ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3355/2012

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.U.A. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 74.970 euro reprezentând contravaloarea sumei asigurate conform contractului de asigurare din 07 februarie 2008, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor și penalităților aferente contractului din 18 decembrie 2008 până la plata efectivă a sumei asigurate. Prin sentința nr. 245/COM din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL, împotriva pârâtei SC A.U.A.

SA, privind obligarea acesteia la plata contravalorii sumei asigurate conform contractului de asigurare din 07 februarie 2008. Prin aceeași hotărâre, s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor și penalităților aferente contractului din 18 decembrie 2008. În motivare, prima instanță a reținut, în esență, că, între reclamanta SC S.T. SRL și pârâta SC A.U.A. SA, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă din 07 februarie 2008, pentru un bun mobil constând în buldoexcavator, contract care prevede clauzele de răspundere a asigurătorului, respective limitele acestuia.

Buldoexcavatorul a fost sustras din localitatea Aleșd, jud. Bihor, de persoane necunoscute, în data de 13 ianuarie 2009. Având în vedere clauzele contractuale Ia care reclamanta a aderat prin semnarea contractului de asigurare din 07 februarie 2008 și în raport de faptul că utilajul asigurat în momentul sustragerii nu a fost depozitat într-un imobil (o clădire, un garaj, șopron), instanța de fond a apreciat că menționatul contract, încheiat de reclamantă, nu poate constitui titlu în baza căreia societatea pârâtă să fie obligată la plata unor despăgubiri, întrucât clauzele contractuale vizând depozitarea utilajului nu au fost respectate de către reclamantă.

Astfel, împrejurarea că bunul este asigurat pe teritoriul României, iar rubrica „perimetru asigurat” nu este completată, nu înseamnă că reclamanta nu trebuia să respecte condițiile cu privire la depozitarea utilajului într-un perimetru asigurat, bunul fiind asigurat pentru caz de furt prin efracție, efracția calificând furtul numai dacă a servit făptuitorului să pătrundă în locul din care a furat. În raport de considerentele anterior reținute, prima instanță a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL împotriva pârâtei SC A.U.A. SA. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat, fiind menținută în totalitate sentința apelată, însă pentru alte considerente decât cele reținute de către instanța de fond.

În ședința publică din data de 14 iunie 2011, instanța de apel, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea acțiunii în despăgubiri. Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat excepția invocată ca fiind întemeiată. Pentru a hotărî astfel, ținând cont de toate clauzele stipulate în contractul de leasing încheiat între reclamantă în calitate de utilizator și SC I.L.R. IFN SA în calitate de finanțator, instanța de apel a reținut, în esență, că, în polița de asigurare încheiată de societatea reclamantă cu asigurătorul SC U.V.I.G. SA, a cărei succesoare este pârâta SC A.U.A.

SA, a fost prevăzut în mod expres că drepturile din asigurare a buldoexcavatorului obiect al contractului de leasing, sunt cesionate în favoarea SC I.L.R. IFN SA, cu titlu de garanție pentru creditul acordat prin contractul din 18 decembrie 2007. Ca efect al cesiunii de creanță, din momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar, cu toate drepturile pe care i le conferă cedentului. În acest context, s-a reținut că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta, care și-a cesionat toate drepturile și pretențiile pe care le-ar fi putut avea față de asigurător, ci SC I.L.R. IFN SA, în calitate de cesionar, fără a prezenta relevanță faptul că societatea reclamantă este cea care a încheiat contractul de asigurare și a suportat cheltuielile legate de asigurarea bunului.

Constatându-se că nu există identitate între reclamant și cel care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, s-a reținut că reclamanta apelantă nu are calitate procesuală activă, în condițiile în care și-a cesionat toate drepturile derivând din contractul de asigurare, finanțatorul fiind beneficiarul poliței de asigurare și titularul acțiunii în despăgubire. Având în vedere că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost apreciată ca fiind întemeiată, iar admiterea acestei excepții duce la respingerea acțiunii reclamantei, instanța de apel nu a mai analizat motivele invocate de apelantă în susținerea apelului și, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.T. SRL Aștileu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate și rejudecând în fond, respingerea lipsei calității procesuale active a reclamantei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În dezvoltarea recursului, recurenta critică decizia atacată pentru nelegalitate, atât din perspectiva soluționării excepției lipsei calității procesuale active a sa, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.

Referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, recurenta susține, în esență, că în raport de caracterul impus al clauzelor contractului de leasing, prevederile reținute de către instanța de apel din condițiile generale de leasing nu pot fi considerate ca și clauze convenite între părți, astfel că acestea nu pot fi opuse în dezavantajul reclamantei. În opinia sa, persoana îndreptățită să solicite plata despăgubirilor este reclamanta, cesionarea despăgubirilor fiind în fapt o garanție pentru creditul acordat.

Având în vedere că prin acțiunea formulată în prezentul dosar, reclamanta a încercat obligarea societății de asigurare la plata contravalorii poliței de asigurare ca urmare a incidentului produs (furt) și ținând seama de faptul că obligația reclamantei de plată a contractului de leasing este valabilă în continuare, mai mult, societatea de leasing demarând procedurile de executare pentru ratele de leasing restante, este evident faptul că societatea reclamantă are calitate procesuală activă fundamentată pe interesul legitim de a-și achita obligațiile asumate prin contractul de leasing. Calitatea procesuală activă, arată recurenta, aparține celui care se poate prevala de interes, or interesul aparține reclamantei, și prin urmare, aceasta are calitate procesuală activă.

