. c) din contract, fiind în

culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, avându-se în vedere faptul că

potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Prin aceeași

sentință, Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională a pârâtei, reținând că reclamanta nu poate fi obligată să-i

transmită dreptul de proprietate asupra autoturismului în condițiile

neachitării plăților așa cum s-a convenit.

Prin decizia nr. 192

din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtă împotriva

hotărârii instanței de fond, cu 4.648,36 lei cheltuieli de judecată către

reclamanta intimată, reținându-se legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

Împotriva menționatei

decizii, pârâta SC A.T. SRL Bistrița a declarat recurs în temeiul art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul

respingerii acțiunii reclamantei și admiterii cererii sale reconvenționale, iar

în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În criticile

formulate recurenta pârâtă invocă următoarele:

În primul motiv de

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta impută instanței de apel greșita interpretare a actului adițional din

18 noiembrie 2005, la contractul de leasing financiar, reținându-se greșit că

societatea sa a preluat în totalitate vechiul contract, în condițiile în care

în realitate între părți s-a realizat numai un acord de voință verbal.

O.G. nr. 51/1997 nu a

instituit obligativitatea încheierii contractului de leasing în scris, decât

ulterior, prin Legea nr. 287/2006, adică începând cu 12 august 2006.

Recurenta pârâtă prin

al doilea motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că

instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 51/1997, în

sensul că societatea sa își putea alege asiguratorul și că greșit s-au calculat

primele de asigurare anuale pentru suma de 36.500 Euro cât a impus finanțatorul

și nu pentru 25.000 Euro cum era normal.

În cadrul aceleiași

critici recurenta pârâtă a susținut că s-au ignorat și dispozițiile art. 9 lit.

d) și art. 15 din O.G. nr. 51/1997, în sensul că finanțatorul avea obligația

să-i respecte utilizatorului dreptul de a cumpăra bunul, dispunându-se

unilateral rezilierea contractului pentru neplata primelor de asigurare

stabilite discreționar de acesta în condițiile în care își plătise ratele de

leasing.

Invocând motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că

motivarea instanței de apel pe aspectul preluării contractului de leasing

financiar de utilizator, fără rezerve și condiții este superficială, cuprinzând

motive străine de natura cauzei.

Intimata reclamantă

prin întâmpinarea și completarea la întâmpinare depuse la dosar a solicitat

respingerea recursului pârâtei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recursul pârâtei este

nefondat.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de

actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că

motivele invocate în recurs nu sunt de natură să conducă la casarea sau

modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel se constată că

în mod corect Curtea de Apel Cluj a reținut situația de fapt, în sensul că

pârâta SC A.T. SRL Bistrița la data de 18 noiembrie 2005 prin actul adițional

la contractul de leasing financiar nr. 3196/LE/2004 a preluat contractul

menționat, obligându-se la plata ratelor de leasing la scadență, precum și la

plata celorlalte cheltuieli legate de bunul ce face obiectul contractului în

schimbul predării către aceasta a posesiei și folosinței bunului obiect al

contractului de leasing, respectiv a autoturismului Mercedes Benz.

În raport de situația

de fapt se reține ca neîntemeiat primul motiv de recurs al recurentei pârâte,

încadrat în drept pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care susține că

instanța de apel a interpretat greșit actul adițional la contractul de leasing

financiar, reținând că ar fi preluat în totalitate contractul de leasing și

actul adițional în raport de întâmpinarea aflată în dosarul de fond, prin care

aceasta recunoaște preluarea contractului de leasing menționat și de lipsa

obiecțiunilor scrise cu privire la clauzele lui, astfel că nu se poate vorbi de

o acceptare parțială a contractului și nici despre o acceptare implicită a

ofertei recurentei care este inexistentă.

Mai mult decât atât,

prin art. 9 din actul adițional la contractul de leasing financiar nr. 3196/LE/2004

s-a stipulat că SC A.T. SRL Bistrița a luat cunoștință de toate prevederile

contractului de leasing și a fost de acord cu acestea.

Prin actul adițional

la contractul de leasing preluat de pârâtă s-a convenit ca reclamanta SC B.T.L.T.

I.F.N. SA Cluj Napoca să își aleagă asiguratorul, asigurarea C.A.S.C.O.

încheindu-se prin B.T.I.A.A., iar în cazul în care utilizatorul nu achita prima

de asigurare în termen, obligația de plată a primei urma să fie luată de

finanțator, care refactura cheltuielile de asigurare, acestea fiind purtătoare

de TVA și penalități de 0,6 % pe zi întârziere.

Nu poate fi reținut

nici al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin

care pârâta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 5

din O.G. nr. 51/1997 privind operațiile de leasing, în condițiile în care bunul

care face obiectul contractului de leasing în discuție era deja asigurat, iar

articolul menționat în forma în care era înainte de modificarea Legii nr. 287/2006

prevedea că obligația de a asigura bunul îi revenea finanțatorului, care avea

libertatea alegerii asiguratorului, iar asigurarea C.A.S.C.O. și primele de

asigurare erau stabilite de asigurator și nu de societatea de leasing, iar

plata TVA-ului la primele de asigurare era reglementată de Codul Fiscal.

Nu se confirmă nici

critica recurentei prin care susține că instanța de apel a ignorat dispozițiile

art. 9 lit. d) și art. 15 din O.G. nr. 51/1997, care prevedea dreptul

utilizatorului de a cumpăra bunul și rezilierea contractului în caz de

neexecutare consecutivă timp de 2 luni a plății ratei de leasing, față de

dispozițiile art. IV lit. f) din contract care prevedea că rezilierea se face

în caz de neplată a facturilor emise în termenele și în condițiile prevăzute de

contract de către finanțator, în temeiul pactului comisoriu expres, fără

notificare și fără intervenția instanței de judecată.

Cum potrivit art. 969

C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante

și reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, în

mod corect instanța de apel a menținut obligația de plată a pârâtei la plata

despăgubirilor și a penalităților în sumă de 21.639,49 lei și respectiv de

10.793,03 lei și a constatat reziliat contractul de leasing.

Nu poate fi primită

nici critica ce vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., constatându-se că instanța de apel în virtutea rolului său activ,

motivează corect respingerea motivelor de apel formulate de recurentă în apelul

declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, motivele nefiind

nici contradictorii și nici străine pricinii, instanța reținând fundamental că

pretențiile admise de tribunal au fost corect și legal justificate.

Prin notele de

ședință depuse la 8 mai 2008 la dosar recurenta pârâtă completează argumentarea

punctului 1 din recurs, dar aceste critici nu mai pot fi analizate, fiind

depuse tardiv, cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Fiind în culpă

procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta urmează să plătească

reclamantei suma de 521,04 lei cheltuieli de judecată, suma reprezentând costul

deplasării cu trenul a consilierului juridic la cele două termene acordate în

recurs, cheltuieli dovedite cu biletele depuse la dosar.

Cum celelalte

cheltuieli de judecată solicitate de intimata reclamantă n-au fost dovedite a

fi fost efectuate, Curtea se va pronunța numai în raport de probele existente

în dosar în momentul deliberării.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A.T. SRL Bistrița împotriva deciziei nr. 192 din 25

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

521,04 lei către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.