ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3201/2013

Asupra recursului de față;

Prin

acțiunea introductivă, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu

pârâta SC U.L.C. IFN SA obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei al

sumei de 57.120 euro, cu titlu de despăgubiri pentru furtul unui buldoexcavator

C.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin Sentința civilă nr. 23744 din data de 2 decembrie 2011, a

respins acțiunea introductivă ca nefondată, cu motivarea că, atât timp cât

reclamanta nu poate, în niciun caz, pretinde și obține plata despăgubirii de la

asigurător, susținerile acesteia cu privire la diligenta cu care finanțatorul

și beneficiarul asigurării, U., în calitate de mandatar al utilizatorului A., a

negociat clauzele contractului de asigurare de bunuri cu asigurătorul A.T.A.

SA, care, în opinia reclamantei, ar putea da naștere răspunderii contractuale a

pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 1539 și 1540 C. civ., nu sunt pertinente

și nu vor fi analizate sub aspectul temeiniciei.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin Decizia civilă nr. 397 de la 17 octombrie 2012, a respins apelul

ca nefondat, reținând că apelanta, în calitate de titular al dreptului de

folosință asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing, nu are

dreptul de a pretinde intimatei plata despăgubirilor pe care aceasta le-ar fi

putut încasa de la asigurătorul A.T.A. SA, iar obligația de pază a utilajului

ce a făcut obiectul contractului de leasing revenea SC A.T. SRL, în calitate de

utilizator, conform art. 2.3.1. din Condițiile Generale pentru contractele de

leasing financiar.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.T.

SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a

deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept temei

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, aceasta

a învederat că despăgubirile solicitate nu au fost justificate pe seama

calității de asigurat, ci pe aceea de utilizator lipsit de bun, ca urmare a

furtului constatat de către autoritățile legale, prin invocarea dispozițiilor

art. 2.7.2. din contractul de leasing, a făcut dovada pretențiilor, în sensul

că a probat pierderea folosinței bunului obiect al contractului, neacoperită

ulterior de către intimată prin predarea unui alt utilaj de aceeași natură ca

și cel furat, cât și prin neacordarea despăgubirilor ce s-ar fi putut obține de

la asigurător, iar situația de fapt dedusă judecății a fost eronat stabilită de

instanțele de fond și apel.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 2.7.1. din condițiile generale

ale contractului de leasing, asiguratul și beneficiarul unic al poliței de

asigurare este proprietarul neposesor al buldoexcavatorului C., respectiv

intimata SC U.L.C. IFN SA, instanțele de fond și de apel interpretând în mod

corect prevederile contractului de leasing încheiat între părți, acesta fiind

actul juridic dedus judecății cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.

Față de prevederile condițiilor de asigurare

(art. 5.8 lit. d)) utilizatorului îi revenea obligația de a asigura paza

juridică a bunului pe întreaga durată contractuală, or, neîndeplinirea acestei

obligații exclude angajarea răspunderii contractuale a intimatei.

Aprecierea eronată dată probelor invocată de

recurentă în susținerea motivelor de recurs constituie o chestiune de fapt,

care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului

juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența în cauză a

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici

această critică nu poate fi primită, deoarece recurenta este terț față de

contractul de asigurare, raportat la situația generată de furtul bunului și la

raportul de asigurare ce a luat naștere între intimată, în calitate de

proprietar al bunului și SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, singurul

raport generator de drepturi și obligații în sarcina părților semnatare.

În aceste condiții, faptul că utilizatorul

și-a asumat obligația de plată a ratelor de leasing pentru întreaga perioadă a

contractului, asumându-și a suporta inclusiv riscul pierderii bunului, nu are

semnificația creării unei situații privilegiate pentru intimată, ci este manifestarea

voinței părților, consemnată în contractul de leasing încheiat.

Prevederile stipulate în condițiile

contractuale specifice nu le exclud pe cele agreate de părți în condițiile

contractuale generale, ci se completează cu acestea, iar mandatul acordat de

către reclamantă intimatei a fost strict doar acela de a încheia și semna

polița de asigurare cu societatea de asigurare pe care a ales-o în prealabil

utilizatorul, în condițiile și la prețul negociat și acceptat tot de către

utilizator, obligație respectată întocmai de către SC U.L.C. IFN SA.

Procedura de acordare a despăgubirilor în

cazul producerii riscului asigurat este expres reglementată atât în contractul

de leasing, cât și în condițiile generale de asigurare, singura persoană

îndreptățită la despăgubiri fiind intimata, în calitate de proprietar al

bunului; în aceste condiții, solicitarea de plată a daunelor interese este

nefondată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Deva

împotriva Deciziei civile nr. 397 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va dispune

obligarea reclamantei SC A.T. SRL la plata sumei de 9.900 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către pârâta SC U.L.C. IFN SA, conform documentului

justificativ depus la dosar ÎCCJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Deva împotriva Deciziei civile nr. 397 din 17

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă reclamanta SC A.T. SRL la plata sumei

de 9.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC U.L.C. IFN SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2013.

Procesat

de GGC - CL