Cât privește fondul cauzei susține, în esență, că în cauză, contractul de asigurare încheiat cu intimata acoperea paguba survenită asupra bunului indiferent dacă era de natură să ducă la distrugerea parțială, totală sau la dispariția bunului. Contractul de asigurare, arată recurenta, a fost încheiat cu franciza zero, ceea ce presupune o despăgubire totală și imediată a bunului. În condițiile în care nu există o clauză specială care să presupună existența unui garaj pentru buldoexcavator, consideră recurenta, nu se poate vorbi de prevalarea existenței unei asemenea clauze.

Totodată, consideră recurenta, decizia pronunțată de instanța de apel suferă critici și cu privire la modul în care a fost pronunțată, întrucât, deși instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei procesuale active a reclamantei, și a admis-o, aceasta a respins apelul ca nefondat, ceea ce, în opinia recurentei nu este posibil, întrucât excepția admisă are ca efect respingerea apelului de o persoană fără calitate, singura soluție pe care o putea pronunța instanța fiind aceea de a respinge apelul ca inadmisibil, iar nu ca nefondat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă SC A.U.A. SA București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: În speță, între SC I.L.R. IFN SA București, în calitate de finanțator, și reclamanta SC S.T. SRL, în calitate de utilizator, a fost încheiat contractul de leasing financiar din 18 decembrie 2007, având ca obiect un buldoexcavator, respectiv bunul în legătură cu care reclamanta a formulat acțiunea în despăgubiri ce face obiectul prezentului dosar. Este adevărat că reclamanta SC S.T. SRL Aștileu a încheiat cu SC U.V.I.G. SA, a cărei succesoare este pârâta SC A.U.A.

SA, o asigurare a utilajului anterior menționat, dar este de necontestat că în raport de dispozițiile art. 9 din Condițiile generale de leasing financiar, parte integrantă din contractul de leasing încheiat, reclamanta și-a cesionat toate drepturile și pretențiile pe care le-ar fi putut avea față de asigurător. În mod eronat, recurenta se prevalează de „caracterul impus” al contractului de leasing și de inexistența acordului expres al societății de leasing referitor la acceptarea cesiunii. Este de reținut că drepturile și obligațiile părților, precum și elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină contractul de leasing sunt expres reglementate de dispozițiile O.G. nr. 51/1997.

Distinct de calificarea naturii juridice a dreptului utilizatorului de folosință asupra bunului ca drept de creanță sau, după unele opinii exprimate în doctrină, drept real ale cărei prerogative se limitează la uzus și fructus, ceea ce este important în soluționarea cauzei constă în faptul că dreptul de proprietate se naște în patrimoniul finanțatorului, iar ca efect al contractului de leasing se transmit utilizatorului numai prerogativele legate de deținerea și folosința bunului. Utilizatorul, recurenta-reclamantă din prezenta cauză, se consideră îndreptățită să promoveze o acțiune pentru obținerea despăgubirii de la societatea de asigurare, însă, contrar susținerilor acesteia, instanța de apel a reținut în mod corect că utilizatorul nu are calitate procesuală activă în prezentul litigiu, că despăgubirea profită finanțatorului (proprietarului), iar nu utilizatorului.

Utilizatorul nu este beneficiarul asigurării, iar aspectele vizând încheierea unei polițe de asigurare, plata primei de asigurare și dreptul de folosință a bunului asigurat, nu dau naștere dreptului de a obține despăgubirea în baza unei polițe de asigurare în calitate de asigurat, SC S.T. SRL Aștileu fiind doar utilizatorul acestei polițe. Din perspectiva corelației reglementării riscurilor conform art. 9 din Condițiile generale de leasing financiar, parte integrantă din contractul de leasing, cu obligația impusă de lege de asigurare a bunului în sarcina finanțatorului, precum și obligația de suportare a cheltuielilor de asigurare în sarcina utilizatorului, se constată că în cauză, finanțatorul SC I.L.R.

IFN SA are calitatea de asigurat și beneficiar al indemnizației de asigurare, că dreptul la despăgubire nu se putea naște decât în patrimoniul SC I.L.R. IFN SA și numai această societate putea promova acțiunea în despăgubiri în calitate de reclamant, pentru obligarea pârâtei SC A.U.A. SA București la plata daunelor solicitate în baza poliței de asigurare. Câtă vreme între reclamanta SC S.T. SRL Aștileu și pârâta SC A.U.A. SA București nu există o relație obligațională, în raport de care să fie supuse examinării pretențiile solicitate, se constată că instanța de apel, în mod corect, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins apelul reclamantei, menținând soluția primei instanțe de respingere a acțiunii în despăgubiri.

Având în vedere, legalitatea soluției pronunțate în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S.T. SRL Aștileu, excepție peremptorie, dirimantă și absolută, examinarea celorlalte critici ale recurentei vizând fondul cauzei nu se mai justifică. Contrar susținerilor recurentei, sunt lipsite de fundament juridic și criticile formulate sub aspectul respingerii apelului ca nefondat, iar nu ca inadmisibil, întrucât nimic nu împiedică instanța de control judiciar ca în examinarea hotărârii apelate să substituie motivarea instanței de fond, iar menținerea soluției pronunțate cu o altă motivare decât cea a primei instanțe nu atrage inadmisibilitatea exercitării căii de atac promovate.

Pentru toate considerentele anterior reținute, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Aștileu împotriva deciziei nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Aștileu împotriva deciziei nr. 82/C/2011-A din 04 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012.